Minutele trecuseră greu, dar, într-un final, ne aflam la poalele muntelui. Deja simțeam adrenalina și entuziasmul curgând prin mine. Începusem ușor, eram doar la partea ușoară a traseului, cea cu câteva dealuri, ce nu trebuia de-a dreptul „urcată”. Apoi, după aproximativ o jumătate de oră, am decis să luăm o pauză într-o poieniță. Eu eram deja curioasă de priveliștea din vârful muntelui, dar am decis să păstrez toate curiozitățile pentru mine, până la urmă am decis să urcăm muntele pentru a ne relaxa. După câteva minute în care am făcut poze, ne-am luat inimile în dinți și am pornit pe traseul real, cel ce depindea de mai mult efort fizic.

Peste tot, în stânga, în dreaptă, erau copaci, brazi care mă fascinau de-a dreptul. Priveliștea de printre copaci în jos era ca o taină ce trebuie păstrată cu mare grijă. Îți lua respirația și ți-o mai dădea înapoi doar peste câteva secunde bune. Cu toate că peisajul din jurul meu era splendid, a trebuit să-mi continui aventura, deoarece ceilalți erau deja în fața mea.

Urcasem, urcasem și urcasem ore întregi și, dintr-o dată, parcă se vedea cerul mai bine, parcă se observa o poiană în față. Ajunsesem deja la vârful muntelui. Am rămas uimită, nu-mi venea să cred că deja ajunsesem la capătul traseului. Eram într-un fel dezamăgită, dar când m-am apropiat de marginea pantei am văzut ceva cu totul uimitor. Împietrisem. Tot ce făceam timp de câteva minute era să mă uit în față la priveliște. Se vedea Lacul Roșu de acolo. Arăta cu totul magic. De jur împrejurul lacului era codrul verde ce dădea un contrast extraordinar, amețitor. Albastrul închis, șters împreună cu verdele brazilor și cu pensiunile rătăcite pe ici colo erau ca o paletă de culori aleasă cu mare precizie.

Deși voiam să petrec mai mult timp în acel mic paradis, a trebuit să ne întoarcem înapoi la pensiune pentru a mânca, așa că mi-am luat rămas-bun de la munte și i-am promis că o să mă mai întorc, data viitoare cu și mai mult entuziasm.

Ioana Bortişcă, clasa a VIII-a

Articolul Amintri din tabără: Pe Suhard apare prima dată în Ecoul muntilor.

Participanți din toate colțurile țării s-au adunat pentru trei zile de competiție, prietenie și explorare. Pentru unii, a fost prima întâlnire cu spiritul Cupei, în timp ce alții s-au întors cu nerăbdare după experiența de anul trecut, dornici să retrăiască atmosfera aparte.

Pregătirile au început încă de joi și vineri, când echipa de organizatori s-a mobilizat pentru a pune la punct tabăra. A fost nevoie de efort fizic și concentrare, pentru ca totul să funcționeze. Această muncă de culise, intensă și discretă, a fost răsplătită prin buna desfășurare a evenimentului și prin zâmbetele participanților.

După o zi dedicată pregătirilor, vineri seara a adus cu sine prima întâlnire cu spiritul natural al Cupei. În jurul focului de tabără, fiecare chitarist al clubului și-a pus în valoare talentul, acompaniat de întregul grup și de vocile tuturor celor prezenți. Acordurile de chitară, cântecele cunoscute și entuziasmul general au creat o atmosferă unică – acel tip de trăire care nu poate fi comparată cu nimic. Flăcările focului luminau chipurile oamenilor, iar râsetele, vocile și strigătele de bucurie se amestecau într-o armonie perfectă. A fost o seară care a unit participanții, deschizând evenimentul în spiritul prieteniei și al emoției colective.

Sâmbătă a fost, fără îndoială, ziua cea mai intensă a competiției. Concurenții au pornit pe traseul de regularitate, fiecare alegând propriul obiectiv: unii au mers spre liniștea încărcată de spiritualitate a Chiliei părintelui Ilie Cleopa, alții au urcat spre Mănăstirea Stânișoara, iar cei mai îndrăzneți au cucerit Vârful Bivolu. Dincolo de efortul fizic, participanții s-au bucurat de frumusețea naturii și de poveștile locului, unde legenda se împletește cu aerul de munte.

La întoarcere, atmosfera a fost una de voie bună și relaxare, completată de o masă caldă menită să le redea energia. Însă odihna nu a durat prea mult, deoarece îi aștepta proba teoretică – o parte esențială a competiției. Aici, cunoștințele despre floră, faună, meteorologie și identificarea urmelor de animale au fost puse la încercare. Pentru unii, întrebările s-au dovedit a fi o adevărată provocare, în timp ce alții, au reușit să își transforme participările trecute într-un avantaj.

