„Abia acum sunt eu, acel nebun/ Cu chip de om și suflet visător/ Cu aripi mari, în loc de mâini, să zbor,/ Ce s-a trezit târziu… abia acum.” (Abia acum) se confesează în incipitul celui de-al zecelea volum poetul Marius Coșerariu. Poezia ilustrează triumful asupra constrângerilor impuse de societate și descoperirea propriei identități într-un stil confesiv cu care rezonează orice cititor care a trăit povara limitărilor impuse de ceilalți. Mesajul final – că nu este niciodată prea târziu să îți revendici libertatea – este profund inspirațional.
Publicat la Editura StudIS, la final lunii decembrie, volumul de poezii, intitulat meditativ „Am albit” abordează temele predilecte ale liricii: libertatea, timpul, iubirea, conflictul dintre individ și societate, destinul, viața, moartea, într-un limbaj expresiv, reflexiv sau moralizator, completat armonios de minunatele desene realizate de doamna dr. Narcisa Stejărean. Ilustrația coperților este semnată Dimitrie Iavorschi, iar prefață îi aparține prof. dr. Daniel Dieaconu.
Aflăm aici calitățile ce definesc poetul Coșerariu, intensitatea și firescul spunerii și simțirii, asociațiile surprinzătoare, imagistica bogată, cuvintele grele, dar și scrierea delicată, nonșalanța lunecării printre stiluri, doza de realism, fie el și poetizat.
Mihai Coșerariu s-a născut la 29 octombrie 1973, în comuna Tupilați, județul Neamț, este căsătorit și are doi copii. Este absolvent al Școlii Militare de Poliție „Nicolae Golescu” Slatina, promoția 1996, și al Școlii Populare de Arte Piatra Neamț, secția vioară. Este membru al Societății Scriitorilor din județul Neamț și al Cenaclului Literar „Nichita Stănescu” al Centrului Cultural al Ministerului Afacerilor Interne. Este președinte fondator al Asociației Culturale „Eu cred” cu sediul în comuna Tașca, județul Neamț, și-a asumat rolul de instructor al unor grupuri de copii; este, în primul rând, cantautor, de aceea în multe din poeziile sale descoperim mai întâi ritmicitatea notelor muzicale, fiind create special pentru a fi cântate la chitară. Neobosit scriitor, a publicat volumele de poezii: „Să gonești fiara din suflet” (2015), „Așa sunt eu” (2016), „Amprente lirice” (2017), „Credință. Dragoste. Țară”( 2018), „Întâlnire cu mine” (2019).
„De curând am albit, am pe frunte argint,/ Dar mă las păcălit, ca un prunc mă alint/ Am în plete ninsori, care cad nemilos,/Iar pe frunte am flori, care nu mai miros.” Poezia care dă titlul volumului este o reflecție asupra trecerii timpului și asupra pierderii tinereții. Teme precum resemnarea, nostalgia și lupta interioară sunt exprimate prin imagini sinestezice memorabile, „ani sapă-n obraz riduri multe, adânci”, comparații înduioșătoare „în oglindă-mi privesc chipul, ca un copil”. Fiecare vers pare să fie impregnat de trăiri autentice, oferind o meditație profundă asupra fragilității vieții, tonul melancolic fiind echilibrat de sentimentul acceptării inevitabilului.
Redactor al revistei „Ecoul Munților”, este cel care a creionat imnul grupului folk omonim, transmițând un mesaj optimist despre puterea fiecărui individ de a lăsa o moștenire în această lume: „Ecoul Munților- e o poveste îmbrăcată-n ie,/ Dintr-un crâmpei de dor – născut într-un izvor cu apă vie./ Ecoul Munților- e dragostea ce-și cântă simfonia/ Pentru acest popor și-această sfântă Țară – România.” Subliniind importanța rădăcinilor culturale în păstrarea identității naționale, versurile îmbină introspecția cu un apel colectiv la unitate și credință, constituind un manifest al valorilor autentice și o chemare la reflecție și acțiune. Deși tematica legată de natură, credință și patrie nu este nouă, autorul reușește să o abordeze într-o manieră personală, actualizând-o pentru un public modern. Mesajul de a construi „povești cu oameni, locuri și istorii” invită la responsabilitate socială și culturală, păstrând în același timp frumusețea limbajului tradițional.
Criza interioară a individului confruntat cu degradarea valorilor și dezordinea morală a societății contemporane este explorată în mai multe texte. În „Bolul de sticlă” poetul abordează tema conflictului dintre individ și societate, în care protagonistul, epuizat de degradarea morală și de răsturnarea valorilor, ajunge să se simtă inutil și neînțeles.
„văzând că fiecare zi ce trece se transformă într-o povară
din ce în ce mai grea
ce apasă nemilos pe umerii mei obosiți
văzând că tabla de valori s-a rostogolit ireversibil
binele confundându-se tot mai mult cu ceea ce noi știam
până nu demult că este rău
văzând că în jurul meu colcăie minciuna ridicată la rang de artă
și constatând că locul meu nu este aici
simțindu-mă inutil
am hotărât să-mi adun toate gândurile
convingerile părerile și principiile”
Poezia este scrisă în stil liber, frazele lungi accentuează senzația de flux al memoriei și de neliniște interioară. Alegerea unui limbaj direct, dar încărcat de metafore, precum „bolul de sticlă” și „tabla de valori s-a rostogolit”, sporește forța simbolică a textului.
Aflate sub semnul lui 10, după cum se afirma în prefață, cele 100 de poeme ale volumului „Am albit…” sunt poezii în care Marius Coșerariu cultivă o atitudine fățișă, îmbinând liricul cu polemicul, pentru a-și exprima crezul artistic cu curaj, adresându-se unei categorii mari de cititori.
