Despre Bătrâni şi Bătrâneţe.
Copilul vrea să ajungă la maturitate, omul matur nu vrea să ajungă la bătrânețe, dar bătrânețea vine. Spunea cineva: „Ea vine și își înfige gheara în grumazul omului”. De aceea majoritatea celor vârstnici sunt aplecați, sunt oameni cu fața mai spre pământ.
În societățile trecute, să nu zic chiar arhaice, dar în societățile trecute bătrânii erau în mare cinste. În societatea modernă bătrânii nu mai sunt în cinste. În societățile arhaice bătrânii alcătuiau un așa numit sfat al bătrânilor sau sfatul înțelepților. Ei conduceau comunitățile. Astăzi bătrânii sunt mai marginalizați. Duceți-vă în marile orașe, duceți-vă la Târgu Neamț, la Piatra Neamț. Toate serviciile se adresează tinerilor: magazine, știu eu, terase, restaurante, nu mai vorbesc de magazinele acestea de haine de lux, care sunt adresate tinerilor în general. Pentru bătrâni sunt rezervate doar magazinele de pompe funebre. Da, cam așa este rânduiala. Astăzi bătrânii sunt marginalizați. Dar nu doar la aceasta vreau să mă refer, ci la faptul că bătrânii ei înșiși se marginalizează. Renunță la luptă, renunță la visuri, nu mai au dorințe sau năzuințe pe care le aveau la tinerețe. Se simt oarecum în plus. Sigur că bătrânețea are necazurile ei, dar are și părțile ei pozitive.
Mă refer întâi la acele necazuri care vin în viața omului vârstnic și anume, le luăm așa într-o ordine: scad puterile. Nu mai poate omul la bătrânețe cum putea la tinerețe, nu? Orice om vârstnic a simțit pe propria piele lucrul acesta. În al doilea rând, scade capacitatea simțurilor. Nu mai vezi cum trebuie, nu mai auzi cum trebuie, chiar dacă încercăm să le corectăm: vederea cu ochelari, auzul cu un aparat auditiv, vrem să mergem folosim un baston, dar în general simțurile sau capacitatea simțurilor scade. Apoi apar multe neputințe, apar multe boli. Sunt boli și ale tinereții, dar mai multe sunt bolile bătrâneții. O altă chestiune negativă a vârstei senectuții este teama de moarte. Dacă omul la tinerețe nu prea se gândea la moarte, la bătrânețe ce mai așteptăm, nu? Ce mai urmează? Sigur că simțim moartea mai aproape de noi ca în perioada tinereții noastre. Un alt aspect negativ al bătrâneții este sentimentul inutilității, nu te mai simți de folos nimănui, ba, dimpotrivă, parcă ești o povară pentru ceilalți din casă sau pentru familie. Și sentimentul acesta de a nu fi util este foarte apăsător. Și, nu în ultimul rând, de cele mai multe ori bătrânețea este însoțită și de singurătate și atunci necazul este și mai mare. Când bătrânii au în jurul lor pe copiii lor, pe nepoții lor, pe cineva din rudeniile lor, din apropiați este bine. Dar când un bătrân nu mai are pe nimeni, singurătatea parcă este mai apăsătoare ca bătrânețea. Și dați-mi voie să vă mărturisesc ca preot cu multă experiență, am experiența pastorației, iată, la sat, am experiența pastorației la oraș, am slujit prin multe sate și comune de prin județul Neamț și nu numai. Am văzut foarte mulți oameni singuri și primim la biserică pe mulți oameni care trăiesc singuri și știm de la ei cât de apăsătoare este singurătatea.