O altă etapă a zilei a fost proba de orientare turistică. Echipajele formate din câte doi concurenți au avut la dispoziție o hartă detaliată și o busolă, singurele instrumente necesare pentru a descoperi toate posturile ascunse în teren. Organizată cu rigurozitate, această probă a pus la încercare nu doar abilitățile de orientare, ci și spiritul de echipă și viteza de reacție. Cei mai rapizi și eficienți s-au distins prin strategia lor, reușind să își asigure locuri fruntașe în clasament.

Printre cele mai memorabile momente ale evenimentului s-a numărat proba surpriză. Totul a început cu un joc de mimă plin de energie și creativitate, care a încălzit atmosfera și a smuls primele hohote de râs atât copiilor, cât și celor mari. Participanții, încurajați să se exprime liber, au intrat rapid în joc, dând naștere unor momente savuroase. Apoi, proba a continuat cu un traseu neașteptat prin pădure, ghidat de fire de ață colorată, întinse printre copaci. Drumul, aparent simplu, ascundea o surpriză: dintre crengi, cu pași teatrali și gesturi exagerate, a apărut o „gorilă” — unul dintre organizatori noștri costumat care a declanșat valuri de râsete și uimire.

Între mimă, aventură și personajul surpriză, proba a devenit un moment de joacă autentică, de apropiere și entuziasm comun.

După provocările și râsetele probei-surpriză, noi, copiii trupei de la Crucea Talienilor, am invitat musafirii noștri, chiar împreună cu animalele lor de companie, să ni se alăture la o pauză binevenită la pârâul din apropiere. Acolo, în mijlocul naturii, am petrecut momente de liniște și veselie, scăldându-ne în apa rece care ne-a înviorat și ne-a adus o bine-meritată răcorire.

Această mică escapadă a fost o ocazie să le arătăm oaspeților noștri cum ne jucam noi când eram mici — o bucurie simplă, sinceră, legată de sat și de natura care ne înconjoară. Cu râsete, stropi și voie bună, am reușit să le oferim o experiență unică, pentru care și-au exprimat recunoștința. Un moment aparte al zilei de sâmbătă a fost prezentarea susținută de Selena Carază, fostă membră a clubului și în prezent ciocolatier pasionat. Cu o pregătire remarcabilă și informații atent structurate, Selena i-a purtat pe participanți într-o călătorie fascinantă: de la fructul de cacao, la transformarea sa în tableta de ciocolată pe care o cunoaștem, dezvăluind secrete despre calitatea ingredientelor, istoria acestui deliciu și o mulțime de curiozități surprinzătoare.

  Prezentarea, ilustrată cu machete și imagini sugestive, s-a încheiat cu o degustare de ciocolată care a cucerit pe toată lumea. Cei mai entuziasmați s-au dovedit a fi copiii, care nu își mai doreau ca acest moment să se termine.

Seara a adus în prim-plan cea mai așteptată probă a competiției – proba culturală. Deschisă solemn cu imnul clubului, aceasta a transformat scena într-un spațiu al creativității și al bunei dispoziții. Echipele și-au pus în valoare talentul umoristic, vocal și literar, încântând publicul cu glume inspirate, versuri și momente artistice care au stârnit râsete și aplauze. Dincolo de spectacol, emoțiile au fost amplificate și de suspansul clasamentului, întrucât fiecare echipă își dorea să impresioneze juriul.

În încheierea serii, recitalul susținut de interpretul Ionel Eremia a adus un plus de emoție. Repertoriul său variat a purtat audiența de la bucurie și energie, până la nostalgie și sensibilitate. Pe măsură ce focul de tabără se stingea încet, cântecele lui au creat o atmosferă de neuitat, lăsându-le participanților amintiri prețioase și complexe.

Duminica a adus cu sine festivitatea de premiere. Trofee, medalii strălucitoare și diplome au răsplătit efortul și implicarea participanților, iar îmbrățișările și felicitările au completat emoția momentului. Totodată, organizatorii au primit, la rândul lor, cuvinte calde, zâmbete sincere și energie pozitivă pentru modul în care au reușit să creeze o experiență memorabilă.

Evenimentul s-a încheiat prin intonarea imnului prieteniei, specific comunității montane, și prin discursuri despre pasiunea comună pentru natură, despre valori și despre bucuria pe care astfel de evenimente o aduc sufletului.

