  Ce înseamnă, pe scurt, să fii biolog într-un parc național? Cu ce vă ocupați zi de zi?

Pe scurt e foarte greu de zis ce înseamnă să fii biolog, e o chestie foarte complicată, adică sunt mai multe lucruri de care să te ocupi, mai degrabă e un fel de naturalist biologul într-un parc național, biologi sunt cei   care lucrează în laboratoarele de analiză de sănătate, sunt și acolo biologi, care fac analize, legat de ceea ce ne îmbolnăvește pe noi și are origine biotică, virusuri, bacterii. În parcul naţional biologul trebuie să știe și despre mamifere, și păsări, și amfibieni sau ceea ce ați văzut voi acum, tritoni. Biologul din parcul naţional ar trebui să știe foarte multe specii de animale și de plante, să le urmărească în timpul unui an, să le inventarieze și să le monitorizeze-  se fac monitorizări pentru colectarea datelor, iar pe termen lung ne dau o direcție, o idee despre ce se întâmplă în natură, adică dacă sunt mai puține păsări care cântă primăvara sau mai puțini tritoni care se duc să se împerecheze în bălți, ceva e în neregulă și de undeva va apărea o problemă.

  Ce v-a făcut să alegeți această meserie?

          De mic mi-au plăcut animalele, în gimnaziu și liceu îmi plăcea să merg în pădure, lângă Suceava și adunam tritoni, îi mai țineam acasă în acvarii, le dădeam de mâncare vermuști pentru pești de acvariu, prindeam șopârle, îmi plăcea să mă uit la ele, ascultam păsările, le dădeam de mâncare la furnici, de mic am avut înclinație pentru așa ceva. Am făcut facultatea la Suceava și de acolo când am aflat că este loc disponibil la Parcul Național Ceahlău, am venit și mi-am depus dosarul.

  Care sunt cele mai importante specii de plante și animale din Parcul Național Ceahlău?

La specii de plante trebuie să menționez întâi laricele sau zada sau crinii (cum le zice aici în zonă), este singurul conifer de la noi din țară care toamna își pierde acele, în Ceahlău este o populație foarte mare și destul de solidă de Larice Carpatic, izolat genetic de cei din Alpi sau din alte părți din lume. Este un tip de larice care trăiește foarte mult timp (300-500 ani). Cresc pe stâncării și în zone expuse la soare, pe solurile scheletice și sunt foarte bătrâni, ei nu au fost exploatați, s-a păstrat pădurea respectivă, acele „Polițe cu crini” sunt și o „bibliotecă vie”, în inelele de creștere ale arborilor putem vedea cum a fost clima, ce s-a întâmplat cu natura cu ani în urmă. Animale importante sunt specifice pădurilor montane din Carpați, lupi, urși, râși, aceste animale în Europa sunt în declin, dar la noi încă au spațiu să existe, să-și păstreze rolul și locul lor în natură. Sunt foarte multe specii de păsări, de la muscalii mici (ei indică că aici sunt păduri bătrâne) la bufnițe.

  Există specii rare sau pe cale de dispariție în parc? Ne puteți da câteva exemple?

          Da, există specii rare și pe cale de dispariție, specii de plante-orhidee-Papucul Doamnei, multe specii care cresc în fânețe (unde se păstrează foarte bine speciile rare, vine omul din când în când și cosește, între cosiri speciile de plante au timp să crească). Orhideele din Europa sunt foarte mici și sunt pe cale de dispariție din cauză că omul abandonează cositul și fânețele și zona se împădurește sau își fac casă peste specia rară. Sunt specii rare de animale, de păsări, inclusiv lupul și râsul, laricea e o specie rară, tritonii (specifici doar Parcului Național Ceahlău).

  Ce sunt speciile endemice și există astfel de specii în Ceahlău?

          Speciile endemice sunt speciile care se găsesc într-un anumit loc, într-o anumită zonă geografică și bine delimitată, pe partea estică a Munților Carpați. În peșteri sunt specii de păianjeni, de gândaci endemici care cresc doar acolo. În Ceahlău mai este un cosaș numit Cosașul Dochiei, un cosaș verde, frumos, cu un cântec specific și nu există în altă zonă din lume.

  Care este animalul sau planta dumneavoastră preferată din parc și de ce?

          Complicat… Îmi place foarte mult bulbucul de munte, dacă vă uitați la ea, floarea nu este deschisă, are forma unei bile, acolo, înăuntru nu pot să intre albinele pentru a poleniza. Dar ea s-a adaptat să fie polenizată de niște musculițe cu care trăiește în simbioză, acestea trăiesc doar unde este floarea, acolo depun ouă, iar o parte din semințele plantei sunt puse cumva deoparte pentru musculițe, din ele vor ieși viitoarele musculițe și o parte vor fi polenizate și vor poleniza alte flori.

  Cu ce provocări vă confruntați în protejarea naturii din parc?

Principala provocare sunt oamenii. Comunitatea locală este o mare provocare dar și un ajutor. Turiştii sunt o foarte mare provocare pentru că ei pun presiune, vin foarte mulți, e gălăgie pe munte, traseele sunt foarte bătătorite sau erodate, adică se creează torenți pe trasee pe unde trece multă lume. Provocarea este să-i facem pe oameni să înțeleagă de ce au ei nevoie de natură, pentru că noi nu suntem aici ca să protejăm natura și parcul pentru noi, ci suntem aici ca să păstrăm natura și parcul pentru oameni. Oamenii au nevoie de natură, din o mulțime de motive, cele mai simple, fiindcă dacă nu avem pădure, s-ar putea să respirăm mai greu, că e mai poluat aerul sau mai puțin oxigen. Da, provocările sunt să-i facem pe oameni să înțeleagă despre ce-i vorba și să-i facem să înțeleagă că pot să conserve și să protejeze natura, inclusiv la ei acasă, adică să lase loc naturii. Nu trebuie să facem gazon în curte, putem să lăsăm iarba să crească mai mare, nu trebuie să drenăm orice șanț și orice urmă de apă, pentru că mai sunt inclusiv tritoni care au nevoie de apa aia în zona de munte. Sunt multe lucruri care pot fi făcute, dar provocarea este lucrul cu oamenii și, culmea este că, imediat, lucrul cu oamenii îți aduce și foarte multe  satisfacții.

