Cum a ajuns micul Pavel de pe terenul şcolii de la Grinţieş antrenor de copii în Italia?

Ajuns deja la o vârstă foarte avansată, vorbind în termeni fotbalistici, în momentul în care mi-am dus băiatul la probe sportive la societatea GS ROBUR SARONNO 1919, am avut plăcerea de a descoperi că responsabilul tehnic de acolo nu era nimeni altul decât fostul meu căpitan din anii tinereţii şi, ţinând cont de raportul nostru excepţional, de faptul că ne cunoşteam foarte bine şi ştia cât de mult îmi place şi mie iarba, a venit cu propunerea de a prelua grupa de copii 2016 din care mai fac parte 3 conaţionali de-ai noştri (pe părinţi îi cunoşteam deja mulţumită anilor petrecuţi aici). Ideea mi-a surâs şi, după ce şi băiatul meu a fost acceptat după probe (el grupa 2017), am decis să accept oferta. Am avut timp în tot cursul verii 2025 să îmi cunosc noii copii şi din septembrie am început cu nişte mini-turnee, unde nu am avut rezultate foarte bune, ce-i drept, dar faptul că sunt şi eu tată din câte se pare e un plus foarte mare faţă de alţi antrenori tineri care nu sunt încă părinţi şi, împreună cu încrederea totală a părinţilor juniorilor, am reuşit să creăm grupul de care aveam nevoie pentru obţinerea rezultatelor foarte bune la ultimele turnee şi, în final, câştigând „Turneul de Crăciun”, unde au luat parte alte societăţi prestigioase şi care era foarte important pentru GS ROBUR, nemaicâştigându-l niciodată în ediţiile precedente. N-am încercat niciodată să implementez neapărat „victoria” în mintea băieţilor mei, căci citind din frazele marilor profesionişti ai fotbalului sunt de acord cu ei când spun că până la o anumită vârstă copiii trebuie să fie lăsaţi să se exprime liber pe teren, dar având în echipa cei trei românaşi ai noştri, Eric (căpitan), Beni (mijlocaş dreapta) şi Kevin (fundaş central) cu un spirit competiţional incredibil cum numai pe la noi se vede, împinşi de la spate de părinţi şi ţinuţi un pic în frâu de mine, trag după ei toată echipa, căutând mereu victoria şi aici mă regăsesc un pic pe mine de când eram mic, când nu-mi aduc aminte vreodată să fi pierdut un meci pe terenul de la şcoală…

Care și cum a fost prima ta întâlnire cu fotbalul?

Dacă ţinem cont despre cum funcţionează lucrurile în prezent, când majoritatea copiilor la îndrumarea părinţilor încep de la 5-6 ani, fotbalul l-am cunoscut pot spune un pic cam târziu, la generală, când am început să fiu luat în considerare şi băgat ca „umplutură” în echipa de cei mai mari, care erau mereu pe terenul şcolii la bătut mingea. Crescând pe lângă voi, care încă sunteţi „fotbaliştii” mei preferaţi şi luând parte duminică de duminică la meciurile pline de înjurături şi certuri care începeau mereu de la preanemulţumiţii… şi terminându-se la cea mai calmă fiinţă din Grinţieş în momentele când era pe teren, şi aici mă refer la nenea Mitică Târziu, mi-am dat seama că de fotbal, indiferent de nivelul la care voi putea ajunge vreodată (chiar dacă visele au fost mereu mari) nu mă voi plictisi niciodată.

Jucai fotbal la generală? Dar la liceu?

În cei 4 ani de şcoală generală, cred să fi petrecut mai mult timp pe terenul de fotbal decât cel petrecut la ore, calculând şi după-amiezile când nu aveam şcoală, chiar dacă asta însemna ca înainte de orice meci să trebuiască să merg acasă la fiecare coleg\prieten ca să-i pot chema pe toţi… În zilele noastre ar fi mult mai uşor de organizat, un grup creat pe WhatsApp de aş fi avut… Îmi aduc aminte că eram în vacanţă de iarnă a ultimului an de generală şi, împărtăşind bunicilor şi tatălui meu (care era deja plecat în străinătate) pasiunea mea pentru fotbal, au fost primii care m-au susţinut în vederea unor probe sportive ce aveau loc la Bacău, pentru continuarea studiilor la Liceul cu Program Sportiv. Cu mari emoţii, probele le-am trecut şi toamna următoare eram la liceu la Bacău, dar din păcate (nu ştiu daca e bine să spun) cei doi ani petrecuţi acolo, pe plan fotbalistic, au fost cei mai urâţi doi ani ai mei de până acum, ştim cu toţii cum funcţionează sau cum funcţiona pe atunci…

La echipele Grințieșului ai jucat? Rapid și Olimpia?