Dar, dragii noștri, dacă am amintit aceste lucruri să le zicem noi negative, bătrânețea are și niște aspecte pozitive, care trebuie să ne încurajeze pe toți. Bătrânețea este o binecuvântare: dacă Dumnezeu ne-a binecuvântat să ajungem la vârsta asta, trebuie să-I mulțumim Lui și să simțim binecuvântarea Sa asupra noastră. În al doilea rând, omul în vârstă are o experiență de viață extraordinară. Și experiența aceasta de viață trebuie folosită și de el, dar trebuie împărtășită și altora să știe și bine ar fi ca cei tineri să se folosească de experiența vârstnicilor. Ei au trecut prin viață și necazurile pe care le-au îndurat bătrânii și mărturisite tinerilor ar trebui să-i determine pe aceștia ca să nu repete și ei niște greșeli ca atunci și ei să aibă asemenea necazuri. Un alt lucru pozitiv: bătrânețea este o vârstă a înțelepciunii. Mintea coaptă și nu mai este acea zăpăceală ca la tinerețe. Se spune în popor să dea Dumnezeu mintea omului în vârstă sau „dă Doamne mintea cea mai de pe urmă”, adică dovadă că ai acumulat o înțelepciune și totdeauna această înțelepciune trebuie folosită și de tine ca persoană, dar și de cei din jurul tău. Un alt lucru pozitiv: omul la bătrânețe are o așezare duhovnicească, este un om mai predispus spre cele duhovnicești, spre credință și trebuie să se manifeste aceasta. Tinerețea este cu ale ei, de aceea spune iarăși Psaltirea: „Păcatele tinereților și ale neștiinței nu le pomeni Doamne.” Apoi bătrânețea pentru toți, dragii noștri, trebuie să fie un timp al mântuirii. Dacă la tinerețe omul zice „lasă că o să-mi caut eu de suflet când voi fi bătrân.” Când ești bătrân când mai poți amâna? Nu se cuvine să amânăm. De aceea rețineți ideea aceasta, pe care s-o aveți în mintea dumneavoastră permanent: bătrânețea să fie timpul mântuirii. Un alt lucru pozitiv: bătrânețea să fie un timp al rugăciunii multe, sporite. Am spus că puterile scad, da? Dar poți să te rogi? Ne putem ruga la bătrânețe. Și aș dori ca toți bătrânii să fie oameni foarte rugători. Și un alt aspect pozitiv: cât te țin picioarele, iubite frate creștine și iubită soră creștină, cât te țin picioarele mergi la biserică. Du-te la casa Domnului! La tinerețe iarăși au fost serviciu, școală, copii, omul caută motive, că-s reale motivele, că nu sunt reale omul întotdeauna invocă motive. Dar la bătrânețe nu mai sunt aceste motive și de aceea cât puteți mergeți la biserică, mergeți către casa Domnului. Mergând, așa cum am venit azi dimineață spre bisericuța aceasta, tot așa într-o altă dimineață mergeam spre o altă biserică și am văzut într-un sat, undeva, o bătrânică ce mergea spre biserică cu un taburet. Muta taburetul, mai pășea un pas. Și a fost întrebată: „-Unde te duci, mătușă?” „-La biserică, nu pot sta acasă.” Așa trebuie să fie la fiecare gândul acesta de a nu sta acasă.
Fiindcă sărbătorim astăzi pe Sfinții Ioachim și Ana aș vrea să vă mai spun că Sfântul Ioachim trebuie să fie icoana bătrânului evlavios, iar Sfânta Ana să fie icoana bătrânei evlavioase. Vedeți, pentru ei Dumnezeu făcea parte din familia lor, ei vorbeau cu Dumnezeu, se rugau mereu lui Dumnezeu. Dumnezeu era o prezență foarte concretă în viața lor. Tot la fel, pentru dumneavoastră toți cei în vârstă, Dumnezeu să fie o prezență familiară. Cu Dumnezeu în gând, cu Dumnezeu în casă și așa să treacă și cealaltă vreme a vieții noastre.
Dacă ar fi să ne gândim iarăși, o bătrânețe fără credință este cumplită. Cunosc oameni bătrâni necredincioși. Într-adevăr, bătrânețea pentru ei este cumplită. Credința aduce o altă putere, o altă deschidere, o altă stare a sufletului și de aceea cultivați-vă credința și să aveți năzuințe. Dacă la tinerețe omul are vise multe, la bătrânețe omul nu trebuie să renunțe la vise. Care trebuie să fie visul principal? Visul mântuirii și nădejdea la Împărăția lui Dumnezeu. Și dacă ai visul acesta și nădejdea aceasta puternică în sufletul tău, atunci bătrânețea ta este luminată și întărită de ajutorul lui Dumnezeu.
Viața omului este ca un pârâu. Un firicel de apă izvorăște din munte, coboară în vale, se mărește, crește și mai tare, dă deoparte tot ce găsește, rupe zăgazurile și curge vijelios în vale. Dar ajunge în loc de șes, unde se liniștește, curge molcom și udă toate ogoarele și toți se folosesc de apa acelui râu. Așa este viața noastră. Tinerețea tumultuoasă, dar bătrânețea să fie așezată și să fie de folos celor din jurul nostru, dar în primul rând de folos nouă.
