(Cătălin Barna)

          Într-un oraș de munte precum Piatra-Neamț, unde tradiția și modernitatea se împletesc firesc, o poveste muzicală  capătă o rezonanță aparte. Este vorba despre Cătălin Barna- un chitarist care și-a găsit identitatea într-un gen muzical rar întâlnit în aceste locuri: gypsy rumba – un stil vibrant, plin de viață, în care ritmurile latino dansează cu pasiunea muzicii țigănești.

Totul a început în anii ’80, pe la vârsta de 13 ani, într-un moment aparent banal, dar decisiv. O chitară bulgărească primită de la fratele său mai mare, adusă dintr-o excursie din țările socialiste, i-a schimbat destinul. Într-o seară, la o emisiune TV a văzut un reportaj despre formația de muzică latino, Gypsi Kings și atunci a ascultat pentru prima dată celebra melodie „Bamboleo” !A fost o revelație. Sunetul acela cald, ritmat, cu accente de libertate și melancolie, l-a cucerit iremediabil. Din acea clipă, Cătălin, nu doar că a ascultat acest gen, dar l-a trăit, l-a interiorizat și, mai ales, și-a dorit să-l redea mai departe prin propria chitară.

Autodidact, cu o disciplină rară și o pasiune autentică, a învățat singur să cânte. Își amintește cu emoție și drag de lipsurile din „epoca de aur”, când a improvizat niște corzi de chitară din sârmă de gard, dar și de faptul că nu avea la dispoziție decât o chitară cu corzi improvizate, pasiune și mult, foarte mult talent. Orele petrecute cu chitara în brațe au devenit ani de perfecționare, iar talentul său a început să prindă contur în fața publicului. Curând, numele lui a început să circule în cercurile artistice, fiind remarcat pentru capacitatea de a aduce un suflu diferit, exotic și rafinat în peisajul muzical local.

Gypsy rumba nu este doar un stil – pentru Cătălin este o punte între lumi. Este dovada că muzica latino, cu rădăcini în cultura rromani și influențe din America Centrală și de Sud, poate uni tradiții, emoții și oameni. Prin interpretările sale, el reușește să treacă cu naturalețe de la ritmuri de petrecere la momente de profundă sensibilitate, oferind publicului o experiență completă.

De-a lungul timpului, proiectele în care s-a implicat au devenit tot mai diverse și mai ambițioase. Un moment de referință întâlnirea cu Victor Rohas- un chitarist și solist vocal  din București, care, timp de 10 ani a locuit în Franța, fiind un colaborator al Formației Gypsi Kings, cu care a legat o prietenie sinceră și împreună cu care, în anul 2024  a pus bazele unui proiect inedit- GYPSY KINGS TRIBUTE la Cinematograful „Mon Amour” din municipiul Piatra-Neamț. A fost un  un spectacol care a electrizat publicul și a demonstrat că acest gen are un loc bine definit și în inimile românilor.

Colaborările sale nu s-au oprit aici. A urcat pe scenă alături de Pepe, unde chitara sa a completat perfect energia și emoția unor piese deja consacrate. A fost, de asemenea, parte din trupa Alb-Negru, experiență care i-a consolidat versatilitatea artistică.

Cu toate acestea, fidelitatea sa rămâne legată de proiectul A.T.N. – Anii Tinereții Noastre – o trupă care readuce la viață cântecele trecutului într-o formă modernă și autentică. Alături de Gabriel Dupu, sufletul formației, de Sorin Pavlidis și de gemenii Alex și Ștefan Dupu, Cătălin contribuie la crearea unei punți între generații, între nostalgie și prezent.

Dincolo de scenă, însă, adevărata sa misiune prinde contur în liniștea sălilor de repetiție. Convins că talentul este un dar care trebuie împărtășit, Cătălin a ales să investească în viitor. Astăzi, el îndrumă 15–16 copii din Piatra-Neamț, cărora le insuflă dragostea pentru chitară și pentru ritmurile latino. Pentru el, fiecare acord învățat de acești copii este o promisiune că muzica nu se va pierde, ci va continua să evolueze.

„Darul trebuie înmulțit”, spune el cu convingere. Iar această credință se reflectă în fiecare lecție, în fiecare zâmbet al elevilor săi și în fiecare vis pe care îl construiește alături de ei. De altfel, datorită expertizei sale muzicale, Cătălin a fost cooptat și în juriile unor festivaluri organizate de Asociația Culturală „Eu Cred”, cum ar fi: Festivalul Național- concurs „Copiii-florile inimii” și Tabăra și Festivalul Național-concurs de Creație și Interpretare „Dăm Folk”.

Chiar dacă muzica folk rămâne refugiul său sufletesc, gypsy rumba este limbajul prin care se definește artistic. Este semnătura sa, identitatea sa, locul unde tehnica întâlnește emoția pură. Într-o zonă în care acest stil este rar abordat la nivel profesionist, Cătălin și-a câștigat un statut aparte, confirmat de colaborările cu artiști consacrați și de aprecierea publicului.

Privind spre viitor, planurile sale sunt la fel de ambițioase precum parcursul său de până acum. Cătălin își  dorește să urce pe scenele festivalurilor alături de elevii săi, să creeze un proiect educațional amplu dedicat muzicii gypsy rumba și să dezvolte spectacole de anvergură care să aducă acest gen mai aproape de publicul larg.

Pentru Cătălin, muzica nu este doar artă, ea este destin,  responsabilitate și, mai presus de toate, este o formă de a dărui. Iar în fiecare acord pe care îl atinge, se simte aceeași promisiune făcută în urmă cu zeci de ani, în fața unei simple casete audio cu Gypsi Kings: aceea de a nu lăsa niciodată pasiunea să tacă.

                                                                             Marius Mihai Coșerariu

Articolul GYPSI RUMBA LA PIATRA-NEAMȚ – povestea unui artist care a schimbat ritmul orașului apare prima dată în Ecoul muntilor.

Montana, cu Nicu Aflorei, Vasile Bobu, Mihai Ciucanu, Nelu Secuiu

Acelaşi entuziasm în oferirea darului său de muzică l-am surprins la domnia sa şi la sfârşit de an 2025, când a fost organizatorul nunţii unui tânăr din trupa sa actuală – „Est Music”. Un autodidact de excepţie, într-o continuă perfecţionare (în ciuda vârstei). L-am vizitat acasă şi l-am aflat înconjurat de tobe, chitare şi pe dată mi-a făcut o demonstraţie, cu scule noi sau cu cele vechi, depânând amintiri. Recunoştea, cu modestie, că nu a fost vreun Pavarotti, avea o voce plăcută, talent, ştia să împartă bucurie şi a fost înzestrat cu multă tenacitate. Bucuria sa mare a fost că Andrei, fiul său, a devenit un muzician excelent, care a avut parte de studiile necesare (absolvent de liceu de muzică şi Conservator) şi care şi-a făcut propria şcoală de muzică dedicată copiilor: Pro Music School. Şi speră ca şi nepoatele să ducă mai departe tradiţia muzicală a familiei.

