https://m.youtube.com/@emanuelarsinte1734.

S-a născut în 1996 la Vatra Dornei, dar a crescut și copilărit la poalele muntelui Ceahlău, într-o zonă mirifică ce i-a fost sursă de inspirație – comuna Grințieș. Încă de la grădiniță a fost atras de muzica clasică, iar tatăl său, Petru Arsinte, l-a învățat primele noțiuni muzicale la pian. Primul acordeon pe care cântă și astăzi l-a primit de la mama sa, Marineta. A fost elev la Școala Gimnazială „Constantin Panțiru” din Grințieș, avându-l diriginte pe subsemnatul, deci am avut ocazia de a-i urmări primii pași, fiind și un apropiat al familiei.

După ce l-a cunoscut pe domnul profesor Isidor Rusu, a îndrăgit rapid acordeonul iar la 13 ani a fost transferat la Liceul de Arte „Victor Brauner” din Piatra Neamț. Primul său profesor de acordeon a rămas și astăzi un punct de referință artistică și pedagogică în parcursul său profesional. În timpul studiilor preuniversitare a participat anual la concursuri naționale și internaționale de interpretare muzicală, unde a câștigat premii importante – cea mai importantă realizare de atunci fiind Premiul I și Finalist la Concursul „Aulodia”, Brașov, 2012. În această perioadă a fost activ la diferite manifestări artistice organizate de Liceul de Arte „Victor Brauner” și a contribuit la viața culturală a munților Neamțului prin microrecitaluri în cadrul unor lansări de carte organizate de către noi. De asemenea ne-a însoțit pe Muntele Ceahlău, unde poveștile muzicale și legendele muntelui se împleteau în melodii de suflet la Cabana Fântânele. În aceeași perioadă a predat câteva lecții de muzică vecinului său Andrei Hulpașu – tânăr acordeonist premiat la diferite concursuri sub îndrumarea prof. Isidor Rusu.

Încheierea studiilor liceale a avut loc în 2015, sub îndrumarea profesorului Ionel Ceobanu, diriginte cu un rol esențial în formarea sa artistică. După absolvire a fost admis la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, sub îndrumarea profesorilor Igor Corjan și Petru Știuca – cel din urmă având un rol definitoriu pentru cariera sa strălucitoare. În timpul studiilor de licență, master și doctorat a susținut 6 concerte pentru acordeon și orchestră simfonică din creația compozitorilor A. Piazzolla, V. Zolotaryov, N. Ciaikin, V. Zubitsky, în reducții pentru acordeon și pian, alături de prof. univ. dr. Aurelia Simion. În paralel cu studiile doctorale a urmat lecții online cu lect. univ. dr. Sergiu Mîrzac de la AMTAP, Chișinău, ale cărui observații i-au conturat tehnica instrumentală la nivel de finețe și măiestrie superioară.

Momentul culminant al carierei sale a avut loc în 2023 prin interpretarea în cadrul doctoratului a Concertului-Simfonie Nr. 1 de V. Zolotaryov, unul dintre cele mai dificile concerte compuse vreodată pentru acordeon – primind aplauze îndelungate.  A participat la mai multe concursuri de renume internațional, iar în 2024 a avut parte de cea mai mare satisfacție artistică de până atunci – Premiul I la Trofeul Mondial de Acordeon, Montargis, Franța, organizat de Confederația Mondială a Acordeoniștilor (CMA). Frederic Deschamps, președintele juriului, l-a invitat la un interviu unde a vorbit despre locul acordeonului în muzica actuală din România.

Pentru mai multe detalii referitoare la parcursul său artistic și un interviu exclusiv cu Frederic Deschamps despre acordeonul actual în România, puteți citi articolul complet publicat pe 22 mai 2025 în „Mesagerul de Neamț”.

Alte realizări notabile includ orchestrarea propriului aranjament al Ciclului de piese „Anotimpurile de la Buenos Aires” de Astor Piazzolla în versiunea pentru acordeon și pian – interpretat în al doilea recital din cadrul studiilor doctorale. După aceste reușite, a fost invitat în vara anului 2024 la Botoșani și Iași în Concertul „Fly Syncret Ensemble – Over The World Music” și a interpretat Libertango de Astor Piazzolla într-un aranjament propriu, scris pentru cvintet de saxofoane și ansamblu de tango. Spre sfârșitul anului a cântat împreună cu Orchestra Fraților Advahov alături de alți peste 50 de acordeoniști cu ocazia Concertului aniversar al domnului profesor Petru Știuca.

În prezent este asistent universitar doctorand la UNAGE Iași sub îndrumarea prof. univ. dr. Carmen Chelaru. Își dorește să susțină anul acesta teza de doctorat cu titlul „Genul concertant în creația pentru acordeon în secolele XX-XXI”. Este profesor colaborator la „Petran Music School” și îi place să colaboreze cu diferiți artiști, inițiază proiecte muzicale, scrie și adaptează partituri pentru acordeon și diferite instrumente sau ansambluri muzicale, realizează filmări artistice pe rețelele de socializare Facebook, Instagram și, în special, YouTube. Este foarte apreciat ca pedagog prin recitalurile elevilor săi și premiile obținute la nivel internațional.

În viitor, își propune să contribuie tot mai activ la formarea artistică a tinerelor talente, oferindu-le un parcurs cât mai clar și eficient. De asemenea, pregătește apariții scenice în contexte speciale, inclusiv un proiect dedicat naiului și acordeonului în munții Neamțului.

La vârsta de 29 de ani a ajuns la concluzia că orice e posibil prin muncă, disciplină și diplomație. Mesajul lui pentru acordeoniștii începători (dar nu numai): „Nu e niciodată prea târziu să faci ceea ce îți place. Prin muncă, disciplină și un mentor alături, poți ajunge oriunde.”

Succes, Emanuel, şi cu mândrie îţi vom urmări parcursul profesional şi ne vom bucura de realizările tale artistice!

Daniel DIEACONU

Articolul PERSONALITATEA LUNII: EMANUEL ARSINTE, un virtuoz al acordeonului premiat la nivel mondial! apare prima dată în Ecoul muntilor.

S-a născut pe 13 septembrie 1957 în „districtul Peste Vale, o zonă plină de liniște și de păsări abil cântătoare, a comunei Grințieș. Este ținutul bogzănilor, oameni cu multă dragoste față de carte și față de meseria pe care și-au ales-o”, spunea domnia sa.

La fel ca mai toate familiile din zona de munte, de  după război, și nu numai, a fost o familie numeroasă, obișnuită la acea dată, compusă din opt odrasle ale lui Gheorghe și ale Eugeniei Panțiru: „Multe suflete, dar și cu multe probleme pe care, cu multă trudă și cu credință-n Dumnezeu, părinții au reușit să le ducă la un bun sfârșit, atât cât s-a putut”. Șapte din cei opt copii au ieșit din zona studiilor gimnaziale, alegând și practicând diverse meserii, de la cea de strungar în fabrică, electrician, maistru până la cea de profesor.