La Rapid Grinties nu am reuşit să joc deloc, în generală eram prea mic, la liceu eram plecat, dar pe perioada generalei ţin bine minte că nu am ratat niciun meci, eram un suporter înfocat la meciurile din deplasare şi copil de mingi la toate meciurile de acasă; în schimb la Olimpia am reuşit, cu sprijinul băieţilor din echipa şi al domnului profesor de pe atunci Romulus Raschitor să iau parte, chiar dacă foarte puţin, 2 meciuri. Unul a fost la campionatul din anul în care am fost vicecampioni (pe vremea când era şi Ceahlăul în liga IV-a). Am primit şi o medalie la sfârşitul acelui sezon pe care o am aici cu mine, o ţin la loc de cinste, iar celălalt a fost acum 3 ani cred, contra celor de la Podoleni.

Ții minte vreun meci în mod deosebit?

Nu am cum să uit meciul contra celor de la Podoleni, când concediul meu era pe terminate şi se apropia primul meci de campionat. Sunt momentele alea când simţi că ceva nu e bine, chiar dinainte de un meci, dar totuşi decizi să intri pe teren şi să reprezinţi locul tău de baştină, nu contează preţul de multe ori, iar în acel meci la o acţiune pe contraatac ţin încă bine minte cum fundaşul lor, fiind un pic mai lent, m-a prins de mână în alergare şi sărind practic pe mine, provocându-mi o fractură la cot pe care o simt şi în prezent „când se schimbă vremea”, cum spun bătrânii pe la noi, dar am terminat cu zâmbetul pe buze, câştigasem acel meci.

De ce ai ales Italia?

Eu chiar dacă nu mergea bine deloc, vroiam totuşi să termin ce începusem la Bacău, dar întâmplarea a făcut tata, fiind deja in Italia de câţiva ani şi neputând să petreacă prea mult timp cu mine din cauza muncii, decisese să mă ia cu el pe perioada vacanţei de vară din acel an, 2008. Mi-a plăcut mult, dar nu era ce-mi trebuia, eu vroiam fotbal şi fotbal nu văzusem vara aia, doar la televizor, dar când vacanţa era pe terminate, îl simţeam pe tata că mă vrea acolo lângă el, dar nu reuşea să mă convingă nicicum, eu vroiam la fotbal şi în italia nu existau licee ca al nostru, cu program sportiv cum vroiam eu, profil fotbal. Asta până într-o seară când şi-a luat inima-n dinţi şi, necunoscând pe nimeni din lumea noastră şi spun a noastră pentru ca tata şi fotbalul merg în paralel, m-a luat cu el şi am mers să batem la uşa centrului sportiv cel mai apropiat de casa unde stăteam, de care mă îndrăgostisem dinainte să vorbim cu cei de acolo, văzând condiţiile în care se antrenau şi cât de frumos era. Dupa 2 zile am fost la antrenamentul de probă, un pic greu nevorbind limba lor, dar deja aveam luată o hotărâre despre viitorul meu şi au trecut aproape 18 ani de atunci..

Te simți dezrădăcinat?

Nu! absolut deloc şi nu cred că ma voi simţi vreodată, îmi e prea mare dragostea pentru ţară şi mai ales locul copilăriei mele.

Care e legătura cu țara?

Vin cu mare plăcere de fiecare dată când pot, în vizita ce-i drept, dar e un lucru pe care nu cred că-l voi schimba vreodată.

Dar cu satul?

Incerc să mă bucur cât pot de ultimii ani de bătrâneţe ai bunicilor mei, viaţa ce-i drept e cam cruntă şi nu ni-i lasă la nesfârşit, crescându-mă pot spune ca m-au învăţat multe, cam tot, şi împreună cu tatăl meu, daca e cineva cine mi-a aratat şi învătat cum să iubeşti locul de unde provii, ei sunt aceia. Iar în legatură cu satul, satul nostru drag, de când eram mic şi până în prezent, îl simt neschimbat aproape, iar aici nu mă refer la infrastructura sau altele, dar de fiecare dată când ajung acasă mă cuprind emoţiile, simt afecţiune reciprocă, e greu de explicat, dar ştiţi despre ce vorbesc şi nu spun că mâine mă voi întoarce de tot, dar sunt convins că într-un „mâine” mai îndepărtat ăsta e locul unde voi vrea să-mi petrec zilele.

