Având în vedere că anul 2025 este dedicat de către Patriarhia Română ca an comemorativ al mărturisitorilor din secolul XX, este foarte potrivit să aducem în lumină câteva chipuri ale sfințeniei, vlăstare ale poporului român, care au luminat calea spre Împărăția lui Dumnezeu.
În adâncurile negre ale secolului XX, un capitol dureros din istoria României se scrie cu sânge și lacrimi. Închisorile comuniste, locuri de suferință psihică și fizică, au fost arene de tortură, umilință și dezumanizare pentru mii de oameni nevinovați, închiși doar pentru credința vie și statornică în Dumnezeu sau pentru convingerile și idealurile înalte ale acestei vieți. Regimul comunist a căutat nu doar să înfrângă trupul, ci și să distrugă sufletul, spiritul, să reducă la tăcere orice voce care se opune tiraniei ateiste. Însă în acest întuneric copleșitor, s-au ridicat figuri de o lumină aparte, sfinți ai închisorilor, a căror viață și martiriu au devenit mărturii ale credinței neclintite, ale iubirii de Dumnezeu și ale curajului în fața nedreptății.
Acești oameni, cunoscuți astăzi drept „Sfinți ai închisorilor“ nu sunt doar simboluri ale unei suferințe trecute, ci și exemple vii ale puterii pe care o pot oferi chiar și în cele mai întunecate momente ale existenței. Fiecare dintre ei au fost un model de jertfă personală, de rezistență morală și spirituală, transfigurând suferința în virtute și izbăvire
Pentru VALERIU GAFENCU, numit de N. Steinhardt „Sfântul închisorilor”, credința nu a fost doar un refugiu, ci și un far care a luminat calea celor din jurul său, chiar și în fața morții. În celulele reci și insalubre, printre lacrimi și dureri, Gafencu a arătat că iubirea de aproape și iertarea sunt posibile chiar și acolo unde cruzimea umană atinge culmi inimaginabile. Viața sa, precum și a altor mărturisitori a dovedit că suferința nu poate învinge credința, ci o poate purifica și înălța. A murit în închisoarea de la Tg Ocna, în anul 1952 oferind medicamentul salvator unui alt deținut.
Pentru PĂRINTELE IUSTIN PÂRVU – „Sfântul neamului românesc” – care se naște la data de 10 februarie 1919, cel care mărturisește că << cine spune adevărul poate să piară azi, dar să câștige pentru totdeauna, fiindcă nimic nu se face fără știrea lui Dumnezeu >> – închisorile precum Aiud, Gherla, Canal, erau fabrici de martiri în cel mai literal sens al cuvântului. Când ești martorul degradării propriului trup, nu ai în fața ochilor decât moartea. Dar cea mai cumplită moarte este complacerea în minciună și renunțarea la lupta pentru adevăr. Astfel părintele Iustin a suferit 16 ani în închisorile comuniste pentru credința în Dumnezeu și în neam. Aici a trăit experiența cunoașterii de sine pe calea suferinței. Folosindu-se din plin de harul preoției, singura preocupare devine pentru părintele Iustin, cum să-i pregătească pe acei oameni închiși, pentru moarte. Acolo săvârșește pe ascuns Sf. Spovedanie -prin alfabetul morse- și Sf. Liturghie, cu mare sacrificiu și jertfă. Părintele Iustin și-a dat obștescul sfârșit în ziua de 16 iunie 2013, în chilia sa de la mănăstirea de maici Paltin Petru-Vodă.
SFÂNTUL PĂRINTE ILARION FELEA, care se naște în anul 1903, a fost un preot care, prin înțelepciunea și spiritualitatea sa, a luminat în întunericul ateismului, a fost profesor de teologie și autor de lucrări de spiritualitate. A fost arestat în timpul regimului comunist pentru convingerile sale religioase și activitatea sa teologică. A petrecut mulți ani în închisorile de la Aiud, Gherla și altele, unde a continuat să îndemne colegii de detenție la rugăciune și credință. Părintele Ilarion a murit în închisoarea de la Aiud în 1961, devenind un simbol al rezistenței religioase împotriva ateismului de stat.