Cupa Montaniarzilor Nemțeni și-a confirmat încă o dată rolul de spațiu al prieteniei, al descoperirii și al respectului față de natură. A lăsat în urmă dorința vie a tuturor de a reveni, de a continua tradiția și de a clădi împreună noi legături și amintiri.

Marta BUDĂI, clasa a IX-a A, Liceul „Mihail SADOVEANU” Borca

Articolul Muntele ne unește – Cupa Montaniarzilor Nemțeni 2025 apare prima dată în Ecoul muntilor.

Muntele te întâmpină c-o imagine de vis când toate stâncile, toate tăpșanele, toate tăurile se-nconjoară de o mantie roșie – a înflorit bujorul sălbatic. Este o plantă perenă, se pare cu origini asiatice (Himalaya), găsindu-se cu prisosință și-n Alpi sau Pirinei.

Atrăgătoarele imagini de pe internet și nu numai m-au determinat să plec în căutarea renumitei flori. În anii trecuți am găsit-o în Munții Rodnei și-n Călimani. Pentru o excursie de o zi am ales Munții Rodnei, unde, dinspre nord, sunt două variante de traseu, prin Pasul Rotunda și pe Valea Lalei. Astea pentru a ajunge pe renumitele piscuri Ineul, Ineuțul și Roșu.

Fiind o zi extrem de călduroasă, am decis să urc pe Lala, fiind o zonă împădurită, cu umbră deasă.

Harnic, ca de obicei, am ajuns primul în parcarea de pe vale, bariera fiind deschisă, altfel… Până sus am admirat covorul floricol al afinelor în devenire. Vor fi multe, de tot.

S-a terminat cu singurătatea odată cu sosirea la Lacul Lala Mare, unde erau și câteva corturi. Cei plecați pe Rotunda au ajuns înaintea mea, folosindu-se de mașini de teren, traseul fiind greu accesibil cu autoturisme.

Sus, minune mare! Oriunde priveam rozul, roșul predominau verdele și griul muntelui. Să vezi printre pietre mii de flori îndreptându-se spre cer și legănându-se în adierea ușoară a vântului este cu adevărat o minune. Continuând traseul am ajuns la Lala Mică, unde totul în jur era roz. De aici se vedeau foarte bine versanții vârfurilor amintite îmbrăcați în covorul floral. Tot aici turiștii fac pauză de masă, odihnă și…multe, multe poze.

După revenirea organismului la normal am plecat spre Șaua Gaciu și apoi spre Vârful Ineu. După aproape o oră am ajuns sus, la 2279 m altitudine, al doilea vârf din Carpații Orientali (după Pietrosul Rodnei).

Aici, lume multă, ședințe foto, drone, impresii (mulți au stat 3-4 zile, făcând toată culmea de la vest la est și… invers) despre aceste locuri minunate care atrag ca un magnet iubitorii de munte.

Am coborât din nou pe șa, îndreptându-mă către Ineuț – 2222 m. De aici se poate admira partea estică a Munților Rodnei cu prelungiri spre Suhard, Giumalău, Rarău, Munții Bistriței.

Mi-am încheiat traseul alpin circular, coborând printre flori, pe nemarcat până la Lala Mare.

Un ultim popas, unde m-am întâlnit cu amicul din Olanda, stabilit în Cârlibaba, un împătimit al muntelui, cu dese promovări ale zonei pe mai multa canale media(ne vedeam pentru a treia oară…).

Am coborât în parcare (plină de astă dată de autoturisme), fiind grăbit deoarece mai aveam aproape trei ore de condus.

Oboseala a fost pe deplin răsplătită. Imaginile de vis se pot admira în a doua jumătate a lunii iunie și-nceputul lui iulie, chiar pe vârfuri.

Încercați, nu veți regreta!!!

Mihai Panţiru

Articolul BUJORUL DE MUNTE… ROMÂNESC apare prima dată în Ecoul muntilor.

Zona Cheilor Dobrogei a fost declarată Arie de Protecție Specială Avifaunistică și este foarte  vizitată. Mai multe asociații organizează circuite de bicicletă și maratoane( https://maratonulargonautilor.ro/). Traseele  trec prin insule de pădure și dealuri golașe cu un mic curs de apă și un lac. Cu puțin noroc poți vedea iepuri, mici țestoase,  șopârle și  păsări. În Cheile Dobrogei se află numeroase trasee de cățărare, marcate și asigurate. La sfârșit de săptămână tot mai mulți turiști vin aici  pentru petrecerea timpului liber.

Emil Pedemonte Juncănaru

Articolul Trasee în Cheile Dobrogei apare prima dată în Ecoul muntilor.

