Un ziar tipărit este scris într-o limbă română corectă, care te îmbie, citind, să încerci să faci la fel. Cuvântul scris, rămâne, dovadă fiind articolele lui Eminescu de la ziarul ”Timpul”, atât de actuale și astăzi. Presa scrisă din România a mai primit o lovitură, prin mărirea TVA-ului la tipărituri. Este presa scrisă amenințată prin luarea acestei decizii? Oare suntem singura țară din lume amenințată cu dispariția presei tipărite? Nu că s-ar citi pe brânci în România , dar cei care o fac, încă mai cred că nu suntem un popor la coada culturii din Europa. Măcar acea brumă de cititori mai au rațiune și fac un efort intelectual. Aud că în lume se publică ziare, se cumpără se citesc.  La noi, presei scrise i s-a pus gând rău. Eu am nevoie de ziare! Cine subscrie?

             Iolanda Lupescu

Articolul Câtă nevoie mai avem de ziare?! apare prima dată în Ecoul muntilor.

Procesul de creare era o aventură în sine. La nevoie decupam fotografii, dar de cele mai multe ori foloseam poze făcute de profesorul de istorie, pasionat de drumeții pe munți. Îmi amintesc cum își lua aparatul foto, performant pentru acea vreme, și surprindea de pe Ceahlău peisaje care îți tăiau respirația. Le aducea apoi la școală, iar noi le lipeam atent pe pagină și le xeroxam, pentru ca totul să arate cât mai bine. Alteori, încercam primele noastre „aranjări” pe calculatoarele noi venite, care acum par piese de muzeu.

Nu eram singur în această aventură. Alături de mine erau colegii mei, Oana și Andrei, cu care făceam echipă, și Magda, mereu entuziasmată și cu un calm doar al ei, care ne aducea echilibrul necesar atunci când lucram cu febrilitate. Împreună trăiam bucuria descoperirii și a creației, cu sentimentul că eram doar noi, creația noastră și timpul în care trăiam. Era un prezent plăcut, intens și aparent continuu.

Îmi amintesc cât de mult s-a muncit la prima pagină a revistei – structură care, în mare parte, s-a păstrat și astăzi. Motto-ul ales atunci, „… și Moldova nasc oameni” (Miron Costin), mi-a rămas mult timp întipărit în minte. L-am redescoperit mai târziu, în anii de Seminar, la Muzeul lui Mihail Sadoveanu de lângă Mănăstirea Neamț. Era scris mare, deasupra ușii dintre biroul scriitorului și camera de odihnă. Am simțit atunci o mândrie aparte – pentru că auzisem și interiorizasem aceste cuvinte încă din copilărie. Astăzi, încă le port cu mine, indiferent de controversele privind felul cum au fost scrise sau .

Mă bucur să văd cât de mult a evoluat această revistă și îl felicit pe inițiator pentru perpetuarea ei peste ani. Catharsis nu a fost niciodată doar o revistă – ci începutul unei călătorii, al unui spirit viu mereu prezent.

Dex-ul spune despre catharsis: „Purificare a spiritului cu ajutorul artei prin participare intensă la fenomenul artistic.”

Să fie oare acesta motto-ul meu în viață? Trăiesc oare acest catharsis în viața mea?

Sunt fericit că am trecut prin Teologie și că acum mă bucur de Artă. Sunt bucuros că am îmbrățișat multe lucruri noi și am întâlnit mulți oameni buni și maeștri răbdători și am reușit să ies din orice doctrină care mă împiedica să fiu eu însumi. Să trăiești în afara fricii este cel mai mare câștig. Fii tu, fii sincer, fii bun; ești extraordinar. Tu decizi, tu alegi. Tu ești sursa. Și nu uita, lumea este o reflexie a ta.

