„Cel mai bun mod de a prezice viitorul este de a-l construi” spunea Abraham Lincoln. Un rol important în alegerea viitoarei cariere îl constituie familia, școala, dar și modelele ce-i însoțesc pe adolescenți și tineri în spațiul virtual, zi de zi. O parte a tinerilor este influențată de mesajele transmise pe rețelele de socializare de către idolii lor ce promovează preponderent valorile materiale, obținute într-un timp foarte scurt.
Profesiile clasice, practicate din vechime, sunt în continuare alese de către cei pasionați, având aptitudini sau continuând, chiar, tradiția de familie: medici, avocați, profesori, arhitecți, ingineri, actori, jurnaliști. Se spune și că tinerii de azi vor avea profesii noi ce urmează a fi inventate. În activitatea școlară sunt întâlniți atât elevi extrem de motivați, care au formată decizia de orientare în carieră, însă, există și tineri cu rezultate foarte bune, dar care nu știu spre ce domeniu să se îndrepte.
Astfel, considerând importantă susținerea motivației lor, dar și oferirea de modele, adevărate valori în societate, ce și-au găsit menirea și o desfășoară cu multă pasiune și dăruire, a fost elaborat proiectul educațional „Modele în carieră pentru tinerii de azi”. Parteneri în cadrul proiectului sunt Liceul „Carol I” Bicaz, Școala Gimnazială „Regina Maria” Bicaz, CJRAE Neamț și Biblioteca „Mihai Eminescu” Bicaz.
Coordonatorii proiectului sunt prof. Roxana Dumitrașcu, prof. Manuela Cenușă și prof. Mihaela Apetroei de la Liceul „Carol I” Bicaz, iar din echipa de proiect fac parte profesorii diriginți ai claselor a XI-a și a XII-a de la Liceul „Carol I” Bicaz și ai claselor a VII-a și a VIII-a de la Școala Gimnazială „Regina Maria” Bicaz.
Prin intermediul acestui proiect, se propun activități în care tinerii să poată întâlni și interacționa cu persoane care activează în diferite domenii de activitate, unele fiind la început de drum, altele clădindu-și o adevărată carieră în specialitatea aleasă – medicină, farmacie, științe juridice, psihologie, jurnalism, domeniul militar.
Pe 6.02.2023, s-a desfășurat prima activitate din cadrul proiectului educațional, la care au participat parte din elevii claselor a XI-a și a XII-a de la Liceul „Carol I” Bicaz și elevi ai claselor a VII-a și a VIII-a de la Școala Gimnazială „Regina Maria” Bicaz. Activitatea s-a desfășurat la sediul Bibliotecii Orășenești „Mihai Eminescu”. Elevii au avut ocazia să interacționeze cu profesioniști din domeniul medical, invitații activității fiind doamna doctor Letiția Damoc, managerul Spitalului „Sf. Ierarh Nicolae” din Bicaz, domnișoara doctor Alexandra-Georgiana Bîrsan, medic rezident-cardiologie, Cluj-Napoca, doamna farmacist Emilia Preda, farmacia Belladonna, Bicaz, domnul doctor Alexandru Văsîi – medic rezident medicină dentară, Iași.
Cu această ocazie, elevii au aflat aspecte interesante, povești de viață și dedesubturi ale profesiilor de medic, asistent medical și farmacist. Invitații au răspuns cu transparență, sinceritate și căldură, încurajându-i pe cei interesați să meargă pe acest drum, dar ca un sfat prietenesc, a fost lansată ideea alegerii profesiei cu inima.
Următoarele întâlniri ce vor avea invitați din alte domenii de activitate, se află în etapa de organizare, iar elevii, adevărații beneficiari, vor avea parte și de alte experiențe, cel puțin la fel de interesante și benefice pentru orientarea școlară și profesională.
Roxana DUMITRAȘCU, Manuela CENUȘĂ