Montana, cu Nici Aflorei, Mihai Ciucanu şi Ionica Harapu

Cum aţi început muzica, domnule Aflorei?

De mic mi-a plăcut să cânt, am cântat vocal la şcoală din clasa I la toate serbarile, eram o mică vedetă, dar nu aveam pe vremea aceea profesori pentru chitară aşa cum sunt acum. La liceu mi-am cumpărat o chitară pentru ca vroiam să le cânt la fete în internat şi de aici am început să mă îndrăgostesc de muzică. La liceu am avut şansa să învăţ de la un muzicant care era şi paznic la noi la internat. După ce am făcut formaţia la liceu am început să studiez cu Bobiţă, cum îi spuneam noi, pentru că el făcuse muzică la casa de copii şi era foarte talentat.

O formaţie de muzică la liceu?

Montana, cu Nici Aflorei, Mihai Ciucanu şi Victor Kravieţ

În 1984 am înființat formația numită „Trident”, în cadrul Liceului Energetic din Piatra Neamț, actualmente Colegiul Naţional de Informatică Piatra-Neamţ. Membri au fost:

-Nicu Aflorei – chitară, voce;

-Radu Biza – baterie;

-Bobu Vasile – chitară solo, mandolină;

-Adrian – chitară bas.

A fost prima formație a Liceului Energetic și, din câte știm, după plecarea noastră nu a mai fost înființată alta în următorii ani. Timp de doi ani am participat la concursurile dintre licee, iar în cadrul liceului cântam la balurile organizate în cantina internatului.

După liceu aţi continuat cu muzica?

După terminarea liceului, în 1986, am continuat cu această formulă, mai puțin basistul Adrian, care a fost înlocuit cu Gicuță Diaconița, la orgă electronică. În această perioadă am început să cântăm la balurile din comunele Ceahlău, Grințieș, Poiana Largului, Borca etc.

Îmi aduc aminte că evoluaţi la Durău, în staţiune.

Cea mai importantă perioadă a fost aceea în care am cântat la Restaurantul Durău, locul în care m-am format profesional şi unde ne-am bucurat de un mare succes la vremea respectivă. Am fost angajat ca muzician la Durău, şase zile fiind pe scenă pe săptămână. Veneau grupuri mari de prin Iaşi, Constanţa, Bucureşti, veneau grupurile de ruşi, care ştiau să bea şi să se distreze. Mai ales rusoaicele…

Vă numeaţi deja „Montana”?

O demonstraţie la tobe de săptămâna trecută

După  plecarea unor membri, am înființat formația „Montana”, cu:

-Nicu Aflorei – chitară, voce;

-Bobu Vasile – chitară bas;

-Nelu Secuiu – baterie;

-Mihai Ciucanu – orgă electronică.

Cât timp a rezistat „Montana”?      

Timp de peste 20 de ani formația „Montana” a activat și s-a bucurat de succes în toată zona Moldovei, la orice tip de evenimente: nunți, baluri, spectacole. În această perioadă s-au mai alăturat ca membrii următorii:

-Ionica Harapu, solist;

-Victor Cravieţ, solist, bass;

-Valera Stoilov, saxofon.

Pe tot acest parcursul acestor ani am avut parte de momente frumoase, haioase, dar și momente mai puțin plăcute. Pentru un muzicant cel mai frumos și plăcut moment nu poate fi decât decât atunci când primeşti aplauze de la cei pe care îi ai în fața ta.

Unde cântaţi de obicei? Care erau condiţiile de spectacol?

Cu chitara de pe vremuri…

Erau acei ani în care nunțile se organizau la Căminele Culturale sau, mai rău, acasă la mire, într-un cort improvizat, iar formația cânta pe prispa casei sau în remorca unui tractor. Vă imaginați cum cântam toamna târziu, când noaptea ștergeam bruma de pe instrumente, iar degetele se lipeau pe corzile de la chitară. Vă spun sincer că erau momente în care îți venea să îți iei instrumentul și să fugi cât vezi cu ochii. O nuntă la munte începea sâmbătă dimineața cu îmbrăcatul miresei, plimbatul pe la nași, la primărie, biserică, toate conduse de vornicul satului. Când ajungeam la Căminul Cultural, noi, muzicanții, eram deja obosiți, însă nunta abia începea. Urma o noapte de hore și sârbe, cu borș și sarmale servite pe mesele aranjate cu hârtie de ziar (în special „Scânteia”). Întotdeauna se găsea cineva să facă scandal, ori nu-i plăcea muzica, ori nu-i plăcea mâncarea, ori făcea vreo criză de gelozie.

Pentru noi, cel mai plictisitor moment era închinatul (darul) care era făcut de o întreagă echipă formată din miri, nași, socri, muzicanți conduși de vornic. Muzicantul trebuia să cânte fiercărui invitat o melodie la cerere, astfel că momentul devenea plictisitor şi pentru mulţi dintre nuntași și de aici din nou reproșuri. Ce era haios că în acea perioadă microfoanele erau cu fir așa că pentru a ajunge la fiecare nuntaș aveam un cablu de 40 m pe care îl țineau oamenii pe mâini deasupra capului. După acest ritual lumea se distra la joc până a doua zi la amiază, timp în care personalul pregătea mesele pentru cei care veneau de la slujba de duminică, deci nunta o lua de la capăt.

Pentru noi, muzicanții, oboseala era la cote maxime, dar partea frumoasă era că oamenii erau mult mai uniți, mai apropiați, simpli și distractivi.

Ce a fost după „Montana”?

În anul 2011, a venit în formație Andrei, băiatul meu, și împreună am fondat formația” Allegria”, care a avut un parcurs foarte bun până în anul 2022, când o parte din membri s-au retras, moment în care am realizat că sunt singurul rămas din generația mea. Atunci, împreună cu Andrei și câțiva colegi, absolvenți ai Academiei de Muzică, am construit trupa „EST MUSIC”, care astăzi este foarte apreciată, atât în Moldova, cât și în celelalte zone ale țării.

Trupa „EST MUSIC”

Membrii „EST MUSIC” sunt:

-Nicu Aflorei-solist vocal și tobe;

-Andrei Aflorei – orgă, acordeon, voce;

-Florin Bizam – saxofon;

-Cătălin Caliuciuc – vioară;

-Ștefan Stanciu – trompetă;

-Nicoleta Mlynarzek – solist vocal;

-Raluca Antoche – solist vocal.

Ce au însemnat pentru dumneavoastră cei peste 40 de ani de muzică, de spectacol?

