Anul acesta, pe data de 15 februarie 2023, se împlinesc 200 de ani de la naşterea celei mai mari personalităţi a comunei Gârcina, Melchisedec Ştefănescu, cărturar, istoric, profesor, episcop și membru al Academiei Române. A fost unul din cei mai luminaţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.
S-a născut în comuna Gârcina, Mihail, după numele de botez, în familia preotului Petru Ştefănescu, fiind cel dintâi din cei unsprezece copii. Tatăl său a fost preot, păstorind parohia Gârcina timp de 50 de ani, iar mama sa Anastasia (Ana) Ştefănescu „a fost un model al virtuţilor femeii de la ţară” şi împreună au dat copiilor o educaţie creştinească aleasă, astfel că cinci dintre ei au îmbrăţişat viaţa călugărească.
Primii ani de şcoală îi urmează la şcoala sătească din Gârcina, unde a învăţat să citească, învăţător fiindu un călugăr, apoi, remarcându-se ca un elev deosebit, este îndrumat spre şcoala de pe lângă Biserica Sfântul Ioan din Piatra-Neamţ, iar din 1831 la Şcoala Domnească din Piatra-Neamţ, urmând ca între anii 1834-1843 să studieze la Seminarul de la Socola-Iaşi.
Deşi elev eminent, întrerupe studiile timp de doi ani, timp în care este învăţător la Şcoala Particulară din Şerbeşti. În anul 1843 este numit profesor suplinitor de retorică, pastorală, istorie şi geografie la acelaşi seminar pe care l-a absolvit. În anul 1843, la 24 decembrie primeşte tunderea monahală cu numele de Melchisedec. În 1844 devine ierodiacon, apoi din 1845-1848 este inspector şi profesor de retorică si dogmatică.
Studiile teologice şi le desăvârşeşte între anii 1848-1851 la Academia Teologică de la Kiev, înfiinţată de mitropolitul Petru Movilă, obţinând titlul de „magistru în teologie şi litere”, apoi până în 1856 a fost numit profesor de patristică, drept canonic, liturgică şi teologie comparată la Seminarul de la Socola. În anul 1856 este numit rector al Seminarului de la Huşi, aici formându-se peste o mie de preoţi buni, pregătiţi de acest mare pedagog.
Însufleţit patriot, folosind cu multă înţelepciune atât catedra, cât şi amvonul, a luptat pentru unirea Principatelor, fiind membru în Divanul Ad-Hoc al Moldovei (1857), apoi ministru al Cultelor (1860) în guvernul condus de Mihail Kogălniceanu, pe care îl sprijină în secularizarea averilor mănăstireşti.
La sfârşitul anului 1862 este hirotonit arhiereu cu titlul „Tripoleos” şi numit locotenent de episcop la Huşi. Prin decret semnat de Cuza în 1865, este numit episcop eparhiot al noii eparhii a Dunării de Jos, cu reşedinţa la Ismail.
Episcopul Melchisedec a avut un rol important în viaţa bisericii româneşti, contribuind la unirea celor două biserici din Moldova şi Ţara Românească, ajungând ca în anul 1865 să se întrunească la Bucureşti, pentru prima dată, un sinod general al Bisericii Ortodoxe Române. A avut o contribuţie importantă la întocmirea Legii Organice din 1872 prin care s-a constituit Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. La 22 februarie 1879 este ales episcop al Romanului, unde păstoreşte cu înţelepciune duhovnicească până la sfârşitul vieţii.
I s-a propus să candideze ca mitropolit al Moldovei, însă la 20 noiembrie 1886, majoritatea guvernamentală respinge candidatura sa şi astfel hotărăşte să se retragă în cetatea episcopală de la Roman. La 16 mai 1892 încetează din viaţă.
Pentru aportul adus la dezvoltarea culturii româneşti, între anii 1870-1892 a fost membru al Academiei Române. O deosebită contribuţie a avut marele ierarh la dobândirea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române în primăvara anului 1885, ca urmare a actului sinodal întocmit de el cu multă înţelepciune.
Mulţi din ucenicii săi care au făcut seminarul la Roman au ajuns renumiţi preoţi, misionari, profesori şi episcopi. Rolul său în biserica și cultura română a fost unul major și noi, locuitorii comunei în care a văzut lumina zilei, îi păstrăm o neștearsă și pioasă amintire.
Mihaela APOPEI