Născut în 13 februarie 1903 în satul Izvorul Alb, com. Buhalnița, fiind al doilea copil din cei opt (8), Mihai, Constantin, Gheorghe, Neculai, Elena, Ioana, Maria și Ana ai familiei Năstase și Eugenia-Isabela Turcu. A urmat școala primară în satul Grințieș, com. Bistricioara, gimnaziul la Hangu unde era director eruditul prof. Gavriil Galinescu, absolvent al Facultății de Teologie, a Conservatorului de muzică București, Conservatorului din Leipzig, specializare la Viena.
Constantin urmează liceul „Petru Rareș” din Piatra Neamț, absolvindu-l în 1925. Cursurile universitare la București, devenind licențiat în filozofie și litere în 1929. La gimnaziul Hangu, directorul Galinescu, văzându-l vioi și isteț l-a luat ajutor la lucrările de secretariat ale școlii, scutindu-l de cheltuielile necesare învățăturii și-i rămâneau și bani de buzunar. Și la liceul „Petru Rareș”, directorul V. A. Trifu aflând că se pricepe la lucrările de cancelarie l-a luat la ținerea contabilității comitetului școlar scutindu-l și aici de taxa școlară, în plus, oferindu-i o recompensă bănească. La cancelarie a lucrat cu Stăhiescu, cu care s-a împrietenit pentru că Turcu avea o mare căldură sufletească, era bun și sincer și te puteai înțelege ușor cu „el în orice împrejurări” – Stăhiescu. În liceu a arătat o deosebită atragere spre literatura română lucru dovedit cu prisosință cu prilejul participării la concursurile societății „Tinerimea Română” din București când patru (4) ani la rând a luat premiul I pe țară. În facultate a fost remarcat în mod deosebit de profesorul Rădulesu-Motru. După absolvirea facultății revine la Piatra Neamț la liceul „Petru Rareș”, lucrând la secretariat și ca profesor de limba română și filozofie. În mai multe rânduri cei doi entuziaști iau inițiativa editării unui ziar „Avântul” cu un conținut variat cuprinzând articole de educație cetățenească și informații de tot felul spre a fi de folos oricărui cetățean. Colaborările erau deschise oricărui cetățean și a fost primit foarte bine de cetățenii din Piatra Neamț. La liceu și-a reluat lucrările de contabilitate la Comitetul Școlar devenind și secretar al liceului și ca să-și întregească situația materială, mai ales că între timp căsătoria cu Aurica Gr. Capșa. După plecarea lui Stăhiescu, Turcu a continuat munca culturală în alt chip, funcționând un timp ca bibliotecar al liceului, unde a depus o muncă fără egal pentru prosperitatea bibliotecii începând cu reorganizarea ei sistematică după exemplu marilor bibliotecii din București, străduindu-se pentru îmbogățirea ei cu volume multe și interesante, biblioteca ajungând să aibă rolul unei biblioteci orășenești. După un interval de vreo doi ani, organizează o „Expoziție de cărți vechi românești”, cu exponate de valoare foarte prețioase pe care le posedă biblioteca. Constantin Turcu mai avea la activul său și o însemnată activitate publicistică de erudit cercetător istoric. În broșura „Preocupări de cultură generală”, a scos în evidență aspecte din activitatea unor personalități de seamă a orașului Piatra Neamț ca: profesor Ion Negre, Calistrat Hogaș și alții. A ajutat la redectarea și tipărirea operei „Nibelungii” tradusă din limba germană de profesorul V. A. Trifu. A ajutat la redactarea și tipărirea cărții „Tataia” a profesoarei Sidonia Hogaș. A tradus și publicat partea referitoare la ținutul Neamțului din studiul lui Vaillant asupra călătoriei lui în România în colecția „Biblioteca cunoștințelor folositoare”, Editura „Cartea Românească”.
