Așezată la poalele unui codru din munţii Stânişoarei, la mai puțin de un kilometru de dreapta drumului național, bisericuța are grație și proporționalitate desăvîrșită. Are o bogată ornamentație, care împodobește brîul de scânduri de sub acoperămînt, extremitățile în consolă ale bârnelor de susținere, ușile cu ancadramentele lor și cele trei cupole ce acoperă pronaosul, naosul și altarul.
„Biserica a fost ridicată la 1774, ctitorii ei fiind, cu siguranță, meșterii satului. Poartă în ea multă suferință, jertfelnicie, îndemn la credință și speranță”, ne-a spus preotul Coşula. Lăcașul de închinăciune s-a născut atunci când românii transilvăneni au fost nevoiți să treacă munții și să se stabilească în Moldova, la frații lor, pentru a-și păstra credința ortodoxă. În primul război mondial a fost bombardată, pe aici trecînd linia frontului, iar, în cel de-al doilea război, armata germană a transformat-o în grajd. Preotul Ioan Preutu, imediat după război, a refăcut-o pe banii săi, ajutat într-o oarecare măsură și de gospodarii fărcășeni, astfel încât, în 1955, într-un sobor de preoți, avându-l în frunte pe episcopul Teofil al Romanului, a putut fi resfințită.
Ca plan și aspect general, biserica se aseamănă cu cea din Răpciuni şi Galu, fiind construită din bârne groase de brad, cu absidele laterale de formă pentagonală și turnul clopotniță situat la sud-vest, deasupra pridvorului. La exterior predomină rozetele incizate și arcele pirogravate, iar la înfrumusețarea bolților interioare apare frecvent puncția cu vopsea și tablă de șah în două culori.
Patrimoniul bisericii cuprinde mai multe obiecte de valoare, dintre care atrag atenția câteva icoane pe sticlă executate în stilul școlii de la Nicula, la începutul secolului XIX, și o „Psaltire” care a aparținut lui David Creangă, bunicul marelui povestitor humuleștean, Ion Creangă. Lăcașul de cult are și o frumoasă catapeteasmă, ale cărei icoane au fost pictate pe lemn de paltin în 1837 de către pictorul Ioan Zugravul, același care, cu 19 ani mai înainte, pictase și iconostasul de la biserica din Galu şi care în 1834 pictase şi la Răpciuni. „Bisericuța are dimensiuni modeste fiind admirabil proporționată. În ciuda vicisitudinilor vremii, a bombardamentelor și altor factori distructivi, biserica a păstrat aproape intacte ornamentațiile, figurile geometrice și motivele florale. Apoi, au rezistat stranele și colecția de obiecte liturgice, toate fiind acum frumos expuse în pronaos pentru a fi cunoscute publicului interesat de valorile de patrimoniu ale bisericii noastre”, a menţionat preotul Cătălin Coşula. Biserica este acoperită cu draniță în cioc de rață, iar îmbinările la colțuri, în durătură. Bârnele cioplite sânt din lemn de brad, iar cuiele tot din lemn, dar de tisă.
Daniel DIEACONU