Oameni ai locului, moldoveni, ardeleni, munteni, dar şi din alte zone ale lumii, au trecut pe la poale de Ceahlău. Unii, mai curajoşi, au şi suit în platoul Ceahlăului, pe cărări ştiute şi bătute, dar şi pe brâne sau scurtături. Puţini dintre ei îşi amintesc şi de cabanierii de pe platou, urmaşi sau nu ai vechilor pustnici şi ciobani.
Aron Cerbu a fost „primul paznic al Adăpostului nr. 1 Dochia, construit şi prăbuşit în acelaşi an – 1908” (Cf. „Anuarul S.T.R.”, 1909, – Societatea de turism românesc, n.n.). Ciobanul Cerbu este amintit de G.T. Kirileanu, dar şi de Constantin Grinţieşeanu (posibil pseudonim), care aminteşte în 1909 în revista „Albina”, Bucureşti, de inaugurarea „deasupra pe muntele Ceahlău în ziua de 30.06.1908 a Adăpostului nr. 1 Dochia”, alcătuit din două încăperi, una pentru omul de serviciu (Cerbu), ce stă acolo până la 15 septembrie şi a doua pentru vizitatori. Pentru plata servitorului s-a fixat o taxă de 50 de bani de persoană ce se va adăposti ziua şi 1 leu pentru persoane ce se vor adăposti şi vor dormi o noapte la cabană, unde va găsi foc, pat şi serviciul necesar pentru preparatul mesei”. Este prima semnalizare a unei cabane turistice în Ceahlău şi, totodată, în Carpaţii Orientali. La 18.07.1908, adăpostul se prăbuşeşte datorită economiei de materiale a unui antreprenor care, dat în judecată şi găsit vinovat, nu a plătit nimic datorită sărăciei sale (şi atunci ca şi acum!).
Se încearcă o remediere a clădirii, iar S.S.M.G. Iaşi (Societatea de Sport, Muzică, Gimnastică) emite liste de subscripţii pentru o clădire din beton – antreprenor Carol Zane din Piatra-Neamţ. Muncitori şi cărăuşi, elevi şi studenţi ieşeni, localnici plătiţi sau voluntari. Lucrările încep în 1910 şi festivitatea de deschidere a cabanei are loc la 6.08.1914: acoperiş din beton, smoală pentru izolaţie, paratrăsnet, cercevele la ferestre şi oblonul metalic, o cameră mică pentru cabanier şi una cu priciuri pentru 30-40 persoane. Până în 1927, cabanierul Zaiţ Dumitru a fost ajutat de Ion Bulai, ambii din Grinţieş. Anii războiului au provocat stricăciuni, unele remediate între 1920 – 1927. Cabanierii aveau program de la 1 mai până pe 15 septembrie, cu prelungire voluntară dacă vremea permitea.
Viorel NICOLAU