În fiecare an, pe data de 29 iulie, este celebrată Ziua Imnului Național al României, un însemn de identitate națională, alături de steagul tricolor, emblema țării și sigiliul oficial al statului. Conform Dicționarului explicativ al limbii române, noțiunea de „imn de stat” desemnează un cântec solemn, apărut în contextul formării statelor naționale, și adoptat în mod oficial ca expresie a unității statale și naționale. Asemenea tuturor țărilor, și România are un imn cu o istorie aparte, marcată de episoade interesante, zbuciumate și pline de neprevăzut.
Ideea realizării unui imn național în spațiul românesc a apărut în prima jumătate a secolului al XIX-lea, cu ocazia evenimentelor oficiale la care participau domnitorii țărilor românești. În anul 1862, s-a organizat un concurs public pentru alegerea unui imn potrivit pentru noul stat rezultat prin Unirea Moldovei și Țării Românești. Câștigătorul a fost compozitorul Eduard Hübsch, cu piesa „Marș triumfal și primirea steagului și a Măriei Sale Prințul Domnitor”. Aproximativ două decenii mai târziu, cu ocazia încoronării regelui Carol I, Vasile Alecsandri a compus versurile imnului intitulat „Imnul regal român”, devenit ulterior imnul oficial al țării, cântat în premieră în 1884 și menținut până în 1947.
După abolirea monarhiei, regimul comunist a impus schimbarea imnului regal. Astfel, în 1948 a fost introdus imnul „Zdrobite cătușe”, cu versuri de Aurel Baranga și muzica lui Matei Socor. Acesta a fost urmat, în 1953, de „Te slăvim, Românie!”, un imn cu accent pe ideologia leninistă și prietenia cu URSS.
În 1977, s-a trecut la „Trei culori cunosc pe lume”, adaptare a unui cântec patriotic compus de Ciprian Porumbescu, dar ale cărui versuri au fost modificate sub influența directă a lui Nicolae Ceaușescu. Acest imn a rămas în uz până în decembrie 1989, când a fost înlocuit de actualul imn – „Deșteaptă-te, române!”.
Imnul de astăzi al României nu este lipsit de controverse legate de autorul muzicii și de locul primei interpretări. Este cert însă că versurile aparțin lui Andrei Mureșanu (1816–1863), poet romantic, publicist și participant activ la mișcările revoluționare din 1848. Poemul „Răsunet”, redactat în timpul revoluției, a fost pus pe note în aceeași zi în care a fost recitat în fața unor prieteni din Brașov. Unele surse susțin că prima interpretare ar fi avut loc în Șcheii Brașovului, într-o grădină, și nu la Râmnicu Vâlcea, cum este oficial recunoscut. Inspirat de Adunarea de la Blaj din 3/15 mai 1848, Mureșanu a scris poemul sub impulsul emoției generate de eveniment. Soția sa, Susana, povestea că el s-a întors agitat de la o adunare și a scris toată noaptea strofele cântecului, plimbându-se prin cameră și recitând.
Publicarea versurilor s-a făcut cu dificultate, din cauza cenzurii, dar în cele din urmă au apărut în „Foaia pentru minte, inimă și literatură”, în 21 iunie 1848.
Există și discuții privind autorul melodiei: unii afirmă că Andrei Mureșanu însuși a propus linia melodică, alții îl indică pe Iacob Mureșianu ca armonizator, iar George Ucenescu, discipol al lui Anton Pann, pretinde că melodia folosită este derivată din cântarea religioasă „Din sânul maicii mele”. Deși Anton Pann este uneori menționat ca posibil compozitor, nu există dovezi solide în acest sens.
O altă controversă privește locul primei interpretări. Un document oficial din 30 iulie 1848, publicat în Monitorul Oficial, menționează că imnul ar fi fost cântat la Râmnicu Vâlcea, în prezența lui Anton Pann și a unor coriști. Acest raport a fost ulterior baza pentru recunoașterea oficială a Râmnicului ca loc al primei audiții și pentru stabilirea zilei de 29 iulie ca Zi a Imnului Național. Totuși, alte mărturii sugerează că melodia ar fi răsunat mai întâi la Brașov, iar cântecul a fost considerat de-a lungul timpului un adevărat simbol de curaj și speranță, în momente cheie ale istoriei: Războiul de Independență, cele două războaie mondiale, și chiar în anii grei ai comunismului.
Interzis de autoritățile comuniste până în 1970, imnul a fost reintrodus fără versurile originale. În 15 noiembrie 1987, muncitorii brașoveni l-au cântat în timpul revoltei, iar pe 22 decembrie 1989, a fost fredonat de mulțimile care au contribuit la căderea regimului Ceaușescu. A fost adoptat de facto, din voința populară.
Imnul a fost înregistrat pentru prima dată în 1900 în SUA, de către Alexandru Pascu, urmat de o înregistrare instrumentală în 1910, realizată de fanfare militare, și de o variantă corală în același an, de Corul „Ion Vidu” din Lugoj.
Conform Articolului 12, alineatul 3 din Constituția României, „Deșteaptă-te, române!” este imnul național, în varianta cu strofele 1, 2, 4 și 11. Prin Legea nr. 99/1998, ziua de 29 iulie a fost desemnată oficial Ziua Imnului Național.
Mesajul transmis de imn este atât de natură socială, cât și națională – îndeamnă la vigilență, conștiință și unitate, promovând trezirea națională și renașterea spirituală, înrădăcinată în valorile istorice ale poporului român.