Din perioada cât a fost secretar al liceului „Petru Rareș”, 16 iunie 1930 – 31 august 1942, se remarcă printr-o remarcabilă activitate cultural – științifică. Din 1930, din inițiativa și strădaniile lui Constantin Turcu, „Anuarul liceului Petru Rareș”, devine o lucrare științifică cu scopul de a deveni o monografie a regiunii. Una din cele mai originale precizări în numismatica românească autohtonă a făcut-o în legătură cu moneda emisă de Ion Vodă cel Cumplit sau cel Viteaz (1572 – 1574). Despre moneda de aramă (akce – acceua) bătută sau emisă de Ion Vodă 1573 (7081) s-a scris mult la noi, rămânând probleme nerezolvate, dar o lectură corectă, componentă, judicioasă a legendei de pe verso a făcut-o numai Constantin Turcu. Această piesă cu inscripție parțial în limba română cu efigiu, portretul discutabil al domnitorului reprezentând singurul caz cunoscut în numismatica Moldovei când se folosește datarea cu anul de la facerea lumii. Începe să nutrească preocupări pentru studiul istoriei naționale publicând numeroase documente istorice pe care le-a găsit în cercetările sale precum și articolele întocmite pe baza informațiilor din revistele din specialitate. Pasiunea pentru studiile istorice l-a determinat să se prezinte la un concurs de „arhivist” care s-a ținut pe țară reușind primul și ca urmare a fost numit subdirector la Arhivele Statului Iași. La Iași, în acest centru de mare cultură a găsit mediul prielnic pentru cercetările sale istorice. L-au cunoscut și prețuit: Gh. T. Kirileanu, C.C. Giurescu, preotul și publicistul C. Bobulescu, Dan Simionescu, Augustin Z. N. Pop, Ștefan Ștefănescu, Costică Botez și mulți alții din care i-au acordat prietenia lor. Foarte pe scurt, dar cuprinzător activitatea științifică ieșeană a lui Constantin Turcu este arătată de istoricul Ștefan Ștefănescu, în volumul „Enciclopedia istoriografiei românești”, Editura științifică și enciclopedică București, pagina 328 – 329. Bogata lui activitate ar fi satisfăcut titlul unui doctorat la care însă din modestia care l-a caracterizat nu a râvnit.
În 1980, prin Alexandru Obreja, la cel de-al doilea simpozion de toponimie ținut la București, Constantin Turcu prezintă comunicarea intitulată „Despre unele toponimice de origine latină din județul Neamț. Prezintă o comunicare despre „silişte””, arătând semnificații istorice, dar și alte aspecte complexe. Monografia istorică „Războienii” – Valea Albă pentru comemorarea a 4.00 de ani de la sângeroasa ciocnire a lui Ștefan cel Mare cu turcii năvălitori, luptă memorabilă”. A contribuit cu două articole „Autohtonia toponimiei locale” (pp. 47 – 53) și „Eroi de peste secole” (pp. 116 – 120).
Datorită lui Turcu știm astăzi că Daniil Sihastru, sfetnicul înțelept și omul de cumpănire a lui Ștefan cel Mare, n-a fost un personaj legendar, ci o făptură autentică, cum a stabilit în 1947, indicând și mormântul pustnicului la Voroneț. Însemnat este aportul lui Constantin Turcu la „Istoria Iașilor”, amintindu-se că pentru evenimentele de la 1600, când Mihai Viteazu, integratorul de neam, restauratorul Daciei, a trecut prin capitala Moldovei, el a rezolvat prețioase informații cu privire la acțiunea politică și militară a voievodului. Constantin Turcu răspundea unui prieten la întrebarea ce mai scrie?: „Un articol în Almanahul turistic” în 1971, altul în „Studia bibliografica”, și un număr de articole în revista „Mitropolia Moldovei și Sucevei”. Gata de tipar am o istorie a școlilor sătești din Moldova (secolul IV 130)”.
Constantin Turcu a avut puternicul cult al trecutului nostru zbuciumat dar glorios, fapte de dârză împotrivire, avea cultul oamenilor de seamă, „aleși”. Însă nici valorile prezentului nu-i scăpau. A fost cercetător ștințific în cadrul Institutului „A. D. Xenopol”. În scrisoarea din 6 iulie 1980 scria: „Cu sănătatea stau destul de prost. Aparatul digestiv mă necăjește rău de câteva luni, am slăbit 8 kg. Deci am scăzut cam la 50 de kg. Nu știu ce va mai fi cu mine” (Dimitrie I. Stăhiescu). Ce e mai rău e că nu-mi pot vedea de activitatea mea. La 16 – 17 mai am fost la Piatra Neamț și am ținut o comunicare despre „Toponomia latină din județul Neamț”. Îți trimit o ilustrată de acolo”. Pe versul ilustratei scrie 16 – 17 mai simpozion „Petrodava 2000 de ani”, apoi alături: „din urbea tinereții noastre temerare”.
