Moldova e toată-n clocot

Plâng prea sfintele icoane,

Plâng cetățile în hohot!

Se zbat în neagră uitare

Mănăstirile sfințite

Plâng credințe, plâng altare

Plâng a noastre oseminte.

Vuiesc apele în maluri

Clocotesc codrii de aramă

Plâng Arhanghelii în ceruri

Plânge sufletul de mamă.

Se cutremură pământul

Munții jale și rușine

Plânge prin ruine vântul

Plâng mormintele străbune.

Ce e dat, ne-a tot fost dat

Ne-au călcat tătarii, hunii

Împărat după-mpărat

Și chiar cornul semilunii.

Am răbdat biruri, durere,

Foame am răbdat și chin

Ni s-a dat să bem doar fiere

Și în străchini doar venin!

Până când vom plânge oare?

Când usca-ni-se-va slova

Văzând cum încet ne mor (moare!)

Altarele din Moldova?!

Să oprim crunta pierire

Ștefane, scoală Moldova

Să-i cinstim cum se cuvine

Frumusețea, harul, vorba…

Să oprim cu-a noastră forță

Tot dezastrul și urgia

S-aprindem cu sfântă torță

Altarele-n România!

Articolul Poeţi de la munte: Constantin Agop TÂNGUIREA MOLDOVEI (MANIFEST PENTRU MOLDOVA) apare prima dată în Ecoul muntilor.

Au urcat peste 50 de copii, în frunte cu micii chitarişti de la „Ecoul Munţilor”, sprijiniţi de veteranii de la „Eu Cred Jr”. Şi, bineînţeles că s-a cântat. Şi s-a cântat muzică patriotică, fiindcă o astfel de educaţie în spirit românesc se mai poate face doar cu cei mici.

De asemenea, s-a strigat pentru România, care are un meci crucial: „România E!”, sperăm noi pe locul unu în grupă şi merge în optimi!

Articolul Tricolorul copiilor … pe Dealul Frasinu-Grințieș apare prima dată în Ecoul muntilor.

Putem spune că revista noastră are un trimis special la Campionatul European…

A ales să fie de faţă la cel mai greu meci, cu o echipă excelentă, cea mai bună a grupei, cel puţin prin valorile sale. Dacă e să vezi un meci, să fie cel mai greu. Acolo şi atunci unde şi când echipa noastră are mai mare nevoie de susţinere.

Hai România! Orice s-ar întâmpla în seara aceasta sau miercuri. Să fim alături de echipa noastră oriunde am fi!

Articolul Din Germania, alături de echipa României, pentru „Ecoul munţilor” apare prima dată în Ecoul muntilor.

La cei 97 de ani ai săi, Domnul Demostene  Andronescu este un personaj fabulos .Cu o memorie de invidiat, lucid și obiectiv când povestește despre detenție, cu o seninătate dezarmantă, nici nu am zis că  este supraviețuitor al  cumplitului ”fenomen Pitești”.  S-a născut în satul Câmpuri  din județul Vrancea. Copil de trupă,  mai întâi, pentru că familia nu și-a permis să-l țină în școală, a absolvit apoi, în 1952,   Facultatea de Istorie din București. A fost arestat când trebuia să susțină examenul final, pentru ”niște fleacuri”, cum spune el și a fost condamnat la cinci ani de temniță grea. În 1955 a fost eliberat din închisoare și s-a înscris la Facultatea de Filologie clasică din București. Împreună cu prietenii săi apropiați pregăteau ajutoare, pe care le trimiteau în munți și ajutau Rezistența. A fost arestat din nou și condamnat la douăzeci de ani de muncă silnică. După eliberare a fost filat în permanență, până în 1989. Invitat la Liceul ”Mihail Sadoveanu” Borca să le vorbească elevilor cu ocazia Zilei Naționale a martirilor din închisorile comuniste, ne-a impresionat că povestind despre orori, nu s-a plâns, nu a învinuit pe nimeni, nu a dramatizat. Ba chiar a evitat cuvântul ”oroare”.