  Cum pot turiștii să ajute la protejarea mediului atunci când vizitează Ceahlăul?

Turistii sunt o specie foarte aparte. Sunt mai multe feluri de turiști care vin în parc. Sunt cei care vin si se bucură de natura, sunt conştienti de pădure si cumva o respectă. Sunt turişti care vin doar pentru că e pădure si că trebuie să bifeze si asta, mersul pe munte, dar toată lumea ar putea să ajute făcând practic ceea ce fac si la ei acasă. Să nu lase gunoaie, să nu facă foarte multă gălăgie pentru că până la urmă intră în casa ursului, a animalelor din pădure. Nu cred că vrea nimeni să vină cineva la ei acasă, să înceapă să facă gălăgie și mizerie. Și să vină turistii, să se bucure și să transmită mai departe. Cu asta ne pot ajuta și pe noi, să nu lase mizerie, să nu facă foarte multă gălăgie, să transmită mai departe cât de faină e pădurea. Și mai e ceva ce pot să facă turistii si e un aspect unde ei au foarte multă putere. Și ce pot să facă este să ghideze serviciile din turism. Asta sună deja foarte complicat. Dar dacă omul, turistul vine și cere distracție cu muzică si cu băutură se va găsi cineva care să ofere așa ceva. Dacă omul vine si cere liniște si caută aer curat si o zonă care să arate mai traditional sau să găsească un fel de mâncare bună la restaurantul din zonă, atunci se va găsi cineva care să-i ofere asta, un hotelier, un magazin, ceva. Și ceea ce oamenii cer, determină foarte mult din ce li se oferă si din presiunile care se pun pe parc. De exemplu, cu pârtia de schi, aici este foarte simplu, vrem pârtia de schi. Ok, s-ar putea să fie bună să aducă turiști, dar pe de altă parte nu o să avem zăpada pentru că se încălzește clima. Și nu ştiu în ce măsură ne ajută pe noi ca parc, pentru că o să apară foarte mulți oameni aici care vor face gălăgie, care vor muzică pe pârtie, băutură si chestii de genul asta. Dacă oamenii ar cere linişte să vină în staţiune la munte, ca să respire aer curat si să se relaxeze, concediul înainte asta era, odihnă, atunci li s-ar oferi acest lucru. Altfel li se oferă gălăgie și din cauza asta sunt oameni care vin și zic, vrem să mai construim o cabană, vrem să mai facem ceva, vrem să mai… chiar în parc, chiar în pădure, ce ne trebuie animale? Ne trebuie oameni care să asculte muzică…

  Ați avut experiențe periculoase sau neobișnuite?

Da, da, cu siguranță. Am căzut de pe o brână în Ceahlău pentru că s-a rupt pământul de sub picior, terenul este foarte friabil, este nisip amestecat cu pietriș și brâna aceea cu iarbă și pietriș nu a ținut greutatea și am căzut câțiva metri de pe brână, apoi întâlniri cu animale, cu ursul, am intrat într-un bârlog de urs, unde ursoaica își pregătise foarte fain bârlogul, am intrat în timpul verii, iarna nu poți intra deoarece  este acasă proprietarul. Bârlogul era foarte bine aranjat, cu mușchi ca o salteluță, pregătit pentru a naște puii, am multe exeperiențe cu oamenii, mai bune sau mai puțin bune.

  Ce sfat le-ați da copiilor care vor să devină biologi?

Ar trebui să le placă, în primul rând. Să devii biolog presupune să ai cunoștințe din  științe și despre educație, Poți să lucrezi în domeniul medicinii medicale sau fie în natură, implicat în diverse proiecte de conservare, dar nu numai. Această meserie poate aduce mari satisfacții în viață.

  De ce este important să protejăm parcurile naționale?

Sunt foarte multe motive… Parcurile naționale sunt eșantioane de natură, ca niște biblioteci de natură pe care cu greu le mai găsim în lumea de astăzi. Toată lumea se dezvoltă din punct de vedere economic, în loc de natură găsim drumuri, câmpuri arate și betoane.