Alături de fecior, muzicanul Andrei Aflorei

După 40 de ani de activitate muzicală, mă uit în urmă și îmi amintesc cu drag momentele frumoase petrecute alături de toți colegii pe care i-am avut, dar ce mă întristează mai mult este faptul că unii dintre ei au plecat dintre noi prea devreme. Dumnezeu să îi aibă în pază pe dragii mei colegi Radu Biza, Bobu Vasile şi Nelu Secuiu.

  Ar mai fi foarte multe de povestit, dar mă opresc aici și îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat puterea și talentul pe care l-am putut transmite publicului meu, pentru că fără public nu exiști.

Daniel Dieaconu

Articolul O viaţă dedicată muzicii: Nicu Aflorei apare prima dată în Ecoul muntilor.

Arta muzicală colectivă are vechime în comuna Borca. Înv. Ion Luca, prof. Alexandru Țăranu, prof. Ștefan Mălinescu și acum prof. Teodora Harton au alcătuit coruri apreciate de-a lungul timpului. Cei enumerați au fost meșteri făurari, nu dirijori, pentru că au reușit să adune laolaltă oameni care abia dacă aveau timp pentru programul lor zilnic de lucru. I-au făcut să iubească muzica a capella, să se împrietenească , să suporte programul riguros, repetițiile ,dese și obositoare, să fie într-o armonie atât muzicală, cât și umană. Cu profesorul Mălinescu am trăit ani frumoși în liceu, eu  făcând parte din corul de cameră  ”Gaudeamus”, pe care maestrul îl dirija. Educația muzicală și culturală din acei ani i-o datorez maestrului. Acum, profesoara Teodora Harton a selectat persoane dornice să facă performanță în arta corală, la rândul lor bune profesioniste în domeniile lor, soții, mame, care în ciuda timpului limitat,   au înțeles că pot fi eficiente cu rezultate maxime, printr-un efort pus în slujba unui scop înalt. Problemele tehnice ale interpretării sunt discutate  în colectiv , tot ce ține de ambitus, de timbru echilibrat, de complementaritate , de ton unitar sunt corectate în micul colectiv al grupului. Mereu m-am gândit dacă grupul ”Hartonia” este unul de amatori , având în vedere metoda de lucru a dirijoarei ,aplauzele, emoțiile și bucuriile stârnite  auditoriului atât în sala de concert, cât și în spațiul sacru. Simțim starea de rugăciune a cântărilor , comunicarea care ni se transmite prin muzică .Regret că nu mai știu cine a spus că  ”Muzica este limbajul prin care divinitatea ne arată iubirea Sa”. Am asistat la un concert impecabil de interpretare a colindelor, în care harul și talentul  ne-au făcut conștienți că asistăm la un act artistic sacru.

Corul ”Hartonia” abordează partituri și texte cu un mare grad de dificultate , interpretate cu măiestrie . Este un cor reprezentativ pentru Liceul Borca . După ropotul de aplauze  și felicitările de după concert, cred va deveni reprezentativ și pentru, de ce nu, toată Valea Bistriței. Salonul  ”Grand Orient” de la Frumosu- Farcașa a fost arhiplin  . Spectatorii  s-au oprit pentru o după amiază din goana cu care își petrec traiul , să asculte muzică , să cânte ,să simtă din plin emoția și să plece acasă fredonând, după cum am văzut . Grupul ”Hartonia”, ”Mlădițele Farcașei”, corul ”TroNos” au fost , prin interpretarea colindelor, la înălțime , au anunțat  magistral  apropiata și marea sărbătoare a Nașterii Domnului.

                                   Iolanda Lupescu

Articolul Grupul ”Hartonia” al Liceului ”Mihail Sadoveanu” Borca, la superlativ apare prima dată în Ecoul muntilor.

„Primenește-ți gazdă casa,/ umple vadra, pune masa,/ fă potecă prin grădină /și-n pridvor ține lumină,/ că venim de multișor,/ drumul nu ne-a fost ușor,/ tot prin viscol, tot prin gloată,/ ziua toată, noaptea toată,/ gerul iernii ne-a pătruns/ dar de-ajuns tot am ajuns,/ să-ți cântăm, să-ți colindăm,/ vestea Nașterii să-ți dăm/ să te bucuri, să te-nchini…”

(George Țărnea, Primenește-ți gazdă casa)

Luni, 15 decembrie, ora 14.50, comuna Farcașa (Pensiunea Orient), la inițiativa dlui. primar Bogdan Țifui, a devenit gazda unui număr de aproximativ 700 de persoane, care au venit inclusiv din orașele apropiate pentru a audia concertul de colinde al celui mai cunoscut grup coral de muzică bizantină, Tronos. Înființat în 1997, grupul psaltic Tronos aparține Patriarhiei Române și poartă acest nume din 2007, fiind ,,botezat” de Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și condus astăzi de Arhimandritul Mihail Bucă.

Mesajul central al concertului a fost bucuria: bucuria de a colinda, bucuria de a asculta, bucurie care ne unește, în momentele de sărbătoare, atât în comunitate, cât și în familie. Colinde vechi, dar și creații proprii, organizate tematic în jurul Nașterii Domnului, al Familiei Sfinte și al Pruncului care se naște, într-o interpretare de excepție a celor 21 de voci de bărbați, concertul audiat astăzi ne-a reamintit câtă frumusețe poartă ortodoxia în cântările asociate marilor sărbători religioase.

Atmosfera creată a fost atât de emoționată – odată prin gravitatea interpretării, prin timbrul vocilor care s-au alternat sau unit în interpretare, cât și prin versurile unor colinde și cântece de Crăciun. Momente intense au creat colindul „Acasă la bunici” (lansat în 2023 și compus de George Jerdea, teolog și membru al Grupului Psaltic Tronos ), care ne-a făcut pe toți să ne simțim un pic restanți referitor la timpul dedicat celor dragi, cât și cel intepretat la final, „Colindul tatălui” (versuri, Pr. Cristian Alexandru): „Sfântă este, Doamne, seara de Crăciun/ Ca și ochii tatei, cel cu suflet bun/  Sfânt este și chipul, plin de suferinți/ Ce-l zidește Domnul numai la părinți.”

Frumusețea momentului a fost pregătită și de cele două grupuri corale din zonă, care au creat o atmosferă de sărbătoare: „Mlădițele Farcașei”, grup de copii colindători, înființat datorită dlui. viceprimar Cristian Gheorghiu și corul „Hartonia”, alcătuit din cadre didactice ale Liceului „Mihail Sadoveanu”, din Borca și condus cu mult talent de dna. prof. de muzică Todora Harton-Mălinescu.

Cerul a ars mai luminos, în după-amiaza aceasta la Farcașa, iar pruncul Hristos s-a născut în inimile noastre, poate și datorită acestui moment încărcat de emoție, reprezentat de concertul de colinde la care am asistat.

Ecaterina Carază

Articolul Concert Tronos la Farcașa apare prima dată în Ecoul muntilor.

