A: Bună! Mulțumesc că ai acceptat acest interviu. Cum te simți după experiența din Franța? Știu că ai susținut un recital extraordinar la Paris, la Theatre Antoine Watteau. Ai participat la un eveniment cultural, artistic și științific amplu, organizat sub titlul ”Festivalul culturilor tradiționale vii”.
E: Bună! Cu mare drag, este o plăcere! Mă simt foarte bine. Mă bucur că am reprezentat România la un simpozion internațional! Am reprezentat cu cinste România, alături de două formații, din Oaș și Maramureș la o întâlnire culturală de nivel european.
A: Povestește-ne puțin despre cum a început aventura ta artistică.
E: Am început să cânt cu maicile de la Petru Vodă când eram mică. Acolo m-am născut și mereu mergeam la slujbă. Învățasem răspunsurile de la strană. Apoi, prin clasa a 6-a am mers la un concurs, nici nu am rămas la premiere, mă interesa doar să-mi depășesc emoțiile. După vreo săptămână am primit acasă două premii, spre surprinderea mea. Atunci am prins curaj și am căutat profesori de canto în apropiere. După câteva încercări eșuate, am renunțat. Să nu crezi că lumea muzicii este numai lapte și miere… Practic, activitatea mea muzicală începe la sfârșitul clasei a 8-a când profesoara de matematică, doamna Dumitrina Erhan m-a înscris, cadou de 1 Iunie, la un concurs de muzică. Cântărețul și profesorul Laurențiu Marian era președintele juriului, m-a premiat și m-a anunțat că peste câteva luni mă așteaptă la Şcoala Populară de Artă. Nu m-am dus, am crezut că o fi uitat. Dar m-a sunat peste câteva luni să-mi spună să mă înscriu numaidecât. Iar acum am ajuns să absolv această școală de frunte, a Centrului Județean pentru Cultură și Arte-„Carmen Saeculare”. Din această poziție au mai aflat unii și alții despre mine. Eu nu am nici TikTok, nici pagină de YouTube.
A: Pe ce scene ai cântat? În ce oraș a avut loc spectacolul din Paris?
E: O acustică specială am descoperit in Catedrala Ortodoxă din Paris, dar și în biserica din Serbia a Sf. Nicolae Velimirovici. De asemenea, la Nice, am avut șansa de a cânta fără microfon, într-o sală construită de un român foarte bogat din familia Negresco. Pe 15 februarie am cântat la Facultatea “Paris-Est-Creteil-Val-de-Marne” și la Teatrul Antoine Watteau-Nogent-sur-Marne.
A: Care a fost reacția publicului francez? Ai simțit o diferență față de publicul din România?
E: Publicul francez a fost adorabil, impresionat de cobza mea veche și de faptul că, spre deosebire de formațiile anterioare, cu peste 20 de membri, eu am fost singură cu instrumental meu, dar i-am ridicat de pe scaun… Mulți mi-au cerut cobza să o atingă, să se pozeze cu ea. La piesele de joc, publicul a urcat pe scenă și a jucat în jurul meu.
A : Dar ce fel de instrument este cobza ?
E: Cobza este un instrument care reprezintă dorul și Jalea. În Borca, acum un secol, erau doi cobzari și o cobzăriță. Cobza este un instrument magic, se spune că alungă duhurile rele, de aceea după miezul nopții are o putere aparte. Cobza m-a atras după ce am stăpânit chitara. Am cântat pentru o doamnă din Olanda, iar ea m-a răsplătit cu 300 de euro. Am mai pus 200 de euro și am cumpărat cobza din Chișinău. Am găsit un profesor la Iași, părintele diacon Ciprian Rus, dirijorul grupului ”Chivotul”, membru al trupei ”Vechi și nou”. După două lecții de cobză, am luat deja un premiu I. E foarte greu de cântat la cobză. Mă acompaniez la cobza când cânt doine și balade… chiar și cântece de joc.
A: Cum te-ai pregătit pentru momentul Paris? Ai avut emoții? Cum le -ai gestionat?
E: Am avut emoții, am repetat pe scenă cu un domn care nu știa engleză, aveam și un clip cu poze de pe Valea Bistriței, am prezentat câte un cântec de leagăn, de nuntă și de înmormântare, nu a fost ușor… La Simpozionul Internațional am popularizat un cântec aflat în Sabasa despre dragostea unor tineri, înțeleasă doar de regele Carol I, ceea ce li s-a părut fenomenal. Era o scriitoare venită din America, Alta Ifland, care citise despre Principesa Ileana devenită monahia Alexandra.
A: Ce ai învățat din această experiență?
E.: Că românu-i locul 1. Suntem atât de bogați, cultura și spiritualitatea românească nu are egal.
A: Ce mesaj ai pentru tinerii care visează să cânte pe scene internaționale?
E: Să cânte mereu pentru ei , pentru cei dragi, sincer, fără adaosuri, fără complexe. Am ascultat-o pe Angela Gheorghiu și mi-a plăcut sinceritatea ei dură.
A: Mulțumim încă o dată! Unde te pot urmări cei care vor să afle mai multe despre tine?
E: Am o pagină de Facebook și 50 de videoclipuri pe YouTube, sper ca, peste câțiva ani, pe scena marilor săli de spectacol…
Ana Bezim, clasa a IX-a A,
Liceul ”Mihail Sadoveanu” Borca