Parcurile naturale sunt zone în care lumea a ales să păstreze natura așa cum este ea, aici nu se exploatează pădurea, ceea ce înseamnă că pădurea rămâne acolo, îmbătrânește normal, aș spune eu si pădurea asta de 500 de ani are un rol foarte important, captează foarte mult carbon, aceasta e o temă comună acum de discutie, reglează clima, pădurile lăsate în pace reglează clima, atrag umezeala și mișcă umezeala atmosferică. De asta sunt anumite zone, inclusiv în Europa, în care s-au tăiat pădurile de pe marginea Mării Mediterane sau a oceanului și tăindu-se pădurile de la marginea oceanului către interior, nu s-a mai cărat apa în interiorul continentului, s-a aridizat zona. E important să păstrăm pădurea şi Parcul Național face lucrul acesta, păstrează pădurea pentru că ea preia umezeala de la ocean și tot o mișcă către interior, unde se produce ploaie. În parcurile naționale, natura fiind lăsată în pace, e un loc foarte bun de refugiu pentru foarte multe specii, inclusiv pentru păsări. Este, în primul rând, un avertizor de mediu curat, dacă încep să dispară păsările cântătoare primăvara ar trebui să vă puneți niște întrebări Adică ceva se întâmplă cu lumea din în jur care s-ar putea să nu fie bine nici pentru noi.  Pentru ele sigur nu e bine, dar s-ar putea să nu fie bine nici pentru noi pentru că păsările migrează pe suprafețe foarte mari Și atunci au nevoie de un mediu sănătos pe suprafețe mari. Dacă mediul începe să se strice, să se îmbolnăvească în zona aceasta largă pe care păsările o străbat, se întâmplă un fenomen în cascadă si cu cât se îmbolnăvește mai tare mediul, păsările încep să dispară. Dacă încep să dispară păsările, ele sunt practice, ca si canarul din mină. Minerii mergeau cu canarii înainte în mină și canarul era foarte sensibil la gaze toxice si nu mai cânta, murea în colivie, dacă se întâmpla ceva și atunci oamenii știau să iasă de acolo. Așa este și acum. Parcurile naționale sunt zone care păstrează mediul pentru speciile acestea unde ele trebuie să existe si să le avem ca avertizori de integritate. Și ne arată și nouă cum ar trebui să procedăm mai departe. Acestea nu sunt doar un refugiu, ci ar trebui să fie și un exemplu pentru oameni, despre cum putem să păstrăm natura.

Îi mulțumesc domnului biolog Liviu Moscaliuc, care, prin munca sa, ne arată cât de important este să înțelegem și să protejăm mediul înconjurător. Parcul Național Ceahlău rămâne nu doar un loc de vizitat, ci și un spațiu care trebuie respectat și ocrotit de fiecare dintre noi.

Dimitrie GHEORGHIU, clasa a V-a, Liceul „Mihail Sadoveanu” Borca (primul din dreapta, pe drumul spre Suhardul Mic, într-o excursie tematică în cadrul Clubului Jurnalism de Mediu Borca).

Articolul „Parcurile naționale sunt eșantioane de natură, ca niște biblioteci de natură pe care cu greu le mai găsim în lumea de astăzi!” Interviu cu biologul Liviu Moscaliuc – Parcul Național Ceahlău apare prima dată în Ecoul muntilor.

Proiectul a pornit dintr-un decalaj real. Școlile din Broșteni și Borca nu aveau echipamente, profesorii nu aveau formare specifică, iar educația de mediu însemna, în cel mai bun caz, câteva pagini de manual. „Generația Verde” a schimbat asta printr-o abordare care a combinat cursuri multidisciplinare cu fotografie, arte vizuale, meșteșuguri și tehnologie.

Elevii nu au fost spectatori. Au fost creatori.

Cei 634 de elevi au parcurs activități dedicate celor 16 teme de mediu din proiect, susținute de 30 de cadre didactice formate special în acest scop. Alături de ore și workshopuri, școlile partenere — Liceul „Mihail Sadoveanu” și Liceul Tehnologic „Nicolai Nanu” — au fost dotate cu echipamente tehnice care rămân în folosința lor și după încheierea proiectului.

Un moment central al proiectului a fost Festivalul Generației Verzi, unde experți din domenii diferite — psihologie, arte, economie și tehnologie — au vorbit cu copiii participanți despre mediu pe înțelesul lor, într-un format mai aproape de un festival decât de o conferință tradițională.

Dintre toți, 40 de elevi au mers mai departe: au participat la o tabără de fotografie de 30 de ore, unde au învățat să folosească imaginea ca instrument de mesaj.

Elevii au participat și la trei workshop-uri de creație: arte vizuale, obiecte din materiale reciclate și artizanat în hârtie. Lucrările lor formează o galerie digitală cu exponatele, gândită să rămână o resursă vie după finalul proiectului.

Pe tot parcursul lunilor, o aplicație educațională creată special pentru proiect — cu câte un joc interactiv pentru fiecare dintre cele 16 teme de mediu — le-a permis copiilor să-și consolideze cunoștințele și să urmărească propriul progres.

La final, „Generația Verde” lasă în urmă două școli mai bine echipate, profesori formați și peste 600 de copii care știu că protecția mediului nu e o temă de rezolvat, ci o responsabilitate de comunicat.

Aflați mai multe pe www.genv.ro!

Proiect finanţat din Fondul pentru mediu în cadrul Programului vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului.

www.afm.ro

#AFM #GenerațiaVerde #SchimbarePrinArtă

Articolul Final de proiect Generația Verde: peste 600 de copii din Broșteni și Borca au transformat educația de mediu prin fotografie, artă și tehnologie apare prima dată în Ecoul muntilor.

În acest context, Asociația Potaissa Art a organizat prin proiectul „Generația Verde”, o tabără care a urmărit formarea a 40 de lideri de opinie prin fotografie. Aici, tinerii au învățat atât tehnici fotografice, ci și-au dezvoltat și competențe de persuasiune și gândire critică, devenind modele pentru restul colegilor lor. Acești tineri au dezvoltat de curând, alături de ceilalți elevi, peste 250 de exponate excepționale de la desene și picturi cu mesaje ecologice, până la obiecte de artizanat și meșteșuguri realizate din deșeuri reciclate. Prin arta vizuală, acești tineri transformă informația științifică în emoție și responsabilitate, demonstrând comunității că deșeul poate deveni resursă.

În ce a constat tabăra concret? Ei bine, programul a inclus aproximativ 30 de ore de formare în domeniul fotografiei, în care participanții au învățat elemente de bază ale compoziției fotografice, utilizarea luminii și a cadrului, dar și modul în care fotografia poate fi folosită ca instrument de transmitere a unor mesaje sociale și de mediu. Elevii au realizat exerciții practice și au lucrat la conceperea unor imagini tematice care abordează diferite probleme de mediu, folosind fotografia ca formă de exprimare și sensibilizare a publicului.

