Continuăm deschiderea revistei, articolul de pe prima pagină, cu acest articol al lui Constantin Turcu, un nemţean îndrăgostit de cele frumoase de demult, manifestându-şi intenţia de a realiza o monografie a regiunii.
„Încă nu s-a pus sub tipar, până în momentul de față, o monografie complectă a regiunii noastre. Nu pentru că nu ar meritat-o acest arhaic ținut al Neamțului – al cărui blazon de vechime a fost descoperit, de curând, de către d-l docent universitar Radu Vulpe, în pădurile tetramilenare ale pământului Horodiștei. Nici pentru că s-ar fi gândit nimeni la o asemenea lucrare… Am zis că nu s’a putut „încă” sub tipar, tocmai pentru că am auzit, de mulți ani, că mai multe persoane se laudă că„ lucrează”… la o monografie a regiunii, care va fi… etc., etc.
Să fim drepți: se spune că unele din aceste persoane într’adevăr au „lucrat”; dar lucru lor s’a mărginit – iarăși ni se spune – doar la oboseala de a încasa sume de bani din fondurile culturale ale autorităților noastre locale; desigur, în vederea… preîntâmpinării cheltuielilor cu alcătuirea… monografiei.
Nu aș putea preciza gradul de exactitate al acestor versiuni. Ceva însă, trebuie să fie; căci, până nu faci foc, nu iese fum…
Dar un lucru e absolut sigur: monografia regiunii „încă” nu s’a pus sub tipar. Și nici nu se va pune degrabă, mai ales de către aceia despre care ar fi vorba mai sus.
Cum rămâne însă cu ținutul! Nu s’a ocupat și nu se ocupă „încă” nimeni de dânsul? Ba da, dar numai fragmentar și indirect. Și gândul ne duce departe, în negura vremurilor.
Iată-i pe bătrânii cronicari, sfătoși ca niște moșnegi ce sunt, vorbind despre atâtea locuri, despre atâtea fapte și despre atâtea așezăminte ce stau și azi mărturie, de-a-lungul și de-a-latul bazinului Bistriței.
Iată-l pe Dimitrie Cantemir – Domnul și Prințul culturii moldave, ocupându-se, îndeaproape, de acest ținut străjuit până la adânci depărtări de uriașul Ceahlău.
Iată-l pe Gheorghe Asachi, fabricând hârtie la poalele Petrodavei, adunând legendele Pionului și scriindu-i un ghid amănunțit, pentru excursioniștii dornici de frumusețile renumitului munte, care a ocrotit odinioară pe Dochia – fiica regelui Decebal.
Iată-i, mai târziu, pe Alecsandri, Russo și Gane, călătorind, minunându-se și descriind neîntrecutele priveliști: Toancele, Piatra Teiului etc.
Iată-l pe Vaillant – marele filo-român din întâia jumătate a veacului trecut și marele dascăl de naționalism, de la Sf. Sava – rezervând călătoriei prin județul Neamț, 47 pagini din „Orografia” sa de 238 pagini.
Iată-i apoi, pe Creangă – meșterul povestirii românești, descriindu-și copilăria zburdalnică, petrecută pe meleagurile Humuleștiilor, a Broștenilor, și a Fălticenilor ș pe Vlahuță, mergând cu pluta de la Dorna la Piatra; și pe Cuconul Calistrat (Hogaș), rătăcind călare sau pe jos prin creerii munților Neamțului. Și câți alții nu vor mai fi, pe care nu-i putem măcar pomeni, aici, din lipsă de spațiu. Să nu uităm însă pe o altă categorie de cercetători, prețioși nu atât prin talentul lor de povestitori, cât prin materialul documentar pe care l-au adunat.
Să nu uităm colecția revistei „Asachi” care apărea prin 1880 1884, cu atâtea articole interesante asupra vieții regionale.
Să nu-l uităm pe harnicul dascăl C.D. Gheorghiu, directorul revistei „Munca” și autorul celui dîntâiu dicționar geografic, toponimic, statistic și istoric al județului Neamț și a celei dintâi monografii – a comunii Vânători.