Ion Chelcea – „ceea ce m-a surprins la Constantin Turcu mai presus de toate a fost cultul trecutului nostru”: Dr. Ion Petrescu: „Constantin Turcu era un băiat bun, era înțelept și-și vedea de învățătură. Discret, tăcut, delicat, cuviincios, nu fuma, nu gândea la Ducesa de Genua, nici la principesele celor două „Sardini”. Știam să cinstim pe eroi, fie profesori și colegi, cinsteam amintirea unui Mihai Stamatin, fost director. Cinsteam prezența la catedră a unui matematician de elită ca Neagoe care de o mare delicateţe cu noi, cu toate că era surd, era respectat și audiat într-o liniște academică, pentru că se purta cu noi foarte politicos. Îl respectam pe Costică Turcu pentru că era printre colegii silitori și nu avea nici o ?. Au plecat mulți dintre colegi. Constantin Turcu a avut grijă ca ceva să mai rămână din noi. Cu câtă trudă a organizat el întâlnirea foștilor elevi cu ocazia jubileului primului bacalaureat și sărbătorirea centenarului liceului. El ne-a chemat și a făcut totul ca amintirea noastră să nu se piardă ca un fum. Îi spuneam eu odată, că suntem colegi de breaslă, adică așa cum medicii nu-i lasă pe oameni să moară atunci când trebuie, și-i obligă să moară când nu trebuie, tot așa istoricii “Doctori fără de arginți”, mergând din sat în sat, din loc în loc. Doctor bun ca-n poveste. Unde află ca este un sat, un loc din vechi, un om de omenie, el pripășea cu meșteșugul lui fermecat, învia sate, târguri, drumuri, oameni. Împreună cu toți aceștia va trăi și acel doctor bun care i-a înviat, acel doctor bun de pe Valea Bistriței, Constantin Turcu”.
„Anuarul liceului Petru Rareș” a fost evidențiat într-o ședință a Academiei Române de ministrul de atunci Spiru Haret, Turcu făcându-se cunoscut în toată țara.
Pentru ziarul „Avântul”, pentru care colaborarea era deschisă oricărui doritor, a colaborat cu Constantin Matasă întemeietorul Muzeului de arheologie Piatra Neamț, Popovici Panaite Crivăț, Gh. Mihăilescu, învățătorul Petre Gheorghiasa, Alex. Gheorghiu, Ioan Mrejeru și alții. Era omul care ajuta pe oricine îi solicita ajutorul, pe cei străini sau rude. Așa s-a întâmplat cu fratele lui Mihai, care-și pierduse soția și rămase cei trei copii mici, Constantin a luat în familia lui pe fata mai mărișoară Margareta M. Turcu, a crescut-o și a școlarizat-o la Institutul „Oltea Doamna”, alegându-și meseria de cadrul sanitar.
Întreaga viață n-a avut decât un singur ideal căruia i-a fost devotat fără margini, munca, munca conștiincioasă și rodnică. Seriozitatea, migala și competența cu care trata problemele l-au făcut să se bucure de bine meritată apreciere a arhiviștilor istoricilor, filologilor, și a literaților săi fiind în permanență admirat, căutat, consultat, solicitându-i opiniile și colaborarea în cele grele probleme. Stau mărturie în această direcție zecile de scrisori și sutele de epistole, primite de la diverși oameni din toată țara, și lucrările lui publicate sunt rămase în manuscris toate constituind astăzi unul din cele mai bogate fonduri documentare personale pe care le are filiala arhivelor statului din Iași. Cu siguranță se va găsi, în curând posibilitatea înmănuncherii într-un volum a ceea ce a creat și adunat timp de o viață.
„În memoria noastră, a celor care l-am cunoscut pe omul care a știut ce să facă din viața lui, simplă și modestă, cel care a avut ceva de spus contemporanilor ca și urmașilor, Constantin Turcu, rămâne figura unui slujbaș cinstit și devotat a cărui contribuție de multe ori anonimă este așezată în edificiul arhivistic și istoric” – V. Arimia.
DOINA GHEORGHEASA
