„Scena este locul unde adevărul poate fi spus cu voce tare.”
Octavian Cotescu
Teatrul este una dintre cele mai vechi și mai nobile forme de artă, un univers viu în care emoția, cuvântul și gestul se întâlnesc pentru a da glas poveștilor care ne definesc. Pe scenă, timpul capătă altă dimensiune, iar realitatea se împletește cu visul, într-un dans delicat între actor și spectator. Fie că râdem, plângem sau rămânem tăcuți, teatrul ne atinge într-un mod profund, ne provoacă să gândim, să simțim și să ne descoperim pe noi înșine prin ochii altora. Este un act de creație efemer, dar cu ecouri puternice, o artă care respiră prin fiecare privire, replică și aplauze.
Pentru a afla mai multe detalii despre teatru și rolul său, am rugat-o pe doamna Andreea J. Darie (actriță la Teatrul Municipal „Bacovia”) să ne răspundă la câteva întrebări.
M.B – Bună ziua, doamna Andreea J. Darie! Vă mulțumim ca v-ați răpit din timpul dumneavoastră prețios, pentru a ne acorda acest interviu. Fiecare din noi este, în primul rând, un om cu o poveste de viață. Cine este Andreea J. Darie?
Bună ziua, Maya! Mulțumesc că te-ai gândit la mine. Cine sunt eu? Cine știe… Nu cred că voi afla răspunsul la această întrebare prea curând, însă îți pot povesti câteva aspecte despre rolurile sociale pe care le-am primit de-a lungul timpului. Am fost sportiv de performanță, am practicat handbal 8 ani, apoi am devenit actriță, apoi mamă, iar acum asistent universitar doctor la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași. Sunt un om care încearcă să își îndeplinească rolurile sociale cu profesionalism și responsabilitate, precum și cel de mamă, care pentru mine este, în fapt, cel mai important și demn de menționat.
Ce v-a determinat să alegeți această profesie?
Voi vorbi pentru început de meseria de actor. Îmi este dificil să precizez ceva concret, căci a fost mai cu seamă o menire, o chemare lăuntrică, acompaniată de inconștiență și o dorință extremă de independență. De asemenea, încercarea de exprimare și de căutare de sine a fost, din nou, un important pilon în luarea acestei decizii. Apoi, în ceea ce privește profesia de pedagog cred că se conturează alte aspecte. În urma finalizării tezei de doctorat „Clovnerie și teatralitate. O cercetare asupra actorului-clovn”, angajarea în cadrul universității a venit ca un pas firesc. Pe parcursul anilor de studii am experimentat predarea sub forma orelor de voluntariat, iar astfel, atât eu, cât și conducerea facultății am sesizat că prezența mea ar putea aduce beneficii studenților. Scopul meu inițial nu a fost acela de a deveni asistent, ci m-a interesat, mai degrabă, cercetarea pe care o începusem, și pe care am bucuria să o continui și acum. Cred că pedagogia implică, pe lângă profesionalizarea responsabilă în acest sens, și har. Mai cred că dascălii devin suma dascălilor adevărați pe care i-au avut. Eu am avut bucuria întâlnirilor cu astfel de profesori, cărora le voi rămâne recunoscătoare pentru totdeauna.
Care sunt hobby-urile dumneavoastră?
Din fericire, hobby-urile mi-au devenit profesie. Îmi place, totuși, să privesc filme, să citesc, să ascult sau să vizionez spectacole de operă și să citesc copilului meu povești.
Ai nevoie de o pregătire aparte pentru a merge la un spectacol de teatru?
Nu cred că se pune problema unei pregătiri aparte, însă consider că nivelul cultural și educațional pe care îl ai îți poate oferi perspective diferite asupra produsului pe care îl vezi. Astfel, spectatorul care nu cunoaște piesa spectacolului, curentul literar în care a fost scrisă, situația geo-politică ș.a.m.d. va avea mai puține informații despre mesajul profund pe care scrierea dorește să îl transmită. Apoi, teatrul este o formă de artă hibridă, care include sensuri multiple și simboluri. Acestea provin, de cele mai multe ori, din conștiința culturală colectivă, care poate fi dobândită doar prin însușirea de informații. Cu cât „bagajul” cultural este mai vast, cu atât spectatorul va avea o privire mai clară asupra produsului pe care îl consumă.
