Din auzite și, mai mult din bănuială, la sfârșit de martie, într-una dintre patrulările noastre de rangeri la Parcul Naţional Ceahlău, am luat-o la pas malul drept al Bistriței în aval de barajul de la Bicaz. Scopul acestei deplasări? Găsirea unor urme de prezență a unei specii dispărute din țara noastră în urmă cu aproape 200 de ani și anume castorul. Astfel am observat urme de dinți pe scoarța sălciilor care, doborâte formau un labirint, dar și bazele construcției unui baraj format din mâl, crengi și… sticle de plastic, așezate cu o precizie inginerească.
Brebul este denumirea sub care era cunoscut Castor fiber în arealul nostru, cele mai vechi fosile fiind descoperite pe malul Oltului, la Slatina. Săpăturile arheologice atestă prezența lui în toate zonele țării noastre, iar istoricii arată că numărul acestora scade odată cu defrișările masive și din cauza vânătorii. Ca dovadă a prezenței lor trecute, numeroase sate românești poartă nume ca Brebu, Breb, Brebine, toponimia actuală numărând peste 100 de sate cu acest nume. Pe Valea Dâmboviței se înalță Muntele Brebul, unul dintre toponimele care amintesc de prezența mamiferului în zona montană.
Cel mai vechi toponim este Hodust, menționat la 1135, apoi satul Hodos la 1169, sinonim cu Hodiș, cuvânt care înseamnă locuri bogate în castori. De această toponimie se leagă sate ca Hodărăști, Dâmbovița, Hodea, Maramureș, Hodea, Arad, Hodea Bihor, Hodoni, comuna Saschiz etc. La fel de bogată este și toponimia legată de pâraie, dealuri, văi și lunci din preajma apelor: Balta Brebilor, Balta Breabul, dealurile Brebeni, vâlceaua Brebenul.
Castorul european (Castor fiber) a dispărut la începutul secolului al XIX-lea, nu numai în România, ci și în mare parte a Europei, din cauza că a fost vânat excesiv pentru blană și pentru castoreum, substanța cu care își marchează teritoriile. Castoreumul conține mosc, un compus folosit în industria parfumurilor. Rolul său este de a fixa și de a menține diferite esențe/parfumuri.
În România, proiectul de reintroducere a fost inițiat de ICAS Brașov în perioada 1998-2003, când au fost eliberate 182 de exemplare de castori pe cursurile râurilor Olt, Mureş şi Ialomița, migrând fără vreo intervenție umană şi în Delta superioară.
Printre beneficiile pe care le aduce prezența castorului într-o zonă, este calitatea apei. Aceasta devine mai curată, datorită capacității de filtrare a barajelor. De asemenea, prezența castorilor atrage cu sine o multitudine de specii, zonele devenind mult mai frumoase și atractive.
Contrar opiniei generale, el NU se hrănește cu pește, ci doar cu vegetație: salcie, plop și alun, mai rar mesteacăn, paltin sau anin. Preferă vlăstarii tineri și arborii de esență moale, fără valoare economică. În plus, are grijă de ecosistemul în care trăiește, menținând întotdeauna o densitate suficientă de arbori și vlăstari. Castorul nu mănâncă găini sau alte animale domestice și nu are cum să inunde beciurile/gospodăriile sătenilor.
Să sperăm că exemplarele ajunse la Bicaz vor avea viață lungă și vor ajuta zona să înflorească, atât din punct de vedere turistic, cât și al biodiversității.
Andrei CHELARIU