Continuăm cu câteva fragmente dintr-o discuţie cu domnul învăţător: „Am încercat să fur câteceva de la frații mai mari (eu fiind mezinul), alegând cariera de cadru didactic, mai les la insistența mamei. Copilăria mi-a fost grav afectată de dispariția tatălui, când nu împlinisem 12 ani. A trebuit să muncesc din greu în gospodăria familiei, învățând din toate muncile zonei (prășit, cosit, întreținut de garduri, mic ciobănaș în vacanțe etc). Toate acestea mi-au prins bine, ulterior, când multe munci le-am făcut de unul singur”.

În 1972 a plecat la „școlile cele mari”, la Liceul Pedagogic, ”Gheorghe Asachi” din Piatra Neamț. Un început timid de activitate, terminat în forță în 1977, fiind declarat învățător, cu repartiție la Școala Bradu nr. 2 (Moci). După 11 ani de activitate, printre care și efectuarea stagiului militar, a revenit la școala din centru, unde cred că-mi închei întreaga activitate didactică.

A fost necesar să parcurgă toate etapele unei cariere didactice (definitivat, gradele I și II, perfecționări) încununate cu absolvirea facultății de geografie și-un master, tot în geografie, la București, desfăşurat la zi, cu eforturi deosebite.

„Am devenit soț, tată, acestea m-au obligat să realizez o casă, la Gura Pintecului. Din păcate, acum doi ani, soția s-a prăpădit, Dumnezeu s-o odihnească în liniște și pace. O pierdere foarte mare și greu de suportat”, mai zicea dânsul. Activitatea de la catedră a fost încununată și prin rezultate deosebite cu copiii, fiind promotorul educației rutiere din școala din Grinţieş (trei participări la faze naționale, cu-n loc șase pe țară). A fost implicat în numeroase activităţi culturale, de la ansamblurile şi brigăzile perioadei comuniste până la grupul cu iz haiducesc – „Ceata lui Vasile cel Mare”. Antologic pentru grinţieşeni a fost rolul lui Arvinte din celebra piesă „Cuiul lui Pepelea”, jucată în trecute vremuri alături de învăţătorii Carmen Popa şi Ilie Alexandru.

Fratele mai mare, Costică, l-a luat de mic în multe excursii, drumeții, tabere, insuflându-i dragostea față de mediul înconjurător, faţă de natură, cu toate minunile ce ne-nconjoară. A continuat această activitate, dezvoltând-o la parametrii pe care şi i-a permis: „Prietenul cel mai drag, cortul, m-a dus prin Făgăraș, Bucegi, Iezer, Păpușa, Piatra Craiului, Retezat, Parâng, Hășmaș, Nemira, Apuseni, Călimani, Rodnei, Giumalău, Rarău, Bistriței etc. Să ştiți că avem o țară tare frumoasă, nu din povești, ci admirând-o pas cu pas”.

Vara, în grupuri organizate, a străbătut Anglia, Franța, Spania, Italia, Slovenia, Austria, Ungaria, Grecia, Bulgaria și nu în ultimul rând Moldova și Transnistria. Se gândeşte la o pensie activă: „După pensionare, dacă voi fi în putere, am să diversific aceste excursii pe care sper să vi le destăinui. Mi-ar fi drag să am câți mai mulți colegi de drumeție cu care să împărtășesc minunile ce ne-nconjoară”.

Pensie lungă, domnule învăţător, şi cât mai activă, cu cât mai mulţi munţi şi vârfuri călcate!

Daniel Dieaconu

Articolul PERSONALITATEA LUNII – Mihai Panţîru – un învăţător devotat de la munte apare prima dată în Ecoul muntilor.

Timp de 10 ani a fost solist la renumita orchestră și a avut ocazia să cunoască personal pe unii din marii artişti ai scenei românesti, artiști care colaborau cu „Cernegura”. A cutreierat prin majoritatea satelelor Neamțului, acolo unde orchestra avea spectacole, transmițând spectatorilor dragostea de cântec și de frumos. Ceea ce culegea de la unii, dădea prin mesajul său transmis de cântec, la alții. Vorba românească: „De la lume adunate și iarăși la lume date”.

Anul 1990 a adus desființarea orchestrei „Cernegura” și o perioadă goală în domeniul conservării și promovării tradițiilor populare. Nenea Titi a ieșit la pensia binemeritată, iar colegii şi prietenii de la ansamblu şi-au văzut fiecare de viața lui. Unii au plecat prin lume iar alții au trecut în neființă, fară ajutor și sprijin.

Ieșirea la pensie nu a însemnat sfârșitul activității pentru Titi Cozma, ci un nou început. Susținut moral și încurajat permanent de mine, a scris o carte cu amintiri și poezii populare pe care am avut onoarea să o redactez  și a colaborat cu materiale folclorice la una dintre puținele culegeri de folclor nemţean, „De la Piatra Neamț pe vale”, autori Ghiță Dandu și Delia Irimie Stoian, apărută în anul 2022 la Editura Hoffman.

În prezent, veteranul solist sprijină tinerele talente și colaborează efectiv cu majoritatea soliştilor și rapsozilor cunoscuți din Ținutul Neamțului. Pentru mine este un model viu,  una dintre puținele persoane rămase cu experiență în domeniul folclorului muzical nemțean.

În acest an, Titi Cozma împlineşte 76 de ani. Îi dorim cât mai mulţi ani sănătoși, în slujba folclorului zonal şi alături de noi!

Ghiță Dandu

Articolul PERSONALITATEA LUNII TITI COZMA – un veteran al folclorului muzical nemţean apare prima dată în Ecoul muntilor.

Născut la 16 noiembrie 1982, în satul lui Creangă, urmează școala generală din Humulești, Liceul „Ștefan cel Mare” din Târgu-Neamț, Facultatea de Istorie a Universității „AL.I. Cuza” din Iași (absolvită în 2005) și Masterul în istorie la aceeași universitate, în 2007. Pentru o scurtă perioadă (2005-2007), a fost profesor de istorie la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”, Târgu Neamţ, pentru ca, din 2007, să lucreze la Muzeul de Istorie şi Etnografie Târgu Neamţ, fiind și șef de secție muzeală (2008 – 2018, 2019 – prezent). Din 2014, este doctor în ştiinţe istorice al Institutului de Arheologie din Iaşi, Academia Română.

Așa cum declara în mai multe interviuri, și-a descoperit pasiunea pentru istorie încă din copilărie, tatăl său un iubitor de istorie avea acasă o colecţie destul de mică de monede, mai vechi şi mai noi, ceea ce pentru copilul Vasile a fost ceva de interes cu atât mai mult, cu cât, tatăl îi povestea despre evenimente istorice și despre personaje personaje reale sau legendare, de istoria recentă pe care el o trăise. Totuși, ceea ce l-a atras a fost o bucată dintr-un vas de lut antic descoperit de bunicul său în apropierea Humuleştiului natal. Avea să afle cei cu acel vas în anii studenției, că făcea parte dintr-un vas de provizii din secolul al IV-lea d. Hr.