Prin această activitate, proiectul a urmărit dezvoltarea unei generații de tineri capabili să comunice creativ despre problemele mediului și să contribuie la creșterea nivelului de conștientizare în comunitățile din care provin, încurajându-și colegii să dezvolte la rândul lor materiale care inspiră la protejarea mediului.

Proiect finanţat din Fondul pentru mediu în cadrul Programului vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului.

www.afm.ro

#AFM #GenerațiaVerde #SchimbarePrinArtă

Sebastian Luca

Articolul Tabăra de fotografie „Generația Verde” – Cum poate o tabără de fotografie să combată analfabetismul științific din mediul rural apare prima dată în Ecoul muntilor.

Acțiunea a vizat dotarea Liceului „Mihail Sadoveanu” și a Liceului Tehnologic „Nicolai Nanu” cu table albe, laptopuri și table interactive, echipamente utilizate atât în atelierele tematice ale proiectului, cât și în activitatea curentă a profesorilor.

Proiectul a fost implementat de Asociația Potaissa Art, în parteneriat cu cele două instituții de învățământ, în comunitățile Broșteni (județul Suceava) și Borca (județul Neamț), unde s-au desfășurat activitățile dedicate celor peste 600 de elevi implicați.

Dotările au venit ca răspuns la necesitatea de a integra mai eficient resurse digitale în predarea educației de mediu, facilitând utilizarea materialelor vizuale, a aplicațiilor interactive și a conținutului multimedia, în special în contextul în care, în multe comunități rurale din România, accesul la astfel de standarde educaționale moderne rămâne limitat.

În acest context, proiectul a încurajat predarea multidisciplinară – o abordare care leagă temele de mediu de domenii precum științele, tehnologia, educația civică sau arte, oferind elevilor o perspectivă mai coerentă și din mai multe unghiuri asupra subiectelor discutate.

Utilizarea echipamentelor în cadrul lecțiilor și atelierelor a avut ca scop creșterea implicării elevilor și la diversificarea metodelor de predare, sprijinind cadrele didactice în organizarea unor activități interactive și relevante pentru realitatea copiilor. Prin această intervenție, proiectul „Generația Verde” a consolidat capacitatea școlilor partenere de a susține o educație de mediu modernă și accesibilă, favorizând dezvoltarea unor competențe practice și a unor comportamente responsabile față de mediul înconjurător.

Proiect finanţat din Fondul pentru mediu în cadrul Programului vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului.

www.afm.ro

#AFM #GenerațiaVerde #SchimbarePrinArtă

Sebastian Luca

Articolul „Generația Verde” – Dotări educaționale care susțin predarea multidisciplinară a educației de mediu apare prima dată în Ecoul muntilor.

Pentru copii, mediul este mult mai ușor de înțeles atunci când devine vizibil. Poluarea, biodiversitatea, relația dintre om și natură sau impactul comportamentelor zilnice sunt concepte abstracte dacă rămân doar la nivel teoretic. În momentul în care aceste teme sunt transpuse în imagini, cadre, detalii și povești vizuale, ele devin concrete și ușor de conectat cu realitatea lor.

De la atenție la implicare reală

Educația vizuală nu înseamnă doar „să fie frumos”. Înseamnă să captezi atenția copiilor într-un mod natural, fără presiune și fără discursuri moralizatoare. Fotografia, desenul, colajul sau documentarea vizuală funcționează pentru că îi pun pe copii în poziția de observatori activi. Ei nu mai primesc informația pasiv, ci o caută, o încadrează și o interpretează.

Această abordare este susținută și de teoriile inteligențelor multiple, formulate de Howard Gardner, care includ inteligența vizual-spațială ca una dintre formele prin care copiii învață și se exprimă eficient. Nu toți copiii învață la fel, iar pentru mulți dintre ei, imaginea este limbajul principal prin care înțeleg lumea.

Fotografia ca instrument educațional, nu doar artistic

În proiectul Generația Verde, educația vizuală a fost integrată intenționat ca metodă de lucru. Tabăra de fotografie nu a fost un element secundar, ci un instrument pedagogic. Copiii au fost încurajați să observe mediul din jurul lor, să identifice probleme, detalii, contraste și relații, apoi să le transmită prin imagini.

Fotografia a devenit astfel un exercițiu de atenție, responsabilitate și comunicare. Când un copil învață să spună o poveste despre mediu printr-o imagine, începe să se raporteze diferit la locurile pe care le fotografiază. Nu mai sunt doar fundal, ci devin subiect.

De ce contează această abordare pentru misiunea proiectului

Generația Verde își propune să dezvolte nu doar cunoștințe, ci și atitudini și comportamente pro-mediu în rândul copiilor. Educația vizuală sprijină exact acest obiectiv: creează legături emoționale cu mediul, dezvoltă spiritul de observație și oferă copiilor un mod de exprimare care le aparține.

Într-o lume saturată de conținut digital, a-i învăța pe copii să creeze conținut responsabil despre mediu este o formă de educație adaptată realității lor. Vizualul nu este doar un instrument de atracție, ci un canal prin care mesajele de mediu pot fi înțelese, asumate și transmise mai departe.

Proiect finanţat din Fondul pentru mediu în cadrul Programului vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului.

www.afm.ro

#AFM #GenerațiaVerde #SchimbarePrinArtă

Sebastian Luca

Articolul Generația Verde: de ce educația vizuală funcționează mai bine pentru copii apare prima dată în Ecoul muntilor.

Proiectul Generația Verde, implementat de Asociația Potaissa Art în localitățile Broșteni și Borca, a ales intenționat o altă direcție: educația de mediu construită pornind din locul concret în care copiii trăiesc.