În ce măsură considerați că teatrul ne ajuta pe plan emoțional și cum se raportează muzică, literatură și alte tipuri de arte?
Este o întrebare dificilă. Cu siguranță ne ajută. N-aș ști să nominalizez precis care sunt acțiunile și rezultatele, căci există un grad mare de subiectivitate și cauzalitate. Fiecare individ este diferit, iar contextul vieții sale influențează rezultatele unui demers. Însă, teatrul contribuie la o mai bună exprimare în public, la o cunoaștere mai amplă asupra mecanismelor psihologice de funcționare, construiește sentimentul de empatie și dezvoltă simțul estetic. Cu siguranță aceste lucruri ajută pe plan emoțional. Despre alte timpuri de arte nu aș ști să mă exprim decât folosind deduceri și supoziții. Muzică, fără îndoială, este strâns legată de emoțional, îl desăvârșește și stimulează. Cred că de aceea avem nevoie de a înțelege ce e bine să ascultăm, la ce ne lăsăm sufletul să tresară. Pictura, literatura și toate celelalte tipuri de arte vor impulsiona și oferi imbolduri specifice dezvoltării noastre. Cred că, de fapt, ar fi indicat să ne gândim ce anume ar trebui îmbunătățit pe plan emoțional pentru a ști ce avem de experimentat. Aceasta ar fi, poate, o cheie de căutare.
Ce vă amintiți despre primul rol?
Îmi amintesc întotdeauna bucuria și nesațul jocului. Acestea îmi vor rămâne ca stâlp întotdeauna. Pentru ca, atunci când nu-mi voi mai ști menirea, să îmi aduc aminte.
În ce măsura un actor poate educa, schimba publicul?
Nu știu dacă actorul poate educa, dar poate oferi perspective prin joc, prin interpretare care să intrige spectatorul și să-l facă să caute informații pentru a înțelege. Teatrul este o dezbatere despre orizonturile diferite pe care le avem. Merită să dezbați cu tine însuți, sau cu ceilalți, dacă ești de acord sau nu cu ce ai văzut.
Cum credeți că ar putea fi mai promovat teatrul în școli decât în acest moment?
Cred că cea mai bună variantă ar fi aceea de a se include ore specifice, precum sunt și orele de desen și muzică. Cred cu tărie, de asemenea, că acestea ar trebui realizate de oameni licențiați în arta actorului și regie, căci doar practicienii pot înțelege din interior arta dramatică. Estetica teatrului sau literatura și practica teatrului sunt lucruri total distincte și trebuie tratate ca atare.
Care e rolul care v-a marcat cariera dumneavoastră de până acum și de ce?
Ofelia din „Hamlet” de William Shakespeare este rolul care m-a „bântuit” foarte mulți ani. Recent am realizat o monodramă pe un text scris de mine după faimoasa piesă. Am jucat acest rol în anul II. După 8 ani am făcut acest spectacol. Cred că Shakespeare a surprins complexitatea umană și a relațiilor dintre oameni atât de autentic, încât se vor putea găsi la nesfârșit cărări nebătătorite. Shakespeare este despre ce dorești să vezi, ce alegi să vezi, din ce unghi privești personajul și ce vrei să arăți din el. Este o responsabilitate să conții această libertate.
S-a schimbat teatrul în ultimii ani?
Teatrul evoluează, la fel ca noi toți. Dacă se modifică în bine sau în rău, nu știu. Poate pentru tradiționaliști, senzația este de degradare, poate pentru progresiști se vede o înaintare greoaie. Nu sunt adepta teatrului ca produs comercial. Cred că teatrul creează gust estetic, și dacă spectacolele promovează divertisment fără font atunci spectatorii vor crede că acesta este, în fapt, teatru de artă. Sunt împotriva comercialismului de acest fel.
