A devenit de acum o tradiţie ca serbarea zilei localităţii să fie precedată de festivalul ,,ROATA STELELOR”, astfel că în loc de una, avem două zile dedicate comunei noastre dragi – Tulgheş.
Evenimentul este foarte aşteptat de către locuitorii comunei cu atât mai mult cu cât în cele două zile de sărbătoare au prilejul de-a urca pe scenă, alături de artişti consacraţi, toţi fiii Tulgheşului dăruiţi de Dumnezeu cu calităţi artistice.
În acest an am avut bucuria de a vedea pe scenă copii, tineri şi mai ,,pârguiţi” ca să zic aşa, fii şi nepoţi ai tulgheşenilor care ne-au încântat auzul şi privirea dar, mai ales, ne-au umplut sufletul de bucurie deoarece au revenit acasă după ani şi ani, fiind plecaţi în lumea mare să-şi facă un rost mai bun dar, un trai mai bun nu îţi şterge, în nici un caz, dorul dă casa părintească.
Dintre cei plecaţi peste mări şi ţări, au fost prezenţi, anume pentru acest eveniment: Fiica lui Tuţu Lomură- vechi rapsod cântăreţ la acordeon şi clarinet, din Poiana Veche- Mihaela Lomoră care a venit tocmai din SUA unde locuieşte de mulţi ani. În drum spre casă a făcut escală în Spania, aducând cu ea copiii surorii sale, dintre care unul, foarte bun violonist, Fabian Voaideş (13 ani), acceptat deja ca student al Academiei de Muzică din Spania(sinonim cu Conservatorul de la noi, după cum mi-a explicat Mihaela Lomoră).
Venind la una dintre repetiţiile noastre cu ansamblul „PLAIURI TULGHEŞENE”, Fabian a rămas foarte surprins să-i vadă jucând, cot-la-cot, indiferent de vârstă, pe ai noştri. Nu-i venea să creadă.
A exclamat : ,,Dar ceea ce faceţi aici este adevărată artă! Nu am văzut în Spania aşa ceva!” Eu am zâmbit şi i-am răspuns: ,,Neamul ăsta românesc, din care şi tu te tragi, este un popor viteaz şi binecuvântat de Dumnezeu cu multe daruri artistice şi este aici dintotdeauna! Să fii mândru că faci parte din neamul lui Burebista şi al lui Decebal, al lui Badea Cârţan, Ciprian Porumbescu, Enescu, Eminescu, Brâncuşi, Maria Tănase, Grigorescu, Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare, Daniil Sihastrul, Cantemir… aceştia, dragul meu copil, fiind doar câteva nume care au năvălit acum, într-o clipită, în obosită, mintea mea. Dar să ştii că lucruri trainice făceau toţi oamenii acestor locuri de la care ne-au rămas straiele pe care le vei vedea îmbrăcate, de copii, mâine pe scenă. Acestea, toate, sunt cele pe care le-au purtat cândva părinţii şi bunicii lor, uneori chiar străbunicii.”
Cu ochii larg-deschişi, privind cu nesaţ la lucrurile vechi din încăperea muzeului unde noi ne desfăşurăm repetiţiile, a spus că abia aşteaptă vara viitoare să vină să înveţe toate melodiile jocurilor noastre şi dacă-l primim, vine să se alăture dobei cu strune şi fluierului la următoarea ediţie a festivalului, că tare i-a mai plăcut!
- Doamne-ajută! Sănătate şi pace să dea Dumnezeu şi linişte-n suflet c-apoi toate
le-om împlini dacă o fi cu binecuvântarea Lui! Mai şti? O fi timpul împlinirii proorocirilor … încep românii să revină acasă… îi cheamă dorul din ,,Grădina Maicii Domnului”… Dar până la ediţia din anul viitor la care doar sperăm şi visăm frumos, să povestim mai departe despre cea din anul acesta.
Aşadar, cu toate că nu am avut o participare completă cum se anunţase dintru început, ziua festivalului a fost plină de voie bună, iar distracţia a ţinut până-n noaptea cu stele, că doar nu degeaba jocul nostru, care a dat numele festivalului, se numeşte ,,Roata Stelelor”…
Festivalul a început la orele 14.00 cu Imnul de Stat. Am continuat cu premierea tuturor colaboratorilor şi voluntarilor care au ajutat la organizarea acestui dublu eveniment, după care am dat drumul maratonului folcloric.
