Domnul Sergiu Ciocoiu este redactor şi realizator de emisiuni la TVR Iaşi şi TVR 3 şi un apropiat al munţilor Neamţului. În această vară a fost alături de micii jurnalişti din Tabăra Catharsis. A fost unul dintre formatorii noştri şi a realizat o emisiune dedicată acestei manifestări:
Alăturăm articolul realizat de două mici jurnaliste cu domnia sa:
În tabăra Catharsis am avut ocazia să-i luăm interviu domnului Sergiu Ciocoiu care este reporter.
1.Cum v-ați început cariera de redactor?
E o poveste lungă și oarecum legată de formarea mea. Îndrăgostit de lectură, am terminat Facultatea de Litere, și în ciclul facultății am colaborat cu o serie de reviste din rațiuni pecuniare, aveam nevoie de bani și o sursă de venit putea să intervină în urma acestor colaborări cu ziare. Făcând facultatea de filologie, scrisul îmi era la îndemână. Mi-a fost mult mai ușor să întocmesc articole, să mă descurc prin cuvântul scris datorită acestei facultăți, care presupune să citești și să scrii, sintetizând foarte multe. Am început încă de la vârsta de 18 ani să scriu. Când scrii un articol nu ești numaidecât redactor, poți fi și reporter. Un redactor poate să fie și reporter atunci când realizează și munca de teren pe care o faci dincolo de a redacta, de a alcătui un articol, care poate să fie o știre, o poveste, un reportaj despre ceva. Un reportaj este o știre mai lungă. O știre poate să fie de genul:,,Astăzi s-a întâmplat, a avut loc evenimentul cutare…în Piața Sfatului din localitatea…au luat parte invitați din alte comune. Organizatorul evenimentului este domnul director, profesor sau primar, acesta ne-a spus:’’ și ni se arată între ghilimele ceea ce a spus organizatorul și se continuă cu o concluzie. Asta ar fi știrea. Reportajul presupune să te mai întinzi puțin cu această știre: te mai duci la un participant și îl mai intrebi:,,Cum vă simțiți la acest eveniment?’’, te mai duci la un expozant și începeți cu introducerea. Deci reportajul este o poveste mai lungă decât știrea în sine, care răspunde la întrebările: ,,Când? Ce? Cum? Unde?’’.
- Care este partea dumneavoasră preferată din munca de redactor?
Pot spune mai multe etape. În primul rând documentarea: vezi că este un eveniment. Apoi munca de pe teren, care este foarte plăcută și practică, aduni tot materialul vrut, apoi te întorci cu materialul vrut, de multe ori cu trei sau patru camere. După aceea ajungi cu toate cadrele acelea și trebuie să faci o emisiune inteligibilă, toate imaginile acelea trebuie să le pui într-un fel și începi să lucrezi la studio, să faci decupajul pentru fiecare sursă video, să faci textul, alegi ce anume pică, ce anume rămâne din ceea ce aveți pe casetă și asta îmi place cel mai mult. Îmi place foarte mult munca pe teren, dar la fel de bine mă simt în largul meu și atunci când scriu un text. Eu montez singur emisiunile, le mai și filmez, dar sigur echipele TVR sunt complete cu operator, asistent, șofer și redactor. Deci partea de teren mi-ar plăcea cel mai mult din ceea ce presupune să fac un articol.
- 3. La ce vârstă ați constatat că sunteți pasionat de lectură?
Lecturile apar de mic copil, aș putea spune pentru că noi în anii ‘70, nu aveam la dispoziție telefoane mobile sau alte gadget-uri cu care să-ți ocupi timpul, așa că citeai. Erau fel de fel de cărți de povești, bineînteles, apoi povestiri, aventuri, cu vârsta. Am început să citesc la șase ani, înainte de a fi în clasa întâi. Când mi-am dat seama că-mi place, într-adevăr lectura? Cred că undeva pe la 19 ani, când i-am dat un alt sens lecturii, am văzut o altă valență în cărți și mi-am dat seama că ele pot să formeze un om, să-l schimbe, să-l întărească, să-i deschidă lumi și sensuri noi. În tot acest timp citeam ca să mă informez, citeam fiindcă programele de televizor nu erau așa captivante și vedeam o carte ca pe un film. Aș putea spune că nevoia ne-a făcut pe toți din perioada generației mele să citim, chiar dacă mai târziu ne-am dat seama că există un sens în această lectură.
- Ce vă face să fiți pasionat de televiziune?
Televiziunea este un jurnalism dus la extrem, este complexă, deoarece dacă faci radio ai venit cu raportul bun, cum faceți și voi acum: ai tăiat, ai făcut, ai redactat și articolul e gata. Televiziunea e mult mai mult, sunt camere, trebuie să stai de vorbă cu oameni, trebuie să stai tu să faci o prezentare video, trebuie să fii convingător, trebuie să fii credibil, trebuie să fii plăcut și, cum vă spuneam, nu se termină totul aici, totul este gata în cabina de montaj, unde se montează acel puzzle, piesă cu piesă, și apare viziunea finală. Televiziunea cred că e o provocare, nu aș spune că sunt un om căruia îi plac numaidecât provocările, dar este ceva serios și complex, dacă este făcută așa cum trebuie.
- Ce vă face să fiți pasionat de vehicule?
A fi pasionat de vehicule nu e mare lucru pentru un bărbat, la fel cum fetelor le plac păpușile, așa și băieții sunt de obicei aplecați înspre vehicule. Ar fi o ciudățenie, deoarece eu nu am terminat o facultate mecanică. Între filologie și mașini nu prea sunt raporturi imediate sau vizibile. Mi-au plăcut de mic mașinile, toate lucrurile la mine s-au întâmplat de mic, mi-au plăcut mașinile teribil, mi-au plăcut tot timpul. Mult timp a fost greu să faci o emisiune auto, deoarece presupune multe etape care țin de legea audiovizualului, de publicitate, este greu să vorbești despre o mașină fără să ai un contract de publicitate, fiindcă altfel se consideră că fac publicitate și poți fi tras la răspundere, să plătești amendă, etc. În sfârșit, acum am găsit un cadru în care să putem face aceste emisiuni și mă bucur de ele. Mașinile sunt o provocare, se dezvoltă, sunt ca niște ființe vii și tot timpul raportate la capriciile modei și exigențele vremurilor pe care le trăim. Mașinile evoluează la fel ca și telefoanele pe care le aveți voi.
- Preferați mai mult cum sunt sau erau construite vehiculele în trecut sau în prezent?
Sincer să fiu, până să încep să fac emisiune, îmi plăceau mai mult cele din prezent. Ajungând să conduc foarte multe mașini ale prezentului mi-am dat seama că tot mașinile din trecut sunt mai frumoase. Mă deranjează enorm acel afișaj, acel display mare pe care îl au, ostentativ, aproape toate mașinile prezentului. Vreau ceasul la mașini așa cum era la mașinile mai vechi. Deci îmi plac mai mult mașinile ceva mai vechi, nu foarte vechi numaidecât. Acum toate mașinile tind să fie la fel din rațiune de posturi, de ergonomie, au ajuns într-un moment în care nu pot să arate altfel decât toate în aceeași manieră, ca să fie comode, să nu consume mult, și așa mai departe. Înainte mașinile erau mai cu personalitate, mai în felul lor.
Îi mulțumim domnului Sergiu pentru sinceritatea sa și pentru timpul oferit!
Asavei Casandra
Bortișcă Ioana
