Pe zi ce trece-şi pierde calitatea,

În lumea plină de figuri bizare

Tot mai arar găseşti normalitatea.

În minte-mi suliţă de gând străbate

Că omenirea parcă-i un spital,

Saloane uriaşe pline toate

De-alcoolizaţi şi-alienaţi mintal.

Halate albe fluturând bizar

Printre nebuni se-mpleticesc formal

De la director până la portar,

Şi nici un doctor nu pare normal.

Oriunde ai căta cu-nfrigurare,

Vezi inşi ce se căznesc să sară calul,

S-arunce-n baltă piatra, fiecare,

Să-mpiedice mereu din drum normalul.

Prea des, aiurea şi nedemn se moare,

Îndepărtat şi rece este malul,

Şi doctorii se duc la vrăjitoare,

Şi prea în vogă e paranormalul!

Vom pune la finalul de mileniu,

Pe searbede şi negre frontispicii

De şcoli, căzărmi, familii, un deceniu

Firme de-aziluri, temniţi şi ospicii?

La cântu-mi de iubire orbi şi surzi,

Duşmanii mă-nconjor în mod fatal…

– Tu, cel hain cu ochi piezişi şi cruzi,

De mă urăşti,… urăşte-mă normal!

Şi nu mai fi bolnav fundamental,

Cu patimă şi aberant discurs,

În pândă oarbă de hăitaş total

Ca un Javert al secolului scurs!

În plin acord cu carnea şi cerescul,

Dacă-n iubire-ţi faci un ideal,

Te sfătuiesc să-i regăseşti firescul

Şi ad-o mai aproape de normal!

Sclav muzelor erotice, zălude,

Hedonic uneori conceptual,

Îi strig iubitei lacome şi nude:

– Dacă ţi-s drag, iubeşte-mă normal!

În acest timp şi-n existenţa care

Pe zi ce trece-şi pierde calitatea,

În lumea plină de figuri bizare

Eu cel mai mult iubesc… normalitatea…

Petru Burlacu, 26.10.2025

Articolul POESIS: Zodia Balanţei apare prima dată în Ecoul muntilor.

Să-mi văd căsuța singură și tristă,

Dar e pustiu, miroase a mâl uscat

Și oameni văd plângându-se-n batistă!

Din noapte-aceea neagră nemiloasă,

Când tot a fost distrus și înmâlit,

N-a mai rămas întreagă nici o casă

Iar oamenii au sufletu-nnegrit…

E neagră Neagra

Şi oameni-s la fel,

Iar locurile nu mai sunt ce-au fost,

Nu-i fir de iarbă

Şi oamenii se-ntreabă

Dacă viaţa lor mai are rost,

Căci fiecare om are o poveste

Despre coșmarul nopții prin care a trecut.

Să vezi că tot ce aveai azi nu mai este –

E dureros, de nerecunoscut!

În seara aceea neagră și pustie

Când apele au năvălit prin case

S-au pierdut vieți și este atât de trist,

Putea măcar în viaţă să ni-i lase

Să-și plâng-amarul după ce au pierdut.

Cine știa cum era Neagra noastră

Înainte, Doamne, de acea urgie

Se minunează cu inima arsă

Cât de frumoasă era și cât de vie.

Acum… parc-au murit cu toţii,

Nici câinii nu mai latră cum lătrau

Căci apa rece, parcă apa morții

A luat în calea ei tot ce aveau.

Mă doare sufletul și urlă neîncetat

Că unii au pierdut tot ce au avut

Aş vrea să cred că a fost coșmar și a plecat

Însă a luat tot în cale… e adevărat!

Sunt zile-n care cad, mă prăbuşesc

Și iarăși mă ridic, dar cad din nou,

Căci mare e durerea…

În unii oameni mai găsesc

O vorba bună ce-mi redă puterea.

Sunt sigură că Dumnezeu nu lasă

Pe nimeni să se piardă chiar de tot,

Or să-și refacă bieții oameni case

Cu ajutor, cu vise, aşa cum pot.

E uimitor cum chiar după urgie,

O ţară-ntreagă a sărit să ne  ajute

Cu ce au putut, din ce aveau,

Să fie pentru noi toți acei cu nevoi multe

Și zilnic vin și aduc cu ei de toate

C-așa i românul… La nevoie se cunoaște!

Le mulțumim din suflet tuturor

Că ne-au sărit în ajutor

Și mulțumim și pompierilor din ţară

Că au ajutat mereu de zor

Pe toată lumea care era pe afară…

E neagra Neagra și e supărată

Că-n seara aceea pe-nserat

Cumplita apa întunecată

A luat cu ea tot ce a apucat!

