Nu departe de „crucea văilor”, de vestita Piatră a Teiului, se întinde valea Largului, parte a unei localităţi care l-a dăruit ortodoxiei româneşti pe Iustin Pârvu, luptei anticomuniste pe Grigore Caraza şi picturii pe Puiu Vadana. Credinţa pe valea Largului a fost şi rămâne neştirbită, mulţi preoţi au plecat din satele văii să împrăştie duh ortodox în sate şi oraşe româneşti. Istorie şi poveste despre două biserici de pe valea Largului…
Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” Poiana Largului
Până în anul 2011, Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Poiana Largului sau „Biserica din Luncă”, cum este cunoscută de localnici, a fost monument istoric. În acel an, un incendiu a distrus întreg monumentul istoric, irecuperabil, întreg ansamblul fiind construit din lemn, doar acoperișul era din tablă subțire. Incendiul a fost raportat pe data de 27 februarie 2011, ora 17.00, iar cauza pare să fi fost un coș de fum neizolat termic. Din păcate, în incendiu s-au făcut scrum atât icoane cu o foarte mare însemnătate istorico-patrimonială, cât și catapeteasma, străni și alte obiecte de cult.
Se pare că veche biserică de lemn a fost adusă din cimitirul Mănăstirii Durău, fiind datată înainte de 1835, când acolo a fost ridicată o biserică de zid. Aspectul bisericii este cel de capelă, clopotnița fiind separată, la intrare, fapt ce întărește această afirmație.
Pe 4 iunie 2012, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, însoţit de pr. Damian Mihai, protopopul Protopopiatului Ceahlău, de pr. paroh Mihai Ursache și un sobor de preoți din zonă, au sființit locul unde urma să se ridice un nou edificiu. Prin contribuția enoriașilor în cea mai mare măsură, deja biserica a fost ridicată.
Biserica „Sfântul Gheorghe” Petru Vodă
Satul Petru Vodă a aparţinut pentru mult timp moşiei Mănăstirii Neamţ. În zonă au fost constituite multe schituri, metocuri ale Mănăstirii Neamţ. Încă din vremea lui Petru Rareş (secolul al XVI-lea) este atestat un schit la gura pârâului Coroiu. Ulterior, schitul a devenit şi locul de rugăciune al gospodarilor ardeleni stabiliţi în zonă. În 1886 la biserica Coroiu erau 64 de enoriaşi.
Prima construcţie pe locul actualei biserici a fost una de lemn. La începutul secolului al XIX-lea a fost demontată şi transportată cu carele în satul Blăgeşti, de pe Siret, unde a fost reasamblată. De la această biserică se cunoaşte locul unde a fost Sfântul Altar şi o parte din ruinele temeliei de piatră.
În locul vechii biserici din lemn a fost ridicată una de zid, ctitorie a unui preot ardelean, refugiat aici cu soţia sa. După ce au ajuns la aceste locuri, s-a călugărit sub numele de Toma şi Iuliana. Monahul Toma moare la sfârşitul secolului al XVIII-lea (înainte de 1798), iar monahia Iuliana în anul 1824.
Printre ctitori se numără şi boierul moldovean Ioan Coroiu, care a făcut o danie pentru fiul său, mort de holeră.
Slujitori ai altarului bisericii: Ioan Stamati (care a avut ca frate pe Iacob Stamati, mitropolit al Moldovei), fiul lui Ioan, Teodor (Toader), în timpul căruia a fost ridicată clopotniţa de zid. Au urmat fii acestuia: Ioan, Gavril şi Ştefan, ce slujeau cu rândul la biserică, apoi a urmat preotul Gheorghe Gavrilescu (n. 1796, fiul pr. Gavril). În 1866 vine ca slujitor, alături de preoţii Gheorghe şi Ştefan, preotul Gheorghe Coroamă. Acestora le urmează preotul Vasile, fiul preotului Gheorghe Coroamă, apoi fraţii Bârliba, din Târgu-Neamţ. Între 1912-1926 slujeşte preotul Ioan N. Petrescu (Humuşeşti), ce era şi învăţător al satului. Îi urmează preotul Constantin Coroamă (fiul pr.Gheorghe Coroamă), Gheorghe Mihăianu, Gheorghe Dumitriu, Vasile Păvăleanu şi Cezar Gheorghe Ieţcu.
Cristian VATAMANU