Dar pentru copilul tău?

In ciuda faptului că am divorţat de mama lui, avem totuşi o legătură foarte strânsă şi ne concentrăm mult pe viitorul lui Alexander. Creşte, a venit şi continuă să vină cu mine de fiecare dată când vin acasă, a văzut de unde provin şi îi place foarte mult, ce-i drept dacă e vorba de o perioadă determinată de timp, prietenii şi hobby-urile lui fiind toate în Italia. A început şi el fotbalul şi personal mă bucur, dar nu pentru că face fotbal neapărat, ci pentru că un sport de colectiv ca fotbalul ajută copiii să crească, printre altele, disciplinat, ordonat şi educat. Eu încerc să fiu prezent la toate meciurile lui şi să îl susţin necondiţionat fără a interveni, ca el să-şi poată construi poteca proprie şi să asculte de antrenorii lui, care fac o bună parte şi din meseria mea de tată, pot spune, cum eu de altfel fac cu elevii mei..

Ai gândit un turneu pentru elevii tăi în România?

Sincer nu, dar norocul de a avea 3 români la echipă şi legatura strânsă ce s-a creat până acum şi cu restul părinţilor, cred eu că dacă s-ar ivi oportunitatea am putea participa la un asemenea turneu fără probleme.

Care e diferența dintre fotbalul juvenil din Italia și România?

Nu ştiu foarte bine cât s-au schimbat lucrurile acasă ca să pot măcar încerca a face o diferenţa, personal mi-ar plăcea să nu prea fie, văzând că mulţi fosti fotbalişti şi alţi pasionaţi ai fotbalului cu potenţial financiar şi-au deschis academii, dar ce pot eu spune despre fotbalul juvenil de acolo e că sunt condiţii de la bune în sus cam peste tot şi aici m refer la faptul că aproape toate societăţile sau academiile de fotbal au minim un teren sintetic pentru antrenamente, minim un teren de iarbă pentru meciuri, antrenor de portari, un responsabil de la o echipă de top din fotbalul italian care vine periodic la întruniri, un mental coach pentru noi, tinerii antrenori, care ne ajuta foarte mult cu sfaturi despre limbajul copiilor în termeni fotbalistici din experienţele lor etc. Iar când ai asemenea condiţii devine greu să nu excelezi, de la mic la mare…

Ce urmează din punct de vedere fotbalistic pentru piticii tăi?

Acum începem a doua parte a sezonului, iar de Paşte vom participa la un turneu la Verona, unde vom întâlni echipe şi de prin alte părţi ale Italiei. Avem multă treabă şi viitorul sună bine!

A consemnat Daniel Dieaconu

Articolul Într-o continuă alergare… în urmărirea visului! apare prima dată în Ecoul muntilor.

Munca, ambiția și dorința de a ne autodepăși ne-au condus pas cu pas spre una dintre cele mai frumoase experiențe sportive trăite de echipa noastră de handbal. Fiecare antrenament, fiecare exercițiu și fiecare meci ne-au unit tot mai mult, pregătindu-ne pentru provocările care aveau să urmeze.

Am continuat antrenamentele cu și mai multă seriozitate, concentrându-ne pe organizarea în teren, comunicare și spirit de echipă. Toate aceste eforturi au fost răsplătite, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Echipa de băieți a reușit să obțină locul I, o performanță deosebită care ne asigură calificarea în etapa următoare a competiției.

De asemenea, echipa de fete a demonstrat ambiție și perseverență, reușind să obțină locul II. Chiar dacă nu a fost suficient pentru a merge mai departe, rezultatul este unul onorabil și ne motivează să muncim mai mult. Fetele au arătat că voința și munca în echipă pot aduce rezultate frumoase, iar experiența acumulată va fi un pas important pentru competițiile viitoare.

În această perioadă, băieții se pregătesc intens pentru etapa următoare, conștienți că fiecare meci va fi mai dificil. Cu încredere, seriozitate și susținere reciprocă, suntem hotărâți să reprezentăm școala cu mândrie și să demonstrăm că handbalul nu este doar un sport, ci și o lecție despre perseverență, respect și dorința de a fi mai buni în fiecare zi.