Pasiunea sa pentru istorie a fost încurajată de părinții astfel că, spune Vasile Diaconu, prin clasa a VI-a avea deja o camera a casei transformată în mic muzeu. Momentul determinat pentru cariera de arhelog, a fost participarea la o manifestare dedicată zilelor liceului cu un referat despre rezultatele propriilor mele cercetări de teren, realizate în împrejurimile oraşului Târgu Neamţ.

O parte din formarea ca arheolog o datorează așa cum afirma profesorilor Nicolae Ursulescu, Vasile Cotiugă şi Neculai Bolohan, cu acesta din urmă stabilind o colaborare care i-a permis să se orienteze către un domeniu de interes foarte captivant – epoca bronzului. „De altfel, cu Domnia Sa am şi făcut stagiul de practică arheologică în trei din cei patru ani cât au durat studiile mele. Spiritul pedagogic, meticulozitatea şi orizontul larg în cercetare ale profesorului Bolohan, au constituit câteva repere extrem de importante pentru devenirea mea ulterioară”, spunea într-un interviu, Vasile Diaconu.

În perioada 2014-2016, a fost cercetător ştiinţific în cadrul Centrului Internaţional de  Cercetare a Culturii Cucuteni (Piatra-Neamț) (2014-2016). Din 2008 figurează ca arheolog specialist în Registrul Arheologilor din România, iar din 2017, este arheolog expert, arheologie preistorică.

Este membru a numeroase asociații naționale și internaționale dintre care amintim: Societatea de Ştiinţe Istorice din România din 2010; Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici din Moldova din 2013; Comisia de Istorie a Oraşelor din România din 2016; European Association of Archaeologists din 2018; Comisia Națională de Arheologie de pe lângă Ministerul Culturii și Identității Naționale (2018-2022); Asociaţia de Istorie a Balcanilor, al EXARC (cel mai important organism international dedicat arheologiei experimentale) în perioada 2020-2021; Institutului de Cercetări Bioarheologice şi Etnoculturale – Republica Moldova din 2018 și membru al Fundaţiei Cultural-Ştiinţifice „Constantin Matasă” (din 2013). În perioada 2021-2023 a fost vicepreședinte al Fundaţiei Culturale „Ion Creangă” Târgu Neamţ.

Domeniile sale de interes și de competențe privesc Preistoria spaţiului est-carpatic, în special epoca bronzului, arheologia sării, epoca bronzului în spațiul sud-est european, industria litică a comunităților preistorice și arheologia experimentală. Este membru în colegiul de redacţie al revistei „Memoria Antiquitatis”. A realizat numeroase cercetări arheologice de suprafață în Depresiunea Neamţ (Târgu Neamţ şi zonele adiacente 2000-2024), Valea Bașeului, Botoșani (2004-2009), Valea Moldovei la Moțca, Cristești, Forăști și Drăgușeni (2010), contribuind la  identificarea a peste 200 de situri arheologice noi în judeţele Neamţ, Iaşi, Botoşani, Suceava.

A desfășurat campanii arheologice în șantierele arheologice de la – Siliştea – Pe cetăţuie (com. Români, jud. Neamţ), campaniile 2002, 2003, 2004; Târgu Neamţ – Dealul Pometea, campaniile 2003, 2017; Ţolici – Hălăbutoaia (com. Petricani, jud. Neamţ), campaniile 2008, 2010; Cetatea Neamţ, campania 2007, 2008; satul Ştefan cel Mare – Conacul şi Biserica Sf. Gheorghe (com. Ştefan cel Mare, jud. Neamţ), 2009; Poduri – Dealul Ghindaru (com. Poduri, jud. Bacău), campania 2009; Piatra- Neamţ – Curtea Domnească (mun. Piatra-Neamţ), campaniile 2010, 2011, 2014; Roman – Arhiepiscopie (mun. Roman), campania 2015; Roşiori – Dulceşti (com. Dulceşti), campania 2015-2023; Răuceşti – Munteni (com. Răuceşti), campaniile 2015, 2016, 2017, 2018; Izvoare – La izvoare (com. Dumbrava Roşie), campania 2016, 2017; Moreni – Biserica Sf. Parascheva (com. Văleni), campania 2018; Topolița – Nord- vest de sat (com. Grumăzești),  campaniile 2019-2024; Mănăstirea Văratec – Biserica „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” (com. Agapia), campania 2021 și Roman – Spitalul Arhiepiscopiei, campania 2023.

A participat la numeroase manifestări ştiinţifice internaţionale de la Leuven, Belgia (2012), Piatra-Neamț (2013, 2014, 2018), Suceava (2014, 2015); Chișinău (2015, 2018, 2021, 2022, 2023), Iași (2015, 2019, 2023); Odessa ( 2018), Barcelona (2018); Cahul (2018, 2019), dar și naţionale, la Iaşi (2008, 2011, 2018, 2023), Târgovişte (2009), Sibiu (2011, 2019), Cluj (2018), Bacău (2010, 2011, 2014, 2017, 2018, 2019, 2020), Suceava (2010, 2011, 2013, 2016), București (2019), Kiel (2021), Budapesta (2022), Cairns, Australia (2023), Alcalá University, Madrid (2024) și Rome, Sapienza University (2024).

A obținut premiile „A. D. Xenopol” ale Societăţii de Ştiinţe Istorice din România în 2013, pentru volumul „Depresiunea Neamţ. Contribuţii arheologice” și, în 2017, pentru volumul „Repertoriul descoperirilor atribuite epocii bronzului din județul Neamț” și premiul „Aurelian Iordănescu” în 2020, pentru editarea cărţii „Un secol de arheologie în spaţiul est-carpatic. Concepte, metode, tendinţe”. A primit Medalia de aur la salonul de carte Euroinvent 2024, pentru volumul V. Diaconu, Al. Gafincu (Eds.), The Bronze Age in Eastern Europe. Multidisciplinary approaches (2024).

Este autor a peste trei sute de articole științifice, rapoarte arheologice, rezumate, recenzii și note bibliografice iar până în prezent a publicat lucrările: „Hăneşti-Botoşani. Mărturii arheologice şi istorice”, 2010; „Depresiunea Neamţ. Contribuţii arheologice”, 2012; „Repertoriul descoperirilor atribuite epocii bronzului din judeţul Neamţ”, 2016; „Izvoarele sărate din microzona Agapia-Bălțătești-Ghindăoani” (coordonator), 2017; „Un secol de arheologie în spaţiul est-carpatic. Concepte, metode, tendinţe”, 2019 (coautor); „Faianță și porțelan din colecțiile Complexului Muzeal Județean Neamț. Catalog de expoziție”, 2019 (coautor); „The Bronze age in Eastern Europe. Multidisciplinary approaches”, 2023 (coautor) și „Comunități Preistorice, Antice și Medievale de pe cursul mijlociu al Siretului. Așezările de la Filipești și Aldești. Cercetările arheologice din anii 1960-1962”, 2024 (coautor).

