Data de 24 ianuarie nu este doar „Ziua Unirii”. Cel puţin pentru Asociaţia Pro Grinţieş, Asociaţia Culturală „Eu Cred” Taşca şi pentru revistele „Mesagerul de Neamţ” şi „Ecoul Munţilor”. La restaurantul „Malvimend” din Tulgheş (localitate care de-a lungul istoriei ei a aparţinut şi Moldovei şi Regatului României) se va desfăşura într-o atmosferă oficială (cel puţin în prima parte a manifestării) festivitatea de fondare a Cenaclului „Ecoul Munţilor”. Invitaţii noştri sunt nemţeni, dar şi de la Corbu, Tulgheş, Borsec (judeţul Harghita) sau Broşteni (judeţul Suceava).
Invitat special este pictorul şi sculptorul, dar în special caricaturistul, Ovidiu Stanciu, locuitor astăzi al oraşului Suceava, dar originar din Bicaz, fiul colaboratorului nostru, regretatul profesor Traian Stanciu. Acesta va prezenta câteva zeci de lucrări.
Ovidiu Stanciu
La fel va face şi artistul fotograf Sebastian Vasile Luca, originar din Broşteni.
O carte de poezii (autor Marius Coşerariu) şi una de popularizare istorică (autor Daniel Dieaconu, publicată cu sprijinul revistei „Mesagerul de Neamţ”) vor fi prezentate în cadrul manifestării.
Ecaterina Curcă
De partea artistică şi de sărbătorire a Zilei Unirii se vor ocupa Lăcrămioara Pop, Ecaterina Curcă, Grupul folk „Eu Cred”, Ionuţ Coşerariu, Cătălin Popovici şi alţi tineri artişti din grupurile „Eu Cred”, „Ecoul Munţilor” sau „Muntenii Broştenilor”. Prezenţa se asigură pe bază de invitaţie, cererile vor fi făcute către organizatori.
Grupul folk „Eu Cred”
Manifestarea va fi prezentată video/foto/text de către „Mesagerul de Neamţ”. Deci pictură, fotografie, carte, cântec, toate sub semnul Cenaclului „Ecoul Munţilor”.
* Concepție grafică roll-up / Andrei Ropotoaia