Accesul spre Munţii Măcinului este ușor dinspre oraşele Galaţi, Brăila, Tulcea, Constanţa și Bucureşti.

Din ce în ce mai des regiunea apare pe blogurile de călătorie, cu oferte de vacanțe și facilități locale tot mai moderne.

Parcul național are oficial trasee turistice, ecvestre și cicloturism bine delimitate. (https://parcmacin.ro/trasee-turistice/).

Între acestea se pot face și altele mai scurte  sau mai lungi.

Un traseu relaxant și direct este de la Nifon la Țuțuiatu și durează 2 ore dus-întors prin pădure.

Alt traseu, mai frumos, Culmea Pricopanului, pleacă de lângă Măcin, de la mânăstirea ortodoxă Izvorul Tămăduirii pe traseu dunga albastră și se trece pe lângă Sfinxul Dobrogean apoi Piatra Râioasă (de 346 m) Vf. Suluku Mic (316 m) Suluku Mare (370 m), Culmea Pricopanului și Megaliții Dobrogei. De aici se poate continua spre Vf. Țuțuiatu. Se coboară pe lângă Izvorul italienilor în localitatea Greci pe traseu triunghi albastru. Nivelul de dificultate este unul ușor pentru toate vârstele.  Ambele trasee au la final locuri tip popas sau restaurant. Sunt aproape de localități, cu ieșire la șoseaua națională. Prima parte este în zona golașă iar pe final prin pădure. Chiar dacă  traseele sunt ușoare, echipamentul nu  trebuie să lipsească.

Emil Pedemonte Juncănaru

Articolul Invitaţie la drumeţie prin Munții Măcin apare prima dată în Ecoul muntilor.

Copiii erau dornici de o asemenea ieșire după un an mai greu, mai încărcat, cu noi provocări la care au răspuns cu multă responsabilitate.

În drumul nostru am admirat monumentele legate de istoria locală de pe muntele Creanga și de la baza acesteia ridicate în amintirea celor jertfiți în primul Război Mondial. O impresie deosebită le-a făcut tunurile de pe Valea Topliței mai ales când au aflat că erau transportate în luptă de cai și mai puțin de mașini.

Autostrada ne-a dus rapid spre Turda, unde, primul lucru a fost luarea gustării de acasă la umbra unui veritabil nuc.

De acolo am văzut întreaga zonă unde este amplasată intrarea în salină, asemănătoare unui OZN. Este singura clădire așezată într-o regiune vastă, aridă.

Odată ajunși emoțiile creșteau vertiginos, mai ales când galeria Franz Josef aproape nu se mai termina. Toți cei patru pereți de sare au trezit un mare interes și admirație în rândul copiilor (nu mai văzuseră așa ceva).

Ajungând la intrarea în Mina Rudolf am ales coborârea cu liftul (premieră absolută) pe care copiii au abordat-o cu succes.

Jos i-au așteptat locurile de distracție unde au avut liber să se desfășoare în voie. Păcat că roata panoramică era în revizie. (de la înălțime au admirat salina din lift).

Tot de la înălțime au admirat lacul plin cu bărcuțe din ultima încăpere de jos (cu câte două persoane din care un adult…).

La întoarcere am supus la vot: scările sau liftul. Toți au preferat liftul, deci începuse să le placă. Apropo, această mașinărie ne-a coborât 13 etaje și-ncă 4 până la lac.

Adâncimea salinei este de 120m cu extracții de sare încă de pe vremea romanilor. O parte din soldați erau plătiți cu cantități apreciabile de sare.

În timpul celui de-al doilea Război Mondial a fost folosită ca adăpost antiaerian. Multă vreme sarea a fost extrasă cu ajutorul scripeților trași de 1-2 cai.

Acum salina a devenit una dintre cele mai spectaculoase atracții turistice din Europa (în parcări erau foarte multe mașini și motociclete de nații diferite).

Înainte de a ajunge la ieșire un copil a remarcat la geam (Niiiii, soarele!), semn că o vom lua de la capăt.

Am trecut peste Cheile Turzii (lipsă de timp) și ne-am întors la Târgu Mureș, unde, fiind duminică, dealul Cornești era un veritabil furnicar de pietoni și mașini.

Am reușit să ne strecurăm și-am intrat la ZOO. Aici n-am mai avut nicio putere asupra copiilor dar m-am bucurat văzându-i cât de activi și dornici de a se întâlni cu specii de animale și păsări pe care le-au văzut doar la desene animate, cărți de povești sau manuale școlare.