În decursul istoriei noastre, puțini români au luptat cu atâta dârzenie și atâta curaj pentru neamul românesc așa cum a făcut-o PREOTUL GHEORGHE CALCIU DUMITREASA. Originar din localitatea Mahmudia din Tulcea, preotul Gheorghe Calciu s-a născut la 24 noiembrie 1925. A îndurat peste 21 ani de închisoare sub comuniști (1948 – 1964 și 1979 – 1981), trecând prin iadul de reeducare de la Pitești. În închisoare a susținut conferințe spirituale pentru ceilalți deținuți, încurajându-i să își păstreze credința. După prima perioadă de temniță grea, revine la slujirea Altarului la biserica Radu Vodă din București și cu o îndârjire aproape nefirească ține mai multe predici sub denumirea CUVINTE PENTRU TINERI, în care atacă fățiș teroarea regimului comunist. Este exilat în America, iar vocea lui s-a făcut cunoscută la Vocea Americii și Europa liberă. A plecat la Domnul pe 21 noiembrie 2006, fiind îngropat în cimitirul Mănăstirii Petru-Vodă. Despre el, părintele Iustin Pârvu la înmormântare a spus: <<Biserica și neamul nostru pierd una dintre cele mai puternice conștiințe, icoana pururi vie a unui apostol, glas mare în pustiul nepăsării și a compromisului. După o viață de martiriu, pentru Dumnezeu și neamul său, părintele Calciu intră în lumea sfinților. Avem în ceruri un părinte ocrotitor >>.
SFÂNTUL PĂRINTE ILIE LĂCĂTUȘU este alt luminător al neamului românesc. Se naște în 1909 în ziua de 6 decembrie într-un sat din Oltenia – satul Căpătâi. După absolvirea Facultății de Teologie, din dragostea nemărginită pentru Dumnezeu și semeni este hirotonit preot, remarcându-se prin grija de a lua partea celor oropsiți. Cel de-al doilea Război Mondial îl găsește în Misiunea Ortodoxă Română de la Odessa, unde împlinește cuvântul Domnului și propovăduiește românilor de peste Prut. Cu o ședere de scurtă durată în parohia Sersenița din Transnistria (1943), revine la datoriile spirituale în parohia Buiceni din Oltenia și reface și susține moral comunitatea. Este arestat și prigonit cumplit, smuls din sânul familiei și dus în mai multe colonii de muncă, comuniștii urmărind anihilarea lui prin bătăi cumplite și exterminări fizice. Viața lui a fost o lumină și o liniște covârșitoare, retrăgându-se într-un adânc de smerenie, postind și rugându-se, răbdând până și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. În primăvara anului 1983 și-a prevăzut sfârșitul, acesta întâmplându-se la 22 iunie același an. După 15 ani, la înmormântarea soției sale Ecaterina Lăcătușu, moaștele sale au fost găsite întregi, izvorând miros de bună mireasmă.
Numărul celor care au luminat pe firmamentul Bisericii creștine în întunericul de după gratii se pot număra cu miile. Enumerăm ca exemplificare: Pr. Arsenie Papacioc, pr. Adrian Făgețanu, Sf. Sofian Boghiu, pr. Daniil Sandu Tudor, pr. Dumitru Bejan, Sf. Pr. Constantin Sârbu, pr. Crăciun Oprea, pr. Nicolaie Steinhardt, Gherasim Iscu, Mihai Lungeanu, Nicolae Grebenea, Ioan Ianolide, Gheorghe Jimboiu, Virgil Maxim, Mircea Vulcănescu, Radu Gyr, Monahia Teodosia Zorica Lațcu, Monahia Pangratia, Aspazia Oțel Petrescu… Însă noi, urmașii lor, avem datoria sfântă nu numai de a păstra vie memoria lor, ci de a ne edifica viața, slujind lui Dumnezeu și semenului nostru, punând dragostea și demnitatea noastră – pildă pentru urmașii noștri.
