Când am terminat clasa a IV-a, primară, în primăvara lui 1946, am dat un așa-zis examen de absolvire, constând din lucrări scrise la limba română gramatică și la matematică. Era primul meu examen din viață și am avut niște emoții teribile. Subiectele le rețin de parcă aș fi dat examenul ieri. Știu că am scris de nota zece la matematică și de nota unu, cu indulgență doi, la română, mai precis la gramatică. Am absolvit școala primară, luând premiul I, cu coroniță. Fără comentarii. După absolvire, doi ani nu am șomat, am lucrat în sectorul zootehnic al familiei. .
În 1948 a venit Reforma învățământului din România. Nu discut aici conținutul ei, bun sau rău, ci numai un singur aspect bun, crearea în mediul rural a numeroase școli gimnaziale, care dădeau posibilitatea oricărui copil din familii sărace să-și poată continua studiile, „mai departe”, cum se spunea atunci, în mod gratuit. Cazul meu este concludent.
Mama, analfabetă, a analizat situația în familie, eu fiind mezinul, a discutat cu învățătorul Vasile Codrescu, directorul gimnaziului nou creat, pe care-l cunoștea din copilărie și fără știrea mea, m-a înscris la gimnaziu.
Eu eram în exercițiul funcțiunilor, cu vitele la tomnat pe Pietroasa. Mi-a poruncit să vin acasă, mi-a comunicat hotărârea luată unilateral, fără acordul meu, iar a doua zi, m-am prezentat la școală. Eram ultimul înscris, la o lună după începerea cursurilor. Dar în acel an 1948 a mai apărut o lege a presei, sau a tipăriturilor, o lege criminală, potrivit căreia tot ce s-a tipărit în România până în acel an, inclusiv manualele școlare, era considerat ca făcând parte din ideologia burghezo-moșierească, deosebit de periculoasă pentru toată lumea, în general, pentru tineri în special. Accesul la manual a fost interzis. Deci eu am studiat trei ani la gimnaziul din Borca fără a avea un manual la una din discipline. Învățam numai după notițe dictate de profesori.
Învățai la zoologie despre girafă sau leopard, profesorul iți desena pe tablă animalele respective, apoi îți spunea unde trăiesc, ce mănâncă și cu ce se mai ocupă în timpul liber. Tu ca elev notai totul conștiincios pe caietul maculator, acasă învățai după notiţe, iar a doua zi, dacă te scotea la tablă răspundeai ce ai reținut.
Bine, dar la gramatică ce să-ți deseneze profesorul pe tablă, fraze din Ion Creangă? Profesorul meu de limba română din gimnaziu a fost Vasile Codrescu, localnic, un pedagog desăvârșit și un profesionist de excepție. Nu aveam manual și învățam după texte din revista „ALBINA”, un săptămânal dedicat cititorilor din mediul rural. Marțea toți elevii clasei cumpăram revista „Albina”, iar apoi timp de două săptămâni foloseam articolele publicate nu pentru analize literare, ci gramaticale. Pe măsura ce profesorul ne preda substantivul, adjectivul, verbul, adverbul, sau despre sintaxă, cu părțile de propozițiune, noi elevii analizam din articolele revistei asemenea cuvinte. Uite așa în cele trei clase de gimnaziu profesorul Codrescu a făcut din mine, un Trăsnea pentru care gramatica era o nebuloasă, un haos total, a făcut deci un om care cunoaște perfect limba română, o simte, o trăiește, capabil să întrețină o convorbire cu orice specialist în lingvistică. Practic, eu după ce am terminat gimnaziul, gramatica nu a mai constituit niciodată o problemă, a fost o dexteritate, la orice examen m-a ajutat enorm și pentru asta țin să-I fiu recunoscător toată viața profesorului Vasile Codrescu.
Cazul meu nu a fost singular. Îmi amintesc bine ca majoritatea colegilor mei de gimnaziu au continuat studiile la liceu sau la diferite şcoli medii tehnice, cum se numeau atunci, unii chiar învățământul superior, ajungând profesori, ingineri, ofițeri sau aviatori.
Atunci, după război, în gimnaziile nou create nu prea existau profesori cu studii superioare. Munca profesorilor era realizată de către învăţători, cu o foarte bună pregătire pedagogică, dar și cu solide cunoștințe în domeniile pe care le predau. Amintesc printre aceștia pe Alexandru Țăranu la fizică și chimie, Vasile Florescu la matematică, dar în primul rând pe Vasile Codrescu la limba română.
Fără manuale, unice sau alternative, toți ne-au predat cu pasiune și dăruire totală cunoștințele din programa analitică, cunoștințe care ne-au servit ulterior în viață și pentru asta le sunt recunoscător tuturor. Forțat de împrejurări vitrege am fost obligat să întrerup trei ani cursurile liceale. Când le-am reluat, la noul liceu creat în Borca interveniseră unele schimbări în ceea ce privește manualele școlare. Nu existau încă manuale românești, dar aveam în schimb manuale traduse din limba rusă. Astfel eu am studiat fizica, chimia, matematica, biologia, psihologia ş.a. după manuale sovietice. Nu mai era mult și ajungeam să studiez și limba româna după manuale sovietice. Exista deja un precedent, în Basarabia.
Eu pot și acum să reproduc din memorie numele a zeci, dacă nu sute de eroi ruși sau sovietici, precum Prâjâvalski, Timiriazev, Lâsenco, Ceapaev, Miciurn, Popov, Țarapkin, Lepeșinscaia, Kosmodemianscaia, Ordonichizde și mulți, mulți alții. Dacă te luai după ce scria în acele manuale, tot ce a inventat omenirea în ultima mie de ani a fost creația inventatorilor ruși sau sovietici. Un singur exemplu, tractorul cu şenile a fost inventat de nu ştiu ce mujic rus.
Şi totuşi, dacă privești puțin mai atent, se pare că uneori aveau dreptate. Rușii au inventat deportarea forțată în masă în Siberia, a persoanelor indezirabile, sau mai recent, au inventat limba moldovenească.
Constantin COJOCARU
