Numărul de început de toamnă 2024 e gata să apară zilele următoare, respectându-şi specificul de caleidoscop. Articolele sunt în număr de 45, autorii în număr de 20. Au scris consistent trei seniori-editori ai noştri, nonagenari sau octogenari: Dragomir Romanescu, Constantin Cojocaru şi Gheorghe Bondar. Un efort deosebit a făcut doamna Iolanda Lupescu. Articole documentate au scris profesorii, doctori în istorie din acest an, Elena Preda şi Emanuel Bălan şi s-a făcut o recenzie şi cărţii unui alt doctor în istorie din acest an: Mirela Curcă. Domnul învăţător Ilie Alexandru, fiu de cioban vrednic, ne-a împărtăşit din cunoştinţele sale păstoreşti, domnul…
Autor: Ecoul Muntilor
Fiecare dintre noi ne mândrim cu câte ceva: calități, aptitudini, fapte și lucruri. Ne expunem în societate cu tot ceea ce este mai bun, mai frumos, demn de lăudat, iar pentru mine un exemplu în acest caz îl reprezintă faptul că m-am născut la Borca. În zi de Sfântă Mărie Mică, de septembrie timpuriu, mi s-a amintit că Borca a fost binecuvântată cu valoare artistică, cu bogăție culturală, căci la Căminul Cultural a avut loc o dublă lansare de carte și anume: ,,Monografia Domeniului Borca și Sabasa-Farcașa din județul Suceava’’ scrisă de Augustin Berian și ,,Plutăritul pe Bistriță. Incursiune în…
Pe 7 septembrie 2024, la ora 12:30, la Casa Culturii „Ion Creangă” din Târgu-Neamț se va lansa studiului istoric „Boierii moldoveni – istorie și moravuri”, realizat de o echipă cuprinzând pe Elena Preda, Daniel Dieaconu, Lucian Lefter, Iulian Cătălin Nechifor, Alexandru Crigan și Iurie Gogu. Lucrarea s-a realizat printr-un proiect comun a patru Grupuri de Acțiune Locală (GAL): Ținutul Răzeșilor (Neamț), Podul Înalt (Vaslui), Asociația Leader Colinele Moldovei (Botoșani/Iași) și GAL Drumul Gospodarilor (raionul Rîșcani, Republica Moldova). Lucrarea „Boierii moldoveni – istorie și moravuri” are peste 600 de pagini concentrate pe viața cotidiană, obiceiuri, arhitectură, gastronomie și îmbrăcăminte a boierimii…
Titlu: Șapte ani în Tibet Autor: Heinrich Harrer Categorie: Autoficţiune/Călătorie Vârstă recomandată: 14+ Editura: POLIROM Număr de pagini: 373 Anul publicării: 2013 Sinopsis: Anul 1939. Izbucnirea Celui de-al Doilea Război Mondial. Austriacul Heinrich Harrer, împreună cu membri unei expediții, sunt transferați în diferite lagăre de exterminare. Singurii care reușesc să evadeze sunt însuși austriacul și prietenul său, Peter Aufschnaiter, care după o călătorie lungă și epuizantă, ajung în capitala Tibetului, numită Lhasa. Acolo se împrietenește cu Dalai Lama, a paisprezecea reîncarnare a zeului atotputernic. Fragment de carte: ,,Cea mai frumoasă răsplată am primit-o într-un orășel elvețian, unde primarul a…
Ieri, 29 august, creștinii ortodocși au sărbătorit Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Mântuitorului. Și precum Iisus Domnul Hristos avea să pătimească pentru păcatele oamenilor, tot așa și Mergătorul Său înainte a suferit moarte mucenicească pentru fărădelegea lui Irod. La Biblioteca „Mihai Eminescu” Bicaz a avut loc o dublă lansare de carte, este vorba despre două volume de poeme ale doamnei prof. Aspazia Sandu: „Orizontul în mișcare” și „Bagaje pentru cală”. Aceste două volume de versuri întregesc zestrea cultural- educativă a poetei bicăjene (douăzeci de volume de versuri pentru copii și adulți), lăsată nouă și urmașilor noștri, cu generozitate. …
„Iubirea de țară e pururea și pretutindenea iubirea trecutului; patria vine de la cuvântul „pater” și numai oamenii care țin la instituțiile părinților lor, la petecul de pământ sfințit de sângele părinților pot fi patrioți”(M. Eminescu, Opera politică) Când vorbim sau când citim despre trecutul glorios al țării și despre eroii săi, ne încearcă un sentiment înălțător, dar când vorbește un veteran despre luptele de apărare a pământului strămoșesc, trăim intens mândria de a fi români. Despre o perioadă zbuciumată din istoria țării noastre, așezată la răscrucea celor trei imperii, a vorbit eroul Gavril Platon. A fost invitat pe data…
La data de 18 iulie 1938 ne-a părăsit din castelul de la Pelişor, Sinaia, o principesă, o mamă şi mai apoi o regină. S-a stins după o boală pe care a suportat-o cu demnitate. Fiul ei, Carol, a neglijat-o cu o „inacceptabilă lipsă de datorie şi respect faţă de cea care îi dăruise viaţă, îl crescuse şi îl educase pentru a deveni principe şi rege, îl protejase atunci când a fugit la Odesa pentru a se căsători cu Elena Lambrino.” După declanşarea Primului Război Mondial şi desfăşurarea Consiliului de Coroană din 21 iulie/3 august 1914 principesa Maria s-a situat…
Doamna educatoare Ghervasia Elena, doamna Coca, sau, mai simplu, „Doamna”, cum au strigat-o timp de patruzeci de ani cei mai mici dintre elevii Ceahlăului, s-a născut pe data de 23 ianuarie 1953. Mama, Maria, a rămas văduvă la 35 de ani și a purtat cu răbdare această încercare grea încă 60 de ani. A urmat clasele primare și gimnaziale în Ceahlău, avându-i învățători pe Lăcătușu Elena și Niță Aurel, oameni deosebiți, pasionați și apropiați de copii, apoi cursurile Liceului Pedagogic „Spiru Haret” din Bacău, fiind repartizată în anul 1972 la grădinița din Bistricioara. Deși ar fi putut alege un post…
Tabăra și Festivalul Național-concurs de Creație și Interpretare DĂM FOLK – ediția a 9-a, care s-a desfășurat în perioada 22-28 iulie 2024, a fost, fără îndoială, evenimentul muzical de referință, care a marcat o pagină importantă pe tărâmul muzicii folk, transformând Bicazu-Ardelean, dar și celelalte localități partenere (Tașca, Pângărați, Hangu și Grințieș), în adevărate „redute” pe tărâmul muzicii folk, în care toți artiștii, mari și mici, și-au pus amprenta, scriind una dintre cele mai frumoase povești cu și despre oameni. DĂM FOLK este mai mult decât un simplu eveniment muzical, el lăsând pe parcursul celor 9 ediții epuizate în cei…
Motto: „Viața este prea scurtă pentru a spune Nu tortului!” (autor necunoscut) Născută pe plaiurile tulgheșene într-o familie numeroasă și unită, cu o mamă gospodină desăvârșită care gătea mereu fel de fel de bunătăți, protagonista noastră de astăzi, Roxana Arsinte, a dezvoltat și ea o pasiune pentru a crea dulciuri. Din copilărie se simțea atrasă de acest univers al bunătăților. Alături de sora mai mare își ajutau mama în prepararea diferitelor deserturi, iar cu trecerea anilor au început să gătească singure încercând tot felul de rețete. Cu nostalgie își amintește că pe la 10 ani a preparat primul ei…