Trebuia să alerg, să le ies înainte, să-i mai temperez dar i-am lăsat să se bucure de tot ceea ce ni s-a oferit.

Din îndepărtata Australie (cangurul), arzătoarea Africă (leul, girafa, cămila, elefantul, maimuța), extremul orient (tigrul), America de Sud (puma) și nu în ultimul rând fauna României cu tot ce are ea mai frumos.

Eram sigur că le va face o mare plăcere, de asta ne-am și grăbit spre Târgu Mureș. La ieșire ne-a întâmpinat parcul de distracții unde au avut liber mai mult de o oră (până și-au epuizat rezervele financiare). Pe la ora 19 am plecat spre casă, având, totuși, un drum lung.

Pentru copii a fost o experiență deosebită, plăcută dar și obositoare. Toți au fost încântați de cele văzute cu speranța că se vor mai întoarce când vor avea prilejul.

După trei zile, la o altă activitate de final de clasa a IV-a, o mămică care îl trimisese cu noi și pe frățiorul de clasa I ne-a relatat impresia acestuia: “A fost cea mai frumoasă zi din viața mea” și-a… adormit.

Încă un semn care ne-a arătat că activitatea a fost utilă și plăcută.

Învăţător Mihai Panţiru

Articolul Din extracurricularele ciclului primar, domnul învăţător Panţiru apare prima dată în Ecoul muntilor.

Neputând ajunge în Italia, Islanda sau Pacific (Cercul de Foc) atunci când vulcanii “își fac treaba” m-am gândit să-ncep cu vulcanii noștri (cei din activitate).

Așadar, într-o toamnă târzie, venind dinspre București și având mai mult timp la dispoziție am “zăbovit” câteva ore bune în Carpații de Curbură, pornind din Buzău.

La  circa 30 de km, în zona dealurilor subcarpatice, mai precis în zona Bercăi și Scorțoasei se găsesc Vulcanii Noroioși: Pâclele Mari  și Pâclele Mici. Este o zonă deosebită, datorită abundenței de mâl umed și uscat (apă plus lut), care iese neîncetat din adâncuri. Acesta este împins de gazele naturale, care ies de la circa 3000 de metri. Deci, sunt vulcani activi, de mică putere, dar de importanță deosebită din punct de vedere geologic.

Zona este împânzită de turiști  de toate națiile, dornici a-i vedea la lucru.

Mărturisesc că, prima mea întâlnire cu acești vulcani a fost cu colegii de la geografie când… i-am zis profesorului Pițigoi să grăbim plecarea din zonă, părându-mi o arie selenară, periculoasă, eu  venind din mijlocul pădurilor montane. M-a asigurat că, imediat vom ajunge în zone perfect montane, plecând spre Siriu cu direcția Brașov (a stârnit multe zâmbete părerea mea).

Bolboroselile din conurile formate sunt foarte interesante și cu erupții diferite. La o erupție mai puternică poți fi antrenat într-o “horă” a mâlului. De altfel, vizitele aici, nu sunt indicate în condiții de ploaie puternică și vânt.

La noi, în țară, mai există vulcani noroioși dar de o intensitate mai mică la Homorod, la Filiaș (în Harghita) pe care i-am văzut și “La Gloduri”, în Bistrița-Nasăud.

Zona vulcanică din Carpații de Curbură (cu o suprafață de câteva zeci de hectare) este declarată Rezervație Naturală iar din 1924 este declarată Geopparc Internațional  UNESCO.

Dacă treceți prin zonă și… aveți timp ar fi păcat să nu-i vizitați. Aveți ce vedea!

Mihai Panţiru

Articolul VULCANII NOROIOȘI apare prima dată în Ecoul muntilor.

Acest vârf este situat în extremitatea nord-vestică a Masivului Hășmaș și este ușor de observat chiar din centrul comunei Tulgheș. Totuși niciodată nu am stat să mă gândesc ce se află pe acel munte, cum și dacă pot ajunge acolo.

Traseul este de dificultate medie per total. Noi am mers prin valea Șumuleului, unde am și lăsat mașina, iar apoi prin pădure. Drumul nu a fost marcat, dar domnul învățător ne-a fost ghid așa că nu aveam cum să ne pierdem, plus că pe parcursul traseului ne-a povestit despre drumețiile sale.

Pe parcursul creșterii în altitudine imaginile din jurul drumețului ajung la superlativ. De asemenea, chiar din vârf (1609m) puteam admira munții vecini: Ceahlău, Higheș și Hășmaș. Partea mea preferată a fost urcatul în zona pietroasă, pe stânci efectiv, unde există și un cablu de susținere.

