În anul 2021, Editura „Cetatea Doamnei” scoate de sub tipar o nouă carte: „Borca – file de monografie”, ediția a doua (revăzută și adăugată), semnată de Iolanda-Ana Lupescu.
Autoarea realizează o lucrare științifică foarte bine elaborată și documentată a comunității din care face parte realizând o operă de excepție din zona monografiilor pornind de la premisa că omul trebuie să aibă rădăcini puternice într-o comunitate. O carte care nu va putea fi ignorată de către specialiști și care va satisface curiozitatea celor care vor dori să afle cât mai multe despre comuna Borca ale căror începuturi se pierd prin negura vremii.
În „Introducere” avem un fragment din poezia „Plutașii de pe Bistrița” scrisă de Constantin Tănase-Teiu, publicată în revista „Apostolul” nr. 5 din 1938, în care se creionează un tablou al vieții locuitorilor acestei zone minunate și deosebite.
Prima parte a acestei monografii este despre cadrul natural și istoric, despre toponimie, atestarea documentară și situația administrativă a comunei Borca și a satelor componente. Un subcapitol interesant este intitulat „ Borca în cartografia și scrierile vremii”, presărat cu fotografii și foarte bine documentat. Urmează capitolul doi în care ni se prezintă cadrul natural, relieful, clima, hidrografia care are un istoric deosebit, vegetația și fauna, solurile, apoi facem cunoștință cu protecția mediului care finalizează primul capitol.
În partea a doua a lucrării autoarea ne aduce la cunoștință elemente despre populația și activitățile economice ale acestei zone prezentate minuțios în funcție de domeniul fiecărei ramuri. Subcapitolul trei este denumit „serviciile”, prezentându-ni-se mijloacele și căile de transport- istoric și evoluție. Turismul este un alt capitol bine punctat care încheie partea a doua.
Partea a treia este un eseu al „vieții socio-culturale” în care ni se descriu tradițiile locale și viața culturală presărat cu imagini, dar și o versiune a „Plugușorului” explicându-ni-se și semnificația acestuia. Tradițiile și obiceiurile zonei sunt foarte frumos încondeiate, fiind pe înțelesul tuturor. Nici practicile magice și religioase nu lipsesc, iar autoarea le explică pe îndelete. Nunta, riturile legate de construcții, bibliotecile și lectura publică, formațiile artistice, rapsozii, muzeele, expozițiile, casele memoriale, monumentele și clădirile de patrimoniu sunt cele care întregesc acest capitol și-l fac foarte captivant.
Un capitol generos este alocat instituțiilor de învățământ, dar și lăcașurilor de cult. Capitolul șase este dedicat oamenilor de seamă ai comunității, iar ultima parte este dedicată evenimentelor istorice.
Demersul cărturăresc al autoarei a reușit să parcurgă în această călătorie toate aspectele comunității din care face parte însumând un real succes. Ecoul acestei monografii trebuie să răsune în fiecare gospodărie a comunei Borca pentru a înrădăcina și a înțelege esența comunității pe care doamna Iolanda a creionat-o cum nu se putea mai bine. Este un real îndemn la lectură.
Roxana GABOR TĂNASE