Dacă ar fi să ne propunem un program pentru vârsta senectuții vă spun următoarele lucruri. Primul: să folosim experiența acumulată în viață, pentru noi și pentru cei din jurul nostru. Doi: să cugetăm la trecerea vieții. Viața e trecătoare și trebuie să avem în minte lucrul acesta și să nu ne amăgim. Trei: să nu amânăm pocăința. Cine amână pocăința nu va avea parte de ea. Să ne căim, să ne pocăim, să ne spovedim, să ne împărtășim, să fim în rânduială, dacă vine sfârșitul să fie creștinesc pentru noi, cum ne rugăm la fiecare Liturghie: „sfârșit creștinesc vieții noastre.” Ori ce înseamnă sfârșit creștinesc decât a fi spovedit și împărtășit ca să ai în tine pe Iisus Hristos euharistic. Un alt punct din programul bătrâneții: nu poți avea păr alb și gânduri negre. Vă rog să rețineți. Nu poți avea păr alb și gânduri rele. Adică nu vă alimentați cu gânduri negre, urâte, deznădăjduitoare. Spunea un preot psiholog, este la modă acum psihologia creștină sau psihopedagogia creștină. Și eu m-am ocupat puțin de problema aceasta și e foarte interesantă, mai ales pentru preot. Spunea așa că mintea omului este ca o moară și moara macină ce bagi în ea. Dacă bagi în mintea ta gânduri bune, speranțe, nădejdi, știu eu, amintiri frumoase, emoții frumoase mintea macină și măcinișul este bun. Dacă omul bagă în mintea lui gânduri rele, moara aceasta a minții macină, dar iese un măciniș rău. De aceea cele mai multe boli în lumea de astăzi sunt tocmai aceste boli de nervi, de stres, oameni căzuți psihic. Nu erau înainte asemenea boli, omul era cuminte, era la locul lui, trăia cu nădejde, avea universul lui mult mai liniștit și mai plăcut ca astăzi. Un alt punct: să ne căutăm de suflet, să ne rugăm mult. Și, încă o dată, accentuez problema rugăciunii. Se spune că la oraș trăia o familie. Aveau afaceri, foarte legați cu serviciul, copiii cu școala, dar erau atât de ocupați și zăpăciți încât viața lor era un fel de iad. Și mama lor la țară, văduvă, s-a îmbolnăvit. Și-au adus-o la medic. Dar văzând că mama este prea slăbită au luat-o la ei: „hai, mamă, stai la noi, mai facem niște analize.” Și ce făcea mama în casă? Mama doar se ruga, atâta putea face, se ruga. Dar rugăciunea acelei mame de la țară a schimbat viața celorlalți, și a copiilor și a nepoților. Deodată s-a făcut pace și liniște în casă, deodată au ierarhizat altfel valorile și au înțeles că viața nu trebuie să fie doar un zbucium, o alergătură după bani, după afaceri, după profesii, că așa este lumea modernă. Să așeze pe primul loc pe Dumnezeu, că Dumnezeu, El le rânduiește și le așază cum nu se poate mai bine.
Dragii noștri, dacă astăzi se întâmplă în lume ceea ce se întâmplă apropo de bătrânii din azile, este o urmare a modului de viață al societății noastre. Că de vreo 30 și ceva de ani tot așa am fost, am deprins ca fiecare să trăiască pentru el. Face omul case cu zece camere, dar n-are loc acolo pentru tata și pentru mama, îi duce la azil. Cumpără omul din supermarket-uri alimente, mâncare cât pentru un regiment de oameni, dar lui tata și mamei nu le dă o bucățică. Și vă pot da mai mute exemple și în felul acesta iată că situația bătrânilor este așa cum este. De aceea noi să nădăjduim în Dumnezeu și să nu uităm un cuvânt al Sfântului Paisie Aghioritul, care zice așa: „Omul are o bătrânețe pe cât de curată i-a fost tinerețea.” Dacă lumea modernă astăzi nu mai are grijă de bătrâni, să știți că după ce vor muri aceștia, bătrânii, nu vor avea grijă nici de ei, ca morți, nu-i vor mai pomeni. De aceea faptul că dumneavoastră sunteți la biserică astăzi, faptul că, iată, ați venit cu colivă pentru cei răposați, faptul că ați adus pomelnicul cu numele lor la Sfântul Altar să fie pomeniți toate acestea dovedesc că aveți în suflet o anumită rânduială la care țineți și eu, ca preot în vârstă, vă îndemn să țineți la toate acestea din toate puterile dumneavoastră. Și, ca să nu terminăm așa într-o notă tristă, vreau să termin cu acel citat al Părintelui Patriarh Daniel care zice așa, des zice și îmi place mult cuvântul acesta: „Noi nu suntem bătrâni, toți suntem tineri de vârste diferite.” Așadar, pentru că sufletul nu îmbătrânește și nici nu moare, de aceea omul are un resort lăuntric care și la bătrânețe îl poate determina să trăiască într-o tinerețe spirituală, pe care v-o doresc și dumneavoastră și tuturor celor dragi, Amin!
A consemnat Alexandru ANDRIEŞ