„Românii sunt cei mai inteligenți din lume și o spun după 15 ani de colaborare cu multe națiuni, însă nu avem încredere în noi, ne lăsăm ușor influențați în rău de cele mai multe ori și ne irosim timpul pe lucruri care nu ne aduc plusvaloare”.
Activitățile practice ale elevilor de la Profil Economic de la Liceul Mihail Sadoveanu Borca le aduc recompense pe măsura implicării, eforturilor și rezultatelor obținute!
La începutul anului școlar curent, la Liceul „Mihail Sadoveanu” din Borca, s-a inițiat un parteneriat inedit cu firma S.C. EUROARLL SALES S.R.L./Chilipirul zilei, care face parte dintr-un grup de trei firme, celelalte două având sediile principale în Marea Britanie și Irlanda, deci firme cu activitate internațională, manageriate cu succes de către managing director – doamna Gina Tudosă. În acest fel școala reușește să aducă la îndeplinire dezideratul conform căruia în timpul celor patru ani de liceu elevii de la Profilul Economic/domeniu autorizat și acreditat în școala noastră, trebuie să participe la stagii de pregătire practică în domeniul lor de activitate.
Managerul firmei, doamna Gina Tudosă, a răspuns prompt la propunerea mea de a primi în firma sa elevii pentru practică, respectiv de a participa și la anumite ore, în special la Marketing, întrucât este specializată în această ramură (și nu numai, având multiple abilități în managementul firmei/ business-administration, marketing, achiziții, vânzări, recrutare, motivare, training-uri și instruirea personalului firmei, și nu numai) în cadrul cărora elevii au avut ocazia să constate că ceea ce învățau teroretic la școală, aici, aproape de noi, în aceeași comună (firma are sediul în Mădei, comuna Borca) o entitate privată aplică cu succes în practică, în realitate, diferitele teorii și strategii economice, de managament, marketing, resurse umane și altele.
Prima săptămână de practică a elevilor de la clasa a IX -a s-a desfășurat în luna decembrie, în perioada în care concursul de colinde inițiat de dumneaei era în plină desfășurare. Elevii au parcurs, prin rotație, în cadru primei săptămâni de pratică prin toate pozițiile/posturile existente în firmă, începând de la Magazin Borca,Magazin Mădei, Sediu – financiar, Sediu – suport clienți, Sediu – procesare comenzi, Sediu – birou marketing – administratorul firmei, Depozit Farcașa – recepție marfă, și Depozit Broșteni – picking comenzi, ceea ce le-a conferit o imagine de ansamblu, integratoare, asupra activității firmei.
Citez din ceea ce ni s-a comunicat de către doamna manager și anume: „La final, vreau să fie răsplătiți pentru fiecare zi lucrată și o bursă/premiu consistent celui care face un proiect cu o analiză SWOT a firmei de o pagină (punctele tari, slabe, oportunitățile și amenințările firmei) – îi voi învăța eu pe toți ce este”. Așadar, toți elevii, la sfârșitul primei săptămâni de practică, pe lângă faptul că au fost învățați despre procesele din firmă, au fost și plătiți, cu un voucher în valoare de 400 lei, cu care au putut cumpăra orice au dorit din magazinele firmei (dacă facem un calcul simplu 400 lei x 25 elevi, înseamnă vouchere în valoare totală de 10.000 de lei). Și pentru că eram înainte de Crăciun, evident că au colindat și au primit și câte un cadou generos, la fel ca și ceilalți participanți la concursul de