Legătura dintre ecoturism și ariile naturale protejate ar trebui să fie una foarte puternică deoarece una din trăsăturile acestei forme de turism este contribuția activă la conservarea patrimoniului natural și cultural. Patrimoniul natural se află, de regulă, sub o anumită formă de protecție, deoarece doar așa ne putem asigura că se vor lua măsurile concrete de conservare. Cu toate că uneori activitățile umane pot fi ilegale și să pună presiune suplimentară pe aria protejată, putem folosi statutul de protecție ca o pârghie pentru a pune presiune pe autorități, așa cum de multe ori se întâmplă în România.
O arie protejată înseamnă că există o serie de restricții în folosirea resurselor din acea zonă, iar acestea variază destul de mult în funcție de tipul de arie protejată și de zonarea internă a acesteia. Restricțiile sunt menite să acționeze ca o barieră în calea activităților umane cu impact negativ ridicat, cum ar fi exploatările forestiere, amenajări hidrotehnice, minerit etc.
Turismul, la rândul lui, are propriile păcate dacă se dezvoltă în mod haotic, se încurajează turismul de masă și nu se iau măsuri de limitare a impactului negativ. La momentul de față sunt documentate destule situații în care turismul haotic a făcut mult rău, cum ar fi cazul plajelor din Thailanda aproape complet distruse și extrem de poluate. Tocmai din acest motiv pot exista o serie de restricții chiar și pentru activități turistice. În acest context ecoturismul are rolul de a aduce beneficii localnicilor, însă fără a afecta până la dispariție resursa care stau la baza acelor beneficii.
În România există mai multe tipuri de arii naturale protejate: unele de interes național, altele de interes comunitar (adică la nivelul Uniunii Europene), iar altele de interes internațional. De asemenea, din punct de vedere al modului de gestionare, se disting mai multe categorii. Fiecare astfel de categorie are propriile particularități referitoare la nivelul de protecție, scopul înființării și activitățile umane permise în interiorul acestora. Este important însă de reținut că desemnarea acestora a fost de regulă fundamentată pe criterii științifice, iar restricțiile în folosirea terenului și a resurselor din aceste zone au ca scop conservarea speciilor de faună, floră sau a habitatelor acestora.
Tipuri de arii naturale protejate de interes național:
-Rezervații științifice – acele zone cu regim strict de protecție, în care activitățile umane sunt interzise cu excepția celor în scop științific;
-Parcuri naționale – zone naturale în care se protejează speciile reprezentative pentru natura României și mediul lor de viață, cu o intervenție minimă a oamenilor. Sunt permise activități recreative, educative și de cercetare științifică, activități tradiționale și de construire a unui minim de infrastructură turistică (marcaje, refugii);
-Monumente al naturii – zone desemnate pentru importanța deosebită cu privire la raritatea și unicitatea unor elemente de floră, faună (specii de plante sau animale sălbatice rare, endemice sau amenințate cu dispariția, arbori seculari, asociații floristice și faunistice), fenomene geologice (peșteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apă, cascade) sau a altor elemente naturale;
-Rezervații naturale – zone naturale în care se protejează o specie sau un mediu de viață important. Aici sunt permise acțiuni recreative, educative și de cercetare;
-Parcuri naturale – zone naturale în care se protejează peisajul, important și datorită activităților umane tradiționale desfășurate în zonă, a căror păstrare reprezintă unul din obiective. Sunt permise activități recreative și educative, construcția de infrastructură turistică (marcaje, cabane, refugii), activități umane de dezvoltare durabilă.
Adrian Catrinoiu
