O lectură plăcută şi sărbători cu linişte!

Articolul Ecoul Munţilor nr. 41 – o lectură de Paşte! apare prima dată în Ecoul muntilor.

  Ghiţă Dandu este şi un interpret de muzică populară cunoscut, cu apariţii numeroase la posturi de televiziune, dar, cel mai important, este alături de gospodarii de pe Valea Muntelui sau „De la Piatra-Neamţ la vale” la festivaluri, sărbători tradiţionale sau alte întruniri culturale. Menţionăm prezenţa domniei sale la Festivalul Haiducilor sau Festivalul Oierilor de la Grinţieş, la întâlnirile Cenaclului „Ecoul Munţilor” sau Sărbătoarea Muntelu Ceahlău. „Ceata lui Vasile cel Mare” de la Grinţieş cântă mai multe dintre melodiile culese sau create de domnia sa şi amintim „Bistricioara mea”, „De-aş trăi ca bradu-n munte”, „Cântecul plutaşilor” sau „Mă vorbesc babele-n sat”, cântece de joc şi voie bună ale unui hâtru personaj ca de poveste. A fost alături de noi la numeroase manifestări culturale la Grinţieş, Farcaşa, Tulgheş, Bicaz sau Bicazul Ardelean şi ne-am bucurat împreună cu domnia sa la lansarea celor două cărţi de până acum şi îi vom fi alături şi la lansarea celei de-a treia.

O activitate bogată are şi ca vornicel de nuntă, fiind prezent alături de numeroase perechi la realizarea ritualului vechi, fiind un bun cunoscător al oraţiilor pe care le-a cules de prin sate.

De-a lungul timpului, a înregistrat două albume muzicale care conţin o serie de melodii populare şi de petrecere, culese din localităţile Neamțului. Melodiile au fost orchestrate de catre dirijorii Trifan Leanca, Igor Corjan si Ion Oloieru din Ansamblurile „Ciprian Porumbescu” Suceava şi „Rapsozii Botosanilor”.

Cartea aceasta oferită publicului larg se concentrează pe promovarea etnografiei, folclorului şi turismului cultural nemţean, o sinteză necesară, rezultat al muncii de mulţi ani.

Mulţumim pentru acest dar de carte şi dorim rapsodului Ghiţă Dandu sănate şi putere de muncă, căci sunt atâtea încă de făcut şi ţinutul ăsta al nostru, ţinutul Neamţului o merită cu prisosinţă.

Daniel Dieaconu

Articolul Un rapsod din Ţinutul Neamţului – Ghiţă Dandu. Lansare de carte la „Hanul cu poveşti” din Bicaz apare prima dată în Ecoul muntilor.

A fost o zi încărcată de energie, în care tehnologia și educația STEM!

-s-au întâlnit cu creativitatea pură a copiilor de la Școala Gimnazială „Grigore Ungureanu” din Ceahlău și Școala Gimnazială „Constantin Panțiru” din Grinties.

Ce am explorat împreună?

Storytelling & Design: Autorul premiat Marian Coman ne-a dus în culisele benzilor desenate și ale procesului creativ.

Securitate cibernetică și inteligență artificială: Am explorat cum să transformăm inteligența artificială dintr-o „scurtătură” într-un asistent de învățare etic și puternic.

Robotică în acțiune: Echipa Exploratorilor Hasdeu (de la Școala „B.P. Hasdeu”, Iași) a demonstrat că viitorul ingineriei este pe mâini bune printr-o demonstrație live impresionantă de robotică.

Ateliere practice:

„IA în procesul de învățare” Denis Popa: Descoperim modalități etice și eficiente prin care Inteligența Artificială poate deveni asistentul suprem pentru teme și proiecte școlare.

„Programare de la zero” cu Logiscool Piatra Neamț: Un atelier interactiv de codare vizuală în care elevii își transformă ideile în jocuri și animații originale.

„Legende animate” cu ArtEd: Copiii reinterpretează legendele antice ale Ceahlăului folosind instrumente digitale, îmbinând perfect folclorul local cu tehnologia modernă.

Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil fără viziunea și sprijinul partenerilor noștri care cred în puterea educației digitale.

Mulțumiri speciale organizatorilor și partenerilor:

Organizatori: ESET și ArtEd

Parteneri: Logiscool Piatra Neamț, Yonder, G.A.L. Ceahlău

Ciprian Cobzariu

Articolul ESET4Schools 2026 @ Durău: Siguranță digitală, inovație și creativitate în Munții Ceahlău apare prima dată în Ecoul muntilor.

