Pe data de 13.11.2022, la Casa de Cultură a orașului Bicaz a avut loc o activitate de suflet, la care urbea de sub baraj, în spiritul tradiției străbune, în pragul postului Crăciunului, a participat în număr destul de mare, punctând una dintre activitățile din cadrul proiectului „Și eu pot!”. Nu întâmplător, tema activității a fost “Delicii Gastronomice”, pentru că astfel, bicăjenii au putut sărbători lăsatul secului, într-un mod simplu, firesc și natural, așa cum se practică din moși-strămoși.
A fost așadar, o activitate ce a avut ca principal obiectiv strângerea comunității laolaltă, fără un motiv anume, doar pentru a petrece de drag puțin timp împreună, ca oamenii să se bucure unii de alții, să afle unii despre alții și unii de la alții, să socializeze, cu atât mai mult cu cât în ultima perioadă astfel de întâlniri nu au fost posibile datorită restricțiilor pandemice.
Bucuria întâlnirii și percepțiile sinestezice au caracterizat întru totul întregul demers al activității. Interacțiunea umană împletită cu imaginile apetisante, mirosurile ispititoare și aromele diverse din multitudinea deliciilor pregătite, au dat savoare momentului și au făcut ca evenimentul să fie gustat de către toți participanții la propriu și la figurat. Atmosfera de relaxare și voie bună a fost susținută nu doar de bucatele deosebite, pregătite meticulos de către doamnele cu talent și experiență în arta gastronomică, așa încât să fure ochiul și să ispitească, ci și de cele două momente artistice coordonate de către doamna profesor Iulia Popescu și doamna Claudia Antoche, ambele făcând parte din echipa de organizare, alături de doamnele Anca Luca, Hanganu Victoria, Mihaela Scurtu, Florica Budacă și Popovici Elena, care a fost și inițiatoarea proiectului, demarat cu câțiva ani în urmă. Întreaga activitate a fost coordonată de către Mihaela Apetroei, ca parte a echipei de organizare. Aromele fructate de pe unele platouri s-au asortat perfect cu decorul, zugrăvit și prin intermediul „paradei frunzelor de toamnă” pe care au prezentat-o ingenios câțiva elevi, spre deliciul tuturor. Cireașa de pe tort a evenimentului a fost celebra Chirița, interpretată de talentata Butnariu Arianna, în vârstă de 9 ani, care a avut grijă să amintească publicului că cele mai bune bucate sunt cele tradiționale, autentice, pentru că sunt și cele mai gustoase. Poezia a făcut tandem cu muzica și în pași de dans a evoluat grupul „Steluțele Bicazului”, format din 5 fetițe cu vârste între 6 și 9 ani.
Se cuvine amintit faptul că activitatea a debutat cu binecuvântarea dată de către unul dintre preoții comunității, și anume părintele Popa Mihail, preot care a întărit pentru încă o dată ideea că tradiția și credința merg mână în mână.
Toate persoanele care au adus, prezentat și oferit celor prezenți la activitate din deliciile lor, au primit în semn de apreciere câte o diplomă și un suvenir, acordate cu multă prețuire de către organizatori și înmânate de către domnul primar Nicolae Sălăgean, care s-a aflat ca de obicei, în mijlocul urbei sale, fiind solidar cu organizatorii. Se cuvine să aducem calde mulțumiri, pe această cale, tuturor celor care au fost prezenți la eveniment, dar și celor care au pus umărul, mai mult sau mai puțin, la realizarea unei astfel de oportunități, însă important este faptul că datina străveche nu este dată uitării. Indiferent de evenimentele ce le ocazionează, obiceiurile străvechi au o deosebită importanţă nu numai pentru cunoaşterea particularităţilor poporului nostru, ci şi pentru cunoaşterea şi înţelegerea artei şi eticii populare româneşti.
Apreciem, astfel, tot ceea ce ne particularizează și ne individualizează ca popor, dar și ca parte integrantă, ca o comunitate, care nu dă uitării trecutul, strămoșii, tradițiile și obiceiurile frumoase, pe care nu doar le respectă și păstrează, ci le și perpetuează.
Ne dorim ca tradiția să meargă mai departe, să o promovăm și prin intermediul altor activități de suflet, făcute din suflet, pentru toate sufletele urbei de sub baraj.
Prof. Mihaela APETROEI