Corpul nostru este atât de ascultător, dar mintea il conduce cu gândurile ei. Depinde de noi, de dorința noastră si de nivelul nostru de înţelegere, cum vrem să fim. Așadar, cu toții putem trăi acest catharsis, fiecare în felul său – nu neapărat să luăm termenul ad literam, ci să-l trăim prin orice formă de creaţie care ne place, ne reprezintă și ne înalță spiritul. Cu alte cuvinte tu îți creezi tot ceea ce se întâmplă in viața ta. Ca sa răspund la întrebare, da, îl trăiesc in viața mea in mod continuu. Acest lucru mă face să sărbătoresc bucuria și reușita, oricât de mică ar fi si sa fiu recunoscător. Fie si o pagina xeroxata cu imagini decupate. (rade).

Ne trebuie constanță – exact ca și cum am repeta o piesă la teatru, o Arie dintr-un spectacol de operă sau o repetiţie la Căminul Cultural din Grinţieş pentru serbările de iarnă. Tot așa și cu gândurile noastre și cu ceea ce dorim să creăm pentru noi: prin repetare, răbdare și perseverență, ele se cristalizează și prind viață, la fel a fost si cu revista noastră. La mulţi ani, revista Catharsis!

Ştefan Linu

Articolul „Catharsis” – începuturile apare prima dată în Ecoul muntilor.

Bună ziua! Îmi face deosebită plăcere să observ că mai sunt tineri pasionați de cariera didactică. Cum ați ales să fiți profesor de sport?

Bună ziua! Alegerea mea de a deveni profesoară de sport a venit natural, din pasiune pentru mișcare și dorința de a lucra cu copiii. Încă din liceu am simțit că sportul nu e doar despre competiție, ci despre disciplină, echilibru și dezvoltare personală. Am avut un profesor de educație fizică ce m-a inspirat foarte mult și mi-am dorit să fiu și eu acel adult care încurajează, sprijină și formează caractere prin sport.

Educația fizică este ora așteptată cu mult drag de toți elevii. Sunteți un profesor iubit? Dar respectat? Este greu să păstrați acest echilibru?

Da, pot spune că sunt un profesor iubit, dar și respectat, ceea ce este foarte important pentru mine. Copiii apreciază când ești corect, sincer și consecvent. Încerc să le vorbesc pe limba lor, dar fără să pierd autoritatea. Le ofer libertate, dar și responsabilitate. Asta cere un echilibru fin, să fii prietenul lor, dar și adultul de care ascultă. Cred că respectul nu vine din frică, ci din încredere și din modul în care le arăți că îți pasă de fiecare în parte.

Se spune că generațiile Z și Alfa pot fi foarte dificile. Sunt pasionați de rețelele sociale, de jocuri, s-au născut practic cu telefonul în mână. Cum reușiți să-i atrageți spre activitatea în aer liber, spre sport și mișcare?

Adevărat, e o provocare. Dar cheia este să le faci activitățile atractive și relevante. Încerc să îmbin sportul cu elemente de joc, provocări, competiții tematice. Folosesc aplicații de monitorizare a pașilor sau exercițiilor. În plus, discut cu ei despre importanța mișcării pentru sănătatea lor mentală și fizică – și chiar îi implic în planificarea unor activități. Când simt că au un cuvânt de spus, devin mult mai interesați.

Doar sporturile de echipă atrag elevii? La ce competiții i-ați antrenat? Ce metode moderne ați folosit?

Nu doar sporturile de echipă îi atrag pe elevi, deși este adevărat că mulți se simt motivați de dinamica și spiritul de competiție din jocurile colective. Am participat cu elevii la numeroase concursuri de echipă, cum ar fi handbal, fotbal sau competiția „Prietenii Pompierilor”, unde s-au descurcat excelent și au demonstrat spirit de echipă și implicare. Pe de altă parte, am avut și elevi pasionați de sporturi individuale și i-am susținut în această direcție, antrenându-i pentru crosuri, unde am obținut rezultate foarte bune la nivel local și județean. În ceea ce privește metodele moderne, îmi place să folosesc antrenamente structurate pe circuite funcționale, jocuri motivaționale și exerciții adaptate nivelului fiecărui copil. De asemenea, integrez elemente din educația non-formală și folosesc feedback-ul video sau aplicații simple pentru monitorizarea progresului, mai ales în cazul pregătirii pentru competiții.