colinde. Activitatea de Marketingul afacerii de vineri, 27 Ianuarie 2023, de la clasa a IX-a B/ECONOMIC, la care au participat, domnul director, prof. Amariei Vasile, doamna manager a firmei S.C. EUROARLL SALES S.R.L/Chilipirul zilei Tudosă Gina, subsemnata, prof. economist Tărîță Nicoleta, și colega mea de catedră prof. Ursu Marcela, a fost o extensie a primei săptămâni de practică, când elevilor li s-a lansat provocarea de a face o analiza SWOT a firmei prin prisma experienței avute în firmă. Elevii s-au pregătit, au rezolvat și pregătit temele, iar ora desfășurată, având-o ca profesor pe doamna administrator Gina Tudosă, a fost una extrem de activă, interactivă, elevii au fost dezinvolți, dornici de comunicare, de afirmare, foarte interesați să absoarbă din experiența și cunoștințele managerului care le-a explicat practic ce însemna analiza SWOT aplicată pe firma sa. Ora a culminat cu momentul în care au fost desemnați doi elevi câștigători a două burse consistente cu cele mai bune două teme realizate și anume: eleva Cristea Paula Vasilica, o bursă de 5.000 lei, din care 2.000 lei cursuri și cărți de marketing, afaceri, engleză, engleza pentru afaceri, plătite de firmă, iar de 3.000 lei un laptop performant sau un upgrade la un laptop; Elevul Bondar Iulian, bursă de 6.000 lei, din care 3.000 lei cursuri și cărți de marketing, afaceri, engleză sau engleza pentru afaceri, plătite de firmă, iar 3.000 lei pentru un laptop performant sau un upgrade la un laptop. Mai mult decât atât, toți elevii care au răspuns întrebărilor la oră au primit puncte, 1 punct valorând 10 lei pentru cumpărături de produse din magazinele Chilipir. Toată lumea câștigătoare!
Suntem recunoscători și apreciem faptul că o reprezentantă de seamă a comunității de afaceri locale dorește, în mod voluntar, să ne instruiască elevii în cadrul activităților practice, în sesiuni formale și informale la clasă pe diferite teme, să le împărtășească din experiența și cunoștințele sale din domeniul economic și de afaceri şi că domnia sa dă dovadă de o veritabilă dorință de a se implica în traseul profesional al acestor tineri, de o deschidere și generozitate nemaiîntâlnite, și cu care avem planuri mărețe în viitor!
Profesor, economist Nicoleta TĂRÎȚĂ
Au trecut sărbătorile de iarnă și ce frumos au trecut când parcă toată bucuria Nașterii Domnului s-a coborât în munții noștri, filtrată prin sufletul nobil al Ginei Ionescu. O vorbă creștinească spune că „dacă ai, să dai din preaplinul tău, iar dacă nu ai, să dai din sufletul tău”. Asta a făcut: a dăruit și una, și alta, și a împletit frumos cântecul, tradiția, puritatea unor copii și inocența pentru că a bucurat deopotrivă și pe cei mici și pe cei mari. Prin colindele ascultate, prin urările de bine primite, am simțit bucuria Crăciunului până în măduva oaselor și s-a transformat Valea Muntelui în „Muntenii au talent”. În lumea asta agitată și mereu pe fugă am descoperit un exemplu de generozitate, de altruism, de bunătate și sensibilitate, care ne-a făcut să ne oprim, să ascultăm, să ne bucurăm. Într-o persoană a încăput un întreg univers, un univers luminos și cald ca și inima dumneaei.
Profesor Dumitrina ERHAN
Cererea dumneavoastră de a vă scrie câteva cuvinte pentru revista „Ecoul Munților” mă onorează și vă mulțuumesc pentru această oportunitate.