Acum rămâne sa ne mai rugăm

La Bunul Dumnezeu ca să ne dea putere

Să mai refacem ce putem din tot ce a fost…

Și să uitam dacă putem coșmarul vieții prin care am trecut

Nu vrem prea mult că-n suflet e durere

Căci am pierdut atunci… tot ce am avut!

Le mulțumesc din suflet

Celor care ne au oferit un adăpost

Și tot ce aveau mai bun în casă

Și sper sa mai avem un rost

Căci Dumnezeu,

El sigur nu ne lasă!

Mariana Antoche, Broşteni, 4 septembrie 2025

Articolul Mă doare sufletul apare prima dată în Ecoul muntilor.

Un cuvânt în forma crucii

Mi l-a scris în miezul nopţii,

Maica, să nu afle hoţii.

Mi l-a scris apoi pe suflet

Ca să-l port ca pe un cântec

Când voi da de greu şi plânset,

Să îl am ca pe-un descântec

Apoi m-a-nvăţat  a-l scrie

Pe suflet şi pe hârtie

Să nu-l uit şi-n veci să-mi fie

Unealtă în pribegie.

L-am fost scris şi pe cămaşă

Pe altiţă şi pe sire

În simbol cusut cu aţă

Să  fie-un  semn după mine.

În tranşee, prin războaie

L-am cântat de-mbărbătare.

Ori la câmp, prin frig şi ploaie

Îmi rosteam: mai ai răbdare!

E cuvântul maicii mele,

Cuvânt din grai strămoşesc

Grai cum altul nu-i sub stele

Din străbuni îl moştenesc!

Graiul, neamul, straiul, glia,

Cu  „pridvorul  părintesc”,

Credinţa şi omenia

La urmaşi le dăruiesc.

Tu urmaş, comoara asta,

Păzeşte-o cum poţi mai bine !

Pe când ieşi din lumea asta

S-o ia altul de la tine ,

Mai frumoasă, mai bogată,

Mai curată dacă poţi!

Peste veşnicia toată,

Să te ştie-ai tăi nepoţi!

Scrisă de Lăcrămioara Pop, Tulgheş,  la 25.August, 2025

Articolul Cuvântul apare prima dată în Ecoul muntilor.

Și-mi aduc aminte-ndată
De eroii din povești,
Sau din filmele în care
Ai fi vrut ca să trăiești.

Aceștia, cu măști pe față
Lumea de necaz salvează
Iar când lupta e sfârșită
Obosiți îngenunchează.

Masca e de formă doar
Și-i menită să ascundă
Frica, îndoiala lor,
Și tristețea lor profundă.

Nu-i ușor să salvezi lumea
Când ea nu se vrea salvată.
Sufletu-ntâlnind cruzimea
Se transformă-ncet în piatră.

Totuși am o întrebare:
Dacă fiecare-n parte
S-ar salva pe sine, oare
Nu toată planeta noastr-ar
Avea parte de salvare?

Așadar, ar fi mai simplu
Nu în lumea de afară
Ci în noi să ducem lupta
Pentru-o viață mai ușoară.

Abigail BUZDUGAN, Liceul ” Mihail Sadoveanu” Borca

Articolul Poesis – Eroi apare prima dată în Ecoul muntilor.

   Organizatorii cenaclului, în frunte cu doamna Paula Bondar și președintele  Marius Mihai Coșerariu, au adresat un cuvânt de bun venit și mulțumiri celor prezenți, dar și celor care au sprijinit această inițiativă. Manifestarea a început, așa cum este normal, cu intonarea Imnului de Stat al României, dar și cu un scurt tedeum oficiat de preotul Dumitru Marin de la Parohia din Bicaz-Chei II, invitat în cenaclu, urmate apoi de interpretarea în forță de Grupul „Eu Cred” a imnului cenaclului intitulat „Ecoul Munților” (muzică și text Marius Mihai Coșerariu), după care au urmat momentele artistice. Astfel, la microfon s-au perindat zeci de copii și artiști, care au venit de pe Valea Bicazului, de la Piatra Neamț, dar și de pe Valea Muntelui, de la Grințieș, precum și artiști locali și  care și-au etalat talentul artistic, publicul bucurându-se de diversitatea genurilor muzicale, respectiv muzică folk, muzică ușoară, muzică populară, dansuri populare, dar și de o scenetă pusă în scenă de prichindeii de la o grădiniță din Broșteni. Un moment special a fost oferit de familia Marin – Cristina Iuliana și Părintele Dumitru, care au susținut un mini-recital de muzică folk și poezie. De altfel, Părintele Dumitru Marin a și compus o poezie specială pentru acest cenaclu organizat la Broșteni.

