A unsprezecea ediție a „Festivalului Oierilor” va avea loc la Grințieș, satul Bradu, dincolo de Gura Pintecului, duminică, 29 octombrie 2023. Participanții la festival vor urmări expoziții de câini ciobănești și oi, vor putea încerca gastronomia păstorească și vor putea afla mai multe despre tradițiile și obiceiurile zonei.
La Grințieș, în munții Bistriței, păstoritul a fost una dintre îndeletnicirile tradiționale, dar care, la fel ca la nivelul întregii țări, cunoaște un vizibil regres. S-au împuţinat oile, stânile, nu mai sunt ciobani, nu mai sunt crescători de oi prin sate. Cu toate acestea, la Grinţieş se doreşte promovarea acestei milenare îndeletniciri româneşti.
Un „festival al oierilor” a reînviat la Grinţieş din iniţiativa a două asociaţii locale. Vor participa crescători de animale din Neamţ şi Harghita, care îşi vor prezenta exemplarele reprezentative în cadrul unui concurs, vor aduce preparate gastronomice tradiţionale.
Premiile vor fi în ton cu tema festivalului, iar o tombolă va fi mai mult decât binevenită. Parteneri media sunt „Mesagerul de Neamţ” și „Ecoul munţilor”.
Va fi lume multă, cântec, dans, bucate cu gust, animale frumoase de la munte şi multă, multă voie bună. Vă aşteptăm!