Închisorile Aiud și Pitești au fost locuri de tortură și de dezumanizare. El a suportat tortura cu demnitate și smerenie. Nu putea suporta frigul, iar iernile erau cumplite în temniță. După experiențele traumatizante de la Pitești, la Aiud se ajungea epuizat fizic și moral, încât gardienii erau mai ”blânzi”. Unii deținuți capitulau, pentru că nu mai aveau deloc rezistență. Povestea că era cumplit să stea 15 ore la marginea patului. Rugăciunea, poezia pe care a scris-o de tânăr și pe care a continuat să o scrie și în temniță l-au ajutat să nu-și piardă mințile. Se scria poezie pe talpa pantofului, pe bucățele de săpun. Cei care nu credeau în Dumnezeu erau primii care clacau. Prin pereți, cu ajutorul unui pahar, vorbea cu bătrânul Vasile Voiculescu. ”Doctorul fără arginți” Vasile Voiculescu era bolnav și deznădăjduit. 

Tânărul Demostene Andronescu îl îmbărbăta. Odată a auzit vorbind vesel niște copii, împreună cu o femeie, educatoarea lor și și-a dat seama că de  cinci ani nu  mai auzise asemenea glasuri. Domnul Andronescu spunea că prea repede marea gloată  ”s-a dat” cu comuniștii, în timp ce deținuții sufereau pentru cea mai nobilă cauză: apărarea credinței și a țării.

La finalul întâlnirii poetul Demostene Andronescu ne-a recitat din lirica proprie. O strofă tristă, care este definitorie și care ne-a emoționat profund este aceasta: ”Atâta am răbdat/ Și-atât am plâns/ Că-n suflet, Doamne/ Sunt aproape strâns / Și nici nu știu/ Dacă mai sunt în stare/Să mai vibrez/ Când voi vedea o floare”. Demostene Andronescu este autorul volumelor: Peisaj lăuntric, poezii, 1995; Reeducare de la Aiud: o radiografie memorialistică, 2018.

Între 1991 și 2010 a fost redactor -șef adjunct al revistei ”Puncte cardinale” din Sibiu. În anul 2017 a fost decorat cu Crucea Patriarhală. În prezent trăiește la Mănăstirea Paltin, fiind atent îngrijit de monahia Pantelimona.

                                                        Iolanda Lupescu

Articolul ULTIMUL MARE POET DIN TEMNIȚELE COMUNISTE – DEMOSTENE ANDRONESCU apare prima dată în Ecoul muntilor.

Dunărea și munții și Drapelul sfânt,

Să-ți cunoști eroii, ce zac în pământ,

Uită-te-n oglindă, să vezi cine ești.

Roagă-te la Ceruri, dacă ești român,

Pentru Libertate, Țară și Popor,

Poartă-n suflet Crucea, pentru viitor,

Dumnezeu să-ți fie singurul stăpân.

Dacă ești român, nu uita vreodată,

Laptele din țâța mamei tale dragi,

Cea pe care-ai supt-o, mare să te faci,

Care te-a crescut drept și fără pată.

Să te-așezi la umbra unui brad bătrân,

Să săruți albastrul Cerului senin,

Să te speli de patimi, ură și venin,

Iartă și îndură, dacă ești român.

Marius Mihai COŞERARIU

Articolul POESIS: DACĂ EȘTI ROMÂN. apare prima dată în Ecoul muntilor.

Să simți ce dulce-i lacrima iubirii?

Te rog încearcă, nu vei regreta

Și-ai să te simți în culmea fericirii.

Ai plâns vreodată pentru-al tău popor,

Să-i simți în ochi durerea milenară?

Hai, varsă-acum o lacrimă de dor,

Cu iz de mir și gust de primăvară.

Ai plâns vreodată pentru munții tăi,

Pentru pământ, și ape, și câmpii?

Să plângi, să simți în inimă văpăi,

Fiori și-n suflet, zâmbet de copii.

Să plângi, române, pentru Țara ta,

Într-un puhoi de lacrimi dulci-amare,

Iar îngerii din Cer îți vor cânta:

„A fi român e Lege și Onoare”.

Marius Mihai COŞERARIU

Articolul Poesis: AI PLÂNS VREODATĂ PENTRU ȚARA TA? apare prima dată în Ecoul muntilor.