Evenimentul organizat de Asociația Culturală „ Eu Cred” Tașca, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al comunei Tașca și cu sprijinul „Heidelberg Materials România”, aflat la ediția cu numărul 10, își propune să celebreze Ziua Internațională a Copilului într-un mod special, reunind zeci de copii și tineri, care se vor întrece în interpretare muzicală pe cele trei secțiuni: muzică ușoară, muzică folk, muzică populară, concurenții fiind împărțiți pe 3 grupe de vârstă: 6-10 ani, 11-14 ani și 15- 18 ani,  într-un spectacol al bucuriei și al creativității.

ANSAMBLUL BALOTEŞTI

Organizatorii au implicat în acest amplu eveniment, atât Școala Gimnazială „Vasile Mitru”- care va fi prezentă la manifestare cu întregul efectiv de elevi, precum și alți agenți economici locali, care vor oferi, atât copiilor, cât și adulților însoțitori, precum și publicului larg care va fi prezent, produsele specifice unei sărbători în care sunt implicați copii ( produse alimentare, băuturi nealcoolice și alte surprize minunate), propunând copiilor o platformă de exprimare artistică, dar și un prilej de socializare, întrecere și distracție.

CRISTINA MARIN

Totul va fi amenajat în frumosul Parcul natural „Sfânta Maria” din Tașca ( „Între brazi”- cum îl numesc localnicii) iar pe parcursul întregii zile, scena amenajată va găzdui o varietate de momente artistice oferite , atât de concurenți, cât și de invitații speciali ai manifestării. De altfel, evoluțiile copiilor concurenți, vor fi atent urmărite de un juriu competent format din prof. Dorina Mucenicu- din partea Asociației Culturale „Eu Cred”, prof. Georgeta Vasilache- profersor de muzică, prof. Cătălin Barna- chitarist, membru al Trupei A.T.N, Mihaela Petronela Costan- solist vocal,  precum și  tânărul artist Matei Constantin Mihăilă din cadrul Asociației Culturale „Eu Cred”- toți sub „comanda” prof. Cristina-Iuliana Marin- cantautoare, președintele juriului.

MATEI MIHĂILĂ

Pentru prima dată, Asociația Culturală „Eu Cred” Tașca, propune o noutate în materie de prezentare a unui eveniment și, fiind o zi dedicată copiilor, pentru copii, prezentatorii festivalului vor fi tot copii, respectiv Maia Topliceanu de 11 ani, din Bicazu-Ardelean și David Ichim- 9 ani, din or. Bicaz- cei doi devenind amfitrionii evenimentului și, cu siguranță, vor încânta publicul cu prezența lor.

        RAREŞ FLORESCU

După evoluția concurenților, va avea loc  Festivitatea de premiere, unde, cei mai buni din cei aproximativ 60 de concurenți înscriși în concurs, vor fi premiați, iar ziua se va încheia cu un spectacol extraordinar în care vor evolua, atât artiști locali (Cristina-Iuliana Marin, Ionuț Coșerariu, Matei Mihăilă, Trupa „Bee Patrol”, cât și invitați din țară, respectiv Ansamblul Balotești- câștigătorii ediției a IX-a, 2024 și violonistul Rareș Mihai Florescu- câștigător al primei ediții a acestui festival, finalist  al concursurilor „Românii au talent” și „Next star”.

IONUŢ COŞERARIU

Atracția zilei va fi, cu siguranță, artista Paula Hriscu, cea care va încheia o zi minunată și care a acceptat cu drag să sărbătorească copiii și copilăria „Între brazi”, la Tașca, transformând astfel frumoasa comunitate tășcană într-un veritabil centru al culturii și talentului tineresc.

PAULA HRISCU

Sigur, fiind un festival, din acest tablou nu puteau să lipsească standurile cu mici, dulciuri, jucării și produse artizanale, iar fiecare copil va pleca de la acest eveniment cu cel puțin o diplomă în semn de apreciere a efortului depus, dar și cu un zâmbet și o amintire ce va dăinui peste ani și ani.

„Copiii sunt sufletul comunității noastre, iar acest festival este modul nostru de a le arăta cât de valoroși sunt. Alături de Asociația Culturală „Eu Cred, vrem să le oferim o zi de neuitat, plină de lumină și recunoștință pentru energia lor pură”, a declarat doamna Daniela Ursache, Primarul comunei Tașca.

Cu siguranță, copiii, invitații,  cât și de publicul local ce vor fi prezenți la  Festivalul Național-concurs „Copiii – florile inimii”-  ediția a X-a, promit să transforme ziua de 1 Iunie 2025 într-o adevărată sărbătoare a copilăriei, într-un cadru natural de poveste, la poalele Ceahlăului, la o aruncătură de băț de defileul Cheilor Bicazului și Barajului Bicaz.

Marius Mihai Coșerariu

Articolul FESTIVALUL NAȚIONAL – concurs „COPIII-FLORILE INIMII” -Ziua Copilului sărbătorită prin cântec și voie bună la Tașca apare prima dată în Ecoul muntilor.

Pe data de 14 decembrie 2024, Asociația GREEN TIES, care activează din 2015 în domeniul culturii, artei, mediului și educației a marcat lansarea unui nou proiect, PARK MUSIC SCHOOL, un proiect unic și inovator dedicat educației muzicale și artei, localizat în Piațeta Favorit, Sectorul 6, din București. PARK MUSIC SCHOOL este un spațiu modern și accesibil, care aduce arta și educația nonformală mai aproape de comunitate, în inima orașului.

Proiectul propune reconectarea comunității cu natura prin muzică și alte forme de exprimare artistică, oferind cursuri de tobe, chitară, bas, voce, precum și ateliere creative de teatru, dans, arte vizuale și scriere creativă. În intervalul orar 16:00 – 18:00, întreaga comunitate a fost invitată să participe la deschiderea oficială a evenimentului care a fost marcată de recitaluri live susținute de invitați speciali, momente de socializare și prezentarea obiectivelor proiectului. Participanții au avut ocazia să descopere acest spațiu unic și să afle cum pot lua parte la inițiativă, contribuind astfel la promovarea artei, educației și comuniunii în cadrul comunității. Proiectul este finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de asociația Act for Tomorrow, care sprijină inițiative în educație, sănătate, mediu, sociale și culturale, cu o finanțare totală de 500.000 euro. Programul este un instrument de finanțare comunitară simplificat, destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale.

„Visul nostru de a crea un spațiu unde comunitatea poate să crească și să se exprime prin artă devine realitate. PARK MUSIC SCHOOL este mai mult decât un loc de învățare – este un punct de conexiune, un loc unde arta și natura se întâlnesc pentru a inspira comunitatea”, au declarat organizatorii. „A fost mult mai frumos decât mă așteptam. Artiști de toate vârstele ne-au trecut pragul!

