În opinia autorilor „Marelui Dicţionar Geografic al României” (1898), „moşiile Bălţăteşti, Buhalniţa, Mânjeşti şi Crăcăoani ar fi alcătuit un cnezat”, o unitate politico-administrativă specifică feudalismului timpuriu, o dovadă în acest sens fiind puternicele legături economice şi culturale dintre aceste sate încă din cursul Evului Mediu. În această regiune s-a întins şi marca de apărare a lui Dragoş-Vodă şi la Izvorul Alb, sub Ceahlău, s-a aflat în vechime Sihăstria Lui Dragoş. Poate tot din acest dicţionar s-au inspirat şi învăţătorii care au cules date pentru revizorul Constantin Luchian până la 1935: „Crăcăoani, împreună cu Bălțătești, Buhalnița și Mânjești (Șerbeștii de azi) ar fi alcătuit în vechime un cnezat, de unde și numele urmaşilor stăpânitori de cneji”.
Din însemnările starețului Eremia Toader de la Mănăstirea Horaița, reiese că, la venirea lui Dragoș Vodă ca să alunge tătarii din Moldova, exista un sat în jurul Schitului Horăicioara, care, din cauza năvălirii tătarilor, s-ar fi mutat undeva mai la vale, între dealuri, iar o parte pe apa Cracăului, sate ce pot fi Poiana Crăcăoani și Crăcăoani.
Zona este posibil să fie aleasă de sașii din Bistrița și Rodna în secolul al XIII-lea și datorită izvoarelor cu apă sărată din zonă (slatinele de la Oglinzi, Bălțătești, Lunca etc.). De la sașii care locuit în această zonă vin toponimele Pârâul Sasului, Valea Sasului, doi afluenți ai râului Cracău, Săscuța la Gura Carpănului, Viile Sașilor. Este ceea ce afla dintr-un document Theodor Codrescu şi pe care-l publica în al său „Uricariul”: ”… se află izvoare de slatină pe la mai multe locuri, precum: în valea Iapa, Bagoslov, Ghercina, Bălțătești (e vorba de valea dintre Crăcăoani și Bălțătești)], Slatincea lângă Neamțu etc.”
În 1395, campania regelui maghiar Sigismund de Luxemburg a adus în atenţia cronicilor şi documentelor ţinutul Neamţului cu târgurile, cetăţile şi satele sale. Continuator al politicii lui Petru I Mușat de a contracara tendințele expansioniste ale Ungariei, Ștefan I Mușat – care fusese sprijinit pentru a accede la tron de dinastia Jagellonă – a reluat relațiile suzerano-vasalice cu aceasta, astfel că la 6 ianuarie 1395 el a recunoscut suzeranitatea poloneză „în numele poporului Țării Moldovei”.
Regele maghiar pregăteşte o expediţie de pedepsire. Trupele ungare nu au putut forța trecătorile Carpaților pe la Tulgheș și Bicaz, aici rezistând plăieşii graniţei şi alţi ostaşi moldoveni. Privilegiile acordate de rege fraților Ștefan și Ioan de Kanisza, în 1397 și 1401, relatează că Ștefan, comitele secuilor, în fruntea cetelor din avangardă a purtat în prima jumătate a lunii ianuarie lupte grele pentru forţarea pasurilor din munți, întărite și apărate cu dârzenie de moldoveni. De aceea, Ștefan de Kanisza a fost obligat să se înapoieze la Cherestur (Cristuru Secuiesc), unde se afla regele la 3 și 4 ianuarie și apoi, prin Odorhei (la 9 ianuarie), să se îndrepte spre Oituz, pentru a deschide restul oștilor regale calea spre Moldova. După forţarea Oituzului, regele, mânios de rezistența arcașilor moldoveni, a ținut să ajungă la Piatra lui Crăciun pentru a pedepsi pe străjerii satelor de munte și a le distruge întăriturile. La 30 ianuarie, Sigismund de Luxemburg dădea „dinaintea orașului Piatra lui Crăciun” („ante villam Karachonow”) un privilegiu pentru a face demonstrație de putere. Ridicându-și tabăra a doua zi, oștile și-au continuat drumul spre Târgul Neamțului și la 3 februarie se aflau în fața Cetății Neamțului, pe care n-au putut-o cuceri. Fortificațiile cetății apărate cu bărbăție de luptătorii de la Vânătorii Neamțului au obligat pe rege și oștile sale la ridicarea asediului, iar ambuscada pregătită în pădurile de la Ghindăoani, în 5 februarie, au grăbit retragerea prin Piatra spre Oituz. Altă cronică spune că ungurii au fost siliţi să plece de la Târgu-Neamţ pe „Calea Mare”, prin valea Cracăului, spre Hangu. În latura acestui drum, pe Dealul Doamna, deasupra Audiei, străjuia o „palancă”, sau – cum i se mai spunea – o „posadă”, adică o întăritură rudimentară de pământ și lemn. Localnicii au atacat de acolo trupele aflate în retragere, pricinuindu-le însemnate pierderi. Pe piatra de mormânt de la Rădăuți a lui Ștefan I Mușat, pusă de strănepotul său, Ștefan cel Mare, scrie: „Binecinstitorul domn al Țării Moldovei, Ștefan voievod, fiul lui Bogdan voievod, a împodobit mormîntul acesta strămoșului nostru, bătrânul Ștefan voievod, care a bătut pe unguri la Hindov, a biruit pe Jicmont craiul unguresc la Hindov”.