Este membru în colectivul de redacție (2013-2018), secretar de redacție (2019-2022) și redactor-adjunct din 2022 și până în prezent al revistei Memoria Antiquitatis, (2022-2024); membru în colectivul editorial (2019-2023) al „Revistei de Arheologie, Antropologie şi Studii  interdisciplinare” și membru în colectivul editorial al „Revistei Arheologice”, Chișinău (din 2021).

În septembrie 2019, a primit titlul de Cetățean PRO URBE din partea Consiliului Local al orașului Târgu-Neamț.

Pentru că iubește foarte mult ceea ce face, nu putem încheia acest medalion dedicat arheologului Vasile Diaconu fără pledoaria sa pentru istorie și în special pentru arheologie: „Arheologia este ştiinţă, dar, într-o anumită măsură, este şi artă. Aş putea să spun că este şi un stil de viaţă activ, pentru că în permanenţă te confrunţi cu lucruri şi situaţii noi, care necesită aprofundate. Este şi un privilegiu, pentru că doarun arheolog poate să scoată din liniştea pământului vestigii care să ne spună ce am fost şi cum am evoluat. Şi mi-aş dori ca cititorii să mă creadă că nu există onoare mai mare decât să dai pământul la o parte şi să ai în faţa ochilor lucruri făurite acum mii de ani şi care înmagazinează poveştile unor oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată. Un vas de lut dintr-o săpătură arheologică nu este doar un simplu artefact, este un întreg univers; un om a adus lutul, poate altul a făurit vasul, altcineva a adus lemnele necesare pentru arderea lui, poate un detaliu din natură l-a inspirat pe meşterul olar să-l picteze, sau poate credinţele acelor vremuri impuneau asta, o femeie a gătit în acel vas sau a oferit în schimbul lui o unealtă de piatră, iar un copil în fugă l-a răsturnat şi l-a spart, transformându-l în istorie. Iar eu, arheologul, trebuie să reconstitui obiectiv, pentru ştiinţă şi publicul larg, tot acest posibil traseu”.

Sănătate multă îi dorim şi cât mai multe proiecte cu izbândă!

Prof. dr. Emanuel BĂLAN

Articolul PERSONALITATEA LUNII: Vasile Diaconu, un arheolog neobosit apare prima dată în Ecoul muntilor.

S-a născut la 23 aprilie 1960 la Topliţa, judeţul Harghita, cu numele de fată Antal, fiica lui Antal Traian şi Antal Cornelia. De mică a deprins cântatul şi doinitul de la mama, tata şi bunica şi pe la 5-6 ani învăţase să dea la vătale, căci mereu ţesea mama ei. Profund implicată în toată perioada şcolii (ciclul primar, gimnazial, liceal) ca solist vocal, ca membră în coruri, grupuri vocale, brigăzi artistice, a participat la toate fazele festivalului „Cântarea României” şi a obţinut locuri fruntaşe. A continuat activitatea artistică (1979-1983) la Curtea de Argeş în cadrul ansamblului întreprinderii ARPO (Intreprinderea de Porţelan), unde s-a angajat în luna octombrie, 1979. A activat în ansamblul Întreprinderii de sticlă şi porţelan Stipo Dorohoi. La Dorohoi, în luna august 1987, însărcinată în luna a opta, câştiga faza judeţeană de doine, din juriu făcând parte marii oameni de cultură Suliţeanu Gizela şi Ludovic Paceag. În următoarea zi s-a prezentat la Botoşani, la concursul de romanţe, unde a luat „Premiu I” şi invitaţia să se prezinte la preselecţia Festivalului „Crizantema de Aur” de la Târgovişte. Dar a devenit mamă între timp. În anul 1991 a devenit mamă pentru a patra oară, cu gemeni!

A venit la Tulgheş, în comuna soţului, şi a început o activitate laborioasă, cu rezultate remarcabile: „Cărticica Muzeului”, publicată în cadrul Festivalului Naţional Folcloric de dans, „Roata Stelelor”, Tulgheş, 2013; „Tulgheş. Din tezaurul Etnografic românesc”, apărută la Editura Eurocarpatica în anul 2018; „Tulgheş. Mărturii ale statorniciei româneşti”, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2023.

A fost coautoare la lucrările: „Antologia Premiilor Eminescu Teiul de Aur şi Teiul de Argint”, 2017-2021, Editura GEEA, Botoşani; „Poftiţi la masa strămoşilor noştri – Bucate româneşti şi poveşti despre români”, apărută la Editura Pim, în cadrul festivalului Naţional „Regina Sânzienelor”, 2023;  „Instrumente muzicale tradiţionale, importanţa lor în folclorul românesc muzical şi coregrafic”, editura Eurocarpatica, 2021; „Ctitori de Neam – Dascăli de ieri şi de azi”, volumul 4, împreună cu Asociaţia Învăţătorilor Harghiteni, Editura Eurocarpatica 2022; „Omul şi alte leacuri – Vindecări ce au schimbat destine şi vieţi” 2024, Editura Pim, în cadrul celei de-a X-a ediţii a Festivalului Naţional „Regina Sânzienelor”.

Colaborează la publicaţiile „Informaţia Harghitei”, „Mesagerul de Neamţ”, „Mesagerul de Covasna”, „Glasul Văilor”, „Condeiul Ardelean” „Ecoul Munţilor” (este unul dintre redactorii revistei noastre).

Este colecţionar de poze vechi, acte vechi, carte veche, numismatică, vederi, izvoade de cusături şi ţesături, diapozitive etc. (toate regăsindu-se în „Colecţia Sătească” Tulgheş. Este coordonatorul atelierul de îndemânări practice tradiţionale (ţesut, cusut, împletit, croşetat etc.). Ţine ore deschise de istorie locală împreună cu elevii de gimnaziu sau primar în incinta muzeului, la solicitarea dascălilor.

Ne-a spus că deschide „pentru vizitatori, în mod gratuit, Colecţia Sătească oricând este nevoie, în timpul programului Şcoala altfel, dar nu numai, sau pe timpul taberelor şcolare de vară, care au început să se desfăşoare la Tulgheş începând din anul 2023, iar vizitarea punctului nostru muzeal nu lipseşte din programul lor de activităţi. Anul trecut am avut în vizită 120 de copii din judeţul Bacău. Iată cum dăm o mână de ajutor turismului cultural loca!” Premiile şi distincţiile sunt numeroase şi enumerarea lor depăşeşte spaţiul rubricii noastre. A participat la numeroase proiecte culturale şi are planuri mari pentru viitor. Interpretarea artistică de la manifestarea „Părinte drag Iustin”, 10 februarie 2024, Farcaşa, a fost remarcabilă, ridicând sala în picioare! A fost mereu alături de noi şi de cei care i-au cerut ajutorul, căci crede vorbele moştenite de la bunica ei:

„Dar din dar se face Raiul!