Această abordare este cunoscută în domeniul didactic sub numele de place-based education (învățarea bazată pe loc/zonă sau învățarea ancorată în comunitate) – un concept care arată că învățarea devine mai relevantă atunci când este legată de mediul local, nu de exemple abstracte (https://en.wikipedia.org/wiki/Place-based_education). Practic, locul nu mai este fundal, ci devine instrument educațional.

Natura locală ca punct de plecare, nu ca decor

În Broșteni și Borca, educația de mediu a fost construită folosind exact spațiile familiare copiilor: pădurile din apropiere, apele, traseele pe care le cunosc deja. Nu ca pretext narativ, ci ca bază de lucru.

Astfel, discuțiile despre biodiversitate, protecția mediului sau responsabilitate nu au pornit de la „ce se întâmplă în lume”, ci de la ce se întâmplă chiar acolo. Diferența este una practică: copiii recunosc locurile, înțeleg prin experiența lor contextul și pot face legături directe.

Cum a fost aplicată această abordare în proiect

Activitățile din Generația Verde au fost gândite explicit pentru a folosi mediul local ca resursă educațională. Cursurile și atelierele au fost adaptate zonei, iar tabăra de fotografie a dus acest principiu mai departe.

În cadrul taberei, 40 de copii au documentat vizual mediul din jurul lor. Fotografia a fost folosită inclusiv ca instrument de observație și analiză și desigur, ca exercițiu artistic. Atelierele de creație au urmat aceeași logică: teme locale, contexte reale, exemple recognoscibile. Educația nu a fost desprinsă de viața lor cotidiană, ci construită pe baza ei.

De la educație locală la vizibilitate publică

Un element important al proiectului a fost faptul că această educație ancorată în comunitate a fost și comunicată. Printr-o campanie de postări și materiale de promovare, inițiativele și locurile cunoscute copiilor au fost aduse în atenția unui public mai larg.

Astfel, experiențele locale din Broșteni și Borca au devenit exemple publice de bune practici, demonstrând că educația de mediu poate fi eficientă atunci când este adaptată contextului.

Proiect finanţat din Fondul pentru mediu în cadrul Programului vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului.

www.afm.ro

#AFM #GenerațiaVerde #SchimbarePrinArtă

Preşedinte Asociația Potaissa Art Sebastian Luca

Articolul Educația de mediu începe din școli: învățarea ancorată în comunitate la Borca și Broșteni! apare prima dată în Ecoul muntilor.

Iliuța Mihai, clasa a V-a,

Şcoala Gimnazială „Constantin Panţiru” Grinţieş

*

  Tabăra în care am participat toamna aceasta m-a impresionat în multe feluri, dar cel mai mult m-a fascinat modul în care am putut învăța lucruri noi și să descoperim natura, făcând activități practice, oferindu-ne lecții pe care nu le vom uita niciodată.

Încă din prima zi am simțit că această experiență avea să fie una specială. Am aflat povești despre animale, despre modul în care putem diferenția păsările din zona noastră și, arătându-ne poze cu acestea, am reușit să învățăm lucruri despre viețuitoarele din Ceahlău.

La o activitate am învățat că toamna are cele mai multe culori. Ne-am împărțit în echipe și am primit câte un șablon plin de culori pentru fiecare echipă și a trebuit să găsim câte un elegant din natura pentru fiecare culoare.

A doua zi a fost și mai uluitoare. Am luat micul dejun, iar apoi am urcat pe Ceahlău până la cabana Fântânele. A fost destul de greu să urcăm, dar ambiția și faptul că am fost alături de colegii mei m-au ajutat. Drumul a fost frumos, am descoperit ciuperci și am simțit aerul curat al naturii. Când am ajuns la destinație, am admirat peisajul înduioșător, făcând poze și văzând șopârle de munte. A doua activitate în acea zi a fost să mergem la piscină. Când am auzit de asta, durerea de picioare din cauza drumeției a dispărut complet. Ultima activitate din ziua aceea a fost să ne uităm la un film. Am fost foarte fascinați și ne-a ținut în suspans.

Moldovanu Roxana, clasa a VIII-a,

Şcoala Gimnazială „Constantin Panţiru” Grinţieş

*

Odată ajunși la destinație, ghidul nostru ne-a întâmpinat și ne-a ajutat cu cazarea. Ghidul ne-a explicat ce vom face și ne-a condus într-o pădure din apropierea cazării, unde am construit împreună un schelet de foc și un adăpost folosind materiale din natură. La final, ne-a felicitat pentru munca depusă, iar apoi am plecat într-o scurtă plimbare. La capătul traseului am descoperit o cruce mare, unde ghidul ne-a dat un șablon cu multe culori și ne-a provocat să căutăm obiecte din natură care să corespundă culorilor respective. Seara, am participat la o prezentare interesantă despre animale; am văzut specii fascinante și am învățat lucruri noi despre ele. Ziua s-a încheiat cu o petrecere unde am dansat și ne-am distrat împreună, după care ne-am retras în camere pentru odihnă. A doua zi, am urcat pe muntele Ceahlău, o experiență minunată care ne-a pus la încercare rezistența, dar ne-a oferit priveliști spectaculoase. La întoarcere, ne-am odihnit și am rămas cu amintiri frumoase dintr-o tabără plină de aventuri și învățături.

Pascu Maria, clasa a III-a,

Şcoala Gimnazială „Constantin Panţiru” Grinţieş

*

Tabăra „Rangerii juniori” m-a învățat că fiecare dintre noi are un rol de jucat în protejarea naturii. Am învățat să nu las niciodată gunoaie în urmă, să respect animalele și să admir frumusețea muntelui fără să-l rănesc. Adevărata bogăție nu stă în lucruri materiale, ci în amintirile și pe care le iei cu tine și în faptele bune pe care le faci.

