Învățător, cu o deosebită activitate culturală, didactică, socială și economică, este născut în satul Cotîrgași, comuna Broșteni, județul Suceava, la 13 iunie 1878, fiind primul fiu al părinților săi, Gheorghe și Ioana. Având o evidentă înclinație pentru studiu, a fost înscris la Școala Primară din Broșteni, condusă de Mihai Lupescu și Nicolai Nanu între anii 1888-1893. În 1893 reușește să intre printre primii la Școala Normală de învățători din Iași. Absolvă cursurile Școlii Normale în anul 1898, fiind numit , în toamna aceluiași an, învățător la Școala Primară din Cotîrgași , unde activează până în anul 1908. Este transferat apoi la Școala Primară din Broșteni, fiind numit în același an Revizor Școlar al județului Suceava.
Între anii 1910-1914 se transferă la Școala Primară Pipirig, apoi, între 1914-1916 intră în învățământul urban, la Școala de băieți, nr.1 din Târgul Neamț. În 1916 se transferă la Școala de băieți nr.1 din Piatra Neamț, fiind numit, în 1922 Revizor Școlar al județului Neamț.
În 1926 este înaintat Inspector al Activităților Extrașcolare din județele Neamț și Baia, adăugându-se, în 1927, la circumscripția de inspecție și Câmpulungul Bucovinei. Funcționează în această calitate până în 1930, când este pensionat la cerere, din motive de sănătate.
În perioada în care a fost revizor școlar și inspector în județul Neamț, s-au ridicat , după stăruința sa, 14 localuri de școală, din temelie. Celor pe care îi inspecta, în calitatea sa de revizor, mai apoi de inspector, s-a dovedit prieten și sfătuitor, mai mult decât superior în inspecție, fiind îndrumător și sprijinitor. Se interesează de traiul învățătorilor, de dificultățile pe care le întâmpină în activitatea lor, de colaborarea pe care autoritățile locale o au cu învățătorii, de mediul în care aceștia lucrează, luând legătura cu autoritățile și insistând până când situațiile care lăsau de dorit erau remediate.
Petru Gheorgheasa inaugurează o epocă nouă în relațiile învățătorilor cu superiorii lor inspectori și ale acestora cu instituțiile statului.
Studiind mereu opere valoroase, românești sau străine din domeniul pedagogiei și psihologiei, devine un profund cunoscător al acestora, fiind mereu la curent cu noutățile în materie de educație. Toate acestea erau împărtășite cu generozitate confraților mai tineri sau mai puțin tineri, cărora le inspecta clasele.
Acordă tot sprijinul Asociației Învățătorilor din județul Neamț, luând apărarea învățătorilor contra piedicilor și greutăților ce li se puneau în cale de către unii oameni politici pătimași. O realizare la nivel național, pentru ajutorarea învățătorilor, este înființarea Băncilor Învățătorești (care se regăsește astăzi sub forma C.A.R-ului), în fiecare județ, în toată țara. Prima bancă se înființează în județul Neamț. La început, această inițiativă a fost zădărnicită de Casa Corpului Didactic din București, organizație cu același scop, sustinută de Minister. Inițiativa lui Petru Gheorgheasa se concretizează în câțiva ani, având susținerea corpului didactic și a presei.
Băncile învățătorești au facilitat construcția de locuințe igienice, școlarizarea mai ușoară a copiilor, ajutoare pentru sănătate, burse universitare pentru copiii talentați.
Petru Gheorgheasa devine o autoritate căutată în probleme de învățământ și organizare școlară, întocmind și primind aprobare pentru publicarea Cărților de Citire și Gramatică de la clasa I până la clasa a VII-a. A publicat articole valoroase în reviste profesionale și folclorice: „Almanahul Învățătorilor”, „Revista Asociației Învățătorilor”, „Vremea Nouă”, „Șezătoarea”.
Fondează, împreună cu Neculai Stoleru, Cercul „Deșteptarea sătenilor”, scoate, împreună cu același, „Calendarul sătenilor” din 1904 până în 1940. A alcătuit prima „Monografie a școalelor și bisericilor de pe moșia regală Broșteni”, publică culegeri de folclor și sfaturi practice: „Cântece de stea și urături”, „Portul și cântecul românesc”, „Datini și obiceiuri”, „Cum să ne creștem copiii”. Ultima sa lucrare va fi „Omagiu lui Neculai Stoleru”, o lucrare deosebită.
Generozitatea care l-a caracterizat s-a dezvăluit și în răstimpul în care l-a crescut și îndrumat pe nepotul său, Vasile Gheorgheasa. Alături de cei doi fii ai săi, Radu și Mihai, Petru Gheorgheasa ia la sine și pe Vasile și îl crește, educă și încurajează spre a deveni preot, trimiţându-l la Seminarul de la Ismail. Tânărul Vasile se va întreține singur la școală, practicând temporar meseria de frizer, mai apoi continuând Facultatea de Teologie la Cernăuți.
Petru Gheorgheasa se pensionează după 32 de ani în învățământ, din care 24 la catedră și 8 în controlul învățământului. Moare subit în 18 noiembrie 1944, la 66 de ani, din cauza bolii de inimă de care suferea, fiind înmormântat în satul Portărești-Giurgita, județul Dolj, unde se afla în refugiu cu familia.
Activitatea desfășurată în întreaga carieră, localurile de școală, publicațiile și manualele școlare, monografia și întemeierea bancilor învățătorești, îl fac pe învățătorul, inspectorul, cărturarul Petru Gheorgheasa un model demn de urmat și o figură impunătoare în galeria oamenilor de seamă ai neamului.
Gabriela Vanda CORTEZ