Fie ca muzica să constituie limbajul universal care să ne apropie, să ne învețe să fim mai empatici, acum, în plină sărbătoare, și să ne inspire să vedem lumea printr-o lentilă plină de culoare! Mult succes, George Sărluceanu!

Cristina Chirilă

Articolul PARK MUSIC SCHOOL – educație prin muzică apare prima dată în Ecoul muntilor.

Au urmat alte înregistrări, filmări, apariții televizate. Prof. Cristina Petrea a cooptat-o în trupa de teatru ”Bistr-Art”, cu care a făcut turnee prin țară. În jurnalul său, Karyna a scris după un spectacol de teatru la Bacău: ”Am avut onoarea să o cunosc pe Adriana Trandafir”. Cu trupa de teatru, Karyna a participat la primul concurs la Făgăraș, unde a primit premiul I, nu pentru calitățile de actriță, ci pentru interpretarea piesei ”Măi, române, măi!” Au urmat alte concursuri naționale de interpretare, de unde Karyna s-a întors cu premii I și II. Invitată  să cânte la  ”Gastrofest montan” Farcașa, Karyna a scris în jurnal: ”L-am cunoscut pe Grigore Gherman”. Cântările și deplasările prin țară i-au dat prilejul să se întâlnească cu artiștii ei preferați. Concertul de la ”Târgul bucuriilor de Crăciun” de la Mădei și interpretarea colindelor au încheiat un an fructuos și plin de surprize plăcute. La sfârșitul anului 2023 Karyna își punea speranța într-un an 2024 mai bun.

”Hei, dar stați așa, cântatul nu e singura mea pasiune”, scrie Karyna în jurnal. Din 2022 este sportivă la Clubul ”Bassai-Dai”. În martie 2024, la o competiție la Mediaș a obținut două  locuri  III. A trecut cu brio examenul de centură portocalie. Alternează participările la concursuri naționale și internaționale de karate, cu înregistrări de noi melodii, apariții TV, participări la concursuri de interpretare folclorică de unde se întoarce acasă încărcată de medalii. În prezent este dansatoare și în ansamblul de dansuri populare ”Mlădițele Farcașei”, cu care participă la spectacole. Karyna Mareș este pasionată de pictură, de patinaj și… incredibil, de matematică. Karyna are părinți, bunici, dar și pe învățătoarea Gladiola Bondar, care o încurajează să-și exploreze pasiunile.

I-au fost recunoscute de la o vârstă fragedă abilitățile și talentele care în acest moment sunt valorizate. Karyna este la o vârstă când școala nu o solicită intens, astfel că ea încearcă de toate, ca să vadă mai târziu ce îi place mai mult să facă. Ea a dovedit că are un potențial de aptitudini cu care poate să atingă un nivel înalt de abilități în domeniile artistice și sportive. Dovadă sunt zecile de diplome și medalii obținute la toate concursurile la care a participat. Avându-i mereu în preajmă pe părinții săi, se simte în siguranță și își poate gestiona emoțiile. Karyna are o seninătate aparte și e mereu cu zâmbetul pe buze. Părinții Karynei nu uită niciodată să -și arate gratitudinea față de toți profesorii fiicei lor. ”Sunt importanți pentru noi”, spun ei. În prezent, Karyna Mareș este eleva talentatei soprane Anda Brădan. La o lansare de carte din toamna anului 2023, la care am invitat-o pe Karyna să cânte, le-am spus spectatorilor că ea este un nume de care se va mai auzi mult timp de acum încolo. Îi dorim succes Karynei în tot ce întreprinde, să-i placă la fel de mult ca până acum tot ce face, să fie la fel de serioasă și de muncitoare, ca să aibă izbândă în viață!

Iolanda Lupescu

Articolul Karyna Mareș, talent la puterea a 3-a! apare prima dată în Ecoul muntilor.

În seara de 12 decembrie, 2024, biserica ”Sf. Spiridon” din Sabasa a îmbrăcat straie de sărbătoare. Protopopiatul Ceahlău a propus organizarea unui concert de colinde, la care să participe preoți și enoriași de pe Valea Bistriței. Costumele populare pe care le-au îmbrăcat invitații au fost pe cât de vechi și de unice, pe atât de elegante .Ne-am dus cu gândul la vremuri de demult, când bunicii și străbunicii noștri umpleau bisericile la zi de sărbătoare , fălindu-se cu costumele lor lucrate în casă sau la șezători. Preotul paroh Mihai Ifrim a spus în cuvântul de deschidere că prin colinde, Hristos se naște în suflet. Orice cântare din postul Crăciunului este un strigăt după mântuire, exprimă dorul nespus după Dumnezeu.

Părintele Mihai Ifrim și-a cerut scuze anticipat pentru eventualele derapaje din cântările invitaților. Teama părintelui a fost repede spulberată. Copiii claselor  I-IV dirijați de prof. pentru învățământ primar Nicoleta Ciubotă, prezentatoarea programului artistic, corul Liceului ”Mihail Sadoveanu”, ”Allegria”, al cadrelor didactice, ”Hartonia” și al parohiei Dreptu, toate dirijate de prof. Teodora Harton, într-un tur de forță și de energie, corul ”Codrii Stânișoarei” dirijat de prof. Marcela Bondar ne-au făcut să lăcrimăm. Nu neapărat muzica, într-o armonie aproape de desăvârșire, ci cuvintele transmise ne-au emoționat , le-am simțit mesajul și patosul din interpretare. Tânăra Eugenia Petrea a cântat o colindă, cu sensibilitate și dramatism , acompaniindu-se la chitară . Corul preoților de pe Valea  Muntelui, dirijat de preotul de la  parohia Boboteni și având ca solist vocal pe preotul de la parohia Chirițeni a impresionat prin rigoare și sobrietate. La sfârșitul spectacolului, corul parohiei Sabasa, dirijat de cantorul Narcis Bostan , ne-a încântat cu recitalul său. Preotul consilier de la Mitropolia Iașilor ne-a dat tonul nouă, spectatorilor și am cântat ” O, ce veste minunată  ! ”. Fără repetiție, la unison, cântarea a fost minunată, pentru că am cântat-o și cu sufletul.

Colindele creștin ortodoxe ilustrează aspecte din viața Mântuitorului pe pământ. Unele vorbesc despre bucuria nașterii Domnului Iisus Hristos, altele despre evenimente triste, care potrivit Bibliei s-au derulat după nașterea lui Iisus, cum ar fi uciderea celor 14000 de prunci de către regele Irod. Preoții vorbesc despre un caracter apostolic al colindelor, cetele de colindători devenind propovăduitoare ale sfintelor scripturi . Potrivit lingviștilor, cea mai veche formulă întâlnită în colinde este refrenul ”Lerui, Ler”, care ar fi forma evreiască a cuvântului ”aleluia”. Cuvântul colind provine din latinescul  ”Calendae Januarii”, denumire pe care o aveau sărbătorile păgâne din preajma Anului Nou, atunci când se făceau urările de belșug pentru  anul ce avea să vină. Tot atunci se împărțeau și daruri celor care colindau, obiceiul fiind întâlnit și astăzi. La sfârșitul concertului de colinde de la parohia Sabasa, oaspeții au fost invitați la casa de prăznuire, unde au fost răsplătiți cu daruri și cu vorbe bune.