La un moment dat o ploaie scurtă a ascuns după perdeaua ei de picuri peisajul, dar a fost la fix pentru mânca în pădurea de lângă vârf.

La coborâre am putut observa în treacăt și un frumos cocoș de munte.

Piatra Vitoș este o destinație care merită descoperită, oferind peisaje impresionante și o experiență autentică în mijlocul naturii. Priveliștile de la vârf fac din această drumeție o adevărată răsplată pentru cei care vor să exploreze colțuri mai puțin cunoscute ale munților din jurul lor.

Text Mădălina Busuioc

Imagini Ovidiu Andrieş

Şef de expediţie Mihai Panţiru

Articolul Piatra Vitoș – o comoară ascunsă apare prima dată în Ecoul muntilor.

“Codrule, cu râuri line,/ Vreme trece, vreme vine,/ Tu tot tânăr precum eşti/ Tot mereu întine-reşti.“

Coniferele îşi păstreză frunzele timp de câţiva ani şi le pierd treptat, timp în care le cresc altele noi, de aceea nu sunt niciodată goi

Suprafaţa judeţului Neamţ este acoperită în proporţie de peste 51% de pădure, ocupând locul III pe ţară. Pentru a nu fi distruse aceste comori, oamenii au creat rezervaţii naturale unde plantele şi aimalele sunt ocrotite de lege şi pot să trăiască şi să se înmulţească în voie. Era nevoie de aceste măsuri, deoarece, datorită intervenţiei nechibzuite a omului, multe specii de plante şi animale au dispărut sau sunt pe cale de dispariţie.

Masivul Ceahlău, în cuprinsul căruia se află Parcul Naţional Ceahlău, este situat în grupa centrală a Carpaţilor Orientali, în partea de sud-est a Munţilor Bistriţei la întretăierea paralelei de 47 grade latitudine nordică cu meridianul de 26 grade longitudine estică. Aşezarea geografică, clima, relieful, reţeaua de ape ce izvorăsc dintre pietrele muntelui fac ca flora şi fauna să fie deosebit de bogată şi diversificată.  Studiile botanice au identificat: 1.099 genuri, 2.994 specii şi 6 subspecii, 117 varietăţi, 31 de forme şi 18 hibrizi.

Trebuie amintite măcar câteva specii rare, deosebit de frumoase şi care sunt protejate de lege: floarea de colţ sau floarea reginei, sângele voinicului, garofiţa, clopoţeii, papucul doamnei, crinul de munte, mosişoarele, iarba gâtului, laricea sau zada. Fauna cuprinde 1.286 specii din care: 1.100 specii de nevertebrate, dintre care peste 1.000 specii de insecte, şi un număr de 186 specii de vertebrate. Amintesc câteva specii pentru a căror conservare au fost desemnate arii speciale de protecţie: liliacul mare cu potoavă, liliacul mic cu potcoavă, liliacul cârn, liliacul cu urechi mari, liliacul comun, lupul, ursul brun, vidra, nutria, râsul, buha sau bufniţa, ciuvica, minuniţa, ghionoaia sură, ciocănitoarea neagră, ciocănitoarea cu spate alb, ciocănitoarea de munte, ciocârlia de pădure, tritonul carpatic, buhaiul de blană cu burta galbenă, moioaga, pârşul de alun cu coada stufoasă, şoarcele săritor de pădure, pisica sălbatică, şopârla cenuşie, şopârla de munte, guşterul, şarpele de alun, brotăcelul sau buratecul, broasca râioasă verde, chiţcanul de munte, liliacul bicolor, vânturelul roşu, cucuveaua, codobatura, cotobatura de munte, mierla de apă, brumăriţa, măcăleandrul, cocoşul de munte, acvila de munte, auselul, pitulicea, scorţarul, sticletele, fluturaşul de stâncă, alunarul, corbul, salamandra, vipera, zlăvoaca, păstrăvul, scobarul, mreana, cleanul, lostriţa şi lista ar putea continua. Multe din plantele ce cresc printre copaci sau pe stânci sunt folosite din timpuri străvechi pentru ceaiuri vindecătoare de boli.

   Beneficiile pentru sănătate ale mugurilor de brad

Mugurii de brad au efecte antiinflamatorii puternice, datorită compuşilor activi, precum uleiurile esenţiale si flavonoidele, care ajuta la reducerea inflamaţiei si ameliorarea durerii în cazul afectiunilor reumatice, artritei si altor probleme inflamatorii ale articulatiilor sau muşchilor. Potrivit unui studiu publicat in Journal of Ethnopharmacology, mugurii de brad conţin compuşi cu proprietăţi antiinflamatorii care inhibă producţia de citokine inflamatorii şi reduc durerea şi inflamaţia in cazul artritei reumatoide.

