Autor: Ecoul Muntilor

Revizorii școlari erau numiți și în funcție de disciplinele școlare existente. De exemplu, un rol important se acorda revizorului de lucru manual. Răspunsul la întrebarea „oare de ce?” e simplu: nu exista școală în care lucrul manual să nu aibă o pondere importantă în orar, dar mai cu seamă la categoria activități extrașcolare. Disciplina se preda în toate școlile primare urbane și rurale, la ore se urmărea, în mod special, rezultatele produse în școală, iar unde nu existau resurse pentru crearea de material didactic, se lucrau îndoituri și împletituri de hârtie. Cursurile de adulți erau monitorizare de revizori, acestea se…

Read More

O valoroasă monografie etnografică a zonei Grințieș, „Păstoritul prin munții Neamțului. Studii de etnografie și folclor”, este cea mai nouă carte scoasă de Editura Cetatea Doamnei din Piatra-Neamț. Autorul ei, profesorul Daniel Dieaconu, om al locului, pornește, în demersul său editorial, de la recentul Festival al Oierilor desfășurat la final de septembrie la Grințieș, al cărei importanță în plan cultural este indubitabilă. Dar, ca să se ajungă la un astfel de proiect – Festivalul oierilor, ajuns în 2024 la ediția a XII-a – a fost nevoie ca organizatorii să recurgă la zestrea tradițiilor a oamenilor de la munte moștenite, din…

Read More

Concursul se desfășoară conform Regulamentului publicat în revista Meridiane culturale nr. 3 – 4 /2024. Materialele concurenților împreună cu copia legitimației autorilor și specificarea secțiunii (elevi/studenți), respectiv a titulaturii concursului (pentru Concursul…) adresa de e-mail și nr. de telefon al concurenților, vor fi trimise pe adresa: meridiane.culturale@yahoo.com până la data de 10 mai 2025. Materialele primite la redacție, vor fi grupate în două foldere (elevi/studenți) și trimise fiecărui membru al juriului, care va puncta lucrările conform baremului de evaluare anexat. Membrii juriului vor primi materialele din concurs, destinate jurizării, în mod etapizat (până în 10 martie 2025, seria inițială… și…

Read More

Numele cărții: Memoriile unui motan călător Autor: Hiro Arikawa Categorie: roman Vârstă recomandată: 12+ Editura: Humanitas Fiction Număr de pagini: 252 Anul publicării: 2012 Sinopsis: Prin intermediul acestei cărți ne este prezentată povestea motanului Nana, care a fost salvat de Satoru Miyawaki, un tânăr care a suferit mult în copilărie, din pricina a două lucruri: moartea părinților în urma unui accident rutier și moartea motanului său, Hachi, care fusese lovit și el de o mașină. Cei doi își țin unul altuia companie vreme de cinci ani, până când s-a ivit ceva neașteptat, care implică despărțirea tânărului de motan. Aceștia pornesc…

Read More

Deja a devenit o tradiție a celor de la Asociația Culturală „Eu Cred”, ca în fiecare an, la sfârșitul sărbătorilor de iarnă, copii să se bucure de distracție și voie bună, ca o încununare a zecilor de activități derulate, atât ăn cursul anului, cât mai ales în luna decembrie- luna colindelor. Astfel, la data de 4 ianuarie 2025, cei aproximativ 100 de copii și tineri care activează în cadrul asociației, însoțiți de părinți și profesori și-au dat întâlnire la „Hanul cu Povești” din or. Bicaz, pentru a trage concluzii asupra tuturor evenimentelor de peste an și a se bucura de…

Read More

“Dacii”, regizat de Sergiu Nicolaescu, este un film istoric românesc care prezintă conflictul dintre Imperiul Roman și triburile dacice în perioada premergătoare războaielor daco-romane din anii 101-102 și 105-106 d.Hr. Filmul surprinde tensiunile culturale și politice dintre două civilizații în prag de coliziune, ilustrând atât complexitatea lumii dacice, cât și ambițiile expansioniste ale Romei. Personajele principale sunt Decebal, regele dacilor, și generalul roman Severus. Decebal, interpretat de Amza Pellea, este portretizat ca un lider curajos și înțelept, care încearcă să protejeze poporul său în fața amenințării romane. În contrapondere, Severus, jucat de actorul francez Pierre Brice, reprezintă puterea imperială și…

Read More

Un articol a regretatului Mihai Bulai, publcat în 2013 Există oameni care prin capacităţile lor creatoare şi munca pasionată, pătrunsă de un cald patriotism, se înscriu în rândul personalităţilor remarcabile ale neamului romanesc. A reliefa marile lor virtuţi este o datorie, un mod de a ne manifesta recunoştinţa. Unul dintre aceşti fii de seamă ai meleagurilor noastre este şi inginerul Vasile D. Matasă, care punându-şi talentul şi inteligenţa lui creatoare în slujba ţării, – realizează în domeniul siderurgiei – perfecţionări tehnologice şi invenţii de înalt randament, unicat pe plan mondial, contribuind la promovarea progresului tehnico-industrial şi afirmarea peste hotare…

Read More

Centrul de Informare și Documentare al Liceului ”Mihail Sadoveanu” Borca a fost gazda unui simpozion dedicat eroului național Avram Iancu (născut în 1824 la Vidra de Sus, Alba), la care a participat clasa a XII-a C și invitatul Mihai Ifrim, preot la parohia Sabasa, Borca. În 1848 soseau în Ardeal veștile despre revoluția din Ungaria. Tinerii maghiari din Târgu Mureș, unde se afla și Avram Iancu, proaspăt absolvent al Facultății de Drept din Cluj,  ”canțelist” la Tabla regească, au organizat o manifestație patriotică, pentru a serba proclamarea libertății. Avram Iancu a crezut că  libertatea maghiarilor va însemna libertate și pentru…

Read More

Printre Praznicele Împărătești cele mai vechi ale Bisericii noastre se numără și sărbătoarea  Botezului Domnului. În popor se mai numește şi Bobotează, iar în limbaj teologic-liturgic are şi denumirile de Teofanie sau Epifanie (Arătarea Domnului) și se serbează în fiecare an pe 6 ianuarie. Sărbătoarea Botezului Domnului ne amintește de momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos a venit la Iordan din Galileea, ca să fie botezat de către Ioan. A venit să Se boteze, deşi nu îi trebuia Botezul, ca Unul Care era curat şi neîntinat, născut din Preacurată şi Preasfântă Maică-Fecioară, fiind El Însuşi izvorul a toată curăţia şi sfinţenia. Însă, ca Cel ce…

Read More

Bine ai venit, iarnă, anotimp nu numai al zăpezii şi al frigului, ci şi acela al bucuriilor prilejuite de atâtea datini şi obiceiuri legate de sărbătorirea Naşterii Domnului. Fiecare popor are propria mitologie, alcătuită din legende şi povestiri. Sărbătorile de iarnă cuprind o serie de manifestări religioase, iubite şi aşteptate de toată lumea, în special de copii. Ele încununează finalul unui an calendaristic plin de evenimente importante în viaţa omului. Este momentul în care se culeg roadele muncii, fie că sunt copii sau adulţi. La invitația doamnei director al Casei de Cultură „Ion Creangă” Târgu Neamț, Ioana Brădișteanu-Rusu, membrii…

Read More