Am aflat că sunteți inițiatoarea unui proiect inedit. O echipă de majorete în mediul rural?

Da, și suntem tare mândri de ea! Chiar dacă suntem într-un mediu rural, asta nu înseamnă că nu putem oferi elevilor activități variate și moderne. Am format o echipă de majorete cu elevele pasionate de dans, mișcare și coregrafie, iar prima lor reprezentație a avut loc la serbarea de sfârșit de an școlar. A fost un moment emoționant și foarte apreciat de colegi, părinți și profesori. Pe viitor, ne dorim ca această echipă de majorete să devină un element de susținere și motivație în cadrul competițiilor sportive organizate în școală – să fie acolo, să ne încurajeze și să contribuie la atmosfera de fair-play și entuziasm.

V-ați implicat în alegerea activităților din Tabăra de Jurnalism. Ce trasee ați urmat?

Da, m-am implicat activ în organizarea activităților în aer liber și a traseelor montane din cadrul taberei. Am considerat important să oferim participanților experiențe care să-i scoată din zona de confort, dar care să fie în același timp sigure și adaptate nivelului fiecăruia. Unul dintre traseele alese a fost un parcurs pe Via Ferrata Astragalus, o experiență plină de adrenalină, pe care au ales să o încerce doar cei care s-au simțit pregătiți și nu au rău de înălțime. A fost o aventură memorabilă, cu multă susținere între participanți și cu satisfacția unui efort depus în mod responsabil. În a doua parte a zilei, am mers într-o drumeție mai lejeră pe traseul care ajunge în vârful Suhardul Mic. Finalul a fost de poveste: un punct de belvedere care îți tăia răsuflarea, unde era instalat un binoclu cu care am explorat în detaliu întregul orizont – munți, văi și cerul nesfârșit. A fost ca o fereastră deschisă spre libertate și natură pură.

În ziua a treia ați propus un traseu mai lejer în jurul Lacului Roșu. Bărcile, peștii, rățuștele, libelulele albastre sidefate, poteca răcoroasă străjuită de arbori diferiți, frumusețea apei din care se iveau trunchiurile copacilor au creat momente de relaxare și de explorare memorabile. Considerați că aceste activități extracurriculare creează punțile între profesor și elev? Sunt importante în formarea lor?

Da, consider că activitățile extracurriculare joacă un rol esențial în construirea unei relații autentice între profesor și elev. Acestea oferă un cadru diferit de cel formal, în care comunicarea este mai deschisă, iar colaborarea se bazează pe încredere și pasiuni comune. Prin astfel de activități, profesorul nu mai este doar un transmisător de informație, ci devine un partener de învățare și dezvoltare personală. De aceea, cred că activitățile extracurriculare completează cu succes procesul educațional și merită susținute în orice instituție de învățământ.

Ce vă propuneți în viitor? Cum se vede peste un deceniu profesoara Haripcă Luiza?

Peste un deceniu mă văd tot în mijlocul copiilor, cu aceeași energie și pasiune pentru mișcare, dar și cu o experiență mult mai bogată, atât profesională, cât și umană. Îmi propun să evoluez constant, să învăț metode moderne de predare, să integrez noile tehnologii în ora de sport și să creez activități care să transforme mișcarea într-o bucurie reală pentru fiecare copil, nu într-o obligație. Pe scurt, mă văd o profesoară în permanentă formare, conectată la nevoile elevilor și cu un impact real asupra modului în care sportul este perceput în școală nu ca o disciplină de trecut pe orar, ci ca o șansă de dezvoltare armonioasă, echilibru și bucurie.

Ioana Chirilă, sat Schit, comuna Ceahlău,

absolventă a Colegiului Naţional „Calistrat Hogaş”, student UNAP

Articolul LUIZA HARIPCĂ – UN PROFESOR COOL apare prima dată în Ecoul muntilor.