Foto: Atelierele Buzdugăneşti, FB

https://www.facebook.com/share/p/1DiYVrQiM4/

                                              Iolanda Lupescu

Articolul Cronica unui concert de colinde apare prima dată în Ecoul muntilor.

Pe 16 decembrie 2024, Grand Salon Orient din satul Frumosu a devenit locul în care tradiția, credința și bucuria Crăciunului au fost celebrate cu emoție și solemnitate. Evenimentul, organizat de Primăria Comunei Farcașa, a avut în prim-plan corala ortodoxă bărbătească „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului, alături de artista Viorica Macovei.

„Colindele: daruri din inimă”

Evenimentul a fost deschis de părintele Cătălin Coșula, care a ținut un cuvânt despre semnificația colindelor în cultura românească și despre esența sărbătorii Nașterii Domnului:

„La Nașterea Mântuitorului Hristos în ieslea din Betleem, cetele îngerești au cântat „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire.” Una dintre expresiile cele mai vii ale felului în care poporul a surprins poetic taina iubirii lui Dumnezeu față de oameni se regăsește în colinde. Ele sunt, de fapt, unul dintre semnele distinctive ale apropierii sărbătorii Nașterii Mântuitorului Hristos. Colindele vin din adânc de istorie creștină și românească. Nu avem documente de limbă mai vechi, decât colindele și folclorul . Și de aceea ele au reprezentat un mijloc de păstrare a unității de neam, de limbă și de credință, dar și un mijloc de păstrare a continuității pe vatra strămoșească. Poezie și cântare sfântă, evlavie și bucurie, colindele românești sunt aur, smirnă și tămâie în sens spiritual. Ele izvorăsc din inimi și sunt purtate pe buze ca daruri și ofrande aduse Pruncului Iisus, dar și ca răspuns la iubirea lui față de oameni. De aceea se cuvine să iubim colindele, să-i încurajăm pe cei ce cântă colindele și să primim colindătorii.”

Viorica Macovei: „Colindele sunt rugăciuni pe note muzicale”

Un moment deosebit al evenimentului a fost prezența cântăreței Viorica Macovei, originară din Bucovina și stabilită în Piatra Neamț, care a cântat colinde alături de copiii comunității.

„Mă bucur foarte mult că și anul acesta sunt în mijlocul dumneavoastră, într-un cadru și un context deosebit. Cele mai mari emoții trăite de mine pe scenă sunt atunci când interpretez pricesne, cântece religioase, cântece patriotice și colinde. Colindele sunt adevărate rugăciuni, iar Crăciunul despre asta este, despre Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos.”

Corala „Armonia” –  tradiție și excelență

În finalul evenimentului, scena a aparținut coralei ortodoxe bărbătești „Armonia”, una dintre cele mai apreciate din lume. Părintele Coșula i-a prezentat:

„Astăzi avem colindători veniți și de departe, de la țărmul mării, din Dobrogea, primul pământ românesc ce a primit cuvântul Evangheliei lui Hristos. Sunt colindători și cântăreți de excepție, care au dus în țară și peste hotare faima cântecului românesc, sunt unii dintre cei mai apreciați ambasadori ai geniului și talentului muzical românesc și care au fost laureați în anul 2014 la Riga, capitala Letoniei, cu titlul de cel mai bun cor bărbătesc din lume. Corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului, căci despre ei este vorba, este condusă de părintele arhidiacon lector universitar doctor Iulian Dumitru și are în componență preoți, diaconi și studenți iubitori de cultură, de spiritualitate și de neam. Să-i ascultăm, să ne bucurăm, să ne înălțăm sufletește și să rostim și noi „Hristos se naște, slăviți-L, Hristos din ceruri, întâmpinați-L, Hristos pe pământ, înălțați-vă!”. Corala Armonia.”

Un eveniment dedicat credinței și comunității

Atmosfera de sărbătoare și participarea numeroasă au demonstrat dorința localnicilor de a păstra tradițiile vii și de a întâmpina Crăciunul în spiritul autentic românesc. Corala „Armonia”, copiii comunității și Viorica Macovei au oferit daruri muzicale care au răsunat nu doar în Grand Salon Orient, ci și în inimile celor prezenți. Evenimentul a fost un prilej de comuniune, recunoștință și bucurie, amintind tuturor că Nașterea Domnului este despre iubire, credință și dăruire.

Chiar dacă nu ați fost prezenți, vă puteți bucura de înregistrarea evenimentului aici.

Alexandru Andrieș

Articolul Colinde la Farcașa apare prima dată în Ecoul muntilor.

Teodor Ilincăi a rămas la fel de modest ca în prima zi  când l-am cunoscut. Cu drag a stat de vorbă cu mine la întoarcerea dintr-un turneu în Asia.

Ai trăit în tinerețe, nu că nu ai mai fi tânăr, cât alții într-o viață. Cum ai reușit să faci față ?

O întrebare complexă. Trasarea unor obiective și neabaterea de pe drumurile care duc la îndeplinirea acestora pare cel mai la îndemnă răspuns. În fapt, întâmplările diverse și aventurile extraordinare pe care le-am trăit țin de bifurcarea acestor drumuri, sau mai bine spus, de acest urcuș cu obstacole. Sună ca un clișeu, dar fără toate prăpăstiile, mlaștinile, fără lupta cu bestiile hrăpărețe care pândesc la tot pasul, fără căderi și fără ridicările de rigoare, nu aș fi fost în stare să combat efectul de turmă la care suntem cu toții supuși din ce în ce mai atroce. În afara obiectivelor „muzicale” pe care le „vânez”, „luatu-n brațe” a adevărului și „aruncatul” acestuia în populația interesată mi se pare un alt sport de luat în seamă, în condițiile în care, așa cum am scris într-un aforism, viața este o sumă de convenții mai mult sau mai puțin mincinoase, la care ne-am abonat cu oareșice succes, mai mult sau mai puțin, în diferite (multe!) momente ale existenței noastre trecătoare.

Ce a însemnat Borca pentru tine?

Borca m-a „însemnat”, precum destinul lui Labiș a fost  pecetluit de trăznetul într-o grindă a casei din Mălini („Momente biografice”).

La Borca au continuat zburdălniciile începute la Mălini, visele, caii verzi, mălaiul sau praznicele. Tot ce am trăit în zona idilică de pe malurile Bistriței m-a îmbogățit cu tradiții străvechi, artă culinară încântătoare, exemple strașnice de la oameni harnici, gospodari, credincioși, șugubeți, buni și foarte buni, dar mai ales educația dobândită în cei trei ani de liceu, care mi-a folosit și încă îmi folosește. Ideea de libertate, cu tot ceea ce rezultă de aici, cu toate povara, spiritul ludic și duhul cugetării, s-a cimentat la Borca, a doua mea casă, a doua naștere (la București m-am mai născut de câteva ori, la Mălini renasc veșnic).