Articolul Ecoul Munţilor la „jubileu”! Nr. 40! apare prima dată în Ecoul muntilor.

Dacă în „oricare altă parte a lumei, şi în special în America, faptul ar fi fost foarte firesc şi el s-ar fi terminat cu un drum la biserică şi cu voiaj de nuntă”, scria presa de atunci, „la noi însă, ă început cu voiajul de nuntă şi se va termina cu un drum, la parchet, pe care fără să-l fi prevăzut în program, „fericitul” ginere va fi nevoit să-l facă”.

Idila se petrecu în familia pictorului ieșean O.B., om înstărit, care avea în serviciul său pe şoferul Costică Mahalu de 26 de ani. Acesta era „inteligent, vioiu şi foarte frumos el se deosebeşte de restul colegilor săi întru meserie printr-o cultură oarecare, prin manierele sale şi printr-o eleganţă oarecum pretenţioasă”. Adică, Don Juanul perfect de care se va îndrăgosti „victim”, fiica pictorului. Aceasta, studentă în anul IV la Conservatorul ieșean, în vârstă de 19 ani „de o frumuseţe răpitoare, «duduia» era o fire de adevărat artist: visătoare şi extravagantă. Pătrunsă de adevărul că dragostea nu cunoaşte bariere sociale, frumoasa fată, s-a lăsat furată de farmecul şoferului tatălui său, pe care l-a îndrăgit”, notau ziarele vremii.

Pentru cei doi îndrăgostiţi, au urmat zile de caldă fericire şi de ameţitoare iubire, turburate doar de teama scandalului atunci când tainica – şi mai ales nepermisa – legătură va fi surprinsă.

Şi, de frica de a nu fi descoperită iubirea lor interzisă au hotărât să fugă. Domnișoara și-a strâns în grabă cele necesare și suma de 3.000 de lei din economii și a plecat cu iubirea vieții sale.

A lăsat totuși o scrisoare părinților în care, după ce arată că pleacă în lume cu alesul inimei sale, declară că nimic nu o va putea separa de acela pe care-l îndrăgeşte și că atunci când se va încerca ceva împotriva iubirei sale, se va omorâ.

Fugarii s-au dus să-şi asundă fericirea între zidurile primitoare ale mănăstirei Agapia, dar vai, iubirea lor se apropia de final. Cum banii erau pe terminate, iubitul, Costică Mahalu, a mers la Târgu-Neamț, unde se angajează șofer la Dardalat, unul dintre proprietarii de autobuze care făcea curse pe ruta Târgu-Neamț-Pașcani. Iubita era mulțumită că aveau cu ce trăi, așa că principala preocupare era cea a unei locuințe. Dar Costică face imprudența de a scrie unui prieten din Iași, notând adresa de răspuns: „Dardalat. Târgu-Neamțu”, scrisoare care a ajuns în posesia părinților fetei. Părinții înștiințează Parchetul din Iași pentru prinderea celor doi. Însărcinat cu prinderea acestora a fost șeful poliției din Piatra Neamț, I. Teodorescu, ajutat de un agent. Ambii au sosit la Târgu-Neamț, unde au luat contact cu șeful poliției, comisarul Ghimicescu și au organizat prinderea, cu atât mai mult cu cât Costică era înarmat cu un pistol marca Browning. Pentru început, polițiștii au stabilit o întâlnire cu patronul tânărului, la o cârciumă, acesta declarând că este mulțumit de serviciile angajatului. Dardalat, la cererea polițiștilor, a trimis după tinerii amorezi, aceștia făcându-și apariția împreună, moment în care au fost prinși de brațe de către ofițerii de poliție, duși la sediul poliției și percheziționați. Tânără era „foarte îngrijorată de soarta lui Costică de care, spunea ea, nu o va putea despărți decât moartea. Refuză mâncarea și se ruga de polițiști să trateze în mod civilizat pe iubitul ei”. A doua zi, cu toate protestele tinerei romanţioase, a fost urcată într-un automobil şi trimisă acasă însoțiță de subcomisarul Russu iar amorezul Costică a fost trimis la Iași prin Pașcani şi deferit cabinetului de instrucţie, unde „va avea timp să constate cât de neplăcut este să traducă în fapt romantismul”. Fata însă a continuat să susţină că nu poate trăi fără el şi că tot va fugi cu el de va fi ne voie. Din păcate nu știm nimic despre soarta celor doi după sosirea acestora în Iași.

