Limba latină – încotro?

Nullum est iamdictum, quod non sit dictumprius. – Terentius

(Nu există nimic care să nu fi fost spus mai devreme)

Considerată o limbă moartă (ținând cont că nu se mai predă decât în universitate și preuniversitar, la filologie și la profilul teologic – ca disciplină din curriculum și în domeniul religios), limba latină pare astăzi multora, în mod exagerat, depășită. Neavând o utilitate imediată (cum are limba engleză, de exemplu, ca limbă de circulație internațională), limba latină este totuși inclusă în programa de gimnaziu, la clasa a VII-  a, sub denumirea Elemente de limbă latină și de cultură romanică, iar la liceu, la filologie, științe sociale și teologie, îi sunt atribuite câte o oră pe săptămână, respectiv două, în clasa a XI – a.

Până în 2009, Limba latină era una dintre disciplinele la alegere, pentru proba C, la Examenul de Bacalaureat, iar în prezent tendința este să se elimine de tot din planurile-cadru, asta în timp ce, în țările europene civilizate, greaca și latina (limbile clasice, așadar) au prioritate în rândul disciplinelor-opțional, din conștiința că fundamentul Europei de astăzi stă pe cultura și civilizația acestora, perpetuate, în timp, în special prin arte (literatură, artele plastice etc.), produse spre care limba, idiomul este primul catalizator.

A învăța limba latină astăzi înseamnă să te supui unei anumite disciplini a muncii (reguli de pronunție, istoric al formării limbilor de origine latină, minime reguli gramaticale – măcar pentru posibilitatea de a face comparații, sensul de etimon, câteva noțiuni de morfologie și sintaxă, scurte fragmente literare), să te întorci la istorie, pentru a înțelege mersul lucrurilor, să înveți să prețuiești filosofia și experiența de viață a înaintașilor. Nu e puțin lucru când afli că limba latină (introdusă în Peninsula Italică de către populaţia emigrată din nord, cu aproape 1200 de ani înaintea naşterii lui Hristos, pe vremea când Roma nu era decât o simplă aşezare de-a lungul malurilor râului Tibru, în Latium, Italia centrală) ajunge – prin 250 î.H. limbă dominantă în Italia, iar pe măsură ce puterea Romei se răspândește,și în restul Europei cucerite de romani. Latina vulgară vorbită de soldați, în contact cu idiomul autohtonilor, a dat naştere limbilor romanice vorbite astăzi în Spania, Franţa, Italia, Portugalia şi România.

Totodată, limba latină cunoaște și o înfloritoare evoluție, prin dezvoltarea literaturii la romani, a cărei perioadă de maximă dezvoltare (70 î.H.-130 d.H.) cuprinde operele în proză ale lui Iulius Caesar, Livius şi Cicero, precum şi prin poezia lui Catull, Lucreţiu, Virgil, Horaţiu şi Ovidiu, dar și textele filozofice şi dramatice ale lui Seneca şi scrierile istoricului Tacitus, surse de inspirație pentru literaturile lumii.

După căderea Imperiului Roman,  timp de o mie de ani, limba latină rămâne cel mai important mijloc de comunicare scrisă şi vorbită, în special pentru persoanele instruite sau în diplomație. În Renaștere, interesul cărturarilor se manifestă și pentru recuperarea limbii și a civilizației latine. Chiar şi între secolele XVIII şi XIX, latina a rămas limba mediilor erudite. Pope, T.S. Elliot şi Milton sunt exemple de autori influenţaţi de literatura latină, unii dintre ei scriind direct în latină. Cu toate că utilizarea latinei în secolul XXI este mult mai limitată, Biserica Catolică o foloseşte în continuare ca limba documentelor ei oficiale. În Finlanda există chiar un post de radio care anunţă ştirile în latină şi a fost lansat un CD cu muzica lui Elvis în latină!

Dincolo de aceste realități, înțelepciunea proverbelor constituie prin ea însăși un argument pentru cunoașterea (fie și minimală) a limbii latine: Aurea mediocritas (Aurita cale de mijloc), Barba non facit philosophum (Barba nu te face filosof), Experientia docet (Experiența te învață), Nemo propheta in patria sua (Nimeni nu-i profet în țara sa), Optimum medicamentum quies est (Cel mai bun medicament este odihna), Plenus venter non studet libenter(O burtă plină nu iubește studiul), Quod licet Iovis, non licet bovis (Ceea ce-i este permis lui Jupiter nu-i este permis și unui bou), Repetitio mater studiorum est (Repetiția este mama învățăturii), Ridendo castigat mores (Râzând se corectează moravurile).

Ecaterina Carază