Prof. Luiza Haripcă

Articolul Un pas mai aproape de următoarea etapă apare prima dată în Ecoul muntilor.

Ideea a fost primită cu interes de părinții copiilor din comuna Borca. Ulterior acest proiect a devenit realitate. Dorința este de a-i învăța pe acești copii tainele handbalului și a-i îndemna să facă sport cu metode de pregătire diferite și cu o mentalitate sănătoasă construită pe încredere, echilibru și performanță

Cine este Ligia?

Originară de pe meleagurile frumosului Maramureș, a început tainele handbalului la C.S.S nr. 2 Baia Mare, după care a ajuns la C.S Marta Baia Mare. Trecând la profesionism, a jucat pentru echipele C.S.U Oradea, Crișul Chișineu-Criș, punând umărul la promovarea echipei în „Liga Florilor”, după care a jucat în Prima Ligă de Handbal din Italia. Face parte din aceeaşi generație de sportive ca Iulia Dumanska, portarul echipei naționale a României, Cristina Laslo, căpitanul echipei naționale a României și alte două handbaliste din comuna Borca: Bianca Mîrcă Cherecheși și Andreea Năstase, actual portar al echipei HC Zalău.

A consemnat Constantin Mîrcă

Articolul Renașterea handbalului la Borca apare prima dată în Ecoul muntilor.

Să urmărești meciul din tribune este mult mai spectaculos decât să privești meciul de la televizor, deoarece în tribune ești alături de alți suporteri ai clubului tău și te simți că le dai putere jucătorilor de pe teren cu cântări și aplauze. Cluburile mele favorite sunt CSM Ceahlăul, FC Dinamo București și FC Barcelona, Dinamo și Barcelona pentru stilul lor de joc și jucătorii pe care îi au și Ceahlăul Piatra Neamț pentru că este clubul din județul unde m-am născut și unde încă locuiesc. Jucătorii mei favoriți sunt Ronald Granja (CSM Ceahlăul Piatra Neamț) pentru viteza sa, driblingurile sale și calmitatea sa când are mingea la picior, Alexandru Musi (FC Dinamo București) pentru driblingurile sale și faptul că încă este atât de tânăr având doar 21 de ani, și Pedri González (FC Barcelona) pentru calmitatea sa când are mingea la picioare și precizia paselor sale.

Sebastian Curcă, clasa a VIII-a

Articolul Opinie de mic suporter apare prima dată în Ecoul muntilor.

„Vă invităm din nou la un eveniment frumos, în jurul unui sport pe care îl iubește multă lume, un sport care nu moare niciodată şi care ne face viaţa mai frumoasă.
Pe data de 31 August, în Grințieș, județul Neamț se va organiza un turneu de Minifotbal, cu ajutorul Primăriei Grințieș.
Vrem sa readucem în atenţie acest sport şi să motivam pe cei mici sa joace în continuare şi să nu uite niciodată căci sportul este sănătate!
Va așteptăm pe toți si pe cei ce vor să joace, dar şi pe cei ce vor să vizioneze un spectacol de calitate.

Articolul Turneu de minifotbal la Grinţieş apare prima dată în Ecoul muntilor.

Prima competiție la care a participat a fost CUPA OPEN VLADIMIRESCU, pe 2-3 martie 2024, de unde s-a întors cu patru medalii, două de locul al II-lea și două de locul al III-lea la kihon, kata și kihon rotativ pe echipe. În același an 2024, Karyna Mareș a participat la SLOVAKIA OPEN, unde a obținul locul al IV-lea la kumite  și locul al V-lea la kata. În anul 2025 a reușit să urce pe podium la CAMPIONATUL NAȚIONAL PENTRU COPII la Cheile Grădiștei, Brașov, unde a obținut locul al III-lea la kata. În aprilie 2025 a participat la CUPA HARA SIGHIȘOARA, unde a câștigat locul al II-lea la kumite și locul al IV-lea la kata.  La  Campionatul European karate a obținut locul al III-lea la kumite și tot locul al III-lea la kumite echipe. Câștigătorii la europene din Clubul Bassai-Dai au fost premiați și la Gala Sportului Nemțean.