Să nu-l uităm pe Economul V.V. Darie, care a alcătuit monografia parohiei Dobreni, nici pe Economul Victor Gervescu autorul monografiei „Biserica din Roznov” – ctitorie a boierului Roznovanu.
Să nu-i uităm pe G.T. Kirileanu, P. Gheorghiasa, M. Lupescu și A. Popovici, care au făcut să apară monografiile școlilor, a bisericilor și a Domeniului Regal Broșteni.
Să nu-l uităm pe Vlădica Narcis Crețulescu alcătuitorul unei schițe istorice asupra mănăstirei Bistrița, nici pe Stelia Popescu autorul volumului „Odoarele Mănăstirilor Neamțul și Secu”, nici pe marele N. Iorga cu volumul său „Călăuza Mănăstirei Neamțului”.
Să nu-l uităm pe N. Caranfil care a publicat în 1913 o „Călăuză a turistului în județul Neamț”, nici pe Cezar Parteni Antoni, autorul „Călăuzei Ceahlăului” în 1932.
Să nu-l uităm pe harnicul părinte C. Mătasă care s’a trudit pentru o „Călăuză a județului Neamț” și pentru volumul Palatul Cnejilor; nici pe C. A. Stoide și pe tovarășul său) care au dat la iveală cel dintâiul volum de documente vechi asupra județului Neamț.Și, recent de tot, să nu-i uităm pe Leon Mrejeru și Arhimandritul Ghenadie, care au tipărit monografia Mănăstirii Bistrița – cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la moartea lui Alexandru cel Bun.
Și câți alții vor mai fi, care au scris și au cercetat ținutul, dar al căror nume ne scapă – în graba cu care alcătuim aceste rânduri.
Și cu toate acestea monografia regiunii noastre încă nu s’a alcătuit. Și cred că nici nu se poate alcătui deocamdată – dacă e vorba de o lucrare în adevăratul sens al cuvântului.
Nu se poate alcătui, fiindcă regiunea noastră nu e încă suficient cercetată și studiată. Ceea ce se poate face, deocamdată, cu folos, este numai publicarea de contribuțiuni pentru o monografie viitoare, pe care o va alcătui – când se va ivi – spiritul sintetic al unui cunoscător adânc al acestei binecuvântate și bogate regiuni, cu cea mai veche vieață locală.
Și, venind vorba de „contribuțiuni”, socot că nu voiu comite un act lipsit de modestie, dacă voiu pomeni despre ceea ce a putut realiza, în acest domeniu, vreme de patru ani, autorul rândurilor de față).
Anume, e vorba despre activitatea din jurul Anuarului liceului de băieți din orașul nostru, a cărui alcătuirei mi-a fost încredințată și pe care o continuu după un plan cu totul original. într’un târg ca Piatra, unde lipsesc revistele de specialitate, anuarul școlar nici nu poate avea un rol mai nimerit ca acesta: să strângă în paginile lui – adică în jurul școlii – toate elementele cu reale înclinări spre studiul migălos și trudnic al trecutului.
Și de patru ani, anuarul a devenit un prițios instrument de cunoaștere a regiunii, din toate punctele de vedere. Anume, socotind școala în slujba regiunii, am crezut necesar că ea – în afară de activitatea dinlăuntrul zidurilor – trebue să oglindească și vieața pământului ale căruia energii tinere le instruiește. Și am reușit să strâng, în jurul acestei publicații, un excelent și distins mănunchiu de colaboratori, care au dat la iveală lucruri deosebit de prețioase.
Despre cum a fost primit și apreciat anuarul, sub acest nou aspect, ne-ar trebui zeci de pagini ca să putem reproduce toate articolele și dările de seamă ce s’au scris prin reviste și ziare, precum și nenumăratele scrisori primite de la intelectuali și cercetători consacrați de știința și cultura noastră românească.