De la muzica religioasă pe care ai studiat-o la Academia de Muzică din București, nu a fost dificil să abordezi alt registru, pe care, sunt sigură că la început nu l-ai agrea ?

De la un extaz la altul, așa a fost trecerea de la muzica psaltică la cea de operă. Tindem să respingem ceea ce nu înțelegem. Îndrăznește să guști din ceva ce ți se pare la ani-lumină distanță de lucrurile cu care volens-nolens te-ai pricopsit de mititel. Gusturile se educă, precum gândirea. Toate la timpul lor, nimic forțat, nimic impus. Cel mai greu este să convingi pe cineva care a mâncat fast-food jumătate de viață, că borșul de fasole cu sfeclă roșie și ceapă e mai sănătos. Muzica de operă (executată corect!) este balsam pentru sufletele rănite sau în curs de a fi rănite, nimeni nu scapă… De cele mai multe ori, libretele operelor conțin licențe poetice de o nemăsurată frumusețe, și am să vă dau un exemplu din opera Otello de Giuseppe Verdi, libret de Arrigo Boito, la rândul său un compozitor de geniu:

„Già nella notte densa s’estingue ogni clamor. Già il mio cor fremebondo

s’ammansa in quest’amplesso e si rinsensa. Tuoni la guerra e s’inabissi il mondose dopo l’ira immensa

vien quest’immenso amor!”

„Când neagra, densa noapte de-abia se întețește,

Când zgomotele zilei dispar în amintiri,

Îmi freamătă dorința de-ale iubirii unde,

Când pradă-mbrățișării mi se dedă orbește.

Să urle crunt războiul și lumea se scufunde!

Dacă urgia lumii apune ștrengărește

Și-ngenunchează-n fața celei mai mari iubiri!”

Mi-am permis, pentru prima dată, să traduc versificat, în spiritul acestei limbi române desăvârșite, minunatele cuvinte pe care Otello i le adresează Desdemonei, păstrând, pe cât se poate, sensul poetic original. Cine are urechi de auzit să audă și suflet de însămânțat, să simtă!

Muzica psaltică slujește unui text sacru, potențează rugăciunea, o împlinește, dar pentru mine poezia care dă un sens profund existenței este de asemenea sacră! Poezia muzicii de operă este un alt fel de rugăciune, sau dacă vreți, mulțumirea mea pentru darurile bogate  de la Doamne-Doamne.

Cine a fost maestrul tău?

Corneliu Fânățeanu, Maestrul meu și a altor zeci, poate sute de învățăcei, a fost un om a lui Dumnezeu. De la el am învățat ceea ce niciun profesor de canto nu te învață: că totul este relativ, dar perfectibil, că textul te învață tehnică vocală, care este diferită, fiindcă noi suntem diferiți; dar mai ales am învățat să dau mai departe ceea ce am primit. Vorbele de duh și glumele cu tâlc erau nelipsite din repertoriul Maestrului, avea un fel al lui de a te conduce pe cărările pe care urma să te întâlnești cu tine însuți, ca mai apoi să te vindeci de răutățile și îngâmfarea specifice artistului în devenire, Amin!

Povestește-ne puțin despre Covent Garden. Acela a fost debutul tău ca tenor?

La Covent Garden am ajuns după ce devenisem deja tenor. Da, tenor, dar nu artist pe deplin… Stagiatura de la București a contribuit din plin la formarea mea, însă nu a fost suficient…chiar și lecțiile cu Maestrul nu m-au ferit de greșelile inerente vârstei artistice fragede. La Covent Garden am avut parte de primele lecții cu adevărat utile unui tânăr cântăreț de operă: pronunția, stilul, estetica muzicală au căpătat brusc întâietate, pentru că a transmite un sentiment sau o stare se face în primul rând având ca bază o tehnică solidă. Muzicalitatea nu-mi lipsea, în general nu lipsește cântăreților români, însă te faci remarcat numai prin aplecarea asupra tuturor aspectelor care definesc o lucrare, o veșnică preocupare în acest sens.

Care au fost rolurile tale favorite?

Nu am neapărat un rol favorit, tot ce am abordat până astăzi a avut însemnătate. Tindem să spunem că ceea ce ne dorim poate lua locul a ceea ce deja am experimentat. Desigur că din punct de vedere vocal prefer roluri cu scriitură eroică: Radames din Aida, Turiddu din Cavalleria rusticana, Calaf din Turandot, Pollione din Norma… dar e cu totul altă poveste cu roluri precum Canio din Paiațe sau Othello din opera omonimă, unde intervine, pe lângă tumultul scriiturii, arta subtilă a actorului. Nu pot să trec cu vederea nici rolurile mai lirice, în special cele de poet, precum Rodolfo din Boema sau Lenski din Evgheni Oneghin. Dar ca spirit de revoltă, artă vocală și profunzimea valorilor umane, mă voi identifica fără doar și poate cu poetul Andrè Chenier din opera Andrea Chenier. De ce? Pentru că în vremurile tulburi de pe care le trăim, în care obscurantismul, bigotismul, ipocrizia, minciuna sfruntată și fățărnicia au luat locul educației și a bunului simț, a fi original, corect și a spune adevărul reprezintă un act revoluționar.

Pe ce scene ale lumii ai mai cântat?

Nu mă pot plânge, l-aș mânia pe Dumnezeu! În afara teatrelor de operă italiene (unde, din motive care nu țin de mine, cu greu se mai ajunge) și a operei Metropolitane din New York, am cântat pe mai toate continentele, pe majoritatea scenelor prestigioase: Londra, Paris, Marsilia, Monte Carlo, Viena, Munich, Sidney, Geneva, Zürich, Madrid, Barcelona, Bruxelles, etc. Anul acesta am cântat Otello pentru prima dată în Georgia, la Tbilisi, unde am avut o experiență culturală nouă și interesantă, apoi în această vară am revenit la Tokyo cu un rol foarte drag mie, Mario Cavaradossi din Tosca. Urma să debutez și pe scenă operei din Seoul, însă, după aproape trei săptămâni de repetiții intense, în urma unui diagnostic pus greșit, am fost înlocuit prematur și necugetat cu un alt tenor – urmările pandemiei de Covid -19 au fost și sunt devastatoare… Mai important este că sunt sănătos și că mă așteaptă în toamnă o nouă aventură la Varșovia cu rolul Don José din opera Carmen, apoi în primăvară o revenire pe scena operei din Marsilia cu un nou și superb rol, și anume Manrico din opera Trubadurul.

