Odată cu instaurarea comunismului în România, o parte din populație a luat parte la rezistența față de acest regim în diferite forme. Una dintre personalitățile de seamă ale rezistenței anticomuniste din Neamț a fost Grigore Caraza.
Acesta s-a născut la 1 februarie 1929, al cincilea dintre cei șase copii ai lui Vasile și Ioana Caraza din comuna Poiana Teiului. A absolvit în 1943 Școala Primară de 7 ani din fostul sat Poiana Teiului, apoi s-a înscris la Școala Normală „Gheorghe Asachi” din Piatra Neamț. În 1948 întrerupe cursurile Școlii Normale din cauza situației materiale precare a familiei și revine în locurile natale unde activează ca învățător în satul Călugăreni între 1948 și 1949.
Împreună cu studentul Valentin (Puiu) Blăgescu și cu Pamfil Sălăgeanu din comuna Ceahlău înființează organizația anticomunistă Frăția de Arme. Este arestat în 31 august 1949 și dus la Securitatea din Ceahlău, apoi la cea din Piatra Neamț, după care e trimis sub stare de arest la închisoarea Galata din Iași. De la Galata ajunge în alte temnițe comuniste: Jilava, Văcărești, Târgu Ocna, Constanța, Bacău, Aiud. În aceasta din urmă a suferit 18 ani, dintre care 8 în „Zarcă”. În total a fost închis 21 de ani, iar 2 ani a avut domiciliu obligatoriu în Bărăgan, satul Răchitoasa, regiunea Constanța.
Și-a petrecut tinerețea în închisorile comuniste, dar tot acolo „și-a continuat studiile”. La Aiud a suferit împreună cu Petre Țuțea, Nichifor Crainic, Radu Gyr, prințul Ghica, Dumitru Bejan, părintele Calciu Dumitreasa, Mircea Vulcănescu, părintele Mihai Lungeanu, Mirică Traian, ing. Dumitru Cristea. Își amintea de mari personalități care l-au primit în cercul lor. „Când eram afară la plimbare ne învârteam într-un cerc și gardianul ne pândea. Nichifor Crainic, pe care eu l-am numit Ceahlăul sau Olimpul neamului românesc, Radu Gyr, care a salvat foarte multe vieți cu poeziile lui și cu tot ce a făcut, și Petrovici, filosof și autorul manualelor mele de filosofie pe care le-a făcut printre altele. Aceștia erau trei oameni cu totul deosebiți și care m-au primit în cercul lor și de fiecare dată când voiau să fie cunoscută o nouă operă, o poezie, mă puneau să stau în față. Şi eu ascultam”. Grigore Caraza a memorat mii de versuri și a ieșit cu ele din închisoare, așa cum i s-au încredințat de către aceste personalități, care i-au spus că „tu nu vei muri nicicum”.
La 2 iulie 1977 este eliberat de la Aiud, la o zi după ce Zarca rămăsese goală.
În 1979 obține diploma de bacalaureat la vârsta de 50 de ani, iar la 23 mai 1980 părăsește țara. Locuiește la New York peste 21 de ani unde colaborează la periodicul „Cuvântul românesc”, precum și la revista „Lupta română” de la Paris.
În 2001 s-a repatriat și a murit la 10 noiembrie 2014.
Prof. Alexandru ANDRIEŞ, licenţiat şi master în istorie orală