Cât de mult contează să aveți ceva, cât de puțin, în comun cu personajul?
Nu cred că are importanță. Arta actorului ține de compoziție, actorul trebuie să construiască personajul, nu să fie el însuși personajul.
Este teatrul o formă de terapie și pentru actori?
Este pentru actori, atât cât este pentru oricine. Ține de multe aspecte contextuale ca terapia să funcționeze. Dar da, teatrul îți oferă libertatea de a te exprima, mai mult decât, poate, alte profesii. Iar această formă de libertate este interpretată de societate după buna ei înțelegere.
Care au fost momentele/oamenii care v-au făcut să creșteți? Fără de care nu ați fi fost ceea ce sunteți acum?
Voi începe cu profesorii mei din liceu: prof. de lb. și literatura română Lenuța Andonesei, dirigintele Anca Mihaela Ghiurco, prof. de educație muzicală Teodora Oglan și antrenorul Veniamin Lupan. Apoi indispensabili pentru dezvoltarea mea au fost prof.univ.dr. Emil Coșeru și conf.univ.dr. Tatiana Ionesi, fiind dascălii care au participat la insuflarea pasiunii pentru teatru și pentru frumos, a conștiinței profesională, dărunindu-mi zi de zi exemple pe care să le pot urma. Nu poate fi omisă prof.univ.dr. Anca Maria Rusu, excepțional profesor de Teoria dramei și Istoria teatrului universal, care a știut să planteze în interiorul inimii și minții mele fericirea revelației estetice. Un alt factor decisiv în formarea mea l-a avut conducătorului meu de doctorat, prof.univ.dr. Călin Ciobotari, căruia îi datorez ascuțimea, temperarea și coordonarea gândirii, dar și bucuria de a experimenta multe din șansele pe care le-am avut. Nu în ultimul rând, îi datorez mult din ce sunt astăzi lui prof.univ.dr. Octavian Jighirgiu, care m-a învățat să visez, să iubesc și să sper.
Cât de important este pentru un actor să fie activ, să caute lucruri noi și dincolo de scenă?
Cred că ține de cercetarea profesională și îl văd drept un fapt fără de care nu există dezvoltare. Viața, în toată pluridimensionalitatea ei, este obiectul de studiu al artei actorului.
Ce prețuiți la colegii dumneavoastră?
Prețuiesc la colegii mei mă învață ce înseamnă profesionalismul, dăruirea și bucuria de a fi.
Cum definiți performanța?
Definesc performanță drept cercetare permanentă, dezvoltare, punctualitate și experiment.
Poate teatrul sa facă o lume mai bună?
Nu cred. Îi poate stimula pe oameni să devină mai curioși, să caute, să se educe și astfel să devină ei singuri, conștient, mai buni, mai stăpâni pe sine. Poate oferi perspective asupra consecințelor pe care acțiunile noastre le poate avea. Dar teatrul, în sine, fără a modifica ceva în oameni, fără ca aceștia să își dorească să devină mai buni, nu poate face nimic.
Considerați că ne reprezintă ceea ce vedem la teatru? Este un fel de oglindă a noastră sau este ceva distinct?
Teatrul întotdeauna va fi o oglindă a societății și a omului, fie ea realistă sau metaforică.
Care este mesajul pe care dumneavoastră îl adresați elevilor?
Credeți în idealurile voastre! Căutați! Munciți! Și creați-vă viața pe care considerați că o meritați. Puterea stă doar în voi. Doar voi sunteți responsabili pentru ceea ce veți deveni! Nu vă mințiți că cineva trebuie să vă ofere ceva de-a gata. E o minciună. Viitorul este în mâinile voastre. Cu bucurie, demnitate, cultură și muncă puteți ajunge oriunde vă doriți!
M.B – Vă mulțumesc frumos pentru timpul acordat!
Maya Bicăjanu, clasa a VIII-a