Nu ai fost niciodată tentat să părăsești România ?

Ocazii au fost, dar să înjur în limba mea mi se pare terapeutic, mai ales dacă înjuri pe cine trebuie! Lăsând gluma la o parte, România are multe, prea multe să-mi ofere și eu am menirea mea pe pământ românesc, mai ales că fără slănină cu ceapă nu se poate! Când se vor termina glumele,  sarmalele și perspectivele, voi pleca. Până atunci, muncă, răbdare și… râs cât cuprinde! Și adevăr, mai ales adevăr!

Se poate vorbi de o comunicare muzicală între interpreți pe scenă? Dacă da, cu ce cântăreți de operă ți-a plăcut să cânți ?

Comunicarea muzicală există între cântăreții care stăpânesc perfect o partitură… sau nu, acolo unde nu există „chimie”. Ca într-o relație, nu poate fi echilibru dacă unul vrea și altul ba, unul dă și unul ia, se rupe căruța-n două! Am avut și experiențe fructuoase, dar și mai puțin plăcute, uneori chiar din partea celor care se presupune că aduc lumină, mai precis a dirijorilor. În general în străinătate, toți artiștii sunt foarte bine pregătiți, însă nu înseamnă că toți sunt talentați, precum nu înseamnă că dacă un artist are succes, îl și merită… Astăzi, ca mai în toate domeniile, s-au strecurat și în lumea operei parveniți și diletanți cu pretenții de dive și divi, unii având susținerea agențiilor guvernamentale și politice, alții agenții de impresariat influente. Toți aceștia au o foarte mare și proastă influență asupra tinerilor aspiranți, „lasă că se poate și-așa” fiind motto-ul și „motorul” care mișcă lucrurile într-o direcție greșită – de nu s-ar distruge „motorul” ăsta odată și-o dată!

Un cântăreț de operă este și actor. A luat lecții de mișcare scenică și de dicție ?

Niciodată în mod oficial, eu nestudiind canto în Conservator, unde se studiază mișcare scenică, dicție. Însă am învățat, am crescut și m-am dezvoltat pe scenă cu ajutorul regizorilor, a profesorilor de limbi străine și a celor care în lumea operei poartă numele de „vocal coach”. Au contribuit și ușurința cu care am învățat italiană, franceza învățată în școală și accentul moldovenesc moale, care mi-a fost de ajutor pentru limba rusă. Însă fără ureche lingvistico-muzicală și a unui oarecare talent nativ, nu poți face mare lucru. În general, din punct de vedere actoricesc, textul, dar mai ales subtextul, îți cam spun ce să faci. Dacă nu ești sigur, întrebi, cercetezi, încerci diferite versiuni, ceri păreri avizate. Sunt un admirator al marilor actori de teatru și film, însă niciunul nu a cântat operă… așa că intuiția și sinceritatea rămâne arma principală a unui cântăreț de operă, asta dacă presupunem că înțelege ce cântă…

Copiii nu sunt familiarizați cu muzica de operă. După părerea ta, ce ar trebui făcut?

Educația muzicală încă din perioada preșcolară ar trebui să fie prioritară, nu trebuie în ruptul capului să primeze numai matematica, geografia, istoria, ș.a.m.d. Copilul e ca un burete: muzică fără valoare îi dai, om fără valoare va deveni, însă învață-l din fașă despre muzica cultă și va ajunge un om care să conteze cu adevărat în economia umanității – până și florile și animalele adoră muzica clasică! Eu am avut șansa să mă nasc într-o familie care a prețuit muzica în ansamblul ei, chiar dacă pe Chopin, Grieg, Vivaldi, Bach, i-am descoperit mai târziu, licean fiind, dar drumul mi-a fost netezit de mama, care asculta de la romanțe, folk, folclor, până la muzică clasică, prezentată cu profesionalism, patos și dedicare de regretatul Iosif Sava, frații mei m-au făcut să prind drag de chitară, mandolină, fluier, muzicuță, de poezie și povești, deci muzica de operă a fost un pas firesc, deși neașteptat pentru familia mea.

Îți place să te întorci acasă, la Mălini? Ce faci când ajungi acolo?

La Mălini locuiesc! Acolo este și va fi casa mea. Niciodată nu mă plictisesc acasă, slavă Domnului! Dacă nu studiez partituri noi, pictez (mai nou), merg la pescuit, la fotbal sau ping-pong, sau îmi găsesc ceva de făcut pe lângă casă. Pisicile și câinii pe care îi avem întregesc în mod fericit peisajul, ne aduc bucurie cu dragostea și giumbușlucurile lor. Timpul petrecut acasă este cel mai calitativ și mai constructiv, contribuie la un viitor bun, împlinit.

Cioran spunea „Femeia este muzica rătăcită în carne ”Mi-am amintit de acest citat văzându-te îndrăgostit în brațele soției tale, frumoasa și talentata soprană Paula Iancic. Ce reprezintă pentru artistul Teodor Ilincăi viața de familie?

Împlinire, întregire, asta reprezintă. Două inimi care cântă aceeași partitură din aproape toate punctele de vedere reprezintă echivalentul bunăstării, liniștii, fericirii. Mult mai ușor treci peste momente grele cu cineva care trage la căruță în aceeași direcție. Vă vine să credeți că doi berbeci încăpățânați se pot înțelege atât de bine? Nici mie, dar uite că se întâmplă, mai ales că adoră cum și ce gătesc, iar eu ador felul ei de a fi, de a mă sprijini, de a mă înțelege. Suntem doi copii năstrușnici, puși pe șotii, dar și pe creație sau studiu, atunci când se impune. Ăsta e secretul, care de fapt nu e niciun secret..

Și o întrebare care este mai mult curiozitatea mea. Îți mai place Elvis Presley?

Mă întorc la muzica și la vocea lui Elvis întotdeauna, ca la prima muzică, cea care mi-a deschis cu adevărat apetitul pentru muzica de calitate, pentru interpretarea caldă și sinceră. Cu ajutorul lui Elvis am ajuns la gospel și blues, dar și la clasic și jazz.

Acum în ce spectacole cânți și unde ?

Următorul spectacol va fi în septembrie la Opera din Iași, unde vă aștept să ne bucurăm împreună de Turandot, cu mine și cu soția mea în distribuție. Urmează să debutez pe scena operei din Varșovia în octombrie cu rolul Don José din opera Carmen, apoi acasă, la Timișoara, unde suntem angajați și eu, și Paula.

Să ne vedem sănătoși și voioși la Mălini, Borca, sau oriunde în lumea aceasta mare și frumoasă!

Locuim „peste gard ”, adică peste muntele Stânișoara. Să ne revedem, cum spui tu, Tudor, în curând!

Iolanda LUPESCU

Articolul DE LA MĂLINI PE MARILE SCENE ALE LUMII – TENORUL TEODOR ILINCĂI apare prima dată în Ecoul muntilor.