Concursurile de colinde. Când m-am mutat în România și la Mădei, în special din 2014, în fiecare iarnă îmi plăcea să îmi decorez curtea cu tot felul de figurine luminate și să fac un mic parc de care să mă bucur, atât eu, cât și finuții mei. Ulterior, când am văzut că veneau copilași care se uitau din stradă la Moșii Crăciuni, la reni și parcă și-ar fi dorit și ei poze și să le atingă, căci erau fascinante, m-am gândit să mut acest parc în fata noului magazin deschis în Mădei – Chilipirul Zilei și să le dăruiesc lor. Însă, cum de mici, trebuie să le insuflăm ideea că nu primești totul de-a gata și fără efort, m-am gândit că un concurs de colinde ar fi cea mai bună idee. Facebook-ul a devenit o parte importantă cam din viața fiecăruia (din păcate) și, ușor, această idee s-a transformat în ditamai campania de Crăciun la care ia parte toată comunitatea. În 2020 au fost 50 de copiii, în 2021 – 360 copiii și anul care tocmai a trecut am avut 560 de colindători. Nu am crezut că vom ajunge la fenomenul de a se sta la coadă să colinzi, dar da, s-a stat la coadă – răbdători și cuminți – să le vină rândul să colinde. Ba mai mult, mi-au spus mămici că din octombrie copiii încep să caute colinda perfectă pentru Moșul de la Chilipir.
Timp de două săptămâni – de pe 1 până pe 15 Decembrie – seara, membrii comunității intrau să asculte colindele – mai peltice, dar frumoase – și toți, dar toţi, sunt singură că au zâmbit de dragul lor. Ori acest lucru mi se pare neprețuit în timpurile astea încrâncenate, cu griji, cu vești proaste la tot pasul, cu răutăți gratuite, cu pandemii, războaie și alte chestii negative. Doamna Grădinaru a venit cu propunerea să continuăm cu colindele adulților până în ajunul Crăciunului și, deși afară nu am avut parte de zăpadă și părea că e Paște și nu Crăciun, noi am prelungit colindele și în rândul celor mari. Nesperat de bine a fost primită și această campanie, unde chiar nu mă așteptam să avem atâția participanți. Așadar, efortul financiar, munca Chilipiriștilor – pentru că nu e ușor să pregătești atâtea sacoșe şi să le împarți – au meritat cu prisosință să transformăm luna Decembrie în ceva magic!
Colaborarea cu Liceul „Mihail Sadoveanu” a venit la inițiativa doamnei profesoare Nicoleta Budăi-Tărâță de a participa la o oră la clasa a 11-a, profilul economic, apoi la a organiza stagiul de practică la clasele a 9-a și pur și simplu a fost dragoste la prima vedere între mine și acești copii. Adolescenții sunt la vârsta la care au nevoie de îndrumare, de călăuzire și, poate, la economic sunt considerați inferiori celor de la mate-fizică sau filologie, dar nu este așa – din contră! Eu am fost plăcut surprinsă să descopăr niște elevi dornici să cunoască, să învețe lucruri noi. Manualele sunt oarecum învechite și neadaptate realității din 2023 – și, de ce nu? – plictisitoare. Eu, la rândul meu, m-am chinuit să învăț teoria în facultate – și mi-aș fi dorit să mi se predea economia mai mult practic decât teoretic. Eu am predat în Marea Britanie, la Universitatea din Birmingham, module de marketing aplicat și de acolo am învățat modul acesta interactiv de predare care a prins foarte bine la LMS. Dorim să continuăm cu proiecte noi această colaborare, pentru că grupul meu de firme este în dezvoltare și voi avea nevoie de resurse umane calificate și este perfect să le pregătesc așa cum am nevoie. Iar dacă nu vor lucra la ARLL/Chilipir, voi avea o bucurie personală să știu că le-am pus o cărămidă în viitorul lor profesional. Românii sunt cei mai inteligenți din lume și o spun după 15 ani de colaborare cu multe națiuni, însă nu avem încredere în noi, ne lăsăm ușor influențați în rău de cele mai multe ori și ne irosim timpul pe lucruri care nu ne aduc plusvaloare. Nu este o rușine să te duci să muncești în agricultură în Germania sau la pădure – dar dacă au o șansa acești copii – de ce să nu îi învățăm să ceară mai mult de la viață acum cât încă au elan și energie?!
Gina TUDOSĂ
–manager S.C. EUROARLL SALES S.R.L/Chilipirul zilei