Covasna Andreea, clasa a V-a B

Școala Gimnazială ,,Regina Maria” Bicaz

*

În tabără, cel mai mult mi-a plăcut că am legat prietenii cu copii din altă școală. Împreună am participat la ateliere de orientare, am construit adăposturi din crengi și am învățat câteva metode de supraviețuire în natură. A fost distractiv să vedem cât de mult putem face împreună. Ne-am simțit ca niște mici eroi ai naturii.

Roșu Francesca, clasa a V-a B

Școala Gimnazială ,,Regina Maria” Bicaz

*

În fiecare zi, rangerii parcului ne-au învățat că natura nu este un simplu decor exterior, ci o lume cu legile ei proprii care trebuie respectate. Este o lume tainică fără de care omul nu poate supraviețui. În zilele noastre, echilibrul dintre om și mediul înconjurător a devenit fragil și de aceea trebuie să cunoaștem, să respectăm și să-i învățăm și pe alții regulile de comportament în natură. Am învățat că nu există gest prea mic când vine vorba de protecția mediului.

Scripcaru Sofia, clasa a V-a B

Școala Gimnazială ,,Regina Maria” Bicaz

*

Recomand oricărui copil să participe măcar o dată la o astfel de tabără. Experiența din Parcul Național Ceahlău m-a făcut să prețuiesc mai mult natura și să fiu mândru că pot fi, la rândul meu, un „ranger junior”, un gardian al naturii. Voi păstra mereu în suflet această tabără și promisiunea de a proteja muntele și pădurea, oriunde voi merge.

Pîntea George, clasa a V-a B

Școala Gimnazială ,,Regina Maria” Bicaz

*

Tabăra ArtEd din Durău a fost una dintre cele mai frumoase experiențe. Excursia pe care am făcut-o pe muntele Ceahlău mi-a plăcut foarte mult pentru că am înțeles de ce natura este ,,casa” noastră. Ea ne oferă hrană, oxigen, apă, adăpost, iar noi avem datoria de a o respecta, de a o proteja și de a învăța de la ea.

Nistor Antonia, clasa a V-a B

Școala Gimnazială ,,Regina Maria” Bicaz

*

Mă bucur că am fost aici. Am învățat multe și mi-am dat seama că natura are nevoie de ajutorul nostru. Promit să nu uit ce am învățat și să am grijă de mediul înconjurător.

Gotu Cristian, clasa a V-a B

Școala Gimnazială ,,Regina Maria” Bicaz

Articolul Tabăra „Rangerii Juniori – Gardienii Naturii în Parcul Național Ceahlău” 26-28 septembrie 2025 – Durău: impresii juvenile apare prima dată în Ecoul muntilor.

După o pregătire sumară pentru o zi de drumeție, la abdicarea  nopții  am fost pe  axial,  deasupra Durăului. Nu mică mi-a  fost surpriza că  patru grupuri de turiști mi-au  luat-o înainte. De  fapt i-am ajuns pe drum.

Am plecat spre Fântânele, deoarece, singur fiind nu m-am  încumetat  să  urc  pe  la  Duruitoare,  așa  cum  o  făceam  de obicei  (iarna  traseul  fiind  închis).

Vântul tăios mi-a pus mari probleme la început, dar  de  la  Fântânele  s-a domolit. Tot  de aici  a început  poteca  prin  zăpada  bătătorită  de  o  singură  persoană. Pentru  eventualele  depășiri trebuia să  sari  în  zăpada  de  30-40 cm. A fost  foarte  bine  de urcat  și  coborât,  spre  deosebire  de  alte  ierni când  poteca  era un  amplu  derdeluș  înghețat.  Am  câștigat  foarte  mult în  economia  timpului  la  urcare  cât și  la  coborâre.

Peste  tot  grupuri  vesele,  în  ambele  sensuri,  fiind  duminică   și-un  timp  numai  bun  pentru  iubitorii  de  munte. Dar,  adevărata  mea  dorință  era  să-l  întâlnesc  pe  Moș  Crăciun.

În  copilărie,  eram  obligat  să mă  culc  devreme  în speranța  că  acesta  mă  vă  vizita,  iar  acum  am  alte  oportunități  de a da de… Dumnealui.

Scările înghețate în  mare  parte, nu  mi-au  pus  probleme,  urcându-le  ușor,  cu  un  mare  popas  pe  la  jumătate,  când  pe  jgheabul  alăturat  a  apărut  un  minunat  exemplar  de  capră  neagră,  fiind  chiar  în  fieful  acesteia.  Am  atenționat  pe  toți  colegii să  urce  și  să  coboare  în  liniște  spre  a  putea  fi  admirat.

Sus,  timp de  plajă. Lume  multă,  obosită, dar  foarte  mulțumită  că  a  ajuns  până  aici.

La  un  moment dat ne-a  atras  atenția un  zgomot  ușor,  venind  dinspre  nord,  într-un  vifor  de  nea  care  se  apropia  de  noi.  Într-adevăr  era  sania  lui  Moș  Crăciun  cu  renumiții  săi  reni  zburători.

I-am  făcut  cu mâna, spunându-i că și noi avem doleanțe, a  încetinit, dar n-a oprit. A strigat la noi  că se grăbește spre  zona  interzisă (Ocolașul Mare),  unde  are o  întrevedere de  afaceri cu Baba  Dochia.

Viforul respectiv s-a  pierdut în zare, spre  ocolaș, cu făgăduința  că va reveni, acum  fiind  așteptat de  prichindeii din apropierea muntelui.

Aviz  amatorilor  pentru  la  anul, tot  înainte de  Crăciun.

Mulțumit de această  întâlnire am coborât spre a merge spre cabană,  apropiindu-se  ora  prânzului.

