În acest articol dedicat generalului Dumitru Coroamă, caut să evidenţiez viaţa şi cariera acestuia, din cele ce se mai ştiu din familie, fiind şi nepot, deoarece mama mea, Aurelia, a fost soră cu generalul. În familia noastră se spunea că suntem originari din Bucovina şi că un bunic de-al nostru a emigrat in Moldova, stabilindu-se în satul Schit, comuna Hangu, în timpul când Bucovina era sub stăpânire austro-ungară.
Bunicul meu, Toma Coroamă, a mai avut fraţi şi au trăit prin timpul Revoluţiei de la 1848, când unioniştii moldoveni, printre care şi Vasile Alecsandri, s-au refugiat în Curtea de Hangu, alături de „vânătorul înalt şi spătos…Creţul”, despre care scriitorul pomeneşte în nuvela Dridri.
Toma Coroamă a fost un ţăran cu multă putere de judecată, bun gospodar şi cinstit, aşa cum spun cei care l-au cunoscut. A fost primar al comunei Hangu de mai multe ori, cu care ocazie a avut conflicte cu prinţul Sturdza, reprezentat prin administratorul moşiei Hangu, ing. Swicinaky, privind izlazurile comunale, şi a susţinut procese pe care le-a câştigat în folosul obştei. Căsătorit cu Ecaterina, au avut 10 copii, 6 fete şi 4 băieţi. Băieţii erau Ernest, erou în primul război mondial, Dumitru, Gheorghe şi Cantemir Coroamă.
Dumitru a urmat şcoala primară în satul Schit şi Liceul „Petru Rareş” din Piatra Neamţ. După terminarea liceului a fost numit suplinitor la şcoala din Cotârgaşi-Broşteni, apoi la Borca şi Farcaşa. În familie a fost crescut în spiritul muncii gospodăreşti, a păstorit vite, bun la coasă, la toate treburile, ca şi la horă, şi am putea spune că a crescut un tânăr perfect.
Inainte de primul război mondial, a urmat Şcoala militară de ofiţeri de infanterie, pe care a absolvit-o cu gradul de sublocotenent. După începerea războiului, în 1916, se găsea în primele linii pe frontul din Moldova, luptând pe văile Oituzului, Trotuşului, cu Regimentul 15 Dorobanţi-Războieni.
În luptele extrem de grele duse pe Valea Uzului, a fost decorat şi înaintat în grad. A primit Ordinul de Cavaler „Mihai Vireazul” şi mai multe decoraţii printre care şi cele franceze, engleze, ruseşti, cu unele a fost decorat personal de Eremia Grigorescu, legendarul comandant al diviziei în care era şi Reg. 15. Dorobanţi în subordine.
A luptat în continuare pentru dezrobirea Transilvaniei şi Unirea cea Mare şi ocuparea capitalei Ungariei, Budapesta. În timpul luptelor din Ardeal, a scapat ca prin minune de explozia unui obuz în gara din Cluj.
După terminarea războiului a revenit cu Reg. 15. Dorobanţi în Garnizoana Piatra Neamţ, rămânând la această unitate ca ajutor de comandant, apoi de comandant al regimentului.
La manevrele militare regale conduse personal de către fostul rege Carol al II-lea, în toamna anului 1932 sau 1933, a participat şi Regimentul 15 Dorobanţi, care s-a umplut de lauri de felul cum operaţiunile au fost conduse de colonelul Dumitru Coroamă – atât din punct de vedere teoretic cât şi practic. A fost felicitat personal de regele Carol al II-lea, care a dat ordin să fie avansat colonelul Coroamă la gradul de general de brigadă şi să ia comanda Regimentului 87 Infanterie Satu Mare, în 1934.
Patru ani mai târziu, în 1938, a fost avansat la gradul de general de divizie şi transferat la Divizia de Gardă Regală din Bucureşti, până la 6 septembrie 1940, când regele Carol al II-lea a trebuit să abdice, ulterior fiind numit comandantul Corpului II Armată şi, probabil, avansat şi general de Corp de Armată.