Dar să arătăm ce anume am putut realiza în paginile Anuarului – ce aport anume am adus pentru o viitoare monografie:
Întâiu anuar, cu aceste preocupări, a apărut în 1930-31. Sub un titlu nou introdus „cunoașterea regiunii” au apărut două lucrări:
Plutăritul pe Bistrița – mic studiu antropogeografic de Aurora Capșa și
Istoricul și evoluția liceului de băieți din Piatra-N. de V. Ghițescu.
A fost un început stângaciu acesta.
Al doilea anuar a apărut în 1931-32, tot cu două studii:
Calistrat Hogaș, de Ioachim Botez și
Mișcarea populației școlare a liceului de băieți din Piatra-Neamț, pe ultimii 20 de ani – statistici, grafice, comentarii, de Constantin Turcu.
Al treilea anuar a apărut în 1932-33, ca omagiu profesorului Panaite Criveț, aducând nouă studii:
Vieața, personalitatea și activitatea profesorului Panaite Criveț, de Constantin Turcu.
Ion Creangă – scriitorul pământului, de Ioachim Botez.
Câmpul lui Dragoș, de preotul C. Mătasă.
Alunecările de straturi din muntele Cozla, de Ion Dandescu.
Câteva spicuiri din graiul popular de pe Valea Bistriței, de Petru Gheorghieasa.
Încercări asupra climatologiei orașului Piatra–Neamț, de Victor Andrei.
Turismul în județul Neamț, de I. V. Chetreanu.
Vechile școli din ținutul Neamțului, de D. L. Stăhiescu.
Considerațiuni asupra muntelui Petricica, de Ion Tăzlăuanu.
Al patrulea anuar a apărut în 1933-34, ca omagiul profesorului Gh. Mihailescu, aducând 13 studii:
Profesorul Gh. Mihailescu, de V. Ghițescu.
Un călător francez, acum un veac, prin județul Neamț: I. A. Vaillant, de Constantin Turcu.
Contribuțiuni pentru un istoric al Mănăstirii Durău, de Dimitrie Hogea.
Urme de rotacism pe Valea Bistriței și două legende necunoscute despre Ștefan cel Mare, de P. Gheorghieasa.
Casa cu oleandri, de Ioachim Botez.
Două scrisori inedite (a lui Emil Costinescu către A. D. Holban și a lui Alex. Odobescu către Iuliu Zane) de C. Juvara.
Fabrica de hârtie a lui Gh. Asachi – de la Petrodava, de Gh. Ungureanu.
Expedițiile Regelui Sobieski în Moldova și ținutul Neamțului, de Al. Grigorovici.
Perspectivele arheologiei preistorice în județul Neamț, de M. Cojocaru.
Mănăstirea Pionul sau Schitul Hangului și ruinele Palatului Cnejilor Cantacuzini, de Gh. Ungureanu.
Mănăstirea Runcu, de C. A. Stoide.
Vânătorii Pietrii, de Preotul C. Matasă.
Istoricul bibliotecii liceului de băieți „Petru-Rareș” din Piatra-Neamț, de Constantin Turcu.
Asta e tot ceea ce s’a putut realiza, deocamdată. În curs de patru ani anuarul a realizat, pentru monografia regiunii, 26 de capitole, însumând peste 320 de pagini de tipar, în afară de numeroase planșe și schițe.
Al cincilea anuar, pe 1934-35, în curs de apariție. Pentru alcătuirea lui am propus vre-o 15-20 de subiecte, dintre care unele vor fi tratate de câțva profesori universitari.
Atâta putem spune, deocamdată, despre acesta.
Iată, dar, adevărata muncă pregătitoare pentru o monografie a regiunii. Ea va trebui să fie opera comună a tot ce e intelectual în acest fermecător ținut, căci nu o singură persoană va fi în stare să aicătuiască această operă, care e mult prea grea pentru o vieață de om, căci multiplă și complexă e vieața unei regiuni”.
Constantin TURCU, 1939