Cenaclul literar Broșteni

(Pr. Dumitru Marin, 1 Mai 2025)

În satul cu munți și izvoare,

Unde codrul șoptește în zare,

Se-adună în taină, sub cerul senin,

Penițele vii din Broșteniul divin.

Cu glasuri de foc și de dor narator,

Scriu visuri pe foi, sub lumină de nor,

La ceasuri târzii, când tăcerea e plină,

Se nasc poezii dintr-o simplă lumină.

Fiecare cuvânt, ca o floare de câmp,

Înflorește curat, ca un mugure sfânt

Cuvinte din suflet, cu duh românesc,

Pe care le simți, în inimă cresc

Copiii, bătrânii, cu toții se-adună,

Să spună o strofă, o taină străbună .

Și cerul coboară, și stelele vin,

La Cenaclul din Broșteniul divin.

Nu-i sală de gală, dar e har și chemare,

Acolo unde versul e sfânt, e hotare,

Între lume și vis, între timp și destin —

O lumină de suflet, un drum curat și senin.

Cuvântul rostit răscolește adânc,

Ca vântul prin codru, plăcut și sublim,

Și-n inimi aprinde ce-n lume-i uitat:

Iubirea de neam, de cuvânt luminat.

Povești se-mpletesc dintr-un timp vechi și nou,

Se-mbină trecutul cu prezentul erou

Și parcă aud din legendă pășind

Străbunii din munte cu pasul lor blând.

Și-atunci, ca un fulger, din cer coborât,

Se-nalță Broșteniul, tăcut și smerit

În vers nemurire, în rost măiestrit —

Cenaclul devine al neamului mit!

Alți invitați de seamă, care au răspuns invitației de a se alătura cenaclului au fost Călin Brăteanu – Director în cadrul Centrului Cultural Bucovina, care a susținut un scurt recital la cobză și maestrul Mihai Pânzaru-Pim, renumitul caricaturist de la Suceava, care a oferit diplome copiilor talentați, cărora le-a pictat pe loc, chipul pe diploma oferită. Totodată, profitând de această întâlnire, întreaga asistență l-a sărbătorit pe artistul Călin Brăteanu, cântându-i „La mulți ani!”, având în vedere că pe 4 mai împlinește o frumoasă vârstă.

Tot în cadrul acestei întâlniri, alături de expoziția artistului-fotograf Sebastian Vasile Luca – „Firul vieții”, a fost expusă și colecția de păpuși confecționate de artistul popular Marilena Căruceriu din satul Cotârgași.

Fondatorii Cenaclului „Ecoul Munților” sunt Asociația Pro Grințieș (Președinte prof.dr. Daniel Dieaconu) și Asociația Culturală „Eu Cred” (Președinte Marius Mihai Coșerariu), precum și publicațiile „Mesagerul de Neamț (prin directorul Valentin Bălănescu) și „Ecoul Munților” (prin directorul Daniel Dieaconu) iar la întâlnirea de la Broșteni s-au alăturat, în calitate de co-organizatori Asociația PotaissaArt (reprezentată de Sebastian Vasile Luca), Liceul Tehnologic „Nicolai Nanu” (reprezentat de  prof. Paula Bondar), dar și Primăria or. Broșteni, prin punerea la dispoziție cu titlu gratuit a spațiului Casei de Cultură.

Cea de-a treia întâlnire a Cenaclului „Ecoul Munților”, organizată la Broșteni, a fost un eveniment cultural remarcabil, care a reunit pasionații de literatură, muzică și tradiții din zona montană a Moldovei și tinde să devină o etichetă culturală remarcabilă, una dintre puținele care promovează cu adevărat valorile culturale, artistice și spirituale care încă mai respiră prin Munții Moldovei.

Marius Mihai Coșerariu

Articolul POVEȘTI CU CÂNTEC LA BROȘTENI A treia întâlnire a membrilor Cenaclului „Ecoul Munților” apare prima dată în Ecoul muntilor.

Aleea-ngustă șerpuiește

Sfârșindu-se tocmai aici

Unde magia locuiește.

Printre cărți mii și pagini multe

Se-ascund povești fără sfârșit:

Eroi luptându-se-n  în tăcere

Cu un destin de neclintit,

Dragoni ce liniștiți adorm

Ascunși în pagini prăfuite,

Și vrăjitori ce în vacarm

Fac lucruri neobișnuite,

Prinți și prințese, zmei, balauri,

Luptând doar pentru libertate,

Sirene, zâne și centauri,

În acest loc sunt adunate.