De sus am  putut  admira  Călimanii,  care  au  apărut  ca o  cetate  luminată  de soare,  Rarăul, Giumalăul  și  mult  mai  în  spate  coamele  Munților  Rodnei. Vizibilitatea în  sezonul  hibernal  nu  se  dezminte…  este mult  mai  deschisă  decât  în  celelalte  sezoane.

Nu  trebuie  omis  nici  faptul că  tot  platoul  era  alb,  jnepenii  fiind  culcați și  acoperiți cu  un strat  gros  de  zăpadă. Puteai  să  numeri  turiștii de la baza Toacăi până la Cabana Dochia. Imagini splendide  pentru   orice  turist.

La cabană am constatat că mai sunt și alți turiști care se  aventurează  singuri pe  cărări de munte. Un cetățean din Piatra Neamț urcă aproape în fiecare săptămână pentru a surprinde tot felul de imagini în toate  anotimpurile. Bravo lui!

După un dejun frugal, de post, am făcut “întoarsă a mea cale”  bucurându-mă, în  continuare, de imaginile minunate pe care ni le  oferă… Olimpul  românilor.

Încercați,  nu  veți  regreta  nimic!!!

Mihai Panţiru

Articolul Pribeag prin România: În căutarea Moșului… Ceahlău – 22.12.2024 apare prima dată în Ecoul muntilor.

Cu umbra unui copac sau mai bine, cu umbra ta”

(Nichita Stănescu)

Descoperim semnele care se lasă peste lume, vestind sosirea toamnei. Verdele pădurii parcă obosește și se întunecă. Ici, colo apare câte o frunză galbenă; păsările nu mai cântă nebunește, iar vântul aduce, dinspre munte, fiori de răcoare. E anotimpul frunzelor și al păsărilor călătoare, pe care îl percepem diferit în funcție de vârstă, de starea de dispoziție, de momentul zilei…

E anotimpul bucuriei, dat de roadele bogate. Nicăieri pe glob nu găsim fructe și plante mai gustoase și mai aromate ca la noi. E meritul pământului mănos și binecuvântat de Cel de Sus. Ne grăbim să strângem și să păstrăm, un timp cât mai îndelungat, rodul muncii noastre. În cântec și în joc, poporul își manifestă bucuria pentru tot ce ne-a oferit plaiul nostru blagoslovit de Dumnezeu. Se organizează expoziții cu „bunătățile” specifice fiecărei zone, uimind vizitatorii cu minunatele produse românești.

Ca un pictor talentat, natura a așezat pretutindeni o paletă surprinzătoare de culori, făcând sufletul să vibreze de atâta frumusețe. Tânăr sau bătrân, cu toții simțim o bucurie și o pace în adâncul sufletului. De la marea cea mare până în vârful munților, totul revarsă o neasemuită frumusețe și o uimitoare încântare.

E mult de atunci când, italienii, fără să fi venit în țara noastră, ascultându-l pe Ciprian Porumbescu cântând „Balada” sau „Doina” la vioară, și-au putut imagina frumusețea peisajului, cântecul minunat al păsărilor, murmurul izvoarelor… Astăzi, alături de noi, străinii se pot bucura de pitorescul și de bogăția unui ținut care încă își mai păstrează tainele milenare.

Bolnav sau sănătos, tânăr sau bâtrân, natura îți oferă liniște și speranță, dar și o oarecare spaimă că totul ar putea să se schimbe sub mâna nechibzuită a omului înstrăinat de vechile tradiții. Se pare că am devenit robii modernizării forțate și nefaste pentru omenire.

Toamna vine și lasă un sentiment de tristețe și de nostalgie. Pe vremea mea, copiii se întristau că pleacă din cuibul cald al familiei, unde erau protejați de cei dragi, la școală, unde îi așteptau alți profesori, cerințe mai mari, alți colegi. E drept că-i încerca și un sentiment de mândrie, că sunt mai mari, că pot să-și însușească mai multe cunoștințe pentru a-și realiza un vis. Dar totul sădea în suflet o strângere de inimă neștiind ce le poate oferi viața. Uneori, descoperă profesori apropiați de copii, înzestrați cu mult har pentru meseria aleasă sau întâlnesc un coleg mai amabil; alteori pot afla cu durere răutatea unora în care avuseseră încredere. Mark Twain spunea că omul are și o față întunecată ca Luna. Ce păcat că unii ne-o dezvăluim cam des! Ce putem face? Copilul sau omul dezamăgit se va îndepărta cu durere, învățând ce este o decepție.

Savantul Nicolae Iorga spunea: „Unii oameni se miră de ce te desparți de dânșii în clipa când ți-au dovedit că nu ți-au fost niciodată prieteni.”

Și viața continuă, cu suișurile și cu coborâșurile ei, iar toamna plecărilor rămâne un anotimp al tristeții și al despărțirii. Pentru cei în vârstă e „toamna vieții”. Oricât ai fi de fericit și de realizat, scurgerea anilor aduce în suflet regretul pentru tot ce a trecut și durerea pentru puținul care a rămas. Toată bătrânețea, e, de fapt, o retrăire continuă a tuturor lucrurilor, dar de o intensitate cu mult mai mare, pentru că are loc în singurătate. Se poate întâmpla să îmbogățim, în imaginație, ceea ce am trăit cândva, să țesem amintiri vechi, să lăsăm o întâmplare s-o cheme pe alta și să se potențeze la nesfârșit. Bune sau rele, ele fac parte din viața fiecăruia și regretăm că totul a trecut prea repede.

