Gheorghe Baltă s-a născut la 20 aprilie 1907 la Buhalniţa. A fost învăţător alături de soţia sa la şcoala de la mănăstire. A suferit în tranşeele din Rusia şi şi-a pierdut picioarele după câţiva ani de la venirea de pe front. A scris numeroase poezii, versificând legende, a creat epigrame, proză, o bogată memorialistică. S-a mutat apoi pe valea Tarcăului, unde a murit în 1975, 23 noiembrie. Fiul său, Constantin Baltă de la Tarcău, ne-a oferit câteva dintre scrierile tatălui său şi prezentăm două emoţionante poezii ale poetului de la Buhalniţa la care poposea adesea marele Sadoveanu.
Despărțire
Peste molozuri ca doi stei,
De piatră în cămașă albă,
Stau doi bătrâni, un moș și-o babă,
Și hoarna între ei.
Au desfăcut căsuța toată
Așa precum au și clădit-o
Cu mâna lor și au lipit-o
Bucată cu bucată.
Un camion cu lemn și scânduri
Stă gata de plecare-n drum
Doar ei să se mai urce-acum
Dar ei stau duși pe gânduri.
Șoferu-i cheamă amărât
Hai moșule, hai tușă dragă,
Chemarea-i însă fără vlagă
Îi stă un nod în gât.
Vin, zice moșul, iaca vin
Dar vezi, să pleci nu-i chiar ușor
Gândeam c-aicea am să mor!
Hai babă, că-i târziu!
Făcu trei pași, se-ntoarse-n dată
Și-și plimbă palma aspră tare
Ca într-o caldă alinare
Pe hoarna nestricată.
Apoi, clipind cam des din gene,
Păru deodată mânios,
Smunci de pălărie-n jos
Și-o trase pe sprâncene.
Bătrâna, își făcu o cruce,
Mai de-te să mai facă una
Dar se opri și iat-acuma
Pornește și se duce.
Trei degete îi stau mănunchi
La mâna dreaptă. Dar din poartă,
Se-ntoarse-n loc și-așa de-odată
Căzu-n genunchi.
Mai mult s-a prăbușit în brânci
Cu fruntea una cu țărâna,
Săltând-o doar să-ncapă mâna
Să-semne cruci.
Dar amintindu-și de ceva
Se-ndreaptă se-ndreaptă iar spre fosta ușă,
Din vatră ia niște cenușă
Și-o pune în basma.
Vârî basmaua-n sân și-apoi
Porni spre poartă-ngândurată
Și făr’ să mai întoarcă odată
Obrazul înapoi.
2 iulie 1959
Gheorghe Baltă
Transcrisă la 6 martie 1974 la Tarcău. Cazul este autentic cu bătrânii soți Vasile și Ioana Rogin.