Gândește-te, nu-i bine oare

Că doar pe-un scaun stând, citind,

Ajungi în multe lumi în care

N-ai fi ajuns călătorind?

Toate-s aici, pe-aceste rafturi

Din orice soi, tot ce dorești.

De vrei să afli cât mai multe

Ar trebui doar să citești.

Abigail BUZDUGAN, clasa a X-a C, Liceul „Mihail Sadoveanu” Borca

Locul al II-lea la Concursul Național de Creație Literară „Tinere Condeie”, etapa județeană, martie 2025

Articolul Sub semnul lui Euterpe… Lumi magice apare prima dată în Ecoul muntilor.

Publicat la Editura StudIS, la final lunii decembrie, volumul de poezii, intitulat meditativ „Am albit” abordează temele predilecte ale liricii: libertatea, timpul, iubirea, conflictul dintre individ și societate, destinul, viața, moartea, într-un limbaj expresiv, reflexiv sau moralizator, completat armonios de minunatele desene realizate de doamna dr. Narcisa Stejărean. Ilustrația coperților este semnată Dimitrie Iavorschi, iar prefață îi aparține prof. dr. Daniel Dieaconu.

Aflăm aici calitățile ce definesc poetul Coșerariu, intensitatea și firescul spunerii și simțirii, asociațiile surprinzătoare, imagistica bogată, cuvintele grele, dar și scrierea delicată, nonșalanța lunecării printre stiluri, doza de realism, fie el și poetizat.

Mihai Coșerariu s-a născut la 29 octombrie 1973, în comuna Tupilați, județul Neamț, este căsătorit și are doi copii. Este absolvent al Școlii Militare de Poliție „Nicolae Golescu” Slatina, promoția 1996, și al Școlii Populare de Arte Piatra Neamț, secția vioară. Este membru al Societății Scriitorilor din județul Neamț și al Cenaclului Literar „Nichita Stănescu” al Centrului Cultural al Ministerului Afacerilor Interne. Este președinte fondator al Asociației Culturale „Eu cred” cu sediul în comuna Tașca, județul Neamț, și-a asumat rolul de instructor al unor grupuri de copii; este, în primul rând, cantautor, de aceea în multe din poeziile sale descoperim mai întâi ritmicitatea notelor muzicale, fiind create special pentru a fi cântate la chitară. Neobosit scriitor, a publicat volumele de poezii: „Să gonești fiara din suflet” (2015), „Așa sunt eu” (2016), „Amprente lirice” (2017), „Credință. Dragoste. Țară”( 2018), „Întâlnire cu mine” (2019).

„De curând am albit, am pe frunte argint,/ Dar mă las păcălit, ca un prunc mă alint/ Am în plete ninsori, care cad nemilos,/Iar pe frunte am flori, care nu mai miros.” Poezia care dă titlul volumului este o reflecție asupra trecerii timpului și asupra pierderii tinereții. Teme precum resemnarea, nostalgia și lupta interioară sunt exprimate prin imagini sinestezice memorabile, „ani sapă-n obraz riduri multe, adânci”, comparații înduioșătoare „în oglindă-mi privesc chipul, ca un copil”. Fiecare vers pare să fie impregnat de trăiri autentice, oferind o meditație profundă asupra fragilității vieții, tonul melancolic fiind echilibrat de sentimentul acceptării inevitabilului.

Redactor al revistei „Ecoul Munților”, este cel care a creionat imnul grupului folk omonim, transmițând un mesaj optimist despre puterea fiecărui individ de a lăsa o moștenire în această lume: „Ecoul Munților- e o poveste îmbrăcată-n ie,/ Dintr-un crâmpei de dor – născut într-un izvor cu apă vie./ Ecoul Munților- e dragostea ce-și cântă simfonia/ Pentru acest popor și-această sfântă Țară – România.” Subliniind importanța rădăcinilor culturale în păstrarea identității naționale, versurile îmbină introspecția cu un apel colectiv la unitate și credință, constituind un manifest al valorilor autentice și o chemare la reflecție și acțiune. Deși tematica legată de natură, credință și patrie nu este nouă, autorul reușește să o abordeze într-o manieră personală, actualizând-o pentru un public modern. Mesajul de a construi „povești cu oameni, locuri și istorii” invită la responsabilitate socială și culturală, păstrând în același timp frumusețea limbajului tradițional.

Criza interioară a individului confruntat cu degradarea valorilor și dezordinea morală a societății contemporane este explorată în mai multe texte. În „Bolul de sticlă” poetul abordează tema conflictului dintre individ și societate, în care protagonistul, epuizat de degradarea morală și de răsturnarea valorilor, ajunge să se simtă inutil și neînțeles.

