În anul 1995, la 1 decembrie, a apărut primul număr al revistei ”Biblioteca din Nord”, la îndemnul profesoarei și directoarei Liceului ”Mihail Sadoveanu”, Maria Lungu. S-a numit ”Biblioteca din Nord”, după titlul unui volum de poezie al lui Aurel Dumitrașcu. Poetul Aurel Dumitrașcu, fost profesor al liceului, își dorea să realizeze pentru elevi, în plan spiritual, fapte care să reziste în timp și să implice participanți de toate vârstele: un cenaclu, o revistă. Dorința i-a fost îndeplinită. La început revista era scrisă stângaci numai de maturi. Un domn Lupu, jurnalist din Iași, ne-a predat în câteva zile lecții de scris. Eu personal am participat în 1974 la o tabără de jurnalism școlar la Telega, în județul Prahova. Cursurile erau predate de profesori de la Academia ”Ștefan Gheorghiu” din București. Este de la sine înțeles că erau cursuri ideologizate și pe care nu le-am putut pune niciodată în practică. Salvarea mea a venit în urma studierii manualului ”Jurnalistică școlară” a profesoarei Luminița Grădinaru din Iași. Între timp am mai studiat și alte cărți de jurnalism, dar manualul este mult mai bine structurat. Am înființat un Club de jurnalism , iar cei cinci tineri care s-au înscris atunci, elevi în clasa a XII-a, sunt acum profesori de română, cu veleități în ale scrisului. Una dintre tinerele de atunci, înscrise la Club, a absolvit Facultatea de Jurnalism din București.
În cadrul Clubului de jurnalism, lecțiile teoretice alternează cu cele de scris. Stilul jurnalistic este complet diferit de cel al compunerilor școlărești, puerile, pline de adjective și cuvinte bombastice, care nu spun nimic.Copiii au înțeles că trebuie să scrie clar și concis.Că își pot îmbogăți limbajul limitat de cuvinte folosind dicționarul, documentându-se minuțios. Precizia, exactitatea informațiilor este foarte importantă în formarea unui jurnalist. La fel și atenția pe care o acordă evenimentelor și oamenilor despre care vor să scrie. Copiii au învățat să observe, să nu fie nepăsători, să aibă păreri obiective, să nu mai fie superficiali.
Mă străduiesc să corectez, împreună cu copiii, frazele ilogice, lungimile, repetarea obsesivă a cuvintelor. Niciodată copiii nu au căutat în dicționar atâtea sinonime, ca în scrierea unui text pentru revista liceului.
Am rămas plăcut surprinsă când o profesoară de română mi-a spus că jurnaliștii au devenit mai atenți și mai limpezi în exprimare. Copiii nu mai gândesc analitic datorită folosirii în exces a calculatorului. Mă bucur că măcar cu o mică parte dintre ei pot obține performanță în exprimarea discursului.
Fiecărei grupe de începători prezint cartea ”Limba de lemn” a autoarei Francoise Thom. Așa cum spunea Sorin Antohi în prefață: ”Poate mai realistă este acțiunea sistematică de educație, care prin manuale, cărți de lectură, exemplul dascălilor, ar trebui să intervină măcar în folosul generațiilor mai tinere. Nu putem începe brusc să vorbim fără sechelele limbii de lemn, dar cel puțin trebuie să le identificăm și să le descurajăm.”
Revista ”Biblioteca din Nord” este de tip caleidoscop. Cu un conținut variat, oglindește cu fidelitate viața școlii, deosebind-o clar de revistele altor școli. Conținutul reflectă evenimentele din școlă, dar și din comunitate, conferindu-i un caracter de originalitate. Astfel, editorialul dă întotdeauna tonul conținutului revistei. Rubrica susținută de psiholog se adresează în egală măsură și elevilor, dar și părinților. Pandemia, refugiații din Ucraina, programele Erasmus, la care au participat și liceeni împreună cu profesorii lor, școlile de vară, zilele importantte istorice și culturale, rubrica de sănătate, de religie, creațiile literare, pagina celor mici, rubrica umor, aproape toate sunt scrise în cadrul Clubului de jurnalism. Colaborează preoți, absolvenți, farmacistul toxicolog Dumitru Nastasă, cadre didactice, ofițeri. Sunt trei grupe de jurnaliști, una de inițiați și două de incepători. S-a creat o atmosferă de prietenie între un discipol mai în vârstă, așa cunm sunt eu, și tinerii cu care lucrez. Într-o atmosferă destinsă și plină de optimism scriem, corectăm, ne documentăm. Le dăruiesc cărți de ziua lor de naștere și îmi pare rău după ei când termină liceul și ne despărțim. Școala de jurnalism de la Borca este una la care tinerii participă cu și din plăcere. Pentru că este o școală altfel.
Iolanda LUPESCU