8 mai, la Căminul Cultural din Borca, un spectacol memorabil dedicat eroilor care au fost și care mai sunt a fost răsplătit cu aplauze. Încă nu s-au stins ecourile spectacolului, încă mai povestim despre cei doi protagoniști, care au fost și dascăli și interpreți. Prof. Cristina Petrea este coordonatoarea Școlii Gimnaziale „Aurel Dumitrașcu” Sabasa-Borca, etnolog și antropolog. În spectacol a fost actor, prezentator, “distribuitor” de cultură, de bun simț și de patriotism. Am asistat la un recital susținut de la cei mai mici interpreți, până la liceeni. O șezătoare, marca „Cristina Petrea” și un proces literar în care biruitoare a ieșit educația, ne-a pus pe gânduri. Acum, când profesorii aflați în grevă sunt umiliți, acest proces literar chiar a fost o aluzie la cele ce se întâmplă în țară.
Cătălin Popovici nu știu dacă mai are nevoie de prezentare. Pictor, fotograf, cantautor, iubitor de tradiție și de frumos, creștin născut, nu făcut, ne-a încântat cu cele două grupe de chitariști care sunt și vocaliști. “Treceți batalioane române Carpații”, “Bocetul lui Ioan cel fără de mormânt” (nu se poate asculta acest cântec fără lacrimi) sunt doar două cântece care au făcut sala să amuțească.
Văzându-i pe doamna Petrea și pe domnul Popovici evoluând pe scenă, mi-am dat seama că un dascăl nu e doar un dascăl, atâta timp cât lasă urme în sufletul elevilor. Peste ani, acești copii vor spune: „Și eu am făcut chitară cu domnul Popovici. Și eu am învățat multe lucruri de la doamna Petrea.” Aniversând Ziua Eroilor, „oamenii-spectacol”, cum îmi place mie să-i numesc, ne-au arătat că sunt oameni liberi, că pasiunea și energia cu care se dăruiesc pe scenă ar trebui să fie o lecție pentru cei care trec cu indiferență peste acest eveniment. Mi-a plăcut că la fiecare spectacol sunt însoțiți de familiile lor, care-i încurajează și îi ajută. Măcar așa să ne cinstim eroii, dedicându-le o clipă de frumos. Fără ei, nu am mai trăi într-o țară care se numește România.
Iolanda LUPESCU