Pune miere când vezi baiul’!

Mângâie-l pe întristat,

Miliueşte-l pe sărac,

Roagă-te pentru ,posac’.

Stânga să nu-ţi ştie dreapta,

De vrei să domoleşti cearta.”

Sănătate multă vă dorim şi cât mai multe proiecte cu izbândă!

Daniel Dieaconu

Articolul PERSONALITATEA LUNII – LĂCRĂMIOARA POP – „TEZAUR UMAN VIU” apare prima dată în Ecoul muntilor.

Profesorul George Lazăr, specializarea Filosofie-Istorie, face parte din colectivul Liceului „Carol I” Bicaz începând din anul 1996, deci, anul acesta are o vechime de 28 ani numai în liceul nostru.

A parcurs câteva etape în viață absolut distincte ca ocupație, dar definitorii pentru personalitatea sa. S-a născut în București, în zona Calea Moșilor, pe intrarea Episcopul Radu (pe strada cu același nume a locuit celebrul „Pistruiatul”) și la 5 ani a poposit la o nouă adresă, împreună cu părinții, bunicii si fratele său, în strada Vatra Luminoasă, la un bloc cu trei etaje, într-un apartament cu trei camere, la parter. A avut parte de o copilărie fericită cu părinți grijulii și iubitori, dar nu exagerați, cu mulți prieteni de vârstă apropiată, pasionați de sport, în special de fotbal. Blocul este situat la 5 minute de actuala Arenă Națională, numită la vremea aceea Stadionul „23 August” care avea 70.000 de locuri pe terenul mare, și alte 9 terenuri de fotbal în incinta stadionului,  folosite pentru antrenamentele-meciurile echipelor de copii și juniori sau ale seniorilor până la nivelul Diviziei C și chiar B. În plus copiii din cartier jucau fotbal nu numai în celebrul stadion dar și în curtea Școlii nr. 49, o școală de elită, și în incinta Plantației de duzi din Vatra Luminoasă, donată de Regina Maria unei școli speciale situate chiar vis-a-vis de bloc. Fotbalul a fost o boală plăcută pentru majoritatea copiilor din cartier, din zona Iancului-Pantelimon sau cartierul Balta Albă (Titan). Zi de zi, pe ploaie sau zăpadă, pe căldură sau vreme plăcută, uneori seara pe la ora 22 la capătul troleibuzelor 86 și 89, la lumina stâlpilor situați la intrarea în stadion se juca fotbal. Prin acest fotbal practicat continuu s-au ridicat fotbaliști de națională sau jucători cunoscuți în Divizia A. S-au creat centre de copii și juniori, Steaua II, Școala Sportivă de Elevi nr. 2 și mai târziu, Liceul de Fotbal și Luceafărul (unde a jucat și Hagi) cu antrenori foști jucători de națională, care au lucrat din plăcere, nu neapărat pentru bani. Domnul profesor Lazăr a fost legitimat de la 8 ani, a jucat și a cunoscut fotbaliști de marcă: Mircea Sandu (fost șef al F.R.F), Munteanu II, Marcel Răducanu (plecat la Borussia Dortmund în Germania), Marica, Sameș, Ion Ion, Micloș, Alexandru Dan, Ștefan Popa etc. Greu de spus astăzi că domnul profesor este un pasionat al fotbalului și a avut în spate o asemenea copilărie.

Atașamentul pentru fotbal s-a menținut și în adolescență ca jucător în echipa de juniori republicani la Școala Sportivă de Elevi nr. 2, București (ȘSE 2) și apoi component al echipei de divizia C a Întreprinderii Optice Române (I.O.R. București). Este a doua etapă majoră în evoluția domnului profesor, când a lucrat în cadrul I.O.R. câțiva ani, în calitate de optician, domeniul producției de lentile, prisme optice și lame plan paralele. I.O.R. a fost singura întreprindere din țară cu acest profil, cu produse pentru componentele aparaturii militare, medicină, microscoape pentru cercetare și educație, lunete, ochelari, binocluri etc. Personalul era extrem de bine pregătit, exista un centru de cercetare în domeniul opticii și al mecanicii fine, o colaborare deosebită între inginerii proiectanți și muncitorii specialiști în optică, relații economice cu Germania Democrată, mult mai avansată tehnic și de unde se importa celebra sticlă optică de Yena cu o calitate deosebită. Deși astăzi lentilele de ochelari cele mai simple sunt din plastic și costă mult, pe vremea aceea lentilele pentru ochelari se confecționau din sticlă optică și erau la coada produselor pretențioase și cu precizie deosebită. Meseria de optician este deosebită iar pentru unele piese optice precizia formei suprafețelor sferice sau plane se măsoară cu alte piese optice numite calibre, prin contact optic (suprapunere perfectă între două piese optice), iar calitatea suprafețelor, fără înțepături sau rizuri se verifică cu lupe care măresc de 6 ori și uneori de 10 ori. Sunt prisme optice la care precizia unghiului are toleranță de 2 secunde, se lucrează manual iar unghiul se măsoară cu o lunetă specială. O meserie foarte laborioasă, necesită răbdare, curățenie și ingeniozitate, o adevărată brățară de aur! Erau piese care valorau individual mai mult decât o Dacie 1300 (70.000 lei înainte de 1989). A fost o parte din viață la fel de plăcută ca și copilăria, cu prieteni și colegi foarte apropiați și inteligenți. În plus se lucra în acord global și veniturile erau bune, condiționate de calitatea muncii.

„Ulterior, pe lângă fotbal, în școală am fost influențat de profesori buni, înțelegeam materia și când înțelegi îți place. Am început să citesc mult, m-am atașat de științele sociale, de personalitatea filosofilor, și mi-am dorit să cunosc oameni valoroși din Universitate. Am reușit să intru la zi în Facultatea de Filosofie, Universitatea București, cu dublă specializare Filosofie- Istorie. Într-adevăr am întâlnit profesori universitari de excepție, unii fiind cei mai buni din țară, având competențe deosebite, pe care i-m apreciat, capabili să conducă foarte bine România, în calitate de președinte. Un exemplu este Mircea Flonta specialist în teoria cunoașterii, cu o putere de convingere și argumentare extraordinară, un om care nu poate fi uitat din galeria marilor creatori și profesori. Mircea Dumitru, fost ministru al educației este un produs al profesorului Flonta”.