Direcțiunea Liceului Borca i-a premiat pe sportivii Bassai-Dai cu ocazia încheierii anului școlar. A fost un adevărat spectacol, sportivii îmbrăcați în kimonouri au salutat și au mulțumit pentru aprecieri. Mă întrebam de ca face Karyna performanță sportivă? Alte fetițe de vârsta ei încă se mai joacă cu păpușile. Dar văzându-i zâmbetul cuceritor și calmul cu care privește evenimentele pe care le traversează, m-am dumirit: Sportul îi dă o stare de bine, de reacții pozitive și de încredere în forțele proprii. Este motivată să se autodepășească și să dezvolte capacități mai bune de interacțiune socială. Sensei Mihail Iulian Popa, campion cu peste 30 de ani vechime în karate Shotokan a spus despre Karyna că a avut o evoluție spectaculoasă încă de la debutul său,  că ”este o sportivă talentată, foarte muncitoare și ambițioasă”.

Succes, Karyna, la viitoarele competiții.

                                          Iolanda Lupescu

Articolul KARYNA MAREȘ – REZULTATE REMARCABILE LA KARATE apare prima dată în Ecoul muntilor.

Etapa județeană a avut loc la Piatra Neamț, pe Stadionul Ceahlăul, într-un cadru competitiv mult mai ridicat. Cu toate acestea, copiii noștri au demonstrat maturitate, curaj și o motivație exemplară, reușind să se ridice la nivelul provocării și să concureze cu demnitate.

Rezultatul? Din nou, un binemeritat loc al II-lea!

Competiția a fost strânsă, dar ceea ce a contat cu adevărat a fost spiritul de echipă, seriozitatea și dorința de afirmare într-un domeniu care cultivă valori esențiale: responsabilitatea, spiritul civic și solidaritatea.

În spatele acestui succes stă o muncă de echipă susținută, coordonată cu implicare. Fiecare elev și-a asumat un rol, a contribuit activ și a învățat ce înseamnă responsabilitatea și susținerea reciprocă.

Acest concurs a oferit copiilor ocazia nu doar de a-și testa limitele, ci și de a-și dezvolta abilități esențiale pentru viață: lucrul în echipă, încrederea în sine, gândirea rapidă și empatia. Mulţumim domnului Viorel Ghiorghiu şef ISU reprezentant al Primăriei Grinţieş în îndrumarea echipajului.

Felicitări, dragi copii, pentru implicarea voastră și pentru bucuria cu care ați participat! Suntem mândri de voi și de tot ceea ce ați realizat!

Coordonator echipaj Prof. Luiza Haripcă

Articolul Echipă unită, rezultate frumoase – Locul al II-lea la etapa județeană „Prietenii Pompierilor” apare prima dată în Ecoul muntilor.

Concursul „Prietenii Pompierilor” este o competiție cu tradiție, organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean. Scopul principal al concursului este acela de a forma și dezvolta în rândul elevilor cunoștințe și deprinderi esențiale în domeniul situațiilor de urgență, în special în ceea ce privește prevenirea și stingerea incendiilor. De asemenea, se urmărește încurajarea spiritului de echipă, a responsabilității civice și a cooperării între tineri.

Echipajul școlii noastre a avut o prestație remarcabilă, clasându-se pe un onorabil loc II. Această reușită este cu atât mai valoroasă cu cât antrenamentele desfășurate în pregătirea concursului s-au realizat în condiții meteorologice dificile. Majoritatea sesiunilor de pregătire au avut loc pe ploaie, pe terenuri ude și în condiții de disconfort, dar acest lucru nu a diminuat entuziasmul și determinarea copiilor. Dimpotrivă, echipajul a demonstrat o motivație exemplară, implicându-se activ în fiecare exercițiu, fie că a fost vorba de ștafetă, pista cu obstacole sau alte probe tehnice care solicită atât aptitudini fizice, cât și gândire rapidă și muncă în echipă.

În cadrul concursului, elevii au avut de trecut două probe importante:

Ștafeta, o probă de echipă care a testat viteza, coordonarea și precizia. Cei nouă elevi implicați au trebuit să se deplaseze cât mai rapid, fiecare contribuind la obținerea unui timp cât mai bun. Cu o mobilizare foarte bună, echipa a reușit să scoată un timp competitiv și să își mențină concentrarea pe tot parcursul traseului.