În timpul puternicilor manifestaţii din faţa Palatului Regal de la începutul lunii septembrie 1940, unde se scanda de catre populaţia capitalei, de miile de studenţi şi de către Mişcarea Legionară „Jos Carol! Jos Lupeasca!”, Carol a dat ordin lui Coroamă să se tragă în demonstranţi.
Generalul Ion Antonescu, fiind numit prim-ministru, adus de la Mănastirea Bistriţa-Vâlcea, unde a avut domiciliul forţat dat tot de rege, l-a întrebat pe Coroamă:
-Ce faci? Tragi?
Coroamă a răspuns în termeni hotărâţi:
– Maiestate şi domnule general, nu pot să execut acest ordin de a trage în tineretul ţării.
Antonescu atunci a răspuns:
-Dacă nu dai ordin să tragă armata, atunci nici eu nu trag.
S-a evitat astfel un posibil dezastru naţional, înlăturat de un nemţean, respectiv vrednicul general Dumitru Coroamă. Antonescu, în calitatea sa de prim-ministru, fiind de faţă şi generalul Coroamă, a cerut lui Carol al II-lea să abdice mai mult forţat, în favoarea Voievodului Mihai de Alba Iulia. Deşi generalul Antonescu era recunoscut ca un foarte bun militar, capabil şi un bun patriot, totuşi, ofiţeri superiori din generaţia sa nu-l agreau, având mulţi care îi erau contra.
În aceeaşi oală l-a băgat şi pe Coroamă, căutând să-l mute la Corpul IV Armată, pe motiv că este nevoie de un comandant cu multă experienţă şi un bun militar, pentru apararea graniţei de la răsărit (la Nistru). Realitatea era însă cu totul alta. Generalul Coroamă era foarte simpatizat de tineretul studenţesc, precum şi de armată şi, cu toate că se cunoşteau din primul război, fiind şi el sub aceeaşi comandă a generalului Eremia Grigorescu, l-a trimis la Iaşi, unde a stat la comanda acestei mari unităţi, până la rebeliunea din ianuarie1941, când şi-a prezentat demisia, pe motivul că nu era de acord cu Antonescu în mai multe probleme.
Deşi urmărit de Antonescu tot timpul, pas cu pas, totuşi a fost chemat în 1943 să preia comanda unei mari unităţi de pe frontul de Răsărit, dar l-a refuzat în ciuda intervenţiilor care s-au făcut.
Odată cu venirea comuniştilor la putere, în 1947, a fost luat de către securitate de la locuinţa sa din Piatra Neamţ şi ţinut în ameninţări şi nesfârşite anchete, dar n-au putut să-i stabilească nici o vină. A fost ţinut 7 ani în puşcărie, după care a fost eliberat conform Biletului de eliberare nr. 4455, conf. Ord. nr. 68256/1954. A trecut prin închisorile din Suceava, Interne, Jilava, Aiud, Gherla şi Ocnele Mari-Vâlcea. La Ocnele Mari, a paralizat şi a fost ţinut în starea în care se află încă un an, fără tratament, apoi l-au transferat la închisoarea Văcăreşti, de unde l-au şi eliberat. A fost dus cu o salvare şi lăsat la o rudă de-a soţiei, în Bucureşti. Nu s-a putut afla nimic de el, despre suferinţele sale, fiindcă îşi pierduse graiul. Ceea ce s-a mai aflat despre el au fost relatate de foştii deţinuţi politici, care l-au întâlnit prin închisori.
A decedat în anul 1964 şi a avut o înmormântare simplă, doar familia conducându-l pe ultimul drum pe cel ce a fost vrednic general de corp de armată, Dumitru Coroamă. Ulterior a fost dus în cavoul familiei din Piatra Neamţ. Deşi securitatea fila tot timpul, la înmormântare au participat generalii Nicolae Dăscălescu şi Ilie Creţulescu, îmbrăcaţi civili şi stând la distanţă.
Grigore Tărâţă (Lulu Coroamă)
(n.red. Articolul a apărut în cartea „La poale Pionului – crâmpeie de istorie – comuna Ceahlău”, coord. D. Dieaconu, M. Bulai)