După absolvirea facultății domnul profesor Lazăr a avut repartiție guvernamentală la Giurgiu, la Liceul „Tudor Vianu”, liceu teoretic, considerat al doilea după prestigiosul liceu „Ion Maiorescu”, unde a învățat cunoscutul cronicar sportiv Ovidiu Ioanițoaia. A pregătit elevi pentru olimpiadele naționale, având rezultate deosebite la fazele județene. I-a avut colegi la alte școli din Giurgiu pe Dana Deac (mai târziu crainică TV la Antene) și pe sociologul Bulai Alfred despre care se vorbește mai puțin bine în perioada actuală, ambii fiind absolvenți ai Filosofiei din București. După câțiva ani de navetă la Giurgiu, în urma căsătoriei s-a transferat prin concurs în județul Neamț. A funcționat un an la Liceul din Roznov și din 1996 până în prezent face parte din colectivul de cadre didactice din Liceul „Carol I” Bicaz. A fost director adjunct o perioadă la Giurgiu, iar la Bicaz, a fost director adjunct din 2004 până în 2021. Obiectivul major al domnului profesor a fost susținerea progresului elevilor talentați. Mulți elevi pregătiți de dânsul îi poartă respectul cuvenit pentru reușita în învățământul superior; a câștigat locul I pe județ la olimpiadele de logică, economie și filosofie, un loc II la psihologie și a obținut cu elevii săi mențiuni la fazele naționale. Are, deci, o contribuție la prestigiul liceului, îl regăsim în tablourile absolvenților noștri, a fost component al comisiilor Olimpiadelor Naționale de Logică și de Economie, metodist al Inspectoratului Şcolar Neamț, membru al Consiliului Consultativ pe discipline socio-umane, profesor la Centrul de Excelență pentru pregătirea  elevilor din județ, membru în Consiliul de Administrație al liceului. Este pe deplin satisfăcut de efortul depus împreună cu colegii săi, de a-i răsplăti pe elevii noștri olimpici cu premii și excursii de câteva zile de-a lungul multor ani școlari.

Iată, pe scurt, trei etape din viața dânsului care i-au marcat personalitatea și la care ține foarte mult: pasiunea pentru fotbal, meseria de optician și cea de educator. A apreciat totdeauna valorile, oamenii cu principii, cei care muncesc din greu și au rezultate pe măsură. Este mândru de colegi, de elevi, de prietenii și colegii de breaslă de la celelalte licee din Neamț.

Mihaela Apetroei

Articolul PERSONALITATEA LUNII: Prof. George Lazăr de la Liceul „Carol I” Bicaz apare prima dată în Ecoul muntilor.

S-a născut la 10 februarie 1945 în Mădei, Borca, judeţul Neamț. A urmat cursurile şcolilor din Mădei şi Borca şi apoi a devenit absolvent al Facultății de Litere din cadrul Universității Bacău.

În perioada 1968-2008 (40 de ani) este profesor de limba și literatura română la Școala cu clasele I-VIII Mădei, școală ce poartă astăzi numele unui emerit învățător: Școala Gimnazială „Mihai Petrescu”.

Pentru activitatea sa deosebită, în anul 1985 primește titlul de „Profesor Evidențiat”, ca o recunoaștere binemeritată a profesorului și directorului Școlii Mădei. Profesorii de limba română gestionau și Jurnalul de carte al școlii şi profesorul Bondar se preocupă permanent de îmbogățirea bibliotecii școlare, mult mai importantă decât în aceste vremuri.

Este atras de publicistică şi coordonează revista „Aripi către soare”, premiată la concursuri județene și naționale şi se concentrează pe culegerea de folclor, fiind şi coordonatorul cercului de folclor și al cercului de lingvistică.

A predat limba latină la Mădei și la Liceul „Mihail Sadoveanu” din Borca şi a fost fascinat de literatura antică a poporului român, de piciorul metric al poeziei latine.

A fondat și gestionează Muzeul Etnografic „Strămoșii”, alături de soția sa, profesoara Ana Bondar, un reper al muzeisticii săteşti nemţene.

A debutat publicistic în presa judeţeană în „Monitorul de Neamț”, fiind, de altfel, corespondent local al acestui ziar, cu tiraje impresionante în perioada de după 1990.

Dragostea pentru satul natal, pentru lumea în care trăiește, se reflectă cel mai plenar în volumul „Pe plaiul lui Matei”, ce a apărut la Editura Crigarux în 2020 şi a fost reeditat în 2022. Volumul a primit o excelentă prefață de la preotul Nicolae Cojocaru, asemănătoare parcă cu scrierea lui Nicolae Iorga despre cartea lui G.T. Kirileanu dedicată Broştenilor, din care cităm: „Cartea, scormonind în pietrele, tainele și măruntaiele Cetății Mădeiului, este un răspuns la nevoia de neuitare a trecutului datorat prezentului”.

Urăm multă sănătate profesorului Gheorghe Bondar şi promitem să-l sărbătorim la 80 de ani aşa cum am făcut-o şi anul acesta (e drept, mai discret) la manifestarea numită „Părinte drag Justin” – 10 februarie, Farcaşa. Şi aşteptăm de la domnia sa, senior-redactor (la fel ca Dragomir Romanescu, Constantin Cojocaru sau Elena Aflorei) al revistei „Ecoul Munţilor”, încă multe articole, cu măsura şi bunul gust specific bătrânilor noştri intelectuali din munţii Neamţului.

Daniel Dieaconu

Articolul Personalitatea lunii: profesorul Gheorghe V. Bondar de la Mădei apare prima dată în Ecoul muntilor.

Profesorul Traian Stanciu

Tatăl său, profesorul Traian Stanciu, îmi povestea cu mândrie de fiii săi, Cezar şi Ovidiu, care i-au moştenit veleităţile artistice. Cu profesorul din Bicaz (decedat în 2016) am colaborat intens începând cu anul 2010, am primit de la domnia sa desene pentru o antologie de legende, pentru un manual de geografie locală, pentru monografia comunei Ceahlău şi alte cărţi publicate de noi. Un desen deosebit ne-a oferit Ovidiu Stanciu pentru coperta manualului  de istorie a „Ţinutului Neamţului” apărut în 2018 şi pe care l-am folosit şi pentru coperta a IV-a a monografiei judeţului Neamţ din 2019 intitulată „Neamţul – ţinutul tezaur”.

Coperta monografiei județului Neamț, 2019

Ion Asavei, bibliotecarul şi ziaristul de la Bicaz, care a fost un apropiat al artiştilor din familia Stanciu, scria despre Ovidiu: „Locul de desăvârșire artistică al lui Ovidiu Stanciu este Capitala, de numele plasticianului vorbind, dincolo de site-urile de socializare, creația. Demersul artistic este intim legat de experiențele lui de viață, de locurile care l-au marcat și au avut o semnificație afectivă în viața sa. Că este așa, o susțin lucrările sale, nu puține la număr, prin care realitatea este transpusă artistic într-o manieră originală și mai cu seamă caricaturile, ce au ca subiect de inspirație figuri de mari personalități culturale, politice și ale lumii mondene românești”.