Au participat formaţiile: ,,Topliţeana” a Centrului Cultural Topliţa de care se ocupă ca şi instructor coregraf dl. Nicolae Cif, colaborând la partea solistică, cu d-na Livia Harpa. Aceştia ne-au prezenat: ştraiere, suită moldovenească, suită bănăţeană şi au avut cu ei şi 7 solişti care cântă bine.
Au urmat cei din Bilbor: ,,La poale de Călimani”, coordonaţi şi instruiţi de acelaşi Nicolae Cif. Aceştia au prezentat şi ei o suită locală – o variantă de ,,roata stelelor”, suită moldovenească şi straiere, iar între două suite au avut un solist- Alexandru Ţifrea.
Au urmat pe scenă cu un calup de dansuri ungureşti, vecinii noştri din Borsec, formaţia „CZIFRASAROK”; coordonator Dl. Director Ferenczi Josef.
În continuare ne-au încântat, cu candoarea lor, copiii din ansamblul ,,Izvoraşul” din Gălăuţaş, coordonaţi de Luncan Liliana-Mărioara. Acesta este un ansamblu în creştere dar care promite foarte mult. Este format din copii cu vârste între 3 şi 12-13 ani, îndrumat de o cântăreaţă cu experienţă iar taraful este compus din două viori, un acordeonşi o dobă cu struneadulţi. Dacă vor persevera, în câţiva ani vom mai avea un ansamblu important în zonă. Ce-i drept, am văzut la copii cămeşi din comerţul actual, dar am văzut şi câteva straie vechi, mai ales la costumele bărbăteşti. Deocamdată au doar o învârtită în repertoriu; în rest programul este compus din cântece cântate în grupuri de trei sau cinci, ori solişti individuali. Dar cu copiii mici, nici nu prea poţi să faci suitele vechi. Important este că se mişcă împreună şi cântă iar pe parcurs vor învăţa ei şi jocurile. Cel mai micuţ are 3 ani(nu ştiu dacă i-a împlinit), şi-l cheamă Simion. Au câteva fetiţe care cântă foarte bine între cele 14 soliste care au cântat la noi pe scenă. Oricum, e o mare încântare să vezi o trupă de ,,gândăcei” îmbrăcaţi în strai naţional, mişcându-se după ritmul impus de taraf.
După această încântare prilejuită de cei din Gălăuţaş, a venit rândul celor din judeţul Iaşi. Formaţia ,,Flori de cireş”, prietenii noştri din Hodora- Cotnari care, de 12 ani, de când au participat prima dată la festival, vin mereu şi ne bucură cu suite moldoveneşti (sârbe, hore, bătute etc).Anul acesta au avut un spectacol de 30 de minute în care au avut şi o solistă- Nechifor Larisa.
Această formaţie a venit cu, doar, 4 perechi de copii de clasa aVII-a şi-a VIII-a.
Au un microbuz mic de 8+1şi un şofer de treabă care nu zice niciodată ,,nu”. Au reuşit să ajungă şi au sosit primii. Ne-au spus, Dorel Făgădeanu, instructorul coregraf al formaţiei „Flori de cireş” că dacă ar fi avut variantă de transport mai bună ar fi venit cu mult mai mulţi dansatori. Aşa, i-a luat pe cei mai mari şi s-a ţinut de promisiune.
Aici, voi face o paranteză pentru a sublinia o mare problemă care poate afecta existenţa tuturor formaţiilor de amatori. Problema asta, pe mulţi (care mai existăm) ne chinuie, dar pe mulţi alţii i-a pus pe butuci.
