Istoricul Filip-Lucian Iorga a găsit jurnalul de campanie a vărului bunicului său, medicul militar Petre Sava și l-a editat. Subtitlul cărții este ”Jurnalul lui Petre Sava, medic militar pe Frontul de Est (1942)”. Cartea a apărut în anul 2023 la Editura „Corint ”, București. Așa cum spune și autorul, arhivele private ale foștilor combatanți în cel de-Al Doilea Război Mondial sunt documente istorice și memorialistice de o covârșitoare importanță. Urmele trecutului, toate inedite, detaliile, părerile personale întregesc imaginea celei mai sângeroase bătălii din istorie, cea de la Stalingrad și a luptelor de la Cotul Donului. O luptă care avea să influențeze deznodământul celui de- Al Doilea Război Mondial și evoluția ulterioară a istoriei Europei.
Petre Sava a luat parte la război ca medic al Ambulanței de Cavalerie nr. 41 a Diviziei 1 Cavalerie din cadrul Corpului 4 Armată, parte a Armatei a 3-a române, care a luptat la Stalingrad. Pentru că s-a născut copilul său, doctorul Sava a primit o permisie și a plecat de pe front în 6 noiembrie 1942, cu mai puțin de două săptămâni înainte de Operațiunea Uranus, contraatacul din 19 noiembrie 1942 prin care armata sovietică a reușit să încercuiască trupele Axei, conducând la cel mai mare dezastru militar din istoria modernă a României. În jurnal apar menționate localitățile prin care a trecut Divizia 1 Cavalerie: Odessa, Nicolaev, Zaporojie, Mariupol, unde Petre Sava vizitează combinatul Azovstal. Mai găsim relatări despre Taganrog, Rostov -pe- Don, Novocerckask, capitala cazacilor. Este absorbit de peisaj și interesat de oamenii care îi ies în cale. Unele notații par neverosimile , ele petrecându-se , totuși, într-un teatru de operațiuni militare. Doctorul Sava are o obsesie pentru îmbăiere, pentru schimbarea pijamalelor(!). Pentru că nu are cine să-l bărbierească, hotărăște să-și lase barbă. Dar suferă și de foame, frig, se îmbolnăvește, face nopți albe. Se întristează când unii soldați se automutilează pentru a scăpa de război. Sunt situații când uită de comoditate și de confortul cu care era obișnuit: ”Oare știu cei din țară ce greu o ducem noi pe malul Donului? Că în pâine avem paie și este necoaptă? Că mâncăm mai nimica și soldații sunt surmenați? Și totuși, moralul se menține, râdem înjurăm, criticăm și ne facem datoria. Nu cred să mai fie vreun popor ca noi. Zău, aici, pe margine de șanț, constat și sunt mândru că sunt român.” Petre Sava este sensibil. După o noapte de coșmar, se trezește plângând. Plânge și când vin scrisori de acasă și este îngrijorat când nu le primește. Sub ploaia de gloanțe se roagă, el în România fiind creștin practicant. Pentru că este credincios, tratează și răniți ruși. Plimbându-se printre morți, vede fotografii cu mame, soții, copii. Nemții nu-și îngropau cadavrele și el era îngrozit. Apar în jurnal trimiteri la istoria antică, literatura română și rusă, limba franceză pe care o stăpânește la perfecție. La Odessa vizitează un magazin de antichități și vede baletul ”Lacul lebedelor” de Ceaikovski. Este pasionat de fotografie, dar nu poate păstra nici o poză. În mijlocul carnagiului de la Cotul Donului, într-o noapte, pe drumul de la Orehovski la Kletskaia, Petre Sava e fermecat de frumusețea lunii și a cerului luminat. Într-un moment greu, câțiva soldați detensionează atmosfera, încingând o sârbă. Tratează răni grele, operează, luptă cu dizenteria, boală infecțioasă și răspândită pe front. ”Cauza este alimentația cu prea multe conserve”, marmelada artificială, zarzavaturi uscate, poate mai puțin apa și frigul care slăbește puterea de rezistență a organismului”. Numește războiul „nebunie de sânge”. Este impresionat de imaginea unei fântâni din care beau și soldații români și cei ruși, înfrățiți pentru câteva clipe prin sete. Uneori soldații români zăresc patrulele rusești . ”Nu tragem, că nici ei nu trag când ne văd”, spuneau ei.
Petre Sava este îndrăgostit de soția sa, pe care o amintește foarte des, cu tandrețe. Cred că iubirea și credința l-au ajutat să reziste. El spune la pagina 116: „Îmbrăcat militar nu îți mai aparții. Ți se ordonă, execuți și nimănui nu îi este permis să cârtească. Ăsta ar fi idealul, dar realitatea?” În ruinele de la Klețkaia, medicul a găsit o frumoasă icoană cu Sfântul Nicolae, pe care a dus-o în dar familiei. La pagina 124 scrie: ”Un soldat pe front nu produce, în schimb mănâcă, poartă haine și întrebuințează un material imens. Un glonț de pușcă costa numai fabricația 7 lei, în 1938. Un obuz mijlociu, 10000-12000de lei, plus tunurile, tancurile, avioanele, automobilele care se uzează. O zi de luptă și s-ar face sume enorme. Dar fatalitatea care ne conduce este mai tare decât rațiunea”. Apar des reflecții amare despre inutilitatea războiului. Întors din război, doctorul Sava a început altul, fiind luat în vizor de poliția secretă: „Ofițerul nu prezintă încredere. Nu poate fi întrebuințat în serviciul armatei R.P.R.” Sunt concluziile din 19 octombrie 1949 ale unei comisii care analiza dosarul ofițerului Petre Sava.
Jurnalul editat de istoricul Filip-Lucian Iorga este un document de mare valoare pentru cei ce sunt pasionați de istoria celui de-Al Doilea Război Mondial. Și încă o precizare, istoricul Filip-Lucian Iorga este legat de Borca prin soția sa, a cărei genealogie începe din această localitate.
Iolanda Lupescu