Prof. dr. Emanuel Bălan

Articolul O poveste de dragoste de altă data pe malul Ozanei sau când o studentă fuge cu şoferul apare prima dată în Ecoul muntilor.

În fiecare an, în perioada care precede sărbătorile de iarnă, putem observa cum aceleași colinde și cântece de iarnă sunt interpretate, reinterpretate, înregistrate, reînregistrate în diferite stiluri și adaptări- produsele respective neaducând nimic nou, ci mai degrabă rămânând la același nivel liniar, lipsit de profunzime.
Din acest motiv,
„Ninge cu Hristos” vine ca o dovadă clară că autenticitatea și creativitatea pot fi cultivate încă de la vârste fragede, atunci când există un cadru potrivit și oameni dedicați. Albumul reunește reunește 19 piese, toate originale- cântecele și colindele păstrând spiritul tradiției creștine, dar exprimat printr-un limbaj proaspăt, actual.

Importanța stimulării creativității copiilor și tinerilor nu poate fi subestimată. Creativitatea nu este doar o abilitate artistică, ci un instrument esențial pentru dezvoltarea personală, emoțională și intelectuală. Prin actul de a compune versuri sau melodii, copiii învață să își exprime gândurile, emoțiile și credința, să colaboreze, să aibă încredere în propriile idei și să își asume responsabilitatea creației. În acest sens, „Ninge cu Hristos” devine și un exercițiu de formare a caracterului, nu doar un proiect muzical.

Rolul Asociației Culturale „Eu Cred” este decisiv în acest proces. Asociația nu s-a limitat la a coordona un proiect artistic, ci a creat un spațiu sigur și stimulant, în care copiii și tinerii au fost încurajați să gândească liber, să creeze și să își valorifice talentul.
De altfel, ,,Ninge cu Hristos” vine ca o completare a acestui demers educațional, după apariția în vara anului 2025 a antologiei ,,Școala Micilor Vedete- Dăm Folk”- culegere de poezii și desene aparținând copiilor și tinerilor ,,cantonați” timp de o săptămână în tabăra ,,Dam folk” din Bicazu-Ardelean.

Asociația Culturală „Eu Cred” Tașca își asumă astfel o misiune esențială: aceea de a cultiva valori autentice prin cultură, credință și educație. Într-o societate în care tinerii sunt adesea consumatori pasivi de conținut, „Eu Cred” le oferă șansa de a deveni creatori activi, conștienți de identitatea lor spirituală și culturală.

Ideea realizării acestui demers cultural s-a născut prin luna septembrie, când o parte dintre copiii și tinerii asociației au primit câte un text, cu ,,misiunea” de ,,a se juca cu chitara” și a-l transforma în cântec, ceea ce s-a și întâmplat. Cei care și-au îndeplinit sarcina sunt: Cosmin Caia și Răzvan Tanislav din Bicazu Ardelean, Ionuț Coșerariu din Tașca, Andrei Anisiea și Geanina Ciucanu din Grințieș, David Ichim din Bicaz, Andrei Cojocariu din Tarcău, Matei Mihăilă din Pângărați, Ștefania Bulache și Albert Andreas din Piatra Neamț, Antonia Zabulic și Alisa Funingănă din Roznov. Dintre aceștia, Ștefania Bulache, Cosmin Caia, Andrei Cojocariu și Andreas Albert, au semnat, atât muzica, cât și textul- ceilalți semnând muzica pe versurile lui Marius Mihai Coșerariu. La acest album, au fost compuse cântece și colinde special pentru grupuri, respectiv: ,,Bună seara, gazdă buna”- grupul ,,Raze de folk” Bicazu Ardelean, ,, Iată, vin colindători”- Grupul ,,Ecoul Munților” Grințieș, ,,Astăzi colindăm” – Grupul „Mugurașii Hangului”, „Moș Crăciun e pe drum”- Grupul ,,Muguri de Folk” Tarcău și ,,Colind pentru ziua de mâine”- Grupul ,,Aripi de Folk” Roznov. O notă aparte este cântecul- colind ,,Ninge cu Hristos” (text/muzică Marius Mihai Coșerariu) care dă titlul albumului, la interpretarea căruia, alături de grupul ,,Eu cred” au mai fost invitați și copilul David Ichim și duetul Maria și Ingrid Cornea ( bunică- nepoată).