Într-un document a lui Alexandru cel Bun, din 1428, se atestă documentar satele Dobreni, Doljeşti, Soci, Grieleşti (dispărut azi, era lângă satul Căciuleşti de azi, pomenit şi de Ştefan cel Mare în anul 1500), Lupşa (alt sat pe Cracău şi tot lângă Căciuleşti, dispărut), Brăşăuţi, Bârgău, Lăslăoani (sate amintite chiar şi înaintea lui Dragoş), Ilişeşti (sat lângă Şerbeşti), Borleşti (amintit prima dată în 1419), Avereşti, Boţeşti, Ivăneşti şi Bilăeşti (sate din comuna Girov, dispărute), Zăneşti, Podoleni, Hlăpeşti (apare prima dată în 1414), Hindău (e vorba de Ghindăoani, apare menţionat chiar din 1395, când Ştefan Muşat îi bate pe unguri), Calu şi Iapa, Prăjeşti, Porceşti (azi Moldoveni), Valea Albă şi Itrineşti. La Netezi (în imediata apropiere a vetrei satului Mânjeşti) săpăturile arheologice au dat la iveală rămăşiţele unei curţi boiereşti, datând din a doua jumătate a veacului al XIV-lea, când vechile aşezări din Depresiunea Neamţ cunosc o revigorare economică, activităţile productive şi schimburile comerciale permiţând transformări esenţiale în statutul localităţilor, iar interesul domniei pentru aceasta zonă a devenit tot mai evident. Constantin Matasă scria la 1929: “În depresiunile subcarpatice, adecă în ulucul format de şirul Carpaţilor şi dealurile subcarpatice, cum sunt în judeţul Neamţ văile Tazlăului, Cracăului şi Nemţişorului, unde omul avea la îndemână loc pentru agricultură, lemn pentru casă, apă şi dese izvoare de slatină, aşezările omeneşti sunt foarte vechi”.
Aşezări în vatra de astăzi a comunei Crăcăoani au fost în vechime cele numite Munteni şi Pânteceşti, atestate în timpul lui Iuga Vodă Koriatovici la 1399. Deşi asupra documentelor vechi ale Moldovei planează suspiciuni, considerăm că este un document real, coroborând informaţiile din alte surse şi cele oferite de tradiţia istorică şi de vestigiile arheologice. Prezentăm in extenso textul hrisovului, care îl putem încadra cronologic în perioada 1399, după Martie 12 –1400, înainte de februarie 11, cea a domniei lui Iuga-Vodă: „Iuga Voievod, cu a lui tălmăcire… cuprinzătoriu au dat lui Şărban Hîndău, pentru slujbele ce au făcut… trii sati, unul Solomoneşti pe Topoliţa şi două sati, Munteni şi Pânteceşti, pe Cracău. Iară hotarul să le fie după hotarele vechi”. Documentul ne arată că cele două aşezări au o vechime mai mare decât domnia efemerului voievod pe tronul muşatinilor. Atestarea localităţii la 1399 care s-a înregistrat prin domnitorul Iuga ce dădea un hrisov în care se menţionează satele Munteni şi Pânteceşti ca fiind Cracăul Negru, respectiv Crăcăoani este ipotetică, existând evidente probleme de localizare geografică. Să menţionăm însă descoperirea de fragmente ceramice din Evul Mediu în vatra comunei din secolele XIV-XV, aici fiind probabil satele Munteni şi Pânteceşti. Este şi părerea antropogeografei Margareta Constantinescu, ce a efectuat cercetări înainte de 1940, care localiza cele două sate între Crăcăoani şi Ghindăoani.
Un ispisoc sârbesc de la domnul Ilie Voevod, cu tălmăcirea lui, ne arată că domnitorul dă lui Cristea Iucașanul „moșia Oșlobeni pe Cracău”, localitate astăzi aflată în imediata apropiere a comunei Crăcăoani şi care a fost menţionată şi în documentul lui Alexandru cel Bun de la 1428. Un alt document de la acelaşi voievod pomeneşte localităţi din regiune, printre ele şi Horaiţa: „6944 (1446) April 12, Ilie Voevod de la al măriei sale frate Ștefan Voevod, fiii domnului Alexandru voevod… ca pe o adevărată slugă, anume Baico pentru ale sale drepte și cu credință slujbe ce au slujit părintelui măriilor sale, cum și însuși măriei sale, s-au milostivit și din osebită milă domnească i-au dat și i-au întărit, lui, întru acest pământ al Moldovii, pe care a lui drepte ocini, sate anume Dolheștii unde era casa lui, și Negrești și Almășelul și Horaița și Roșcani și pe Almașii din Jos de Dolhești și Dobreni”.
Dionisie SAVIN, Daniel DIEACONU
