În anul 370 d.Hr. s-a născut cea mai faimoasă minte feminină a antichităţii şi totodată prima matematiciană din istorie: Hypatia. Frumoasă, inteligentă şi foarte respectată într-o perioadă în care femeile din Alexandria nu puteau pătrunde în înalta societate, Hypatia a fost cea mai cunoscută gânditoare a lumii antice. Simbol al ştiinţei şi al gândirii independente, Hypatia avea să-şi găsească sfârşitul în circumstanţe tragice, după ce a refuzat să se supună dogmelor religioase.
A fost matematician, astronom, pedagog, inventator, muzician, filosof şi nu numai, dincolo de toate, un simbol durabil al raţiunii, ştiintei şi gândirii eliberate de dogme. Spirit independent, pătrunzător şi inteligent, fiica matematicianului Theon din Alexandria este prima femeie care a adus o contribuţie substanţială dezvoltării ştiinţelor.
Hypatia a moştenit pasiunea tatălui ei pentru matematică, aprofundând studiile în acest domeniu la şcoala din Atena condusă de Plutarh cel Tânăr şi de fiica sa, Asclepigenia. La întoarcerea sa în Alexandria, Hypatiei i s-a propus să predea matematica şi filozofia la Universitate, ca urmare a rezultatelor excelente obţinute la Atena.
Entuziasmul pe care Hypatia îl avea pentru matematică, erudiţia şi elocvenţa sa au făcut ca tot mai mulţi studenţi să dorească să o asculte. Astfel, casa ei a devenit un punct de întâlnire pentru cei ce doreau să descifreze tainele matematicii. Cu timpul, casa Hypatiei a devenit un veritabil nucleu intelectual, cei mai sârguincioşi studenţi ai ei dezbătând aici aspecte importante ale filozofiei.
Hypatia a publicat numeroase tratate, mai ales comentarii asupra operelor celorlalţi matematicieni contemporani, însă niciuna din operele sale nu s-a păstrat până astăzi. O parte dintre ele au pierit în incendiul care a distrus Biblioteca din Alexandria, restul fiind distruse intenţionat de către adversarii săi. Tot ceea ce se cunoaşte astăzi despre Hypatia se datorează corespondenţei pe care prima mare matematiciană din istorie a purtat-o cu foştii săi elevi.
Potrivit relatărilor autorilor contemporani, printre subiectele tratate de Hypatia se numărau şi secţiunile conice (cercurile, elipsele, parabolele şi hiperbolele formate atunci când un plan intersectează un cerc), ea elaborând un comentariu asupra lucrărilor lui Apolloniu. După moartea Hypatiei, acest subiect a fost neglijat mai bine de un mileniu. Importanţa secţiunilor conice a fost recunoscută abia în secolul al XVI-lea, iar astăzi acestea sunt folosite pentru a descrie traiectoria cometelor, orbitele planetelor şi mişcarea rachetelor.
Despre tragicul sfârşit al Hypathiei s-au spus şi scris multe, cea mai intersantă descriere o găsim la Socrates. Egiptul secolului al IV-lea era dominat de nelinişti şi transformări puternice, care aveau sã-şi pună definitiv amprenta asupra lumii clasice. Creştinismul ia avânt, iar conflictele cu păgânii devin tot mai dese, mai ales că Alexandria rămăsese ultimul centru intelectual neoplatonic, unde înfloreau ştiinţele şi cugetul liber, neîngrădit de religie. Dar în 391, patrarhul Theophilus declară păgânismul ilegal, ceea ce conduce la o distrugere în masă a templelor, printre care Serapeumul şi Museionul, care adăposteau o vastă colecţie de opere care scăpaseră incendiului bibliotecii din Alexandria. În 412, Chiril devine patriarhul Alexandriei şi începe o campania dură împotriva evreilor, apropiaţi ai guvernatorului Orestes, care sunt alungaţi din oraş. Protestul acestuia la Constantinopol îi determinã pe creştini să-l atace şi pe el, dar scapã doar cu răni uşoare.
Hypathia este implicatã şi ea în conflict, pentru că apare mereu în compania magistraţilor, este o figură cu autoritate şi bună prietenã cu Orestes. Pentru a dovedi autoritatea Bisericii, mai ales dupã ce Ammonius, un călugăr, este torturat până la moarte pentru că aruncase cu pietre în prefect, Chiril îşi îndreaptă atenţia spre Hypathia, pe care o numeşte, conform lui Ioan de Nikiu, “vrăjitoare păgână”. Femeia-matematician cade pradă sectei violente a parabolanilor, care o prind, o bat până la ultima suflare, o taie în bucăţi şi o ard. Nu există dovezi clare că a fost ordinul lui Chiril (considerat sfânt de Biserică), dar este oricum improbabil să fi fost străin de acţiunea gloatei de fanatici, care nu au fost niciodată pedepsiţi.
Începe „Evul mediu întunecat” şi ştiinţele, printre care şi matematica, intră într-o stare de latenţă şi chiar regres.
Dumitrina ERHAN