În judeţ, sau în apropiere, pe la Grinţieş sau chiar pe la Tarcău ori Pângăraţi în jud. Neamţ, ne ajută părinţii care-şi pun la bătaie timpul şi maşinile personale şi ne ,,cară” când suntem invitaţi. Pe distanţe mari, însă, este mult mai greu. Nu avem cum să ne deplasăm decât cu microbuzele şcolare şi cu acelea foarte greu, deoarece mai-mereu sunt defecte iar când ar fi bune, nu ai mereu şofer care să fie dispus să îşi strice sfârşitul de săptămână după cinci zile de alergat, dus- venit de două ori zilnic, în care timp, probabil, s-a defectat microbuzul, cel puţin odată. De asemenea, de multe ori invitaţiile noastre coincid cu activităţile şcolare şi atunci, chiar să vrea, nu ne poate ajuta, şcoala, cu transportul. Primăria ne-ar da cu drag microbuzul de 8+1, dar ar trebui să ne căutăm şofer (una la mână), iar, doi la mână – noi suntem 24 de copii şi doi adulţi (în prezent), iar ca să merg cu câţiva nu se pune problema, pentru că noi suntem hotărâţi aşa: ,,Ori toţi, ori niciunul”! Nu ai cum să le spui că iei doar câţiva când ei vin toţi la repetiţii şi transpiră în mod egal. Nu le poţi rupe sufletul. Mai bine renunţăm dacă nu putem merge toţi!
Plata unui transport de la firmele de transport este un efort financiar destul de mare. Poate că părinţii şi-ar permite unul pe an, cu mari sacrificii. De curând am cerut şi am primit nişte oferte de preţ care sunt, de altfel, foarte rezonabile; dar chiar şi aşa, pentru veniturile părinţilor ar fi la limita imposibilului să plătească un asemenea transport de două-trei ori într-un an, iar noi, vorbind despre cazul ansamblului ,,Plaiuri Tulgheşene”, primim şi câte trei invitaţii într-o lună, mai ales vara (în lunile iunie, iulie, august) când sunt cele mai multe festivaluri şi concursuri.
De notat faptul că pentru instruirea copiilor nu percepem vreo taxă (niciodată n-am cerut), iar sala în care repetăm este fostul birou în care am lucrat până la ieşirea la pensie şi pe care edilii localităţii mi l-au lăsat în ,,păstorire” până când voi mai avea sănătate şi voi putea veni să îngrijesc de toată zestrea agonisită începând din anul 2008 încoace, pentru care spaţiu nu trebuie să plătim. Este un fel de voluntariat în parteneriat. O mână spală pe cealaltă, cum s-ar spune.
Dacă ar trebui să plătească părinţii şi taxă de închiriere a sălii în care repetăm, atunci precis că s-ar înjumătăţi trupa.
Uite -aşa, funcţionează multe formaţii săteşti, aşa se străduie să ducă mai departe tradiţiile locului.
Noi suntem un caz fericit! Lucrăm de drag şi am găsit înţelegere cu spaţiul. Altfel… nu ştiu…
Revenind la ,,oile noastre”, după Formaţia ,,Flori de cireş” au urcat pe scenă pruncii noştri, Ansamblul Artistic de Amatori ,,Plaiuri Tulgheşene” care este de fapt, un fel de familie muzicală alcătuită din mulţi prunci tulgheşeni care s-au lăsat înfiaţi pentru câte două ore, în fiecare duminică, de aceşti doi rapsozi, pe nume Ştefan şi Lăcrămioara Pop, care se străduie să-şi împlinească în această viaţă şi această datorie morală de onoare: predarea tradiţiilor identitare celor ce sunt şi care, sperăm, vor repeta la rândul lor, gestul nostru. Credem din tot sufletul în puterea bunului exemplu!
În altă ordine de idei, pentru că ştiam că în următoarea zi vor urca pe scenă foarte mulţi artişti consacraţi, noi am prezentat tot programul pregătit, în ziua dedicată festivalului, inclusiv pentru a doua zi, astfel:
- Solista Maria Ursu cu : Frunză căzută pe baltă şi Frunză-n prun frunză sub prun (Am un bade şi nu-l spun);
- Solista Onu Sânziana cu: Dragă-mi-i Duminica şi Vecine, vecine drag;
- Solista Olariu Alexandra cu: Frunză verde lămâiţă şi N-am pus eu coada la prună;
- Solista Ursu Andreea cu: Apuca-m-aş de jucat;
- Grupul format din: Ioana Bârsan, Cristina Moldovan, Radu Cozariz, şi Andreea Ursu cu melodiile: Leagă-ţi mândro flori în păr şi Bujor şi mândră dalie;
- Solistul Cozariz Radu cu: doina Eu doinesc, codru răsună (la rece)şi Cântec de cătănie;
Am încheiat cu suita din 14 jocuri locale Roata Stelelor.
