Hoții și vardiștii. Leapșa. Flori, fete sau băieți, melodii sau cântăreți. De-a v-ați ascunselea. La scăldat. Mai știi câtă larmă era pe strada sau ulița ta, în serile călduțe de vară, când nici măcar luna de pe cer nu reușea să vă trimită pe la casele voastre?
Mai ții minte cu câtă emoție așteptai să se adune toți de pe la temele de vacanță sau de la muncile câmpului ca să începeți noianul de năzbâtii? Câtă veselie și pace era la începutul jocului! Apoi, fragilul echilibru dispărea. Cineva era nemulțumit pentru că se simțea nedreptățit : fie nu primea suficiente pase, fie nu i se lua în considerare răspunsul sau fusese „turnat” de altcineva. Până la ceartă nu mai era decât un pas, iar până la insultă o linie fină, insesizabilă. Și cum te puteai apărai atunci când erai insultat sau atacat verbal? Dacă erai educat să nu dai cu pumnul, îți rămânea o singură „lovitură” de grație, celebra replică „Cine zice, ăla e!”. Încă este de actualitate, copiii continuă să se apere folosind-o. Dar oare câți dintre noi ne-am gândit la fondul din spatele formei? Câți am ajuns la concluzia că este reală și, în plus, demonstrată științific?
Realitatea 3D sau ceea ce percepem în mod conștient sau inconștient în fiecare moment al vieții noastre nu este decât o oglindire a propriului eu.
Vedem în jurul nostru ceea ce noi înșine suntem. Când vedem frumosul și binele în jurul nostru, asta suntem și atragem. Nu întâmplător se spune că suntem ceea ce gândim. Dacă în sufletul nostru se duc „lupte” de care suntem mai mult sau mai puțin conștienți, în viața nostră apar situații conflictuale și dezechilibre de tot felul. O inimă pictată în culori sumbre va atrage alte inimi asemănătoare. Și noi, adulții, uzăm de esența replicii „Cine zice, ăla e!”, dar sub o altă formă: etichetăm, catalogăm și jurizăm oameni și fapte. La nervi ne răzbunăm insultând. E cel mai la îndemână să ne revărsăm frustrările afirmând despre cel care ne-a dezechilibrat că e incompetent, urât sau josnic. Oare nu cumva etichetele negative sunt, de fapt, propriile noastre etichete?! Nu cumva suntem ceea ce spunem?!
Carmen Maria ŢEPEŞ
