Aşa a intitulat domnul profesor Gheorghe Drugă o lucrare laborioasă despre o zonă unde se credea că nu s-a întâmplat nimic. Nu avea cum să nu zică ceva de acest ţinut, când s-a născut în Stejarul Farcaşei, a urmat cursurile primare la Stejaru, cele gimnaziale la Farcaşa, liceul la Borca, iar studiile universitare la Facultatea de Istorie şi Filozofie “Alexandru I. Cuza”-Iaşi. A profesat la şcolile din Stânca-Pipirig şi Hangu, fiind un „locuitor pe Moşia Hangului”.
Domeniul Hangului este situat pe valea Bistriţei mijlocii, “în zonă de munte şi la graniţa cu o altă ţară a românilor, dar sub stăpânire străină, pân-n 1918 – Transilvania sau Ardealul”.
Despre originea populaţiei şi domnul profesor Drugă, alături de alţi cercetători, afirmă că mulţi locuitori provin din Ardeal, veniţi aici din diferite motive. Moşia sau Domeniul Hangu avea un teritoriu de 64.530 ha şi se întindea de la Izvorul Alb până la Pârâul Stejaru, în comuna Farcaşa, din culmea muntelui Ceahlău până la hotarele cu Pipirigul şi Bălţăteşti, de la Muntele Altan şi Vărful Netedu la Valea Bistriţei, între Stejaru şi Gura Largului, până la hotarul cu Ardealul. Tot acest teritoriu va forma Moşia dau Domeniul Hangului.
Din secolul XIV, când s-a format statul românesc, până la sfârşitul veacului al XVI-lea, Domeniul Hangului a fost proprietatea domnitorilor. Au existat perioade când Moşia sau părţi din ea au fost dăruite unor mănăstiri sau schituri.
Un act emis la 13 februarie 1458 de către Ştefan cel Mare atribuia satul Băloşeşti şi Mănăstirea de la Hangu – Mănăstirii de la Neamţ. Tot Ştefan cel Mare în 1462 donează aceleaşi mănăstiri şi alte teritorii din Hangu („şi poiana de sub Ceahlău … de la Piatra lui Crăciun”).
Mitropolitul Gheorghe Movilă, construieşte la Hangu Schitul Poienile, pentru fratele său, domnitorul Ieremia Movilă care-l înzestrează cu o suprafaţă cuprinsă între Muntele Netedu, peste Bistriţa la piciorul Secului, până la Piscul Panaghia şi la Piciorul Şchiopului, de aici la Bradu (Bicazul Ardeal), apoi din nou la Bistriţa, până la Gura Potociului.
Alte schituri şi mănăstiri care au stăpânit teritorii din Hangu au fost: Schitul Hangului numit şi Schitul sau Mănăstirea Pionul, Mănăstirea Hangu-Buhalniţa, Schitul Durău. Nu rare au fost cazurile când mănăstirile au încălcat proprietăţile sătenilor sau mănăstirile au luat unele teritorii altor schituri sau mănăstiri, domnitorii intervenind pentru a stinge conflictele.
În 1609, domnitorul Constantin Movilă dăruia logofătului Pătraşco Şoldan, satele Bălţăteşti şi Mânjeşti pentru sprijinul pe care logofătul l-a dat când a ocupat tronul Moldovei. Ajuns mare vornic, mai primeşte satul Stoieneşti, în ocolul Hârlău şi seliştea Broşteni, cu loc de moară, în ocolul Suceava. O suprafaţă însemnată ce se întindea de la Bălţăteşti, Hârlău şi Broşteni până la graniţa cu Ardealul, inclusiv Masivul Ceahlău.
Domnitorii Movileşti sunt maziliţi de turci şi nevoiţi să plece în Polonia. În aceeaşi perioadă Pătraşco îşi vinde moşiile merelui vornic al Ţării de Jos, Costea Bucioc. Acesta a deţinut funcţii înalte pe lângă domnitorii ce au urmat, fiind un apropiat al domnului Gaşpar Graţiani şi a deţinut suprafeţe întinse de tern în întreaga Moldovă.
După bătălia de la Ţuţora – 1621 – dintre oştile moldo-poloneze şi cele turco-tătare, încheiată cu înfrângerea moldovenilor, atât domnitorul cât şi Costea Bucioc îşi pierd vieţile. Mare parte din moşii au fost confiscate de noul domn, Alexandru Iliaş.
Odată cu urcarea pe tron a lui Barnovschi-Voievod, urmaşii lui Pătraşco prezintă documentele prin care dovedeau că terenul a fost „danie şi cumpărătură” de la Constantin Voievod, iar domnitorul le-a returnat suprafeţele.
Pe Valea Bistriţei va lua naştere o mare proprietate, cunoscută sub denumirea de Moşia sau Domeniul Hangului, ce se întindea de la Cetatea Neamţului până la hotarul cu Transilvania şi de la Izvorul Alb în sus pe Bistriţa, de o parte şi de alta a râului, până la valea Largului, mai sus pe partea dreaptă a Bistriţei, până la culmile Muntelui Grinţieş şi la pârâul Stejaru, în comuna Farcaşa şi care va intra în stăpânirea familiei Cantacuzino.
Cantacuzinii sunt de origine greacă. Primul Cantacuzin ajuns în Ţările Române este Andronic, mare vistiernic şi ban în Ţara Românească. Doi dintre fii săi, Toma şi Iordache se stabilesc în Moldova. Iordache Cantacuzino se însoară cu una din fetele lui Costea Bucioc, care era ginerele lui Pătraşco. Astfel ajunge stăpânul domeniului. Cealaltă fată a lui Bucioc devine soţia domnitorului Vasile Lupu. Iordache va ocupa funcţia de vistiernic, iar Toma pe cea de vornic.
În timpul domniei lui Ştefan Tomşa, cel ce l-a îndepărtat pe Vasile Lupu de la domnie, fraţii Cantacuzino au avut multe de suportat, fiind închişi amândoi, împreună cu doamna lui Vasile Lupu la Buciuleşti, averile fiindu-le confiscate. Sunt repuşi în drepturi după ce Ştefan Tomşa a fost înlocuit de Ştefăniţă (1658-1662), fiul lui Vasile-vodă. De Cantacuzini se leagă şi Palatul Cnejilor, ridicat de aceştia ca loc de retragere şi apărare, dar aceasta este o altă poveste. Înceheiem aici. O carte şi multă istorie…
Ilie ALEXANDRU
