Loc de vatră sihastrică, dealul Coroiului din Petru Vodă rămâne o arie a cărei istorie se lasă ascunsă în secolele trecute. Un schit era în această zonă încă din vremea lui Petru Rareș, ulterior devenind biserică de enorie. Alții vorbesc despre isprăvile unui boier, Ioan Coroiu, ce a făcut danii în zonă pentru fiul lui mort de holeră, ce a vânat prin aceste locuri, murind în ”Râpa lui Coroi” din zona Sihla. Noi, însă, ne vom opri doar asupra unei clădiri, care transmite oricărui trecător un aer de vechime – clopotnița.
Clopotnița Bisericii ”Sfântul Gheorghe” este amplasată pe partea dreapta a pârâului Coroiu, aproape de confluența acestuia cu pârâul Largului. Aici, se afla un mic cătun – Coroiu, între Brânzenii din zona unde se întâlnesc pârâurile Bargilele cu Bulatanul (numit și Argele, Argile și Bolătău, încă din sec. XVII și mai înainte) și Gălbăzenii dinspre Gura-Largului, la pârâul Țiganului, Dârțului și mai în aval.
Piatra de construcție, contrar așteptărilor, nu este sub formă de lespede, ci, majoritatea pietrelor sunt rotunde, rotunjite sau neregulate. Un ”ciment” le ține legate, însă, și au rezistat multor evenimente de-a lungul timpului. Modul de construcție amintește unui turist de cetățile vechi: Neamț, Suceava etc. și de durabilitatea acestora.
La începutul secolului al XIX-lea, vechea biserică de lemn (construită pe la 1760, pe locul alteia mai vechi) de aici este strămutată, se pare, undeva la Blăgești (pe Siret), iar în locul ei a fost construită o nouă biserică de zid. De la vechiul locaș de lemn, ne-a rămas azi, în partea de miazănoapte a actualei biserici, piatra unde a fost așezat sfântul altar. A rămas aici, protejată prin grija preoților parohi. Construcția bisericii de zid, pare a fi aparținut, după cum ne spune pomelnicul Bisericii, Preotului Toma și presbiterei Iuliana. Pe pomelnicul din biserică, din 1793, Toma ieromonah apare la morți, deci, construcția a început mai înainte de strămutarea vechii biserici. Se poate vedea acest lucru și din locația diferită aleasă pentru noua construcție, în partea de miazăzi a celei vechi. Totuși, documentele de arhivă, localizează construcția bisericii în anul 1818 sau 1808, iar a clopotniței în 1823 sau 1832. Contradicția apare și în ”Repertoriul bibliografic…” al lui Nicolae Stoicescu, care este nevoit să dea două perioade de construcția a bisericii de zid Sf. Gheorghe: 1818-1824 și 1808-1812, reparată în 1885. Și pentru ca această contradicție să fie și mai mare, în lista monumentele istorice a Ministerului Culturii, Biserica Sf. Gheorghe este datată: 1762-1783, iar a clopotniței în 1832.
Clopotnița a fost opera preotului Toader (Teodor), fiul lui Ioan Stamati. Acesta din urmă era fratele renumitului mitropolit Iacob Stamati (1792-1803). Făcând o relaționare, putem data perioada în care o fost ridicată clopotnița, ca fiind începutul secolului al XIX-lea.
Iacob Stamati a trecut munții, de undeva din ținutul Bistriței, la doar 11 ani, în 1760, împreună cu familia, în Moldova, stabilindu-se în zona Coroiu. De aici, fiind pe moșia Mănăstirii Neamț, a fost tuns în monahism (1764), începând urcușul pe scara ierarhică, până la rangul de Mitropolit. Fratele său a rămas în zona Coroiu, slujind bisericuța de aici și devenind părintele duhovnicesc la multor ardeleni care au trecut munții în acele vremuri din pricina prigoanei catolice.
Clopotul mare din clopotniță, susținut de bârne de stejar masive, cu limba greoaie prinsă cu piele de bou, are inscripționat pe el câteva cuvinte românești, dar cu litere chirilice. Știind că în 1862, prin decretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, alfabetul chirilic este înlocuit de cel latin, atunci, putem să afirmăm cu certitudine că principalul clopot a fost urcat aici în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Este încă o confirmare a perioadei construcției acestei clopotnițe.
Pe acest clopot stă scris: ”Acest clopot dinî satul Largu cu hramul sfu Gheorghi”. Satul este numit ”Largu”, același nume cu pârâul ce trece prin zonă și cu locurile din stânga și dreapta confluenței râului Bistrița cu pârâul Largului: Gura-Largului și Poiana-Largului. Foarte puțini oameni erau atunci în această zonă, care azi o știm ca și Coroiu, din satul Petru Vodă. Vorbind despre sfârșitul secolului al XIX-lea, în toată zona dintre muntele Petru Vodă și Gura Largului, de-a lungul pârâului Largu, erau așezate: 35 de familii în Brânzeni, 36 familii în Gălbezeni și cam tot atâtea în Coroiu.
Construcția a primit, cu siguranță, un sprijin destul de consistent, financiar vorbind. Dovadă este soliditatea ei, măreția pentru acele vremuri. Clopotul mare, amintit anterior, descoperim că este făcut special pentru această biserică, fiind menționat atât în scris hramul, cât și printr-o reprezentare în relief a icoanei Sfântului Gheorghe, ucigând balaurul.
Ulterior, în clopotniță au fost așezate încă două clopote. Unul dintre ele, inscripționat cu litere latine, datează din 18 august 1884. Este amintit preotul Gheorghie… dar și un Ion: ”Ion de preut Gheorghecu acest clopot sau făcut an 1884 august 18”. Mult mai ilizibilă este a doua inscripție de pe clopot, făcută prin zgârâiere de cineva, se pare după ce au fost montate, în care pare a fi amintit numele de Coroamă – Curomă. Probabil, aceste clopote au fost montate în clopotniță de preotul Gheorghe Coroamă, care a slujit la această biserică în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Pomelnicul din 1909 al bisericii, amintește atât de un ieroschimoh Gheorghe și Ecaterina, cât și de preotul Gheorghe și Casandra.
La primul nivel al clopotniței, urmând scările de lemn foarte înguste, se poate intra într-o mică și întunecată cămăruță, fără nici o fereastră. Acolo, spun bătrânii, ar fi nevoit monahia Iuliana († 1824), soția ctitorului bisericii actuale. Putem așadar, să luăm ca an al construcției, cel vehiculat în anumite surse: 1818-1823 sau 1832, cu totul înscriindu-ne în atestarea de început de secol XIX făcută inițial.
Cristian VATAMANU