A urmat premierea trupei iar când să zic gata, a urcat ,,mesagerul copiilor”, în persoana D-lui Primar Marcel Vancu care, intrând în jocul pruncilor noştri, a luat microfonul povestind publicului că ni s-a pregătit o surpriză.
Ca din pământ a apărut în braţele mele un buchet tricolor de trandafiri, în cealaltă mână un album cu poze cuprinzând instantanee din activităţile noastre pe care mi l-au deschis la prima pagină care conţinea o dedicaţie compusă de ei toţi, în versuri, iar pe copertă iscălindu-şi cu toţii numele citeţ. Bineînţeles că am citit şi publicului dedicaţia de pe prima filă. Rămăsesem fără cuvinte!
Pe când credeam că s-au terminat surprizele, a apărut un alt prunc cu o cupă iar altul mi-a aşezat la picioare un ambalaj artistic conţinând ,,daruri dulci” dăruite drept ,,antidot la toate amărăciunile pe care vi le-am provocat de-a lungul timpului”!
- Cum să nu-i ierţi? Cum să nu-i iubeşti? Cum să uiţi că ai fost copil?
A durat puţin până m-am dezmeticit, apoi le-am dat drumul să meargă să se schimbe de strai şi să meargă la masă. Era deja seară. Noi, ,,părinţii adoptivi” ai trupei am mai avut un pic de treabă pentru că aşa cum vă povesteam la începutul poveştii, Fabian Voaideş şi mătuşa lui, Mihaela Lomoră au vrut, neapărat, să cântăm împreună „Leliţă Săftiţă”, melodie din repertoriul lui Anton Pann, drept surpriză pentru tulgheşeni. – Hai s-o facem şi pe asta, ne-am zis. – Să vedem cum sună acompaniat de dobă cu strune, fluier şi vioară acest cântec vechi, într-o formulă ad-hoc, cu spectatorii care, aşteptau în faţa scenei fiind pregătiţi să ne ,,taxeze” ori să ne aplaude…
Ne-am riscat şi-o ieşit neaşteptat de fain! După ce-am căpătat un rând de aplauze, am dăruit, lui Fabian şi Mihaelei Lomoră însemnele festivalului aşa cum le-am dăruit tuturor participanţilor în acea zi. I-am medaliat, le-am înmânat diplomele şi trofeul, iar Fabian era foarte fericit că pleacă din România, din ţara bunicilor, cu tricolorul la gât.
De acum am predat ştafeta D-lui. Primar să prezinte în continuare invitaţii în festival: Iustina Lăbonţiu (Rugină)-proaspăt absolventă a ;colii Populare de artă, sub îndrumarea D-lui Ioan Dordoi, Angela Rusu şi Don Nero.
În ziua următoare, ştafeta a fost predată mai departe prezentatorilor spectacolului zilei, Magicianul Cristianis şi Larisa Judele. Pe scenă au urcat şi a doua zi, artiştii tulgheşeni: Iustina Lăbonţiu, Mihaela Lomoră care a prezentat muzică populară şi uşoară alături de nepotul ei Fabian care ne-a încântat cu Hora Stacatoşi ,,Haiduceasca”, apoi a urcat Formaţia de dans modern Ave Dance, foarte talentata Ana-Binca Gârlă. De notat: tulgheşenii au evoluat, cu toţii, live! Spectatorii tulgheşeni s-au simţit mândri de talentaţii lor copii, bucurându-se apoi, din plin, de toţi artiştii care au evoluat pe scenă.
A fost spectacol pentru toate gusturile iar sărbătoarea s-a încheiat cu un amplu foc de artificii după miezul nopţii.
