Nu-mi imaginez cum e să fii analfabet, să nu poți descifra rețeta unui medicament, instrucțiunile de a cumpăra on line un bilet de tren ,etichete ale produselor strict necesare într-o gospodărie. Știu că toată lumea învață să scrie și să citească încă din copilărie și sunt sigură că nu toți copiii acordă atenție acestei îndeletniciri. Exclud analfabeții funcționali, care știu și să scrie și să citească, dar nu înțeleg și nu pot reproduce textul pe care îl studiază. Analfabeții, cu siguranță devin anxioși într-o lume în care nu se pot descurca la fel ca toți ceilalți, sunt marginalizați și se prefac în relațiile normale cu cei din jur.
Se citește mai mult ca oricând. Peste tot sunt afișe, reclame, panouri, anunțuri. Niciodată lumea nu a fost plină de atâtea cuvinte. Zilnic folosim tastatura computerului, a telefonului, citim notificările, mesajele, răspundem în scris, rapid și abreviat, trăim în viteză dar lipsește tihna citirii unei cărți, notițele, sublinierile cu creionul. Adică lipsește studiul aprofundat și temeinic, bucuria descoperirii mesajului scris. M-aș bucura să fiu contrazisă de tineri, nu de cititori de vârsta mea.
Comparația pe care o fac acum se întoarce cu șase mii de ani în urmă, când primele semne scrise au apărut în Mesopotamia, apoi în Egipt, India și China. Potrivit celor mai recente teorii, arta scrisului a avut o origine practică, listele de proprietăți. Scrisul a rezolvat o problemă a proprietarilor bogați, cărora le era greu să memoreze contabilitatea pe care o țineau. Legendele și poveștile au apărut mai târziu și au fost notate. Ce lume mercantilă ! Întâi a fost contabilitatea și pe urmă literatura. Nu-i așa că există similitudini între lumea antică și lumea secolului al XXI-lea? Noi întâi avem reclama, chiar și contabilitatea și apoi urmează cartea.
În Egiptul antic băieții aveau spatele brăzdat de lovituri, nu aveau voie să lenevească și chiar puteau face închisoare dacă nu învățau. Ei ajungeau în vârful ierarhiei după un efort intelectual dramatic. Maeștrii scrisului formau o castă superioară, chiar deasupra suveranului și erau extrem de respectați. Fetele studiau noțiunile introductive de scris și citit. Inventarea alfabetului a deschis ușile, astfel încât muli oameni au avut acces la gândirea scrisă. Așa a luat naștere spiritul critic și literatura scrisă. Cărțile au devenit treptat o cale de comunicare a expresivității individuale . Bibliotecile au invadat lumea. Pentru că în ziua de 23 aprilie în România se serbează și Ziua Națională a Bibliotecilor, aduc un omagiu colegilor mei din breaslă. Cineva a spus că fiecare bibliotecă seamănă cu bibliotecarul ei. Este unică, pentru că ”stăpânul” ei mai crede în viitorul cărților, în lupta cu timpul, cu mentalitățile distrugătoare, cu lenea intelectuală și cu ignoranța. Bibliotecarul dă sfaturi, încurajează, pune la cale activități, creează pretexte pentru ca utilizatorul să descopere evenimente, autori adormiți pe nedrept în istorie. Cuvintele care definesc bibliotecarul sunt ÎNSUFLEȚIRE și REÎNSUFLEȚIRE.
Nu vreau să mă gândesc că va veni o vreme când cărțile vor trăi periculos, ca în distopia lui Ray Bradbury, ”Fahrenheit 451”, o poveste înfricoșătoare în care valorile au fost inversate, în care statul interzice cititul cărților și legiferează arderea lor. Oamenii acestei lumi trăiesc într-o indiferență totală, indusă de droguri și de mass-media. Această poveste să rămână doar o parabolă, iar noi să fim cât mai departe de o astfel de întâmplare.
Vreau să împărtășesc sentimentul lecturii acaparante, când seara, înainte de culcare, pun semnul de carte și îmi spun: ”Mi-au mai rămas și pe mâine câteva pagini”.
Cum pe 23 aprilie biserica ortodoxă cinstește pe Sfântul Gheorghe, îmi pun speranța că lectura și cartea vor fi mereu biruitoare.
La mulți ani cărții ! La mulți ani dragi bibliotecari !
Bibliografie: Manguel, A., Istoria lecturii, Editura Nemira, 2022, ed. a 2-a