„văzând că fiecare zi ce trece se transformă într-o povară

din ce în ce mai grea

ce apasă nemilos pe umerii mei obosiți

văzând că tabla de valori s-a rostogolit ireversibil

binele confundându-se tot mai mult cu ceea ce noi știam

până nu demult că este rău

văzând că în jurul meu colcăie minciuna ridicată la rang de artă

și constatând că locul meu nu este aici

simțindu-mă inutil

am hotărât să-mi adun toate gândurile

convingerile părerile și principiile”

Poezia este scrisă în stil liber, frazele lungi accentuează senzația de flux al memoriei și de neliniște interioară. Alegerea unui limbaj direct, dar încărcat de metafore, precum „bolul de sticlă” și „tabla de valori s-a rostogolit”, sporește forța simbolică a textului.

Aflate sub semnul lui 10, după cum se afirma în prefață, cele 100 de poeme ale volumului „Am albit…” sunt poezii în care Marius Coșerariu cultivă o atitudine fățișă, îmbinând liricul cu polemicul, pentru a-și exprima crezul artistic cu curaj, adresându-se unei categorii mari de cititori.

Cristina Chirilă

Articolul „Am albit…” – identitate, revoltă, acceptare apare prima dată în Ecoul muntilor.

Unii desculți,

Alții cu opinci,

Iar cei mai mulți cu papuci de suman.

S-a zvonit că o școală s-ar fi zidit

Între munți

Și au plecat.

Au plecat de la case

Ce n-aveau ce le pune pe masă.

Cu pluta

Sau pe jos au plecat

Alții călare pe cal au plecat.

Adunatu-s-au toți

La început de an

Și minune mare

Școala i-a prefăcut

În ingineri, în profesori

În doctorii cei

Ce-au sădit

Gândit

Construit

O întreagă lume visată de ei.

În școală rămasu-le-au

Chipul și dorul

Sufletul și gândul

Ce vine în zborul

Anilor tineri ce toate le fac

Socotiți firesc

Pe-al vremii abac.

Ana Bondar, Pelerin – Editura Crigarux, Piatra-Neamţ, 2019.

*foto sus: Constantin  Romanescu și una dintre clasele sale.

Articolul Sub semnul lui Euterpe: A fost odată apare prima dată în Ecoul muntilor.

Şi a fost o manifestare de nota 10! Amfitrionii au fost reprezentanţii bibliotecii în frunte cu directoarea Mihaela Mereuţă, alături de Mihael Balint, Violeta Moşu şi Jan Gheorghe Racariu.

Au prezentat cartea profesoarele Dorina Mucenicu şi Cristina Chirilă, şi profesorul Costache Lupu. O expoziţie de pictură (care a ilustrat şi cartea) a aparţinut dnei Narcisa Ştejărean.

Au cântat tineri folkişti de la Roznov, Piatra Neamţ, Pângăraţi, Bicazul Ardelean, Taşca, cu evoluţii solo sau împreună alături de Grupul „Eu Cred”. Nu au lipsit nici melodii pe versurile lui Mihai Eminescu sau neasemuita creaţie purtând semnătura Grigore Vieru/ Doina şi Ion Aldea Teodorovici

Articolul „Am albit” … cu Marius Coşerariu (lansarea celui de-al X-lea volum de poezie apare prima dată în Ecoul muntilor.

O, dragi mesteceni, gingaşi şi subţiri!
Şi tu, pământ!Şi voi, cîmpii ca marea!
In preajma sorocitei adormiri
Eu unul nu-mi pot stăpâni-ntristarea.

Pe lumea asta am iubit nespus
Tot ce în trupuri sufletul adie.
Spun pace vouă, sălcii ce-n apus
Vă oglindiţi în apa purpurie.

Atât de multe gânduri am urzit,
Am scris atâtea cântece visate
Şi pe pământul trist sunt fericit
C-am respirat şi c-am trăit de toate.

Sunt fericit c-am sărutat femei
Şi-am lenevit pe iarba parfumată,
Iar fiarelor, ca unor fraţi ai mei,
Eu nu le-am zdrobit capul niciodată.

Acolo ştiu că nu foşneşte-n zări
Cu gâturi lungi de lebădă, secara…
De asta-n preajma tainicei plecări
Eu mă-nfior şi-mi simt adânc povara.

Acolo ştiu că nu vor mai fi fagi
Nici holdele cu aur viu pe nume…
De asta poate mi-s aşa de dragi
Toţi oamenii cu care sunt pe lume.

-Serghei Esenin (1895-1925)

Traducere: George Lesnea

Articolul Ne ducem toţi apare prima dată în Ecoul muntilor.