Ion Asavei

Cunoscuta emisiune de la Prima TV, „Cronica Cârcotașilor”, încă de la începuturile ei, l-a avut pe artistul bicăjean drept autor de caricaturi realizate în sistem „blitz” şi apoi în faţa telespectatorilor Ovidiu Stanciu îşi prezenta opera, subiectul fiind legat de cel mai important eveniment politic ori social al săptămânii.

Am selectat dintr-un dialog realizat la iniţiativa regretatului ziarist Ion Asavei la Biblioteca „Mihai Eminescu” din Bicaz şi apărut în volumul „Caietele Oraşului Mării dintre Munţi”, Editura Cetatea Doamnei, 2016: „Cu caricatura am cochetat încă de când eram licean la Bicaz. Mi-aduc aminte că prima caricatură a avut ca subiect profesorul meu de română. Mai apoi, când lucram la o firmă în București, unde nu prea aveam de muncă, făceam caricaturi colegilor. Oficial am intrat în lumea caricaturiștilor prin revista Vip și prin colaborarea cu emisiunea Cârcotașii. În cele două cazuri am avut prilejul de a cunoaște și a face caricaturi unor mari personalități din diverse domenii, dar și unor baroni locali. Prin intermediul caricaturii am cunoscut și stat alături de mari actori, cum ar fi Iurie Darie, Colea Răutu, Gheorghe Dinică, George Mihăiță, Horațiu Mălăele, Mircea Albulescu, Draga Olteanu Matei, Ion Dichiseanu, Nicu Constantin, Steven Seagal, dar și au unor cântăreți sau a unora din lumea mondenă, precum și a unor oameni politici. Emoționante pentru mine au fost momentele când am înmânat caricaturile lui Iurie Darie, despre care știam încă de când eram mic că era un bun desenator, și lui Horațiu Mălăele, care era un mare caricaturist. Eu execut în general o caricatură de portret și de aici galeria foarte bogată a unor chipuri umane contemporane. Caricatura mea aduce simpatia tuturor celor din jur, uneori mai puțin acelui caricaturizat, dacă nu are simțul umorului dezvoltat. Au fost cazuri când persoane îndeobște de genul feminin, atunci când s-au așezat pe scaun pentru a li se face caricatura au cerut să le fac frumoase,  dar eu le-am spus că sunt în fața unui caricaturist și nu a unui estetician. S-au calmat. Din caricatură nu se poate trăi, dar plăcerea de a realiza chipul unei personalități și de a-i scoate în relief unele trăsături ce-l caracterizează, este una deosebită. Mă bucură această activitate şi-mi oferă multe satisfacții. În rest, fac caricatură pentru un ziar bucureștean, iar pentru cinematografie execut storyboard și shooting board, activități din care se câștigă bine.”

Menţionăm că soţia, Brânduşa Mateş-Stanciu, este o artistă cu creaţii care rivalizează valoric cu cele ale soţului, aşa cum au avut privilegiul iubitorii de frumos nemţeni să constate prin expoziţia „Percepţii şi stări de spirit” din august 2019 de la Piatra-Neamţ. În oraşul natal, în 2013, a oferit o expoziție de caricatură și portret alături de Brândușa Mateș-Stanciu (bineînţeles la Biblioteca „Mihai Eminescu”), iar în 2020, o expoziție cu caracter permanent (personalităţi locale, naționale și internaționale) la Casa de Cultură Bicaz.

Adăugăm câteva alte repere ale carierei lui Ovidiu Stanciu, conştienţi că discreţia şi modestia artistului ne-au împiedicat să aflăm toate cele ce am dorit să le ştim şi să le facem ştiute. Prima expoziție personală a realizat-o în anul 1987, la finalul clasei a XII-a, când a expus la „Gazeta de perete” a Liceului Bicaz caricaturile tuturor profesorilor (Nota bene: nu a avut de suferit, a încheiat cu bine clasa a XII-a, a luat bacalaureatul, iar majoritatea profesorilor au dorit să păstreze caricaturile!).

În 1990,  a întocmit o nouă expoziție (caricatură politică și socială – viziuni asupra regimului Ceaușescu și păreri despre societatea noii democrații) la Muzeul de Istorie a Orașului Bicaz (astăzi, din nefericire, dezafectat).

În 1994, expoziție de icoane la sediul Mișcării Ecologiste din România la București, expoziție deschisă de către Titi Dincă (realizator TVR) și Geo Saizescu (celebru actor şi regizor). În 1995, o expoziție de icoane la Casa de Cultură Bicaz.

Din 2019 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (admis pentru activitate deosebită în domeniu).

Aşa cum am amintit, a realizat caricaturi la emisiunile „Cronica Cârcotașilor” (2009-2013), dar și la „România at large” – 2009.  Caricaturile sale au ilustrat revistele „VIP” şi „Unica”, ziarele „Pro Sport” (cu un tiraj semnificativ în perioada respectivă) şi „Ring”, un ziar pe care-l căutam cu asiduitate în staţiile de metrou bucureştene. A fost cel care a realizat portretele oficiale ale lotului național la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.

Menţionăm expozițiile de grup în cadrul anualelor U.A.P., de la Galeriile de Artă „Orizont” ale Teatrului Național București; 2016-2017 – expoziție de caricatură „Cuptorul cu lemne”- București („Umor la cuptor”); 2018-2021 – participarea la saloanele anuale de artă religioasă Muzeul Satului București; 2019 – expoziție internațională „Valori europene” – la Biblioteca Națională București; 2019 – Salonul umorului francofon (Teatrul Național București); 2024 – la „Galele Gopo”, ediția a XVIII-a a prezentat „100 de actori români, vol. 1”.

A primit „Premiu de excelență” la Festivalul internațional de umor „Dicatoship of Langter” (2018).

Recomandăm spre citire pentru a înţelege mai bine omul şi artistul Ovidiu Stanciu interviurile acordate pentru liberinromania.ro, investigatoria.ro, iqads.ro, monitoruldeneamt.ro, teologiepentruazi.ro, din „Caietele oraşului mării dintre munţi” sau filmul de pe canalul de youtube al lui Teodor „Pit” Moldovan (https://www.youtube.com/watch?v=1peJf0r-JwU) etc. Am preluat din investigatoria.ro o aserţiune în ton cu ceea ce am intuit şi noi: realismul profund al operelor sale: „… privindu-i lucrările, chiar și cei mai puțin experți într-ale artei pot remarca modul natural în care sunt exagerate proporțiile unor trăsături în scopul nobil al satirei. Realmente, Ovidiu Stanciu este un artist care vede. Și vede bine realitatea. Așa că nu se încurcă în romanțarea ei și nici nu încearcă să-i dea semnificații mai profunde decât e cazul. Înțelege natura umană așa cum e ea și o ia ca atare, pentru a o imortaliza în feluri care au realmente sens. De asta, pentru el, talentul nu e desenul în sine, ci faptul că vezi acele trăsături ale realității și ale oamenilor care merită îngroșate, tocmai pentru că ele n-au putut fi subțiri”.

