„Dragobetele” este un simbol preluat de la daci, el fiind nimeni altul decât fiul babei Dochia, un flăcău chipeş şi iubăreţ, care seducea femeile ce-i ieşeau în cale. “Dragobetele” a rămas până în ziua de astăzi un simbol al iubirii la români. A fost şi simbolul ales pentru un nou bal, cel al lăsatului de sec la Grinţieş. Organizatorii au fost Oana Maria Acojocăriței, Primăria Grințieș şi Consiliul Local și Ocolul Silvic Domeniul Hangu.
Excelentă a fost ideea realizării unui „colț din odaia bunicii”, un loc autentic în care invitații au făcut fotografii, iar preț de câteva clipe cu toții s-au reîntors în timp. Că va fi o reușită au intuit organizatorii încă de la epuizarea celor 340 de bilete în numai câteva zile. Petrecerea a avut loc în incinta Salonului de evenimente Dolira din Grinţieş, iar gazdele, așa cum ne-au obișnuit, au dat dovadă de profesonialism și ospitalitate.
Invitată specială a fost interpreta de muzică populară Viorica Macovei, care „a scos untul din noi”, după cum s-a exprimat un participant de la petrecere, a bucurat inimile invitaților, iar seara a fost cu totul specială și de neiutat.
Formația Bucovina Express şi solista Laura Erhan au ținut mesenii pe ringul de dans în ritmuri de hore, sârbe, melodii ale anilor ‚’80 – ’90, iar portul polpular s-a amestecat cu ținutele de ocazie într-o perfectă fuziune.
Două tinere talente locale, interprete de muzică populară, Aflorei Sofia și Bârsan Denisa au adus prospețime programului, cântecele lor fiind completate cu strigături ale dansatorilor:
„Foaie verde și-o lalea
Bine merge roata mea
Când îi dau câte-o nuia
Și nuiaua-i de răchită
Merge roata pravălită.
Foaie verde baraboi
Să ne-ntoarcem și-napoi
C-așa-i jocul pe la noi!”.
Participanții au plecat spre casele lor bucuroși și fericiți cu gândul la o următoare reîntâlnire. Va urma, cu siguranță, o a treia ediție, cel puțin asta își propun organizatorii.
Roxana GABOR TĂNASE