Sfinții închisorilor au o semnificație profundă pentru lumea de azi, reprezentând modele de rezistență morală, spirituală și umană în fața opresiunii și a suferinței. ei oferă un exemplu viu de integritate, credință și sacrificiu în condiții extreme, iar lecțiile lor sunt relevante nu doar pentru credincioși, cât și pentru întreaga societate contemporană. În contextul unei lumi din ce în ce mai fragmentate, confuze din punct de vedere moral și afectate de lipsa valorilor, mesajul martirilor transcende granițele religioase și temporare.
Exemplu de rezistență morală. Au demonstrat că există valori care merită apărate cu prețul vieții. Ei ne arată că demnitatea umană, adevărul și credința ne trebuie negociate. Rezistența lor constituie un reper pentru toți cei care se confruntă cu provocări morale.
Puterea credinței și a rugăciunii. Pentru acești deținuți, credința nu a fost doar un refugiu psihologic, ci o forță care i-au ajutat să depășească suferința. Credința poate da sens chiar și în cele mai grele încercări ale vieții. Rugăciunea le-a fost un instrument de supraviețuire, de rezistență interioară și de comuniune cu Dumnezeu și cu ceilalți.
Iertarea și iubirea aproapelui. Una dintre cele mai impresionante lecții ale sfinților închisorilor este capacitatea de a ierta, chiar și pe cei ce le-au provocat cele mai mari suferințe. Într-o lume dominată de ură, resentimente și dorința de răzbunare, acești martiri demonstrează că iertarea este posibilă și necesară pentru vindecare a sufletului și a societății.
Sacrificiul personal pentru binele altora. Sfinții închisorilor și-au asumat suferința nu doar pentru credința personală, ci pentru binele celorlalți. De exemplu, Mircea Vulcănescu și-a sacrificat viața pentru a salva un coleg de detenție. Ei ne amintesc că binele comun, solidaritatea și jertfa pentru celălalt sunt virtuți esențiale care mențin unitatea și echilibru în societate.
Demnitatea umană în fața tiraniei. În fața unui regim care a încercat să distrugă individualitatea și să impună obediența totală, sfinții închisorilor au refuzat să-și piardă demnitatea. Acest model de demnitate în fața opresiunii este deosebit de important în lumea contemporană, în care libertatea individuală este adeseori amenințată de anumite presiuni.
Modele de speranță și curaj. Acești sfinți au avut neclintită credința că suferința lor nu este zadarnică și că Dumnezeu nu îi abandonează. Această speranță a fost o sursă de curaj nu doar pentru ei, ci și pentru ceilalți deținuți. Într-o lume marcată de disperare și lipsită de sens, ei oferă un model de curaj în fața adversității și de speranță neclintită.
Un exemplu de unitate spirituală și națională. Sfinții închisorilor au provenit din medii diferite- unii erau preoți, alții intelectuali sau țărani și muncitori – dar toți au fost uniți prin credință și prin rezistența lor comună. Această unitate în diversitate este un model pentru societatea modernă fragmentată, în care diviziunile sociale, politice par insurmontabile.
Sfinții închisorilor ne arată că în afara răului și a suferinței există întotdeauna opțiunea de a alege binele, chiar dacă aceasta implică sacrificii. Lecțiile lor ne îndeamnă să fim mai conștienți de valorile noastre morale și spirituale, să rezistăm în fața nedreptăților și să cultivăm iertarea și solidaritatea în relațiile noastre personale.
Pr. Marin Dumitru,
Parohia Învierea Domnului – Bicaz Chei II