Având în vedere volumul mare de muncă și timpul relativ scurt, s-a decis ca înregistrările să fie realizate concomitent în mai multe studiouri, iar pentru aceasta a fost nevoie de deplasări lungi, de la Sfântu Gheorghe- Covasna, la Onești, jud Bacău. Cântecele au fost înregistrate la ,,Dani Studio” , ,,Kerosan Studio” și Ionuț Pahoncea Studio din Piatra Neamț, George Nica Studio- Sfântu Gheorghe și ,,Dima’s Production” Onești, iar grafica a fost realizată de Bogdan Enache.

Întregul material audio, dar și informațiile despre autori și interpreți, au fost adunate și imprimate pe un stick personalizat, ambalat elegant într-o carcasă din plastic, de asemenea personalizată, în vederea prevenirii deteriorării sau pierderii.

Albumul „Ninge cu Hristos” nu este doar despre iarnă, colinde sau sărbători, ci mai ales despre puterea creativității tinere, despre încrederea acordată copiilor și tinerilor și despre rolul fundamental al organizațiilor culturale care înțeleg că adevărata educație se face prin implicare, dialog și susținere. Prin acest proiect, Asociația Culturală „Eu Cred” Tașca își confirmă atributul de inițiator de demersuri culturale originale si oferă un exemplu clar că atunci când tinerii sunt sprijiniți să creeze, rezultatul poate fi nu doar artă, ci și lumină.

Marius Coşerariu

Articolul „NINGE CU HRISTOS” – un proiect marca EU CRED! apare prima dată în Ecoul muntilor.

La patru ani de la moartea sa tragică, Cristian Vatamanu este alături de noi printr-un articol vechi şi-l comemorăm pe profesorul Vasile Ţăruş. Dumnezeu să-i ierte! Universitarul Florin Iordache (a fost alături de noi în Tabăra Catharsis) ne-a trimis un prim articol, la fel cum au făcut inginerul Virgil Savin din Ghindăuani, profesoara Lenuţa Alupei din Borca şi bibliotecara Georgiana Bucur şi au revenit alături de noi profesorii Ecaterina Carază şi Vasile Amariei.  Am adăugat un articol al profesorului de istorie Mihai Ungureanu de la Tulgheş, iar spre drumeţie ne îndeamnă Oana Ciucanu şi Mihai Panţiru. Portretul sportiv este dedicat lui Garrincha.

Rămânem credincioşi demersului nostru de revistă tipărită şi vom oferi mai puţine articole online. În ciuda greutăţilor cu care ne confruntăm în aceste vremuri, ne îndreptăm spre numărul necesar de abonaţi pentru a merge în al IV-lea an al Seriei a II-a. Mulţumim celor care au fost şi sunt alături de noi.

O bună şi folositoare lectură vă dorim!

Articolul Ecoul Munţilor la numărul 37! apare prima dată în Ecoul muntilor.

Un ziar tipărit este scris într-o limbă română corectă, care te îmbie, citind, să încerci să faci la fel. Cuvântul scris, rămâne, dovadă fiind articolele lui Eminescu de la ziarul ”Timpul”, atât de actuale și astăzi. Presa scrisă din România a mai primit o lovitură, prin mărirea TVA-ului la tipărituri. Este presa scrisă amenințată prin luarea acestei decizii? Oare suntem singura țară din lume amenințată cu dispariția presei tipărite? Nu că s-ar citi pe brânci în România , dar cei care o fac, încă mai cred că nu suntem un popor la coada culturii din Europa. Măcar acea brumă de cititori mai au rațiune și fac un efort intelectual. Aud că în lume se publică ziare, se cumpără se citesc.  La noi, presei scrise i s-a pus gând rău. Eu am nevoie de ziare! Cine subscrie?

             Iolanda Lupescu

Articolul Câtă nevoie mai avem de ziare?! apare prima dată în Ecoul muntilor.

Numărul acesta a primit articole de la  mai mulţi profesori de istorie, erudiţi şi pasionaţi: Elena Preda, Emanuel Bălan, Ana şi Andrei Nica, Daniela şi Vasile Ciubotaru şi contribuţiile lor ne sunt de mare folos.

Remarcăm un studiu despre oierit realizat de mica noastră jurnalistă Maya Bicăjanu, care a folosit surse narative şi bibliografie edită şi o frumoasă iconografie. Au scris pentru noi, ca de obicei, Iolanda Lupescu, preotul Gheorghiţă Anisiea, Valentin Andrei, Ilie Alexandru (ca mai mereu – nostalgic), Lăcrămioara Pop, Mariana Deleanu, Oana Ciucanu, Mihai Panţiru şi alţii. Un interviu interesant ne-a propus eleva Casandra Asavei.