Ceaiul de tei poate ajuta în combaterea insomniei, afecțiunilor din sfera digestivă, dar și în combaterea stresului. Teiul este recomandat în diverse situații pentru beneficiile sale asupra sănătății și stării generale de bine: insomnie și probleme de somn.

Utilizarea merișoarelor în alimentație este variată și benefică, atât pentru sănătate cât și pentru plăcerea culinară. În stare naturală, merișoarele pot fi consumate ca atare, datorită gustului lor acru-dulce, fiind o gustare ideală între mese. Pot fi, de asemenea, un topping delicios pentru diverse deserturi precum clătite, torturi sau înghețată, dar și pentru salate de fructe sau chiar salate de legume. De asemenea, merișoarele sunt o alegere excelentă pentru prepararea sucurilor naturale și a ceaiurilor. Datorită proprietăților lor antioxidante și diuretice, acestea pot ajuta la prevenirea și ameliorarea unor afecțiuni precum infecțiile urinare sau inflamațiile. Consumul regulat de suc de merișoare poate reduce riscul de infecții urinare recurente.

În gastronomie, merișoarele sunt folosite în numeroase rețete culinare, aducând un gust aparte și un plus de nutrienți. De la prăjituri, torturi și alte preparate dulci până la sosuri pentru carne, salate sau diverse mâncăruri tradiționale, merișoarele sunt un ingredient care îmbogățește orice preparat.

În industria cosmetică, uleiul de merișoare este apreciat pentru proprietățile sale hidratante și antioxidante. Acesta este folosit în diverse produse, de la creme și loțiuni până la șampoane și balsamuri. Antioxidanții din merișoare pot ajuta la protejarea pielii împotriva daunelor cauzate de radicalii liberi și la încetinirea procesului de îmbătrânire.

Iarba Talharului, o plantă cu iz de poveste, de demult prezentă în tradiţia populară românească, prin efectele sale benefice fiind un ajutor oamenilor de la sate şi călugărilor; la noi în ţară a fost şi studiată, demonstrându-se faptul că planta susţine eficient procesul de epitelizare, contribuind astfel la cicatrizarea rănilor de la nivelul pielii și al mucoaselor.

Combaterea depresiei și anxietăţii- rostopasca a fost utilizată pentru a ameliora simptomele depresiei ușoare și ale anxietății, fiind uneori comparată cu medicamentele antidepresive;

-proprietăți antiinflamatoare – compușii din rostopască pot avea efecte antiinflamatoare, putând fi utili în cazul unor afecțiuni inflamatorii;

-cicatrizare rapidă a plăgilor – uleiul de rostopască este utilizat pentru a accelera procesul de vindecare a rănilor, arsurilor și iritațiilor pielii;

-menstruație regulată – pentru unele femei, rostopasca poate fi bună la reglarea ciclului menstrual neregulat;

-sprijin în tulburările de somn – se spune că rostopasca ajută la ameliorarea tulburărilor de somn și a insomniei;

-rostopasca este adesea asociată cu sprijinul pentru sănătatea ficatului, având proprietăți detoxifiante și potențial de stimulare a funcțiilor hepatice;

Ceaiul de sunătoare poate fi administrat seara, deoarece are efect calmant și poate combate insomnia. Pentru prepararea acestuia se pot utiliza pliculețele din comerț sau sunătoare uscată. În funcție de problemele de sănătate tratate cu sunătoare, trebuie să se respecte indicația medicului sau cea a producătorului, privind cantitatea de ceai administrată în 24 de ore.

Uleiul de sunătoare poate fi util pentru răni, dermatită atopică sau eczemă, dar și pentru a trata uscăciunea pielii. Tinctura de sunătoare este indicată pentru uz extern, dar sunt și situații în care poate fi întrebuințată intern. Beneficiile oferite de tinctura de sunătoare vizează detensionarea organismului și diminuarea depresiei, dar și păstrarea elasticității pielii.

Planta se mai regăsește și sub formă de sunătoare capsule, ce pot fi administrate în timpul mesei sau imediat după, pentru a beneficia de efectele sale terapeutice deosebite.

Coada şoricelului prezintă numeroase beneficii pentru organismul uman, fiind adjuvant în afecțiuni ginecologice și renale. Poate fi utilizată atât intern, cât și extern, având proprietăți diuretice, dar și antiinflamatorii, motiv pentru care este utilizată pentru a trata pietrele de la rinichi, dar şi infecţii urinare.