Pentru bătrâni timpul are o altă consistență. Ei simt nevoia să comunice cu cineva. Tinerii nu pot înțelege nostalgia bătrânilor, poate de aceea se îndepărtează de ei, îi ironizează uneori sau chiar le disprețuiesc tristețea. Se consideră puternici și importanți, bogați și veșnici, neștiind că toate dispar și rămân doar faptele. „Omul trebuie să aibă pe cineva pe care să-l respecte, a cărui autoritate să-i sfințească și adâncul tainic al sufletului” (Seneca, Scrisori către Lucilius). Adevărata noblețe nu este a titlului, ci a inimii. A avea simpatie pentru fericirea altora presupune un suflet cu adevărat nobil și dezinteresat. Noi îi înțelegem pe tineri și va veni și pentru ei vremea când vor cădea pe gânduri și-și vor rememora viața. Vor veni și regretele, dar vor fi tardive. Toți „ne ducem” ca aceste frunze veștede de toamnă și în urmă rămân amintiri sau păreri de rău, care, treptat, se estompează și apoi dispar. Meritul oamenilor are anotimpul lui, întocmai ca fructele. „Ca să cunoști bine un om înseamnă să te cunoști pe tine însuți” (Shakespeare). Oamenii se împart în două: unii caută și nu găsesc, alții găsesc și nu-s mulțumiți. Toți vor înțelege trecerea timpului. Numai dacă vremea ar sta locului, am putea vedea lămurit ce este etern. Omul e ca iarba, zilele ca floarea câmpului.

„Numai omu-i schimbător

Pe pământ rătăcitor (Mihai Eminescu, Revedere)

Să sperăm că toamna ne va aduce liniște și pace și, chiar dacă natura își schimbă înfățișarea, oamenii ar trebui să rămână mereu sinceri și altruiști, interesați nu numai de soarta lor, ci și de viitorul celor din jur. Să nu ne uităm rădăcinile, și pentru aceasta nu ni se cer acte de eroism sau spirit de sacrificiu, ci să căutăm în noi acel glas al pământului natal, o moștenire de neam cu care ne naștem toți. Să ne apropiem de semenii noștri cu sufletul și să dezvoltăm prietenii strânse și adânci.

„Poți zidi o lume-ntreagă, poți s-o sfârâmi… orice ai spune

Peste toate o lopată de țărână se depune” (M. Eminescu, Scrisoarea I)

Prof. Aflorei Elena

Articolul Nostalgii apare prima dată în Ecoul muntilor.

De astă dată n-am fost singur, ci am avut plăcerea de-al avea tovarăș pe părintele Celestin, de la noi din parohie, un mare admirator și totodată practicant al drumețiilor montane.

Pasul Prislop este cunoscut, cred, de toată lumea, el, constituind locul de trecere din Moldova în Maramureș (și invers), aflându-se la o altitudine de 1416 m (fiind cel mai înalt pas din țară), separând și Munții Rodnei de cei ai Maramureșului.

De acolo a început ascensiunea spre Tăul Știol și Vârful Gărgălău. Traseul, pentru început, este foarte frecventat, aici aflându-se și pârtia Prislop, un drum pietruit până la intrarea în Parcul Național Munții Rodnei și existența câtorva stâni ale  gospodarilor din zonă.

Cei cu “jâpuri” își încearcă puterile până aproape de lac.Cei care respectă muntele, printre care și noi, am luat-o pe jos. După o oră de mers am ajuns la Tăul Știol, considerat locul de plecare al Bistriței Aurii. Ne-am continuat  ascensiunea spre obiectivul principal, Vârful Gărgălău.

La câteva sute de metri, în amonte, sunt două mari izvoare, foarte reci, de munte, adevărata origine a Bistriței (acestea alimentând lacul).

De pe șaua Gărgălău imaginile se perindă una după alta,spre dreapta, până la vârful Pietrosu, reperul de înălțime al Munților Rodnei (2303 m). Până acolo sunt mai multe vârfuri printre care: Laptelui, Galațului, Puzdrei, Păltinișului, Buhaescu, parte din ele, urcându-le acum patru ani.

Tot aici, spre sud, se află un refugiu pentru cei care străbat creasta, în mai multe zile,și nu numai.

Ne-am continuat drumul spre Vârful Gărgălău (2158m), unde ne-am putut bucura de o vizibilitate maximă, spre toate zările. În est,în apropiere, Ineul, Ineuțul, Roșu, mai departe Rarăul, Ceahlăul, iar spre sud, Saca, cu ale lui nestemate (narcisele), Călimanii cu reperele Pietrosul și Bistriciorul.

Spre nord vest am mai amintit, dar și Munții Maramureșului, cu trecere spre Ucraina, continuare a Munților Carpați.

Cu asemenea imagini nu se putea să poposim aici pentru o oră, pentru o gustare și pentru refacerea forțelor. Cu  regret, ne-am despărțit de Gărgălău, pentru că, deja, au apărut nori amenințători de ploaie.

Am coborât rapid pe malul tăului unde am poposit aproape o jumătate de ploaie pentru a admira salturile păstrăvilor după musculițele de dinaintea ploii. Un lucru foarte interesant, demn de urmărit.

Tăul Știol este unul din micile lacuri glaciare ale Munților Rodnei (cel mai mare fiind Iezerul de sub Pietrosul), aflat la o altitudine de1650 m. Acest lac glaciar este foarte vizitat de mulți iubitori de natură, fiind ușor accesibil. Dar, de la 1650 până la 2158 este… cale lungă.

Tunetele dinspre Ucraina, ne-a obligat să iuțim pasul, nu cu regret, promițându-ne că vom reveni. Pentru mine a fost a cincea ascensiune, una mai frumoasă ca alta.

Încercați și voi că nu veți regreta!!!

Mihai Panţiru

Articolul Pribeag prin România: TĂUL ȘTIOL, VÂRFUL GĂRGĂLĂU – MUNŢII RODNEI apare prima dată în Ecoul muntilor.