Istorie, etnografie, poezie, invitaţie la călătorii, biologie, realizări didactice, comemorări, sport, recenziii de carte, biografii romanţate. Cu adevărat un caleidoscop.

O bună şi folositoare lectură vă urăm!

Articolul Ecoul Munţilor la numărul 36! apare prima dată în Ecoul muntilor.

Am văzut casele acoperite cu stuf și tâmplăria vopsită cu albastru. Femei, bărbați, tineri, copii au prezentat un spectacol folcloric pe care orice novice l-ar fi apreciat. Creierul meu m-a făcut să simt un miros de sâneală, un pigment pe care femeile îl puneau în var pentru a-l albăstri și de fân sau otavă, pentru că din când în când primeneau ”salteaua”. Uneori și acum merg și dorm în podul grajdului în otavă, departe de televizor sau calculator și mă trezesc odihnit ca acum 50 sau 60 de ani, deși s-a cam acumulat rugina.

Spunea cineva în acea emisiune, referitor la programul artistic, că le e greu să se întâlnească, dar ”o fac cu plăcere și din plăcere și…nu se lasă”. Jos pălăria! Inevitabil gândul m-a dus spre tinerețile mele. Poate și ale unora dintre domniile voastre. Nu mi-o luați în nume de rău; nu plâng nici după tinerețe așa că regimurile, politica, de ceva vreme mă lasă indiferent. Sunt doar amintiri, care, cred eu, ar trebui menționate, deoarece în istoria noastră există o gaură neagră… lungă. Sunt amintirile mele, așa le-am perceput atunci și așa mi-au rămas în memorie.

Nu am prins grădinița, dar așteptam cu nerăbdare să ajung în clasa a II-a să primesc și eu cravata roșie. ”Am cravata mea …” Ni se părea ceva deosebit, mai ales că cei ce nu aveau rezultate bune erau primiți în următoarele ”valuri”. Și mulți ”trăgeau” pentru a primi acel triunghi roșu. Deja făceam parte din elită. Ne pregăteam și participam la spectacole alături de cadre didactice, lucrători din primărie, comerț și săteni de frunte. Era un stimul, o păcăleală, dar ne atrăgea.

Nicolae Trofin, Geta Leca, Costică și Lențuca Asăvoae, Maricica Asavei, Ilie și Maria  Buștihan, Vasile și Ileana Gherasim, Ioniță și Ileana Astăcioaiei, Ion și Genovica Rusu erau doar câțiva din cei ce umpleau scena dar și sălile căminelor. Renumita și premiata formație de dansuri populare, teatrul, corul, muzica populară erau punctele de atracție.

Erau ore lungi și obositoare de repetiții, dar toată lumea venea cu drag. Nu am auzit pe cineva să se plângă, iar o mică întârziere necesita minute de scuze. Repetițiile continuau și acasă; Ion Rusu repeta dansurile în podul grajdiului, dând stroh în donița mamei Agurița, ce mulgea vaca, Ioniță a lui Stacie juca în spatele prepelecilor, până  venea ploaia și îi uda pologul etc.

De regulă repetițiile și spectacolele se încheiau cu o mică petrecere și voie bună la care luau parte și contribuiau și oficialitățile. Ca la un semnal, pe lângă Ion Buștihan, ce cânta la acordeon pentru formația de dansuri, apăreau Costică Iftimiță sau Ion Diaconu cu scripca, Ion Pascaru cu doba și se pornea hora. Și apoi, horă fără bal… nu prea aveau farmec. Nu conta că a doua zi trebuia mers la lucru. Uneori femeile mergeau acasă, aduceau hainele și mâncarea, iar minerii și forestierii plecau direct la șut sau în pădure

Au fost vremuri ceva mai grele. Dar cei ce se ”descurcau” trăiau bine, mai bine ca acum; vaca mai ”avorta” și făta la 3-4 ani, pentru cota de lână mai dădeai ceva și aveai cu ce face o flanea sau un covor (economia subterană). Dar oamenii știau să se distreze. Asta conta.

(Va urma)

Ilie Alexandru

Articolul A fost odată o ”Cântare a României” (I) apare prima dată în Ecoul muntilor.