Planta prezintă numeroase beneficii pentru sănătate, având efecte diuretice datorită conținutului mare de flavonoide, fenoli și săruri minerale. Toate acestea ajută la creșterea producției și eliminării lichidelor din organism prin urină.

Coada şoricelului conține achileină, acid formic, acid linoleic, acid probionic și mulți alți compuși chimici şi prezintă următoarele efecte:

-proprietăți antiinflamatoare – coada șoricelului este cunoscută pentru conținutul său de compuși antiinflamatori, ajutând la reducerea inflamațiilor în diverse părți ale corpului;

-sprijin pentru sistemul digestiv – poate ajuta la ameliorarea problemelor digestive, cum ar fi balonarea și indigestia, datorită efectelor sale antispastice;

-vindecarea rănilor și a leziunilor cutanate – are proprietăți cicatrizante, astfel că este bună în accelerarea procesului de vindecare a rănilor, tăieturilor și a leziunilor cutanate minore;

-sprijin în probleme respiratorii – infuziile de coada șoricelului pot fi utilizate pentru a ameliora simptomele respiratorii, cum ar fi tusea și gâtul iritat, datorită proprietăților sale calmante;

-proprietăți antispastice – poate avea un efect antispastic, contribuind la relaxarea mușchilor și reducerea disconfortului asociat spasmei musculare;

-potențiale efecte antioxidante – substanțele antioxidante din coada șoricelului pot ajuta la combaterea radicalilor liberi, contribuind la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ;

-efecte calmante asupra sistemului nervos – contribuie la reducerea stresului și anxietăţii. Natura înseamnă viaţă. De aceea e nevoie să avem grijă de ea.

Bianca-Maria Alexandru, clasa a VI-a, Şcoala Grinţieş, cu ajutor logistic din partea bunicului Ilie Alexandru, învăţător pensionar

Articolul Ceahlăul – muntele ocrotitor apare prima dată în Ecoul muntilor.

De data aceasta am fost însoțit de Vasilică și Romeo, doi mari iubitori ai drumețiilor montane.

Nefiind prima dată când am ales Măgura, am schimbat traseul, pornind din centrul comunei, pe versantul numit Măru. După o oră de urcat pe versantul acestuia, am ajuns pe obcina cervidelor. Sunt sigur c-au iernat acolo sus, deoarece toate mlădițele au fost roase până la rădăcină.

Am urmat culmile Grasului Mic și ale Grasului Mare de unde, se pot observa imagini spectaculoase dinspre sat și dinspre Masivul Ceahlău.

Vorba lungă ne-a apropiat rapid de poalele Măgurii, unde am părăsit orice drum, urcând doar pe mici poteci făcute de căprioare. Ultima parte a traseului a fost și cea mai grea (pantă mare, copaci căzuți, zăpadă, derapaje…).

Efortul a fost răsplătit când am intrat în vechea poiană a Sturdzoaiei, unde, în trecut, a fost chiar și o stână de cârlani (fără producție de lapte).

Ne-au întâmpinat brândușele, zăpada și-un soare primăvăratec care ne-au îmbiat la un popas pentru refacerea forțelor.

După pauza binemeritată am continuat urcarea spre vârful Măgurii (1537 m), de unde am putut admira în voie Muntele Grințieșul Mare, Budacu, Culmea Stânișoarei, Lacul Izvorul Muntelui, Ceahlăul, Cheile Bicazului, Higheșul, Pietrele Roșii, Călimanii, care se pierdeau în cețuri și vântul tăios care prevestea schimbarea vremii.

Pentru o eventuală întoarcere pe masiv le-am spus colegilor că sub vârful pe care tocmai am ajuns se află vestita peșteră de gheață, ursăria și alte grote înspre Bradu și Grasu. Pentru a ajunge și acolo trebuie aleasă o zi plină de vară și o deplasare dinspre fundul Bradului.

A trebuit să ne întoarcem, folosind o altă variantă dinspre Grințieșul Mare, mai spectaculoasă și mai puțin uzitată.

Trebuie precizat  că la urcare am avut nevoie de trei ore și ceva și tot atât și la întoarcere, căci am folosit “traseul nordic” (nu e nimic marcat în zonă, fiecare alegând cărarea și zona care-i place și-i este cunoscută).

Am iuțit pasul pentru că au apărut primii stropi de ploaie care, “ne-au condus” până în sat.

Sunt multe de spus și de văzut pe Măgură, unicul munte integral în arealul Grințieșului.

Mihai Panţiru

Articolul MĂGURA-N PRIMĂVARĂ apare prima dată în Ecoul muntilor.