Pista cu obstacole, o probă complexă care a necesitat atenție și îndemânare. Elevii au trebuit să întindă corect furtunurile de intervenție, să execute noduri specifice utilizate în activitatea pompierilor și să parcurgă un traseu ce simula o intervenție reală. A fost o probă care a pus accent pe tehnică, precizie și cunoștințe practice.

Această experiență a fost pentru elevii noștri mai mult decât o competiție – a fost o lecție despre perseverență, responsabilitate și lucrul în echipă. Rezultatul obținut confirmă valoarea muncii depuse și demonstrează că atunci când există voință și implicare, nici condițiile dificile și nici obstacolele nu pot sta în calea succesului.

Le dorim mult succes în etapa județeană, unde suntem siguri că vor da tot ce au mai bun și vor continua să ne facă mândri, reprezentând cu onoare școala.

Prof. Luiza Haripcă

Şef Serviciu Situaţii de Urgenţă Grinţieş Valentin Ghiorghiu

Articolul Muncă în echipă și ambiție: Elevii noștri urcă pe podium la concursul „Prietenii Pompierilor” apare prima dată în Ecoul muntilor.

Succesul echipei târg-nemțene venea la prima ediție a acestei competiții, organizată, după cum aflăm, cu scopul „de a asigura o activitate continuă, impulsionînd munca comisiilor raionale şi orăşeneşti de volei atît în ce priveşte selecţionarea şi pregătirea unor elemente cît mai talentate, cît şi în ce priveşte organizarea şi popularizarea întîlnirilor susținute pe teren propriu. De asemenea şi arbitrii existenţi au putut fi angrenaţi într-o activitate organizată, contribuind efectiv la buna desfăşurare a partidelor, ridicîndu-şi permanent nivelul de pregătire pentru a conduce cu cît mai multă competență jocurile la care au fost programaţi. La fel, birourile secţiilor de volei din asociaţiile participante au fost mai strîns legate de activitatea echipelor, preocupîndu-se cu mai multă răspundere de procesul instructiv-educativ şi de întărirea bazei materiale”.

Se aprecia că obiectivele stabilite la începutul campionatului au fost îndeplinite, însă se spera la o „creştere calitativă mai substanţială în ce priveşte nivelul tehnic al echipelor participante, element de bază pentru sporirea numărului de spectatori cît şi pentru promovarea unor elemente de valoare în secţiile de performanţă”.

Prima ediție a campionatului regional a aliniat la start zece echipe, iar echipa „Progresul” din Târgu-Neamț merita acest titlu, după cum aprecia ziaristul sportiv, „dovedind o mai bună pregătire tehnică şi orientare tactică, ca urmare a unui proces de instruire asigurat cu multă competență de către inimosul instructor V. Marian, „Progresul” Tg. Neamţ a reuşit frumoasa performantă de a obţine, în toate întîlnirile pe care le-au susţinut, numai victorii. Echipa de sub Cetate a avut ca adversari principali echipele „Știinţa” I. P. Bacău, „Chimia” Gh. Gheorghiu-Dej şi „Flamura roşie” Sascut, „care s-au menținut în apropierea liderului, fără însă a-l putea depăşi”.

Redăm mai jos și clasamentul final al acestei prime ediții:

1 Progresul Tg. Neamț 18 18 0 54-8  36 p.

2 Știinţa I.P. Bacău       18 15 3 47-21 31 p.

3 Chimia Gh. Gh. Dej   17 11 6 39-23 28 p.

4 Flamura Roșie Sascut 18 10 8 35-35 28 p.

5 Voința Moinești          18   9 9 36-30 27 p.

6 Voința Roman             18   9 9 36-30 26 p.

7 Textila Buhuși             18   7 11 28-40 25 p.

8 Viitorul Săvinești        18   5 13 23-45 22 p.

9 Sănătatea Bacău          17   3 14 25-45 20 p.

10 Avîntul Tg. Ocna      18   2 16 10-51 11 p.

Până în 1990, voleiul și mai apoi handbalul au făcut cinste urbei de pe apa Ozanei, echipele feminine reprezentante ale celor două sporturi au ajuns până în divizia B.

Prof. dr. Emanuel Bălan

Articolul Când voleiul de la Târgu-Neamț era primul pe regiune apare prima dată în Ecoul muntilor.

Vă mulțumesc mult pentru participare!

Ticuţă Mârcă

Articolul Cupa Primăverii Pârâul Pântei apare prima dată în Ecoul muntilor.