• Premiul I – Racu Aylin-Petronela – „Pereții care vorbesc în culori” – Arta stradală între stigmat și revoluție vizuală
• Premiul II – Borsuc Casian – Cluburile turistice montane din România
• Premiul III – Anghel Alessia – „Arta funerară din cimitirul evreiesc Filantropia din București— o zonă culturală ignorată, dar cu valoare artistică, istorică și identitară remarcabilă.
• Premiul III – Staicu Ilinca – „Statul din păcate este poate cel mai prost administrator al patrimoniului istoric al Bucureștiului și al României în general.”   Remarcăm cu plăcere prezenţa între câştigători a lui Casian Borşuc, elev al Şcolii Gimnaziale din Grinţieş, redactor al revistei „Catharsis” şi colaborator al revistei „Ecoul Munţilor”.

Articolul Presa-n blugi – câştigătorii! apare prima dată în Ecoul muntilor.

     În ceea ce privește realizările școlare, am avut onoarea de a obține locul al II-lea la Olimpiada Județeană de Limba și Literatura Română anul trecut, un premiu ce mi-a confirmat aptitudinile literare și m-a motivat să îmi continui dezvoltarea în acest domeniu. De asemenea, am primit premiul special la Concursul „Ionel Teodoreanu”, recunoaștere ce m-a inspirat să merg mai departe pe drumul scrisului. În 2025, am avut privilegiul de a participa la Etapa Națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română, o experiență ce m-a ajutat să îmi perfecționez tehnicile de redactare și analiza literară.

Dincolo de activitățile școlare, sunt implicată activ în diverse proiecte extrașcolare care îmbină pasiunea mea pentru tradiții, mediu și comunitate. Fac parte din Clubul Eco-Turistic „Crucea Talienilor”, o organizație ce promovează iubirea pentru natură și tradițiile montane, participând frecvent la activități de tipul focurilor de tabără și cântărilor la chitară. Îmi place să mă conectez cu oamenii din jur și să apreciez frumusețea și liniștea naturii. Această implicare mă ajută să îmi dezvolt un simț al comunității și să îmi manifest pasiunea uriașă pentru cântatul la chitară. De asemenea, sunt membru al Ansamblului Folcloric „Izvoarele Borcutului”, unde am ocazia să dansez și să port cu mândrie costumul popular, învățând despre importanța păstrării tradițiilor noastre și promovarea acestora în rândul tinerelor generații. Această activitate îmi întărește legătura cu rădăcinile mele culturale și îmi oferă o profundă apreciere pentru diversitatea tradițiilor românești.

În paralel cu pasiunea mea pentru literatură și muzică, mă implic activ și în proiecte educaționale prin intermediul „Teach for Romania”, o organizație care vizează schimbări pozitive în educația din România. Ca membră în board-ul elevilor, am contribuit la realizarea unor proiecte care sprijină protejarea mediului, îmbunătățirea relațiilor dintre elevi și profesori, echitatea. Mă dedic cu entuziasm acestor inițiative, deoarece cred cu tărie că educația este cheia pentru o societate mai bună.

     Îmi place să învăț și să mă dezvolt continuu, iar scrisul este pentru mine o cale esențială de a exprima gânduri, idei și trăiri. Când călătoresc sau particip la diverse activități, am un obicei: îmi iau notițe și îmi scriu impresiile, pentru a păstra acele momente vii în memoria mea. Consider că fiecare experiență, fiecare loc, fiecare persoană poate deveni o sursă de inspirație pentru o nouă scriere.

Articolul Cine sunt micii noştri redactori?! Marta Budăi – autoprezentare apare prima dată în Ecoul muntilor.

Pe lângă pasiunea deosebită pe care o are pentru lectură, Teodora își exprimă creativitatea prin desen și scris. Este o fire artistică și visătoare, care desenează cu aceeași pasiune cu care citește și face parte din grupul de chitariști „Ecoul Munților”, unde muzica devine un alt mod de exprimare.

A contribuit și în trecut la revistă, scriind articole diverse, interviuri, povești și poezii, iar anul acesta și-a reluat activitatea, mai dornică decât oricând să împărtășească noi idei și creații colegilor mai mici.

Cristina Chirilă

Articolul Cine sunt micii noştri redactori?! Teodora Topoliceanu apare prima dată în Ecoul muntilor.