A ales să părăsească tumultul capitalei pentru un oraş de provincie, Suceava, cu multă linişte, dar şi cu multă istorie şi cultură, şi mai aproape de Neamţ, de Bicaz, de Ceahlău. Mulţumim şi succes!

Daniel Dieaconu

Articolul PERSONALITATEA LUNII: Caricaturistul bicăjean OVIDIU STANCIU apare prima dată în Ecoul muntilor.

S-a născut în februarie 1961, fiu al învăţătorului Constantin Andraş din Bistricioara, un intelectual cu valoroase calităţi artistice, poemele sale, dedicate în special Ceahlăului, le considerăm mici capodopere şi am fost onoraţi să le publicăm încă din 2007. De altfel, poemul „Ceahlăul” a deschis una dintre revistele noastre, în câteva strofe este definit superb Ceahlăul cu toate ale sale cele frumoase. Poemele „Dochia” şi „Panaghia” au fost bătute la maşină de scris şi când era cabanier fiul său în anii ’90 au fost agăţate în piuneze pe pereţi. Sute de turişti le-au copiat pe carneţele sau foi de hârtie. A murit prea grabnic, la 31 de ani, lăsând un gol imens în familie şi comunitate. Avea atâtea încă de oferit… Copilul de nici şase ani, Constantin, numit de apropiaţi Titi sau chiar Titeluş, a primit un alt tată, unul bun şi la fel cu veleităţi artistice precum învăţătorul Constantin Andraş. Tot un învăţător, Constantin Maftei, ce cânta foarte bine la vioară şi mandolină şi care a predat ani de zile… matematica. Şi care l-a iubit şi crescut cum trebuie pe micul Titi, ce de mic a fost atras de natură, de drumeţii, de călătorii şi de acestea a avut parte din plin. S-a mutat împreună cu mama sa la Grinţieş şi în urma căsătoriei ei cu Constantin Maftei a primit o soră, Mirela. A avut ca diriginte la generală pe Ştefan Ţifui, un renumit profesor de matematică, de la care a luat logica riguroasă, dar şi modul hâtru şi cu miez de a se exprima, fiind deja colecţionate o grămadă de „titisme”. Are parte de o familie frumoasă, o fată şi un băiat (Alina şi Mircea) şi o soţie (Maria) cu multă, multă răbdare, precum cea pe care o avea domnul profesor Titi cu elevii la şcoală. Căci domnul Titeluş rămâne un copil…

Aşteaptă nepoţi şi cu siguranţă va fi un bunic extraordinar. Cu un spirit puternic a reuşit să lupte cu o boală cumplită, o luptă pe care nu oricine ar fi putut-o duce. Sănătate multă, domnule inginer Titi, avem multă nevoie de dumneavoastră! Mulţumesc pentru faptul că aţi împărtăşit atâtea lucruri frumoase cu mine şi onorat sunt de-a mă fi primit printre prietenii dumneavoastră!

Daniel Dieaconu

Articolul PERSONALITATEA LUNII – INGINERUL GEOLOG CONSTANTIN ANDRAŞ – „CERBERUL CEAHLĂULUI” apare prima dată în Ecoul muntilor.

Zi toridă de vară, 24 iulie 2024. Gândurile îmi zboară spre timpuri îndepărtate, apuse. Paradigma relației maestru-ucenic, în Antichitate, contribuia major la apariția civilizației europene. În procesul învățării umane, la orice nivel, sunt doi factori esențiali: profesorul și elevul. Există oameni care marchează vieţile noastre pentru totdeauna. Există profesori care, prin abne­gaţia lor, nu numai că ne transmit cunoştinţe valori­ce, dar se transformă şi în stâlpi de temelie ai carierei noastre ulterioare. Un astfel de exemplu rar a fost şi rămâne pentru mine distinsul profesor, Domnul Profesor Vasile Doroftei.

S-a născut la Cristești în județul Iași, în urmă cu 75 de ani. Este absolvent al Liceului „Costache Negruzzi” din Iași. Urmează apoi, între 1967-1972, cursurile de zi ale Facultații de Istorie din cadrul Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Misiunea măreață pe care a ales-o, aceea de a educa, a început-o în Scoala Generală Focuri din Iaşi. Sau poate că misiunea l-a ales! Nu oricine intră în acest spațiu, al dragostei față de copii, de oameni, pentru a împărtăși din știința de carte, dar, mai presus de toate, pentru a dărui încredere, îndrumare, afecțiune, înțelegere, dezvoltare. Asemenea unei lumânări care arde, arătându-ne calea, a mers mereu înainte cu îndrăzneală, a cautat să găsească soluţii fără a se abate din drum, transformând drumul într-unul deschis, accesibil pentru noi, elevii săi. A fost numit apoi la şcolile din Ghindăoani, Valea Seacă (unde mi-a fost profesor), Agapia, Scoala nr.3 Tirgu Neamț.

Începând cu 1988 devine titular al Scolii Magazia, acolo unde obține Gradul didactic I. Tot la această şcoală am avut şansa de a fi coleg de cancelarie cu domnul profesor, un om providențial, un veritabil mentor pentru întreg colectivul de cadre didactice al şcolii, pentru comunitatea de şcolari şi părinți. De la dânsul am învăţat că respectul nu se clamează, se câştigă. Am învăţat să respectăm profesia aleasă, bucuria de a dărui elevilor preaplinul sufletelor – dorinţa de a cunoaşte, de a şti. Discret şi modest, o modestie care te dezarma deseori, a făcut ani de zile naveta între Bălțăteşti – acolo unde locuia cu familia: soția, doamna profesor Valerica Doroftei, împreuna cu cei patru copii- şi Magazia, pe jos, prin pădure sau cu bicicleta.

Pentru cei care l-am avut ca mentor, pentru generațiile de elevi  pe care le-a format ca profesor de istorie, pentru toți cei care se știu îndatorați față de Domnia sa pentru o diversitate impresionantă de motive, această aniversare este un adevărat dar de la Dumnezeu. Este un dar pentru că această vârstă îl găsește pe profesorul Doroftei Vasile într-o admirabilă stare de sănătate, cu o putere neașteptată de muncă, cu o tinerească pasiune pentru finalizarea unor proiecte mai vechi și cu o entuziastă vervă de abordare a altora noi.

Să urăm cu toţii multă sănătate Domnului Profesor Vasile Doroftei şi să ne dorim ca noi, cei care i-am fost, îi suntem şi îi vom rămâne de-a pururi învăţăcei, să fim demni de comorile pe care le-a sădit în personalitatea noastră.

Închizându-vă în inima mea, mă înclin cu respect şi admiraţie, mulțumindu-vă pentru tot, domnule profesor!

La mulți ani!

Dionisie Ioan SAVIN

Articolul PERSONALITATEA LUNII PROFESORUL VASILE DOROFTEI apare prima dată în Ecoul muntilor.