Dimineaţă mohorâtă de toamnă. Sâmbătă, 14 Septembrie 2024.
Plouă cu găleata! Ştergătoarele de parbriz abia fac faţă! Drumul este anevoios. Mai zicem un ,,Doamne-ajută Cruce Sfântă nu ne potopii de tot” şi încercăm să înaintăm. La o bucată de drum ploaia s-a mai potolit. Ajungem, într-un sfârşit, în faţa Bisericiii Ortodoxe „Înălţarea Domnului” din Voineşti, Covasna. Mulţumescu-ţi Ţie Doamne!
Am ajuns cu bine şi la timp. De acum aşteptăm să vedem dacă v-a fi, ori nu, posibil să pornim în paradă spre Valea Zânelor după cum era programul.
Nu pot şti ce era în sufletul organizatorilor dar îmi pot imagina…
Formaţiile participante erau în aşteptare, fiecare în mijloacele de transport ori pe sub umbrele, aşteptând.
Pentru două trei minute norii s-au spart şi lumea a început să coboare din mijloacele de transport, să se aşeze în ordine pentru paradă, însă, cerul a început din nou să plângă, cu bogate lacrimi, astfel că am fost nevoiţi să urcăm din nou în maşini şi am pornit, într-o altfel de paradă, auto de data aceasta, spre locul de desfăşurare a festivalului.
Cred că mare credinţă trebuie să fi avut careva că pe măsură ce ne apropiam de poiană, norii s-au subţiat iar pe când am ajuns, deasupra poienii, norii s-au risipit, ploaia a plecat spre alte zări şi n-a mai revenit nici a doua zi; motiv pentru care parada portului s-a făcut Duminică, cu formaţiile care erau programate să evolueze în cea de-a doua zi, dar, cărora li s-au alăturat toţi cei care veniseră de sâmbătă şi aveau să evolueze şi a doua zi pe scena festivalului.
În festival au participat 16 ansambluri de dansuri, 3 coruri şi 21 de interpreţi de pe tot cuprinsul ţării şi chiar din Republica Moldova. Impresionant!
Majoritatea formaţiilor de dansuri au avut instrumentiştii în spate; evoluţia tuturor a fost live! Tot respectul!
Invitaţii, Cornelia şi Lupu Rednic, au făcut un spectacol de zile mari! Am cântat, cu toţii, împreună cu ei la urmă şi tot împreună am jucat horele în jurul focului de tabără care a încheiat prima, din cele două zile, de festival.
Despre prezentatorul festivalului, Gheorghe Filip nu mai vorbim! A fost şi de data asta, ca întotdeauna, o cutie fermecată din care, la nevoie, izvorât-au versuri subtile sau umoristice, câte un crâmpei de cântec vesel ori de inimă albastră, glume ori vorbe de duh cu care a umplut timpul, în care sunetiştii se străduiau să aşeze tehnica, de la un moment artistic la altul, întreţinând publicul, foarte numeros de altfel, într-o perpetuă bună-dispoziţe!
Tehnica de sunet şi meseriaşii de la acest segment merită nota 100*.
Despre organizare,în întregime, n-am cuvinte!
Totul a fost la superlativ: zâmbete şi vorbe bune! Să tot petreci cu-aşa lume!
Au avut corturi largi, bine ancorate în pământ, cu pereţi pe trei părţi laterale, cu bănci din-destul pentru public; la scenă, de asemenea, un cort lung,(încăpeau lejer trei formaţii numeroase), din care urcai direct sub coviltirul scenei; nenumărate amenajamente pentru deservire publică şi multe -multe standuri cu produse tradiţionale! Lumea era protejată de intemperii, indiferent de ce, iar seara când a venit, în toate corturile aveau iluminat electric.
Se vedea, cât-de- colo, că oamenii au lucrat în echipă şi în număr mare, la tot ceea ce înseamnă pregătire unui asemenea eveniment: Cort de prim ajutor la vedere, pompieri, jandarmi, oameni de ordine îmbrăcaţi cu tricouri inscripţionate şi cu ecusoane, încât oricând, dacă aveai o întrebare, ştiai unde să te adresezi etc.
Perimetrul zonei era mărginit de nişte ,,bulumaci” groşi din lemn de vreun metru şi douăzeci cm înălţime, groşi de vre-o 20 cm, scobiţi în partea de sus dintr-o parte în alta, în care ardeau nişte flăcări de parcă zânele puseseră acolo mii de licurici.
Focul de tabără trona în mijloc, împrăştiind limbi de foc de parcă erau cine ştie câţi balauri prinşi în jocul zânelor, desenând pe negrul nopţii tot felul de forme roşiatice. Milioane de steluţe de foc împrăştiindu-se de pe pământ, păreau că vor să se înlănţuie într-o horă cu stelele din cer…
Seară de poveste!
Ziua de duminică a fost la fel de frumoasă, poate mai frumoasă, pentru că ne-am bucurat şi de parada portului.
N-a mai fost focul de tabără dar ne-am bucurat de focul cu care ne-au cântat cei din Corul ,,Voineştenii” care au încheiat festivalul, împreună cu care ne-am încălzit sufletele cântând „Ieşi române la lumină”.
Noi, participanţii în festival, am fost trataţi aşa cum o faci cu fraţii tăi iar, la despărţire, nu am plecat cu mâna goală. Am primit fiecare câte o păpuşă de caş, o „bătruţă” de pălincă şi un colac răsucit, să avem merinde de drum iar în afară de diploma de participare pe format de hârtie, am căpătat, fiecare dintre noi, câte o diplomă inedită, personalizată prin pirogravură, pe o bucată de scândură,( de fag ori de stejar? Că nu mi-am dat seama dar, de estenţă tare că e destul de grea). Foarte ingenioasă ideea!
Dincolo de toate, am avut surpriza să-mi întâlnesc foşti consăteni, pe care nu i-am mai văzut de peste 40 de ani, care fiind veniţi la băi în Covasna au venit să se bucure de acest extraordinar eveniment; iată bucurii provocate colateral. Mulţumim!
Duminica amurgea. Publicul era istovit de aşa îndelungată şi „dulce oboseală”. Bateriile le erau, de acum, încărcate la maxim, cu energie pozitivă, aşa încât oamenii s-au pornit, cătinel dar foarte bine-dispuşi, spre casele lor.
Mulţi din public ne salutau pe cale spunând: ,,Vă aşteptăm şi la anul, dacă ne-o ţine Dumnezeu cu pace!” – acesta, pentru noi, era premiul cel mare! Am plăcut oamenilor din faţa scenei! Mulţumim Doamne că ne-ai ajutat să ne îndeplinim şi de data asta rostul şi ,,nu ne-am făcut neamu’ de râs”!
S-a coborât cortina peste cea de-a treia ediţie a festivalului din Valea Zânelor. Zânele s-or fi ascuns pe sub cetină să se odihnească. Or fi ostenite de atâta horit. Oricum organizatorii mai au treabă. Aşa un eveniment înseamnă muncă, de săptămâni întregi, înainte şi după desfăşurare.
Vă mulţumim, dragilor, pentru toată osteneala şi dragostea voastră frăţească!
Am agonisit amintiri frumoase, pentru anii de la urmă, când paşii ni se vor îngreuna şi n-om mai putea lua drumu-n picioare şi doba-n spate… ce-o vrea Dumnezeu! Dar, dacă El, ne-a îngădui şi-om fi sănătoşi şi ne-oţi mai chema, cu mare drag vom mai veni. Doamne-ajută!
Tulgheş, 17.Septembrie, 2024.
Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu protejat UNESCO din anul 2021