În concluzie pot spune că am avut o ediţie a festivalului Roata Stelelor frumoasă, cu vreme bună, care a decurs fără pauze prezentând o gamă variată de jocuri şi melodii de muzică populară atât din folclorul naţional cât şi din folclorul local. Doina cântată excepţional, la rece, de Radu Cozariz a lăsat publicul mut de uimire. Radu abia a împlinit 14 ani. A doua zi a fost la fel de frumoasă şi binecuvântată de Dumnezeu cu vreme bună.
Între cei care au pus umărul pentru ca, dublul eveniment, să iasă perfect sunt: Primăria şi Consiliul Local Tulgheş, Asociaţia Culturală ,,PLAIURI TULGHEŞENE”, care a organizat şi a coordonat desfăşurarea festivalului, a asigurat prezentator- în persoana subsemnatei, a pregătit formaţia locală ,,Plaiuri Tulgheşene” etc.; SVSU Tulgheş (băieţii de la Serviciul pentru situaţii de urgenţă) – au amenajat perimetrul bazei sportive unde a avut loc evenimentul şi au vegheat, în cele două zile la bunul mers al lucrurilor în strânsă colaborare cu echipajele le de jandarmi (pentru preîntâmpinarea evenimentelor nedorite); la sunet- care a fost impecabilul- Dl. Florin Blaga din Borsec- mulţumim!
Posturi media: Ardeal Tv – operator tv Florin Deac şi reporter voluntar Vasilica Deac. Mulţumim pentru prietenie şi răbdare!
Radio PRO Diaspora, moderator ,,Sabina Sabina” (pseudonim), care a fost delegată să semneze un proiect cultural cu cei de la conducerea UAT Tulgheş pentru anul viitor. Se pare că ansamblul „Plaiuri Tulgheşene” va fi parte în proiect. Vom vedea la momentul potrivit dacă, ce şi cum.
Bucătar şef a fost Dl. Mihaly Farkas. Toţi cei 190 de artişti amatori, participanţi la festival, au lăudat tocana dumitale de mistreţ. Mulţumim frumos de masă atât bucătarului şef, cât şi celor care au procurat ingredientele! De asemenea, mulţumim pentru tocana de oaie, de-a doua zi şi pentru balmoş, d-lui. Ghiţă Rugină- nimeni altul decât tatăl Iustinei Lăbonţiu (Rugină), cântăreaţa, de care povesteam mai sus. Mulţumim colectivului din Primăria Tulgheş care au ajutat latot ce-a fost nevoie! Aţi făcut mulţi kilometri cu zâmbetul pe buze! Mulţumim membrilor Consiliului Local care au fost prezenţi la treabă în cele două zile! Tot respectul!
Sponsorul principal: Grigoriu Service SRL – a asigurat premiile pentru tombolă;
Înainte de toate, îţi mulţumim, Ţie Doamne că ne-ai ajutat şi de această dată şi ne-ai îngăduit să ne bucurăm împreună de reîntâlnirea cu cei reveniţi din toate părţile pământului să se adape cu „apă vie” din fântâna casei părinteşti!
,,Ţine-ne Părinte sfinte
şi ne dă tihnă şi minte
să putem merge’nainte
pe cărarea cărarea de lumină
pân’ la Tine în grădină!
Dă-ne Doamne gând sfinţit
tuturor ce-am împânzit,
din Apus la Răsărit,
ţări şi mări îndepărtate
simţind dorul ca pe-o moarte,
tot muncind pe-agoniseală,
sfârşindu-ne-n dor de ţară
şi de grai şi de părinţi şi de codri şi de sfinţi…
…de cărarea de sub coastă şi de zarea cea albastră,
care nu-i aşa de clară, niciunde ca-’n, a ta, ţară! Amin!.
A simţit trăirea ,,reveniţilor acasă” de prin străini şi-şi cere iertare de v-a transmis-o cumva, prea puternic, reporterul de ocazie,
Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu protejat UNESCO
Tulgheş- Harghita- România, 29 spre 30 Iulie, 2024.
Un comentariu
Lacramioara Pop – TEZAURUL- inimos de la Tulghes! Bravo! Felicitari pentru ce reusiti sa faceti!